Top 30 cele mai importante momente ale anului în tenis: un 2018 istoric pentru Simona Halep

Adrian Țoca | 29 decembrie 2018

Păstrăm cea mai veche tradiție de pe Treizecizero și încheiem anul 2018 cu obișnuita recapitulare a celor mai importante momente ale anului care se termină curând.

A fost primul articol scris vreodată pe 30-0. Site-ul s-a lansat în 2012, iar unul dintre articolele de debut era Top 30 al evenimentelor anului anterior. Printre acestea se regăsea și momentul care a grăbit decizia lansării site-ului – meciul dintre Federer și Djokovic de la US Open 2011.

La fel ca în fiecare an, Top 30 evenimente importante ale anului este un mix între rezultatele tenisului românesc și cel internațional. Ordinea nu este perfectă, ci mai degrabă ilustrativă. De asemenea, e important de notat că unghiul din care ne uităm la toate aceste evenimente este cel al privitorului român de tenis.

30. Alunecarea Sharapovei în pluton

Cu un an înainte, reîntoarcerea Mariei Sharapova în circuit făcuse să curgă multă cerneală și încinsese multe spirite. Un sezon mai târziu, rusoaica a coborât încet, dar sigur, spre o zonă a clasamentului nu tocmai grozavă pentru business. Maria a fost afectată și de accidentări, e drept, dar bilanțul ei pe 2018 echivalează cu intrarea în mediocritate sportivă. Ceea ce e un eveniment important când vine vorba de una dintre cele mai influente figuri din tenisul ultimelor decenii. Asta, pentru că o analizăm pe Sharapova de la așteptările pe care ea le are de la ea, altminteri, un loc 29 e mai mult decât grozav pentru multe sportive. Masha a fost cvasi-non-factor la Slamuri. La AO, Kerber i-a lăsat patru game-uri, la Wimbledon n-a trecut de turul 1, scoasă de o Diatchenko inexistentă în circuit, iar la USO a rezistat doar până în turul 4. French Open, cea mai bună suprafață a ei, a oferit și cel mai bun rezultat, sferturile. Dar Muguruza a fost nemiloasă acolo (6-2, 6-1). „Circuitul s-a schimbat cât am lipsit”, observa ea; în 2019 nu îi va fi cu mult mai ușor.

29. Retragerea Agăi, cea mai importantă dispariție din peisaj

A părut prin surprindere, dar decizia Agăi plutea oarecum în aer; problemele ei de sănătate au devenit tot mai greu de dus, până la punctul în care nu se mai putea face nimic pentru a-i permite să joace la nivelul cerut în WTA. Thread-ul acesta de Twitter detaliază câte ceva din chinurile polonezei.

Altfel, Radwanska e o pierdere masivă pentru tenis – cu siguranță cea mai importantă a anului, atât din punct de vedere sportiv, cât și ca impact cultural. Și în ATP au dispărut nume cu care ne obișnuiserăm de o generație. Printre ei, Haas, Youzhny, Mayer, Muller, Benneteau, Mirnyi sau legendarul dublist Daniel Nestor.

28. A continuat caruselul absențelor și al revenirilor

Accidentările au rămas o problemă și în 2018 în ce-i privește pe jucătorii de top. Dacă Djokovic și-a grăbit întoarcerea și asta l-a costat, Murray a lipsit mai bine de jumătate de an după ce s-a operat la Melbourne, unde încercase să joace. S-a întors până la urmă, dar doar cât să-și testeze un pic corpul în partea a doua a anului, motiv pentru care și-a și oprit sezonul devreme. Wawrinka s-a chinuit și el, dar n-a prins niciodată de-a lungul anului viteză. Raonic a fost când on, când off, Tsonga a lipsit multe luni, la fel ca și Berdych, tot cu probleme de sănătate. Un comeback reușit a fost cel al lui Nishikori, care a urcat de la turnee challenger până la calificarea la Turneul Campionilor.

27. Next Gen face, în sfârșit, pași reali

Percepută la început doar drept o inovație de marketing ușor panicată a ATP, cu care să îndulcească inevitabila despărțire de cel mai galonat grup de jucători din istorie, Next Gen a început să prindă contur în 2018. În sensul că jucătorii etichetați ca făcând parte din acest val promițător de talente au început să se înființeze în meciuri importante, ba chiar să le câștige. Tsitsipas a jucat finala Mastersului de la Toronto, bătându-i pe drum pe Thiem, Zverev, Djokovic și Anderson. Tiafoe a câștigat un titlu (la Delray Beach), Shapovalov a ajuns în semifinale la Madrid, în vreme ce Alex De Minaur a făcut și el valuri, suficient cât să primească titlul de Newcomer of the Year. El și Tsitsipas (Most Improved of the Year) au jucat și finala Next Gen Finals, câștigată de grec. Despre ei doi scriam încă din început de an, înainte ca salturile lor să devină autentice. La un palier mai sus, jucători o idee mai experimentați, dar încă foarte tineri, au avut de asemenea mult succes relevant: Khachanov a triumfat în Mastersul de la Paris, Coric a câștigat la Halle și a progresat mult anul acesta, iar Medvedev a câștigat mult pe sub radar. Aproape că am și uitat că Hyeon Chung a făcut semifinală de Slam tot în 2018, înainte de a aluneca, accidentat fiind. Cei patru ocupă locuri excelente (11, 12, 16, 25), în vreme ce Tsitsipas e și el pe 15. De Zverev deja vorbim într-o altă categorie.

