Cele mai importante momente ale anului 2016 în tenis: Murray, Kerber, Novak, Serena, Simona și toți ceilalți eroi

A fost un 2016 greu, intens, surprinzător. S-au schimbat ierarhii și lideri, au căzut idoli, au dispărut nume grele, iar realitatea e mult diferită față de acum 12 luni. Să nu ne fie frică de 2017, tenisul va merge, oricum, înainte! Ca de fiecare dată, ne încheiem conturile cu anul cu o recapitulare sumară a celor mai importante evenimente

TreizecizeroTreizecizero este la Australian Open

TreizecizeroSecțiune sprijinită de

Sunteți gata să întoarcem foaia și să începem un an nou, pe curat? Nu înainte de a trece, pe fugă, prin tradiționala noastră încheiere de an, Top 30 al celor mai relevante momente ale sezonului. Multe idei și rubrici au trăit pe Treizecizero; unele au dispărut, altele s-au menținut, precum acest Top 30 care există încă din primele zile ale site-ului. Mai bine zis, prima ediție a Top 30 (publicată în ianuarie 2012) a acoperit un sezon (2011) despre care n-am apucat să scriem, pentru că nu existam. 

Spre deosebire de anii anteriori, când această rubrică era publicată în trei sau chiar în patru părți, cu lux de detalii pentru fiecare eveniment inclus, de data asta ne întoarcem mai aproape de forma originală, pe scurt. Nu mai are nimeni răbdare cu 2016, oricum :) În schimb, valoarea pentru colecție a acestei recapitulări rămâne. 

Așadar, înainte să trecem la discuția despre 2017, să acordăm câteva minute din ultima zi a anului celor mai relevante 30 de evenimente ale lui. Cu precizarea că, la fel ca în fiecare an, Top 30 evenimente importante ale anului este un mix între rezultatele tenisului românesc și cel internațional, între cel feminin și cel masculin. Ordinea nu este perfectă, ci mai degrabă ilustrativă. De asemenea, e important de notat că unghiul din care ne uităm la lucruri este cel al privitorului român de tenis. Ceea ce înseamnă că performanțe românești ar putea fi clasate mai bine în acest top decât performanțe mai importante ale unor jucători străini.

*

30. The Underdogs. Între atâtea evenimente tulburătoare, parcă ne-am rezervat mai puțin timp decât în alți ani pentru autorii marilor surprize. Lista începe cu Shuai Zhang, care a ajuns din calificări până în sferturi la AO, deși intenționa să se retragă anterior. A încheiat anul Top 25. La RG, Kiki Bertens, tot din calificări, s-a dus până în semi. Iar la Wimbledon, Marcus Willis a venit chiar și mai de departe, practic de la semiprofesioniști, și a ajuns în turul 2, pe Centre Court, cu Federer. Dar Underdogs-ii sunt de mai multe feluri, inclusiv de clasament bun. Cibulkova e cea care a încheiat anul în stil, încurajând orice outsider să creadă în șansa lui la un trofeu sclipitor. N-am uitat de cea mai mare surpriză: e mai sus în clasament.

29. Ploaia insuportabilă. De-a lungul sezonului, mai multe evenimente importante au fost afectate de ploaie, până într-acolo încât a devenit un subiect. Roland Garros a suferit cel mai mult, în vreme ce Wimbledon a fost obligat la un Middle Sunday. La Cincy s-a lăsat cu inundații, turnee din zone cu vreme prietenoasă au suferit și ele, iar culmea culmilor a fost Munchen, unde a… nins în plin sezon de zgură. 

28. Scandalul de la Indian Wells. Un capitol vechi, dureros, la care se făcuseră progrese lente, dar importante, a fost deschis de declarațiile misogine ale fostului director al IW la adresa jucătoarelor din WTA. Omul a demisionat a doua zi, dar rănile au fost iar deschise și despre discrepanțele de plată dintre femei și bărbați s-a turnat cu argumente pro și contra. Există și o parte bună de aici, semn că din orice lucru rău poate ieși ceva bun: IW, unul dintre cele mai moderne turnee din tur, l-a numit pe Tommy Haas drept noul director.

