Aryna Sabalenka e din nou campioană la US Open! Liderul mondial își apără titlul, ajunge la 4 trofee de Slam

Aryna Sabalenka a câștigat finala US Open 2025, 6-3, 7-6 cu Amanda Anisimova, reușind primul ei titlu de Slam în acest sezon și, în același timp, devenind prima jucătoare de la Serena Williams (2012, 2013, 2014), care-și apără titlul la New York.

Sabalenka ajunge astfel la patru titluri de Grand Slam în carieră (AO 2023-24; USO 2024-25) din șapte finale jucate.

După două finale de Slam pierdute dramatic în acest sezon, la Australian Open și la Roland-Garros, Sabalenka câștigă un Slam la ultima ocazie din 2025, continuându-și astfel dominația asupra circuitului feminin.

Sabalenka confirmă relația ei specială cu US Open, turneu la care a ajuns în finală în fiecare din ultimii trei ani, și pe care îl câștigă acum pierzând un singur set în tot turneul, în semifinala cu Jessica Pegula. E o nouă realizare extraordinară pentru ea, mai ales în contextul în care înfrângerile ei de la Melbourne și Paris au fost cu adevărat dezamăgitoare, pentru că în ambele finale a fost aproape și a avut șanse reale să meargă până la capăt.

În partea cealaltă, în ciuda înfrângerii, parcursul Amandei Anisimova rămâne și el unul remarcabil, în special pentru că vine după cea de la Wimbledon, dar mai ales pentru cum a reușit să ajungă aici. După înfrângerea dezolantă din finala de la Londra, Anisimova s-a întors la New York mai motivată și a venit cu cel mai bun răspuns posibil: întâi a învins-o pe Iga Swiatek, luându-și revanșa pentru ce s-a întâmplat la Wimbledon, apoi a oprit-o pe o Naomi Osaka în mare formă. Două victorii de mare calitate în drum spre a doua ei finală de Slam la rând.

Meciul în sine a fost, per total, fragmentat, dar a avut câte puțin din toate: și calitate (deși rar s-a întâmplat ca ambele jucătoare să joace bine în același timp) și puncte spectaculoase, dar și un moment de suspans spre final, când Anisimova a întors de la 3-5 la 6-5 în setul doi, amenințând temporar cu un posibil set trei. De fapt, ce s-a întâmplat de la 3-5 și până la final a fost o expresie a dinamicii întregii finale: Anisimova a fost acolo, a știut ce are de făcut, dar nu a putut concretiza decisiv în niciun moment cheie; Sabalenka a înfrânat-o de fiecare dată, a rămas calmă și a venit cu puncte mari în momente mari.

Pentru Anisimova, tenisul Arynei se potrivește de minune cu ce joacă ea. Acel scor de 6-3 (acum 6-4) din întâlnirile direct în favoarea Amandei descrie destul de bine acest matchup. Pe de o parte, tenisul razant și plat al Amandei se pliază foarte bine pe ce joacă Sabalenka (același tenis agresiv, aceleași lovituri drepte), iar marea problemă pentru Sabalenka într-un meci cu Anisimova e capacitatea americancei de a schimba direcțiile rapid și în viteză, reușind foarte ușor să o dezechilibreze. Ca atare, Sabalenka ajunge mai des decât și-ar dori în situația de a nu mai lovi din poziția corectă, iar calitatea loviturile ei suferind mult. Acest tenis foarte rapid pe care-l joacă Anisimova îi ia mult Arynei din timpul de reacție, iar asta o face să nu mai joace tenisul ei natural, pentru că aproape întotdeauna e cu un pas în spate, fiind mai degrabă obligată să se apere decât să fie cu pasul în față și să atace, așa cum îi place.