26. Varietatea din WTA

„First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.”

Cam așa stau lucrurile acum când vine vorba de starea lucrurilor din WTA. Iar citatul din Mahatma Gandhi se mai poate aplica în vreo câteva cazuri specifice din circuitul feminin, știm noi care. Nimeni nu mai râde acum de închipuitul haos din WTA, sau dacă râde, o face fără argumente solide. Dar realitatea, analizată ca atare de majoritatea criticilor și analiștilor, e că circuitul feminin a găsit și oferit o alternativă pasionantă pentru epoca post-Serena. E ușor să faci pe orice jucătoare să pară „nedemnă” când o compari cu palmaresul intimidant al Serenei, dar fetele și-au văzut de treabă și și-au scris propriile povești, reamintindu-ne că concluziile reale se trag la finalul carierelor, nu în mijlocul lor. Circuitul n-a stat locului, s-a mișcat cu viteză (vezi observația de mai sus a Sharapovei) și a oferit un mix de stiluri variate, meciuri de poveste și personalități atrăgătoare. Nimic nu poate fi ușor intuit. Ultimele opt Slamuri au fost câștigate de 8 jucătoare diferite. Însă asta e mai degrabă consecința creșterii calității jucătoarelor într-un ritm accelerat. Jucătoarele de atac au adăugat abilități defensive, în vreme ce apărătoarele clasice și-au adăugat arme ofensive. Te poți duce până spre locul 30 și tot ai să găsești jucătoare capabile să facă un traseu lung la un Slam, ba chiar să-l câștige. Observațiile repetate ale Simonei, care declara 10-12 jucătoare favorite la varii Slamuri, s-au dovedit a fi cât se poate de pertinente. Numeroasele storylines care au definit 2018 vor continua și sezonul acesta, lucru despre care vom avea ocazia să vorbim un an întreg.

25. Reforma Cupa Davis, conflictul cu ATP

Contează pe tenis dacă vrei să vezi cum un sport își poate sabota propriile interese. Mult discutata, contestata și amânata reformă a Cupei Davis s-a produs până la urmă, ceea ce înseamnă că în 2019 vom avea prima ediție cu turneu final, programat la Madrid. Va avea nevoie de succes; mulți jucători de top sunt dacă nu împotriva ideii de a participa, atunci măcar indeciși ce să facă cu respectiva competiție. Iar în 2020, la doar câteva săptămâni distanță de la finalul Cupei Davis, ATP va lansa prima ediție a ATP World Team Cup, o competiție plănuită în Australia, pe un format în mare măsură asemănător, dar care va oferi și puncte ATP. Asta-i un mare avantaj față de Davis Cup, la fel ca și poziția în calendar, mult mai prietenoasă pentru jucători, motiv pentru care aceștia sunt mai înclinați să îmbrățișeze acest turneu. Nu trebuie să fii un expert să realizezi că două competiții pe echipe atât de asemănătoare nu au loc în calendar atât de aproape una de alta și că cineva va avea de pierdut. Dar toate negocierile dintre cele două părți nu au avut – deocamdată – succes, iar cele două planuri merg țanțoșe înainte. Să vedem cu ce rezultate.

După ce ani la rândul și-a cam ignorat formatele pe echipe, tenisul are acum Cupa Davis, Fed Cup, ATP World Team Cup, Laver Cup, Next Gen Finals, Tiebreak Tens, varii formate de Fast Tennis și alte mici turnee neoficiale (printre ele, îndrăgita Hopman Cup riscă să dispară). Pe lângă circuit, evident. Și mai e și turneul olimpic. Măcar n-o să ne plictisim.

În condițiile astea, ultima finală a Cupei Davis în format clasic s-a jucat cu lacrimi în colțul ochilor, pentru unii, dar cu aceeași lipsă de interes din partea restului lumii ca în ultimii ani. Croația a bătut o Franța slăbită în deplasare. Dincolo, în Fed Cup, dominația autoritare a Cehiei a continuat.

24. Finala lui Marius Copil de la Basel

Performanța lui Marius Copil de a ajunge într-o finală de turneu de 500 ar fi oricum mare, dar când o pui în contextul actual al tenisului românesc capătă proporții. Marius mai jucase una la început de an, la Sofia, într-un turneu de 250, însă atenția pe care a atras-o în săptămâna de la Basel nu suferă comparație. Nu doar românii l-au urmărit, care surprinși, care bucuroși, ci și străinii, care au descoperit un jucător neașteptat de versatil, cu mult mai multe arme în portofoliu decât serviciul.