27. Retragerea Anei Ivanovic. Un late entry: Ana Ivanovic a decis, la 29 de ani, că nu mai merită să mai continue cariera dacă nu-și mai poate atinge standardele de performanță. Fost lider mondial, câștigătoare și finalistă de Grand Slam, Ana Ivanovic este un talent neexploatat la maxim în ochii unora, o deschizătoare de drumuri în ochii altora, dar toată lumea e de acord că Ana a fost una dintre cele mai plăcute și pozitive prezențe din toată istoria tenisului. Ceea ce e mult. Ne va lipsi, dar Ana va rămâne cumva în atenția tenisului. 

26. Ultima ediție - pe moment - a turneului ATP de la București. Am crezut mai toți că n-o să fie cazul, că e doar o posibilitate aruncată în treacăt și că se va găsi o soluție. Dar până la urmă turneul ATP de la București părăsește România, cel puțin pentru moment, punând capăt unei tradiții frumoase. Indiferent de context și de scuze, e o înfrângere masivă pentru tot tenisul și sportul românesc, care trebuia evitată, punct. În special în acest moment. Turneul ATP era un bun important, de care trebuia să beneficiem înțelept. Speranța e că un astfel de pas înapoi va motiva alte acțiuni pozitive în viitor, care să compenseze. 

25. Cehia în Fed Cup. Ce au în comun retrospectivele de final de an? Victoria Cehiei în Fed Cup. Și de data asta, puternica echipă a Cehiei a găsit o cale spre trofeu, în ciuda unei finale dificile cu Franța și a unui an complicat. Drumul campioanelor a început în România, la Cluj, într-un alt duel strâns. De văzut dacă la anul, lipsite de Kvitova, cehoaicele vor putea prelungi seria de titluri. 

24. Meciurile anului. Obișnuia să fie o rubrică în sine de final de an, dar a căzut la datorie. Trecem aici câteva dintre cele mai bune meciuri ale anului, vă lăsăm pe voi să decideți ordinea: Federer - Cilic (Wimbledon), Cibulkova - Radwanska (Wimbledon), Del Potro - Nadal (JO), Puig - Kerber (JO), Kvitova - Kerber (Wuhan), Kerber - Serena (AO), Del Potro - Cilic (Davis Cup), Pliskova - Venus (USO), Horia/Florin - Nadal/Lopez (JO). Ce ne-a scăpat?

23. Perechea de titluri ale Azarenkăi la IW - Miami. Trebuia să fie semnul care anunța revenirea Vikăi în elita WTA, după un drum lung și frustrant. Dacă la AO n-a reușit să găsească magia precedentelor două titluri, Azarenka a prins o formă de excepție în martie, când nu i-a stat nimeni în cale. Tradițional, ea a dispărut apoi în sezonul de zgură, punctul ei slab. Mai apoi, a dispărut cu totul, devenind mămică la finalul anului. Totuși, cum ar fi fost dacă ar fi jucat anul până la capăt?

22. Titlul Argentinei în Cupa Davis. Au așteptat argentinienii cât au așteptat, dar victoria mult-dorită a venit în cele din urmă. Asta, deși au jucat toate cele patru meciuri în deplasare, iar în finala cu Croația au fost la un set de înfrângere. Până la urmă, ce n-au reușit generațiile anterioare a reușit grupul actual, care a beneficiat din plin de revenirea lui Juan Martin Del Potro. El a cântărit decisiv și în finală, iar Delbonis a pus punctul pe i. 

21. Revenirea lui Del Potro. Și pentru că am menționat de Delpo, comeback-ul lui e în sine o poveste, poate cea mai emoționantă a anului. După o listă nesfârșită de accidentări, operații și gânduri negre, Del Potro s-a întors în sfârșit la treabă, iar zeii tenisului i-au zâmbit. Cu un rever încă vulnerabil, o echipă firavă (a permis vechiului staff să-l părăsească) și un program limitat, Delpo i-a bătut pe toți greii care i-au ieșit în cale, a luat argintul olimpic și Cupa Davis. E nevoie de el pentru 2017; deocamdată, Delpo e prevăzător și a decis să amâne startul, sărind peste AO. 