Matchup-ul era de partea Anisimovei, așadar. Tot ea câștigase și ultimul meci, acum câteva săptămâni, în semifinalele Wimbledon. Dar, în același timp, nici Sabalenka nu era vreo străină de adversara ei. Știa ce va avea în față în finală, iar capitolul la care Sabalenka a progresat enorm în acești ani e adaptabilitatea. De-a lungul ultimelor sezoane, ea a găsit constant căi diferite de a câștiga meciuri pe care nu le mai poate controla doar prin forță sau prin agresivitatea sporită. Iar această partidă a fost exact genul acesta de meci: Sabalenka știa că nu va putea să câștige această întâlnire doar fiind agresivă, pentru că în felul acesta ar fi hrănit-o constant cu ritmul pe Amanda. Știa, de asemenea, că va fi important să alterneze loviturile și înălțimile pentru a-și obliga adversara să-și adapteze, la rândul ei, loviturile, și, per total, știa că trebuie să fie jucătoarea mai stabilă, ca joc și ca emoții, și să-și folosească din plin experiența superioară.

Finala a început puternic, cu ambele jucătoare căutând să impună ritmul și fiind foarte agresive. Anisimova s-a detașat imediat la capitolul agresivitate pentru că a părut a fi jucătoarea care încearcă să lovească mai repede, mai în viteză și care schimbă direcțiile mai rapid. Și a dat senzația că prin acest stil virulent îi va da mari bătăi de cap Arynei. În realitate, în primul set Anisimova a avut câteva pasaje absolut remarcabile, în care a lovit uluitor – mereu rapid, cu un timing impecabil și având o viteză în plus față de Sabalenka – dar a rămas cu foarte puține lucruri concrete după aceste pasaje.

Iar finalul de set a fost al Arynei. Sabalenka a început finala jucând mai ordonat, a acceptat că adversara îi returnează câștigător din orice poziție și că intră atât de bine în minge, și s-a orientat către un joc stabil, care i-a adus puncte prețioase pe final de set, pentru că în momentul în care Anisimova a scăzut intensitatea sau a început să risipească mingi, Sabalenka a rămas atentă și a strâns punct după punct. Asta i-a adus primul set și multă, multă încredere, care a ajutat-o mai apoi să ducă jocul spre linia de sosire în termenii ei, cu tot cu acel obstacol de la final.

Senzațiile despre acest meci au fost mixte. Toată lumea a simțit că Anisimova are absolut totul (lovituri, plan, execuție) să câștige acest meci; se putea observa facil ușurința dezarmantă cu care preia controlul într-un schimb de mingi și cu care o împinge în spatele liniei de fund pe Sabalenka. Sunt foarte puține jucătoare care pot face așa ceva.

Se putea observa lejer și dificultatea pe care o avea Sabalenka în momentul în care trebuia să răspundă la acele mingi rapide și care aterizau, în majoritatea lor, spre exteriorul terenului. Dar, cu toate astea, la trasul liniei, cea care a adunat punctele importante în momentele în care a contat cel mai mult a fost Sabalenka – și asta pentru că a știut să profite de fiecare slăbiciune arătată de Anisimova, dar mai ales pentru că și-a adaptat mult mai bine planul de joc. Ceva ce a învățat să facă după ce, ani buni, a pierdut făcând exact ce a făcut Anisimova acum.

A fost o finală câștigată de jucătoarea care s-a adaptat mai bine condițiilor și tenisului propus de cealaltă adversară. Sună, poate, banal, dar în realitate într-un duel de acest gen, în care ambele lovesc atât de puternic și curat din zona șoldului, cheia era la cea care va reuși mai repede să iasă din încercuire și să profite de mici ferestre deschise.

Din acest punct de vedere, Sabalenka a jucat aproape perfect tactic: n-a forțat, a rămas mereu alertă și a căutat constant să aibă lungime în lovituri – deci a liftat mai mult – preferând precizia în detrimentul forței. Tipul acesta de joc ușor ordonat i-a adus până la urmă trofeul, în condițiile în care Anisimova a mizat doar pe un tenis ultra ofensiv, dar fără o continuitate, ceea ce a și făcut să aibă pasaje de joc incredibile, în care loviturile i-au intrat în serie, dar și segmente mult mai semnificative, în care tenisul ei a suferit, iar Sabalenka a profitat din plin.

Concrete jungle where dreams are made of 🐯🏆

Aryna Sabalenka, two-time US Open champion. pic.twitter.com/RrpRhsIbaC

— US Open Tennis (@usopen) September 6, 2025

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)