Finala cu Roger Federer în orașul natal al celui mai galonat jucător al tuturor timpurilor a fost un bonus grozav pentru Marius, care a început turneul în calificări și a învins pe drum doi jucători de Top 10 – Cilic și A.Zverev. Marius nu a făcut figurație, ci i-a dat bătăi de cap elvețianului, conducând cu break în ambele seturi și lăsându-ne pe toți cu impresia că ar fi meritat măcar un set. Cert e că ascensiunea lui Marius – explicată și rezumată aici – ne dă încă o direcție înspre care să ne direcționăm atenția anul următor.

23. Simona primește premiile de campioană ITF și Jucătoarea Anului

Când câștigi lucruri pe parcursul anului și termini sezonul pe locul 1, riști să fii inundat cu tot soiul de premii care decurg, mai mult sau mai puțin, de la sine: Jucătoarea WTA a Anului, Trofeul Chris Evert (acordat pentru locul 1), premiul Fans Favorite și campioană ITF în 2018. Știm, știm, o plictiseală teribilă, nimic nu ne mai șochează 🙂

Serios acum: or fi ele onorifice (sau mai clar spus, decernate, nu câștigate pe teren), dar aceste premii sunt cvasi-inaccesibile pentru 99 la sută din jucătoarele din lume. Ele cuprind și sunt făcute posibile de toate acele game-uri câștigate de la 0-40 și 3-4 în decisiv, de toate sesiunile chinuitoare de sală, de toată energia cheltuită pentru a întreține relația cu fanii și de toate zilele încărcate de dubii. Dubii depășite. Ele sunt valoroase.

22. Comeback-ul Serenei Williams

Când o să ne obișnuim să nu mai investim atâta neîncredere în campionii de cursă lungă? Serena s-a alăturat și ea trendului început de Nadal, Federer și Djokovic – acela de a reveni pe teren după o pauză lungă și de a face revenirea cu succes. E drept, Serena n-a câștigat niciun Slam (nici măcar un turneu), dar nici Rafa, Roger și Nole nu au născut. La 37 de ani, Serena a găsit întâi de toate motivație suficientă ca să reia antrenamentele, după 14 luni de maternitate și o naștere cu probleme, și să se aducă la un nivel care să-i permită să se bată cu mult mai tinerele ei oponente. Nivelul acela a fost suficient să o ducă în două finale de Grand Slam. Și chiar dacă a fost depășită net în ambele, performanța rămâne una extraordinară și fără precedent. Doar când te gândești la acele cifre (vârsta, pauza luată și numărul de trofee deja câștigate) începi să observi drumul parcurs într-un sezon care, discutabil, se poate număra printre cele mai relevante ale ei.

Toată această energie consumată pe revenire și pe menținerea multiplelor ei vieți (mamă – teren – voce publică de o statură aparte), a și expus-o. A făcut-o predispusă la un moment în care să clacheze, iar acela a venit în finala US Open, după ce fusese oarecum anunțat de alte mici episoade emoționale. Episodul neplăcut din finala cu Naomi, nescuzabil în limitele lui punctuale, va rămâne mereu unul care va polariza ani la rândul. Realitatea e, însă, că nu avem la cine să o raportăm ca să o judecăm, pentru că, simplu, nu mai e alta ca ea.

21. Del Potro: Indian Wells și o nouă finală de Grand Slam

La 30 de ani și după multiple operații serioase la încheieturi, Juan Martin Del Potro a găsit și el o a doua tinerețe, precum ceilalți campioni în umbra cărora a trebuit să stea. Mențiunea accidentărilor e foarte importantă în context, pentru că ultima operație îl dusese pe argentinian la un pas de retragere: „Eram foarte aproape să mă las, pentru că nu mai găseam o rezolvare pentru încheieturi”. Problemele repetate l-au băgat și într-o scurtă perioadă de depresie. Dar 2018 a fost superb pentru el. În primăvară el a oprit momentul de dominație al lui Federer, suflându-i elvețianului un nou titlu mare, cel de la Indian Wells, într-o finală câștigată de la mingi de meci. În toamnă, la nouă ani de la singurul său titlu de Slam, Delpo s-a întors în finala de la US open, pierdută cu Djokovic. Firește, anul i s-a încheiat cu o accidentare, de data asta la genunchi, motiv pentru care a ratat și revenirea la ATP Finals.

20. Revenirea României în Grupa Mondială Fed Cup

După câteva înfrângeri, România a prins din nou viteză în Fed Cup și și-a asigurat revenirea în elită. Au fost două weekenduri perfecte la Cluj, cu victorii scontate în fața Canadei și Elveției. Succese realizate de o formulă aproape completă, toate fetele noastre de top contribuind. Din păcate, finalul de an a adus retragerea din echipa de Fed a Soranei Cîrstea. În începutul lui 2019, România va avea însă cel mai tare test: o vizită în bârlogul multiplei campioane a ultimilor ani, Cehia.