20. Rezultatele românilor în 2016. E cea mai plăcută statistică pe care o reluăm necontenit în articole, updatând-o conștiincioși la fiecare nou rezultat bun adăugat în palmares. Încă o dată, jucătorii români au adunat o sumedenie de trofee importante în turneele ATP și WTA, simplu și dublu. Bilanțul în 2016 a fost de 13 titluri și 10 finale, alt an grozav care le urmează precedenților trei. În 2015, bilanțul a fost 10-18. În 2014 am consemnat o adevărată răbufnire: 19-10. Iar în 2013 a fost începutul: 13-6. Alături de Simona, Monica Niculescu a avut un an excelent, ea aducând 4 titluri (dintre care unul de simplu, în Luxemburg) și fiind prezentă în alte 3 finale. 

19. Primul an fără titluri pentru Federer de când e… Federer. Dintre toate șocurile lui 2016, vestea că Federer a ajuns la cuțit ne-a lăsat pe toți mască. Așa ceva părea imposibil. Absențele prelungite l-au forțat pe elvețian să rateze două Slamuri (recordul de 65 de prezențe consecutive a fost oprit), destule turnee importante și o întreagă jumătate de sezon. Implicit, n-a apucat să ia măcar un titlu (prima dată din 2000) și, la revenire, va începe anul de pe locul 16. 

18. Cele patru românce în sferturi la Madrid. A fost o săptămână fantastică pentru românce la turneul deținut de Ion Țiriac. Irina a bătut-o pe Garbine, Sorana a confirmat wildcardul cu câteva victorii solide, Patricia Țig a surprins pe toată lumea (și pe Madison Keys sau Sloane Stephens), iar cu tot cu Simona aveam patru reprezentante în sferturile unui turneu atât de mare, incluzând și un duel 100 la 100 românesc. Iată o zi cu care nu te întâlnești cu una, cu două. 

18. Novak no.6 la AO. Începutul de an ne-a arătat poate cel mai puternic Djokovic văzut vreodată. Sârbul era pur și simplu intangibil în acele luni. În doar o lună i-a învins teribil de clar pe toți cei trei mari rivali ai săi, Roger, Rafa și Andy. Implicit, titlul de la Melbourne a venit ca un fapt cât se poate de normal. Australian Open e sinonim cu Djokovic și fundația succesului său din acești ani. 

17. Titlul Simonei de la Madrid. În topul pe 2015, victoria Simonei de la Indian Wells era în primele 10. Un succes la un turneu similar vine acum pe 17, ceea ce poate însemna fie că a fost un an nebun, fie că titlurile Simonei au devenit o normalitate. Trebuie notat că al doilea Mandatory al carierei Simonei a venit într-un moment foarte important, după 4 luni foarte grele, în care corul contestatarilor devenise asurzitor, iar Simona avea dificultăți în a-și regăsi încrederea. Parcursul stelar de la Madrid a repus lucrurile pe făgașul normal. 

16. Titlul Cibulkovei din Singapore. Calificată la mare luptă, Dominika a transformat în tradiție ce începuse Aga cu un an înainte. Pentru al doilea sezon la rând, o jucătoare care pierduse două meciuri în grupe a trecut mai departe și a luat titlul. A fost un turneu grozav pentru slovacă, dar nu venit de nicăieri. 2016 a fost un an foarte bun pentru Domi, care a început, în sfârșit, să descurce ițele complicate ale pașilor către elită. Sunt multe nuanțe din acel excelent Turneu al Campioanelor din Singapore, la care am avut iar multe povești și meciuri excelente.

15. Al doilea aur olimpic pentru Murray. Acum patru ani, succesul de la Londra a părut o răbufnire a lui Andy, care-și găsise o portiță pe unde să străbată în grupul impenetrabil al celor trei, Roger, Rafa, Nole. La Rio s-a simțit ca un eveniment normal, o victorie executată profesionist de Murray, a cărui reputație în Regatul Unit a ajuns la cele mai înalte cote anul acesta. 

14. Titlul Muguruzei la Roland Garros. O nouă câștigătoare în premieră de Slam în WTA; de astă dată, un nume pe care specialiștii o așteaptă să confirme și să revină cu alte și alte titluri de GS. Laudele și pronosticurile optimiste nu au întârziat să apară după victoria Garbinei la Roland Garros, într-o finală cu Serena. Dar căderea de după a venit la fel de prompt. Deocamdată, Garbine nu a găsit ușor soluția pentru a gestiona noul ei statut, dar are tot timpul din lume să rezolve acest puzzle. 

12. Al doilea Slam al lui Angie Kerber. La acel moment, Kerber deja era un monument de constanță - jucase și finala la Wimbledon, și pe cea de la Rio. Totuși, ne-a frapat pe toți normalul din triumful ei de la New York. Deși finala cu Pliskova n-a fost ușoară, Angie s-a comportat cum te-ai aștepta de la jucătoarea care aspira să devină. Al doilea Slam i-a consolidat statutul și a rotunjit unul dintre cei mai spectaculoși ani reușiți de o jucătoare în memoria recentă. 

11. Serena o egalează pe Steffi Graf. S-a lăsat greu această bornă, dar era cumva inevitabil: la 34 de ani, Serena Williams a ajuns-o din urmă pe Steffi Graf în topul titlurilor de Slam când a cucerit titlul la Wimbledon. E mereu subestimată aproape involuntar înălțimea la care a ajuns Serena, care luptă doar cu sine acum - ni se pare că e normal când câștigă, deși nimic nu vine pe degeaba. 22 de turnee de Grand Slam câștigate este o imensitate de performanță.

10. Wawrinka și titlul de la US Open. Anul și Slamul pentru Stan, care a găsit iar acea combinație de tenis nepământean și disponibilitate la suferință. Mai important, Stan știe acum cum să câștige asemenea turnee; s-a văzut cel mai bine în felul în care a întors o finală care nu începuse deloc bine. Trebuie să însemne ceva și că în toate drumurile către un Slam, Wawrinka a trecut de Djokovic, cel mai puternic jucător al acestor ani. Acum, firește, toată lumea se va uita către Stan și Wimbledon.

9. Al doilea Wimbledon al lui Murray. A fost începutul unei a doua jumătăți de an excepționale pentru Andy. Triumful de la Wimbledon a pus capăt unei perioade lungi de secetă la nivel de Slamuri, cu finale pierdute și semne de întrebare. La trei ani de la primul titlu la Wimbledon, Andy a obținut un altul de care s-a putut bucura în tihnă, departe de presiunea aproape absurdă din 2013.

8. Simona Halep se menține în careul de ași al WTA. Pentru al treilea an la rând, Simona stă între primele patru jucătoare ale lumii la final de an. A putut să-și mențină locul printre cele mai bune, în ciuda faptului că a mai coborât de-a lungul sezonului, iar concurența a fost puternică. În fapt, alături de Serena, se “întâmplă” că Simona este singura jucătoare care n-a ieșit din Top 10 în ultimii trei ani. Tehnic, e prima oară în cariera la profesioniști a Simonei când nu îmbunătățește clasarea de la finalul anului precedent; ceea ce, firește, este cea mai simpatică statistică pe care am putea-o aduce în discuție, ținând cont că Simona încheiase 2015 pe locul 2.

7. Suspendarea pentru dopaj a Mariei Sharapova. Marele șoc al anului, venit off court, cu implicații on court, comentat și răscomentat. O dovadă atât că sistemul are probleme, dar și că sistemul funcționează, că tenisul e dispus să-și înfrunte acele probleme și să-și asume consecințele, chiar și când e vorba de unul dintre marile lui staruri.

6. Aurul olimpic al lui Puig. Și dacă nu va mai câștiga un meci în viața ei, Monica Puig își va fi asigurat locul în istoria țării ei și a sportului în sine. Dar dincolo de astfel de nuanțe, dincolo de lacrimile ei și de sărbătoarea care pare că nu se mai termină, rămâne esența: ce tenis a putut juca Monica în tot acel traseu spre aur! Întrebarea e dacă va mai regăsi vreodată acel nivel.

5. Primul Grand Slam al lui Angie. Nimeni și nimic n-ar fi indicat spre Kerber la startul Australian Open 2016, iar înainte de finala cu Serena, prima ei finală de GS, lucrurile nu se schimbaseră cu nimic. Dar Angelique a făcut un meci de ținut minte; ea nu a dat peste o Serena bolnavă sau ieșită din formă, ci a împins-o spre înfrângere.