19. Svitolina obține triumful carierei

A fost un an în care Elina Svitolina a făcut o jumătate de pas înapoi, ea nereușind, în general, să construiască pe progresul arătat în 2017, an în care se apropiase chiar de locul 1. Ca atare, nici la Slamuri n-a fost un factor: în continuare, ea nu a reușit să urce mai sus de sferturile de finală în niciun Grand Slam. În condițiile astea, succesul impresionant de la Turneul Campioanelor, unde a câștigat toate cele cinci meciuri, a venit oarecum neașteptat, dar și eliberator. Svitolina va avea în continuare de rezolvat problema Slamurilor, dar toate semnele arată ca o va face, în cele din urmă.

A fost și ultima ediție a Turneului Campioanelor desfășurată în Singapore; după cinci ani excelenți, cu o mulțime de meciuri spectaculoase, WTA Finals se mută la Shenzhen din 2019.

18. Zverev câștigă Turneul Campionilor

Spuneam mai sus că Sascha Zverev a trecut, deja, la o altă categorie față de colegii săi de generație. Germanul a fost excelent la Londra, reușind să-i bată în meciuri succesive pe Federer și pe Djokovic. Sârbului i-a oprit seria de victorii, iar rezultatul acela a mai temperat temerile celor care credeau că Novak a confiscat deja circuitul. Titlul lui Zverev la ATP Finals, cel mai important al carierei sale, e și o dovadă concretă că efectul Ivan Lendl începe să se facă simțit. Pasul următor va fi confirmarea în Slamuri, unde Sascha, la fel ca Svitolina, are lucruri de demonstrat.

17. Djokovic câștigă din nou US Open

La ora respectivă, n-a mai mirat pe nimeni că Nole a trecut iar prin tablou ca un cuțit încins prin unt, dar dacă cineva ar fi afirmat asta cu câteva luni înainte, ar fi părut o nerozie. Dar la vremea în care circuitul ajunsese la New York, Djokovic era deja perfect calibrat și într-o formă excelentă. Sârbul tocmai ce câștigase, în sfârșit, Cincinnati, singurul Masters la care nu triumfase, iar la New York n-a avut obstacole serioase decât în forma căldurii din primul tur, când s-a chinuit un pic cu Marton Fucsovic. A ajutat un pic că rivalii săi la titlu au ieșit înainte de a ajunge la el, așa că Novak s-a duelat cu John Millman în sferturi, în loc de Federer, sau cu Juan Martin Del Potro în finală, în loc de Nadal. Cu siguranță că Djokovic ar fi pornit însă favorit și cu cei doi. Al doilea titlu la New York pentru Novak, care îl egala astfel pe Pete Sampras.

16. Performanțele românești

Rezultatele jucătorilor români au continuat să fie foarte bune chiar și în condițiile în care unele nume nu au avut un an la fel de grozav ca în alte ocazii. Au venit însă rezultate bune din alte direcții, în particular dinspre Mihaela Buzărnescu, a cărei contribuție a burdușit serios totalul final, oprit la 10 titluri și 13 finale ATP + WTA, simplu + dublu. Lista tuturor acestor rezultate e mai jos.

Întâi, un scurt reminder al rezultatelor din ultimii ani. În 2013, anul în care cifrele au început să crească, bilanțul a fost 13-6. În 2014, an foarte prolific, recolta a fost foarte bogată: 19-10. În 2015 ne-am bucurat pentru 10 titluri și 18 finale. În 2016 am avut 13 titluri și 10 finale. Iar anul trecut am avut 11 titluri și 8 finale.

Titluri românești în 2018:

Simona Halep – Roland Garros
Simona Halep – Shenzhen
Simona Halep, Irina Begu – dublu, Shenzhen
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Dubai
Raluca Olaru (cu Anna Blinkova) – dublu, Rabat
Mihaela Buzărnescu / Raluca Olaru – dublu, Strasbourg
Irina Begu / Andreea Mitu – dublu, București
Mihaela Buzărnescu – San Jose
Simona Halep – Montreal
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Winston Salem

Finale românești în 2018:

Simona Halep – Australian Open
Mihaela Buzărnescu – Hobart
Marius Copil – Sofia
Mihaela Buzărnescu – Praga
Mihaela Buzărnescu (cu L. Marozava) – dublu, Praga
Simona Halep – Roma
Mihaela Buzărnescu (cu Heather Watson) – dublu, Nottingham
Mihaela Buzărnescu/Irina Begu – dublu, Eastbourne
Simona Halep – Cincinnati
Raluca Olaru/Irina Begu – dublu, Tashkent
Raluca Olaru/D. Jurak – dublu, Moscova
Marius Copil – Basel
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Paris

15. Aproape-dubla Simonei la Montreal și Cincy

Descătușată după titlul de la Roland Garros și odihnită zdravăn după turneele de la Paris și Londra și descărcarea emoțională de rigoare, Simona a arătat de-a dreptul scary pentru oponentele ei când circuitul s-a mutat în America de Nord, pentru turneele de hard. A atins un nivel foarte ridicat de joc, iar siguranța care a însoțit acest nivel a făcut-o să pară foarte greu de bătut. A câștigat finala din Canada la reîntâlnirea cu Sloane, unul dintre meciurile anului, apoi a fost la un punct distanță de o dublă istorică, pierzând însă finala de la Cincinnati cu Kiki Bertens, de la minge de titlu. Rămân însă multe amintiri frumoase din acele două săptămâni, incluzând aici și cele două ocazii în care românca a trebuit să joace două meciuri în aceeași zi, din cauza ploii.

14. Djokovic termină din nou sezonul pe locul 1

După un start de sezon îngrijorător, sârbul era pe 86 în Race to London înainte de Monte Carlo, în aprilie. Alte două luni mai târziu, la final de RG, lucrurile tot nu arătau prea încurajator. Asta nu l-a împiedicat pe sârb însă ca la final de an să se regăsească pe primul loc. A cincea oară în cariera sa când e Number 1 la final de an, după precedentele 2011, 2012, 2014 și 2015. El i-a egalat astfel pe Federer și pe Connors, dar îl mai are încă în față pe Pete Sampras, cu șase sezoane pe primul loc.

 

13. Despărțirea dintre Darren Cahill și Simona Halep

N-a anunțat-o nimic, de aceea vestea a venit ca un șoc pentru fanii celor doi. După patru ani intenși, care-și trăiseră punctul culminant cu câteva luni înainte, Cahill a anunțat că ia o pauză de la antrenorat, pentru a se outea dedica mai mult vieții de familie. E un eveniment foarte relevant în peisajul lui 2018, tocmai pentru că impactul australianului a fost foarte mare. Deși a sfârșit prin a nu câștiga titlul de Antrenorul Anului în WTA 2018 (l-a pierdut în fața lui Sascha Bajin), Darren e poate figura cea mai influentă în acest sezon, și nu doar pe teren. Parteneriatul său cu Simona a sfârșit prin a-i rotunji cariera româncei la momentul potrivit, iar rezultatele au fost excelente pentru ambele părți: Darren a găsit pentru a treia oară drumul către locul 1 în lume (după Hewitt, Agassi), iar Simona și-a îndeplinit obiectivele majore.  Mai important, cei doi s-au ales cu câte un prieten de nădejde pe viață.

12. Kerber câștigă Wimbledon

Ce e mai impresionat: să ai succes sau să îl repeți? Angelique Kerber a reușit și partea a doua a acestei provocări. După un an 2017 în care coborârea a fost lungă și a dus-o pe locul 21, Angie a reușit să le demonstreze tuturor că 2016 nu a fost un foc de paie. Eliminată de Simona în primele două Slamuri ale anului, de fiecare dată în trei seturi, Kerber a fost excelentă la Wimbledon, navigând expert pe un tablou pe care surprizele s-au ținut lanț. În finala cu Serena n-a clipit, luându-și astfel revanșa pentru finala pierdută la Wimbledon cu Serena în 2016. Discret, Angie își construiește o carieră impresionantă: are acum trei titluri de Slam în cont, cu câte un succes la Melbourne, Londra și New York. Roland Garros, cumva?

11. Djokovic regăsește drumul spre un Slam la Wimbledon

După ce fusese eliminat de Cecchinato la Roland Garros, Djokovic a aruncat, la nervi, ideea cum că se gândește să sară peste iarbă. Ar fi fost o trăsnaie, firește, pentru că iarba s-a dovedit a fi o suprafață foarte bună pentru Nole în ultimii ani. Revirimentul lui a început discret la Queens, iar la Wimbledon a căpătat formă. Sârbul a trecut fără mari emoții prin primele cinci meciuri, iar la ora semifinalei cu Rafa Nadal era gata de un nou clasic, ca pe vremuri. Cu toate astea, pentru prima oară după ceva timp, sârbul nu mai pleca favorit cu Rafa. Nole încă nu dovedise, nici lui, nici plutonului, că poate câștiga din nou astfel de meciuri. Pare simplu acum, când știm ce a urmat după (doar trei înfrângeri tot restul anului, titluri la Cincy, US Open, Shanghai, finale la Paris și ATP Finals). Dar la ora acelui duel cu Nadal, Novak era încă un semn de întrebare. A fost un meci strașnic, un blockbuster autentic, întins pe două zile, decis doar de câteva puncte. A fost și momentul care l-a propulsat întâi spre titlu, apoi spre dominația din restul sezonului.