4. Andy Murray preia locul 1 în ATP. În prima parte a anului părea absurd ca să se pună problema unei schimbări de lider. Era octombrie și încă mai părea absurd. Andy a încheiat anul cu o serie fantastică de victorii, profitând, practic, de singura șansă pe care o avea, aceea de a câștiga tot. La Paris a obținut și ultimul dintre cele vreo 8000 de puncte care-l separau, iar la Londra a consfințit, cu o victorie chiar la Djokovic, preluarea locului 1. 

3. Angelique Kerber preia locul 1 în WTA. Spre deosebire de Murray, în cazul căruia exista un consens că “într-o bună zi” ar putea fi locul 1, ascensiunea lui Kerber a fost complet neprevăzută, ceea ce o face și mai specială. Când primul loc s-a ivit la orizont, Kerber n-a clipit și n-a lăsat prima șansă scăpată s-o afecteze, alt lucru care a impresionat la ea anul acesta. La US Open, după ce eliminarea Serenei a oficializat rocada, Angie a marcat momentul cu încă un Slam, ca să nu mai fie dubii de niciun fel.

2. Argintul olimpic al perechii Tecău/Mergea. Horia și Florin au vorbit de ceva timp despre visul olimpic. S-au pregătit, au făcut sacrificii, au pus totul pe planul secund și s-au concentrat exclusiv pe Rio. Planul i-a dus incredibil de aproape, dar aurul le-a scăpat printre degete, de la 4-3 în decisiv în finala cu Nadal/Lopez. Totuși, deși e tentant să vorbim despre “o șansă ratată“, de fapt este vorba de o performanță enormă, mai ales în contextul în care s-a găsit sportul românesc la Rio. Este un rezultat care le împlinește carierele celor doi și le rotunjește povestea frumoasă a echipei pe care au început-o la juniori și au reluat-o acum, pentru acest obiectiv. Mai merită subliniată campania de pregătire, detaliu care n-a primit suficient credit: organizarea, planningul, resursele puse în joc și lucrurile sacrificate. Printre altele, și sezoanele individuale ale celor doi.    

1. Grand Slamul lui Novak Djokovic. Pentru că a devenit primul jucător din 1969 încoace care deține simultan toate turneele de Grand Slam. După trei finale pierdute la Paris, multă presiune și discuții interminabile, Nole a reușit să se ridice deasupra tuturor obstacolelor și dificultăților, realizând o performanță pe care cei mai mulți am găsit-o doar în cărțile de istorie. Toată așteptarea lui a meritat: când, în sfârșit, a reușit să cucerească Parisul, Novak a adăugat titlul de la Roland Garros celor deținute deja în celelalte trei locuri de pe harta Slamurilor. Poate că prețul plătit a fost prea mare - ipoteticul burnout sau pierderea motivației -, poate că nu va mai atinge niciodată acel nivel înspăimântător din primele șase luni ale lui 2016, dar nu mai contează: Novak și-a împlinit destinul și și-a scris propria legendă în cea mai aglomerată eră din tenis. 

La final, o recapitulare a locurilor 1 în acest clasament al Treizecizero, de-a lungul anilor. În 2011, am avut “Lovitura” - that forehand al lui Djokovic - marele moment declanșator de energii care a schimbat destinul unei finale de US Open. În 2012, locul 1 a revenit momentului istoric în care Roger Federer a atins cota de 300 de săptămâni pe primul loc. În 2013, a venit rândul lui Rafa Nadal să prindă locul 1, cu revenirea pe locul 1 și anul său excepțional. În 2014, am trăit alt tip de istorie: o româncă a ajuns într-o finală de Grand Slam la simplu - Simona primea locul 1 pentru finala ei de la Roland Garros. În 2015 a fost iarăși Novak și sezonul său cu 3 Slamuri

Să aveți un 2017 cu tenis bun, cu energie și înțelepciune. 

La mulți ani! :-)

Cele mai noi articole

TreizecizeroConținut susținut de

Comentarii