10. Wozniacki. Primul titlu de Slam

Caroline Wozniacki pare că e prin preajmă de o veșnicie. Cariera ei a cunoscut un declin ușor, dar constant, iar succesul de la începutul ei părea că nu o să mai poată fi replicat. 2018 a însemnat însă momentul vieții pentru Caroline, care a reușit să se scuture de eticheta de „Slamless” ce a urmărit-o chinuitor ani la rândul. Propulsată de titlul reușit în Singapore la final de 2017, Wozniacki a profitat când soarta i-a oferit o nouă oportunitate, în finala de la Australian Open cu o Simona Halep la capătul puterilor și dincolo de el. Titlul de la Melbourne a readus-o temporar pe daneză și pe primul loc, prima dată din 2012. Finalul de an a venit însă și cu vești neplăcute, daneza fiind diagnosticată cu artrită reumatoidă.

9. Anul grozav al Mihaelei Buzărnescu

După rezultatele de pe final de 2017, când și-a făcut loc până la mijlocul Top 100, povestea Mihaelei părea începutul unui vis frumos. Însă întrebările continuau să fie numeroase: cum se va descurca Mihaela când va da de adversare mult mai tari, în turneele cele mai mari ale circuitului? A fost doar un foc de paie tardiv? Va rezista fizic? Nimeni nu știa exact la ce să se aștepte, probabil nici ea, dar Mihaela a făcut ce își dorea de o viață: a jucat mult și bine. Începutul de an a fost excelent, cu o finală la Hobart. Odată cu zgura, Mihaela s-a dezlănțuit: finală la Praga, semi la Strasbourg, optime la Roland Garros, încă de la debut, cu o victorie explozivă cu Svitolina. Apoi semifinală la Eastbourne, apariție excelentă la Wimbledon (cu o șansă ratată în acel meci cu Pliskova), semifinală la București. Inevitabilul s-a produs la Stanford, unde Mihaela a câștigat primul ei titlu WTA, care plutea în aer de ceva vreme. Și în ce manieră: 6-1, 6-0 în finala cu Sakkari. Rezultatul a adus și trecerea de o bornă ce părea imposibilă la un moment dat: Top 20.

Din păcate, turul de forță a ajuns-o din urmă, iar la Montreal s-a accidentat într-un moment în care amenința s-o bată a treia oară la rând pe Svitolina. Revenirea de pe final de an a fost doar de probă, însă Mihaela e bine poziționată să își reia rezultatele și evoluțiile încântătoare în 2019. Povestea ei e una inspirațională pentru mulți.

8. Federer atinge borna 20 de Slamuri la Melbourne

2017 a fost ca un vis pentru Federer, greu de crezut și acum, la aproape doi ani distanță. Două Slamuri, 14-2 vs Top 10, un bilanț de 7-1 în finale și unul de 4-0 cu marele său rival Rafa Nadal.

Efectul s-a prelungit până în începutul de 2018, când Federer a continuat să uimească, apărându-și un Slam pentru prima dată de la US Open 2008 încoace!

Era Slamul cu numărul 20 pentru elvețian, o bornă greu de crezut – asta mai înseamnă că Federer a câștigat singur 10 la sută din toate turneele de Grand Slam jucate în era Open. A atins borna asta, culmea, fără să fie nevoie să joace la nivelul atins în turneul australian din urmă cu un an. Federer a ajuns până în finală fără să piardă set, dar Cilic l-a împins până la începutul decisivului, când Roger s-a desprins. A devenit astfel al doilea cel mai în vârstă campion de Slam din era Open, triumfând la 36 de ani și 173 de zile. În 1972, Ken Rosewall se impunea tot la AO, la 37 de ani și 62 de zile.

7. Naomi Osaka câștigă primul titlu de Slam

Într-unul dintre cele mai discutate evenimente ale anului, Naomi Osaka a câștigat finala US Open cu Serena Williams – și, odată cu asta, cel mai important titlu al tinerei ei cariere – oprind-o astfel pe cea cu care e deja comparată să câștige un Slam istoric chiar la ea acasă.

Însă asta e doar o parte din poveste. Naomi a fost impresionantă tot turneul, trecând cu o maturitate impresionantă, pe care o mai arătase și la Indian Wells, printr-un traseu pe care l-a făcut să pară simplu. Pe cât de bine a jucat în turneu, Naomi a fost chiar și mai strălucitoare în finala cu Serena, pe care a bătut-o clar și meritat la toate capitolele. Apoi, firește, s-a întâmplat acel incident, dar care ne-a permis să vedem și o altă dimensiune a lui Naomi. Felul în care și-a câștigat fanii de partea ei, prin acele scuze amestecate cu lacrimi (scuze care n-ar fi trebuit niciodată să fie necesare), i-a asigurat instant faima la nivel mondial. A fost o combinație cu de toate: printre altele, meci cu o miză imensă, cea mai mare arenă a tenisului mondial, atenția întregului glob, un matchup între o personalitate marcantă și o tânără cu potențial încă netestat și o dramă neașteptată, care a escaladat galopant. Toată combinația asta, dar mai ales cum Naomi s-a ridicat deasupra ei, a ajutat-o să devină un superstar, o imagine a tenisului și a sportului în Japonia și un vis pentru sponsori, în special datorită backgroundului ei multicultural și a lipiciului la tineri.

Însă, dincolo de fum, rămâne tenisul. Naomi are tenis din belșug, și dacă va reuși să-și păstreze capul pe umeri, nu-s motive să nu mai adauge la acel Slam câștigat într-o manieră care a făcut-o să își dorească să fugă cât mai repede de la New York.

6. Comeback-ul lui Djokovic

Mai sus am vorbit, punctual, despre performanțele lui Novak Djokovic, dar pe locul al 6-lea sărbătorim revenirea lui ca atare. Pentru că Nole chiar a venit de departe. Nu doar în clasament a făcut un salt wow, ci acolo unde se câștigă (sau se pierd) marile titluri: pe plan mental.

În 2016, după ce închidea cercul prin mult-căutatul triumf la Roland Garros, Novak era „prăjit” emoțional. Să fii primul e o treabă foarte grea, pentru că implică singurătate. E mult mai firesc să alergi către o țintă și să te folosești de motivația, setea și dorința acumulate peste ani, dar e mult mai dificil să te menții în vârf după ce ai câștigat practic tot ce se putea câștiga. Problemele personale la care a făcut vag referiri, plus accidentările i-au complicat rău de tot viața lui Nole, care a admis că și-a pierdut pasiunea pentru joc, chestionându-și inclusiv dorința de a mai continua.

E, de aceea, de admirat și de aplaudat că a găsit în el motivul de a câștiga meciuri de tenis și forța de a munci pentru acest lucru. În zilele astea, Djokovic spune că nu mai vede tenisul ca pe unicul sens al vieții, ci mai degrabă ca pe un spațiu în care să se testeze ca persoană, respectiv, ca pe o platformă „pentru alte lucruri”. Ca și prima oară, și acum duelul cu propria persoană va fi cel mai greu meci de câștigat.

5. Rafa ne învață să numărăm: 11 titluri la Roland Garros!

Poate fi ceva mai mult decât să câștigi același turneu de 10 ori, unde mai pui că e vorba de cel mai greu de câștigat turneu din lume? Aparent, da. Rafa Nadal a făcut iar să pară rutină triumful la Paris, cu un nivel care, dacă va fi sănătos, mai anunță alte câteva succese la RG.

Rafa n-a fost decât o dată în pericol pe parcursul turneului, când Diego Schwartzman s-a ajutat excelent de condițiile grele de joc și de o aparentă durere a lui Rafa la o încheietură ca să-l înghesuie înainte ca ploaia să oprească meciul. În rest, Nadal n-a cedat niciun alt set, lăsând un total de doar 16 game-uri în semifinală plus finală! Anterior, Nadal câștigase, de asemenea, titlurile cu numărul 11 la Monte Carlo și Barcelona.  Cele 11 titluri pe care le deține la trei turnee diferite reprezintă egalarea recordului lui Margaret Court, care a câștigat 11 Australian Open, dar pe o vreme în care turneul nu era frecventat de majoritatea jucătoarelor.

4. Federer revine pe primul loc după cinci ani

Un singur lucru îi mai rămăsese de bifat lui Federer după acel traseu de vis detaliat ceva mai devreme. Iar faptul că și-a apărat titlul la Australian Open l-a adus foarte aproape de îndeplinirea acestui vis. Așa că Federer a făcut ceea ce face foarte rar: și-a alterat programul pentru a ataca locul 1 când oportunitatea s-a prezentat. La Rotterdam, în februarie, Federer (36 de ani pe atunci) a devenit cel mai în vârstă jucător din istorie care atinge prima poziție, încă un record la o listă și așa unică. Făcând asta, Federer redevenea lider la mai bine de cinci ani după precedenta ocazie și la 14 ani distanță de la prima oară când ajunsese pe 1.

„Pentru mine, acela a fost un moment uriaș. Nu am crezut niciodată că mai pot reveni pe locul 1”, spunea Federer. El a mai adăugat alte opt săptămâni totalului record de săptămâni petrecute în fruntea clasamentului, totalizând acum 310 săptămâni, inclusiv 237 consecutive.

3. Finala Simonei Halep la Melbourne

Și nu doar finala, firește, ci întregul parcurs australian al Simonei. Începem o tripletă istorică în fruntea topului nostru cu memorabilul traseu la Australian Open. Să ne reamintim. Am început cu accidentare la gleznă în primul tur, unul care era cu cântec oricum, în condițiile în care Simona fusese eliminată din primul tur în precedentele două ediții. Contra lui Destanee Aiava, o tânără australiancă fără nimic de pierdut, Simona s-a clătinat serios în primul set, dar a dus meciul la capăt cu bine.

A învins-o apoi net pe Eugenie Bouchard, iar în turul trei a urmat incredibilul meci cu Lauren Davis. Am țipat, ne-am smuls părul din cap, am spus „nu se poate!” de zeci de ori, dar Simona l-a trecut cu bine, salvând mingi de meci pe parcurs. Menajându-și puterile pe cât posibil, până la punctul în care și-a redus draamatic antrenamentele din zilele de pauză, Simona le-a bătut apoi cu același scor zdravăn, 6-3, 6-2, pe Naomi Osaka și Karolina Pliskova. A urmat semifinala cu Angelique Kerber, meciul anului după noi, dar și după alții. Ce-ar mai fi de spus după o astfel de nebunie? Doar că el a întărit-o pe Simona.

Sportul nu ține cont de câștigători morali, iar Simo a sfârșit prin a pierde finala cu Wozniacki, după un alt maraton epuizant, care a băgat-o de-a dreptul în spital. Dar uneori nu ai nevoie să scrie nimic în palmares, dacă în mintea ta s-a produs declicul. Traseul Simonei de la AO a produs declicul și a făcut posibil ce avea să urmeze.

2. Simona: al doilea an consecutiv încheiat pe locul 1

În 2017, Simona transforma adversitatea în prilej de progres personal și, după trei ocazii ratate, o folosea pe cea apărută la Beijing pentru a urca pe locul 1. De atunci, nu s-a mai dat jos de pe prima poziție decât pentru o lună, depășind între timp borna de 60 de săptămâni petrecute în fruntea clasamentului. Constanța ei în 2018 a răspuns tuturor dubiilor în ce o privește și i-a consolidat locul în istoria sportului, Simona devenind membră a unui grup restrâns de jucătoare care închid cel puțin doi ani pe prima poziție a clasamentului WTA.

Anul trecut, „Simona pe 1” ocupase locul 1 în Top 30 momente ale anului 2017. O singură perfomanță ar fi putut fi mai importantă de atât. Iar ea a venit anul acesta. Anume:

1. Simona câștigă primul titlu de Grand Slam al carierei

După multiple articole, titluri, tweet-uri, editări făcute pe acest subiect, după o revistă întreagă dedicată de 30-0 acestei performanțe, e greu să mai adaugi ceva în plus. Decât că, la final de an, într-un moment de bilanț, de meditare și de introspecție, e un moment bun să realizăm bucuria și șansa avute de a fi urmărit împreună un moment special în istoria sportului românesc.

În iunie, la Paris, la a patra ei finală de Grand Slam, Simona Halep ridica mâinile deasupra capului victorioasă, după ce întorcea un meci greu cu Sloane Stephens în favoarea ei. Își demonstra ei că poate, ne demonstra nouă că se poate, că și românii pot. Iar după acest triumf, nu va mai avea motive să se mai îndoiască niciodată.

Când am început să scriu acest top anual, într-o iarnă friguroasă din 2011, cu câteva săptămâni înainte ca 30-0 să se pornească, nu mi-am închipuit niciodată că într-o zi o să avem un astfel de număr 1. Mă bucur, alături de colegii mei, că l-am trăit împreună cu voi pe site și vă mulțumesc tuturor pentru că ne citiți.

Să avem împreună un 2019 tenisistic cel puțin la fel de bun! Și să găsim forță în noi pentru a deveni versiuni mai bune ale noastre. Pentru că despre asta e, până la urmă, tenisul.

La mulți ani!

***  ***  ***

La final, o recapitulare a locurilor 1 în acest clasament al Treizecizero, de-a lungul anilor.

În 2011, am avut “Lovitura” – that forehand al lui Djokovic – marele moment declanșator de energii care a schimbat destinul unei semifinale de US Open. În 2012, locul 1 a revenit momentului istoric în care Roger Federer a atins cota de 300 de săptămâni pe primul loc. În 2013, a venit rândul lui Rafa Nadal să ocupe locul 1, cu revenirea pe locul 1 și anul său excepțional. În 2014, am trăit alt tip de istorie: o româncă a ajuns într-o finală de Grand Slam la simplu – Simona primea locul 1 pentru finala ei de la Roland Garros. În 2015 a fost Novak și sezonul său cu 3 SlamuriÎn 2016, tot Novak și Grand Slamul său – sârbul deținea cele patru titluri de GS. În 2017, momentul anului în Top 30 al 30-0 era Simona Halep, care încheia pentru prima dată un sezon pe locul 1.

Foto: Jimmie48Photography

Îți place?
Cele mai noi

Ce păcat că mai trebuie să și dormim, iar atâtea zile de tenis plin de dramă se desfășoară pe alt fus orar! ☺️

Dar dacă ai pierdut toate evenimentele de peste noapte de la Miami, aici e locul de unde să afli tot.

- noua victorie a Biancăi Andreescu cu... https://t.co/YLusgVKaSI