Drop Shots | Cum a "furat" Serena WTA-ul și de ce este Federer – Dimitrov comparabil cu Rocky V

Adrian Țoca | 25 octombrie 2013

În vreme ce interesul în jurul Turneului Campioanelor de la Istanbul a fost aproape lichidat de către Serena Williams, lumea tenisului e cu ochii pe prima întâlnire directă dintre Federer și Dimitrov. Din motive evidente.

Ce faci atunci când niciun subiect nu se detașează într-atât de mult încât să ceară front-page-ul de pe site într-o vineri dimineață? Păi, ai putea să apelezi la un articol atemporal, dar parcă nu se face să muți atenția de la o săptămână cu trei turnee bune. Sau ai putea să experimentezi cu un alt fel de Drop Shot, cu mai puține știri și mai multe idei. Așa, ca pe Twitter.

Turneul Campioanelor ar fi putut face agenda azi, dar la cum merg lucrurile la Istanbul, e greu să găsești un unghi interesant din care să-l abordezi. Dragoș, unul dintre cititorii cei mai activi (și inspirați) la comentarii, are oarecum dreptate când zice că turneului îi lipsește strălucirea anul acesta. Cel puțin față de anul trecut, când am asistat la o serie de partide nu doar spectaculoase, ci și dramatice.

Cred că totul începe chiar cu jucătoarele: senzația e că niciuna dintre rivalele Serenei nu mai crede cu adevărat că poate s-o bată pe americancă într-un turneu pe care ea și-l dorește. Și e destul de complicat să participi la o cursă pe care nu-ți dai singură șanse. S-a instaurat un soi de descurajare atât de evidentă, încât nici fetele nu se mai chinuie s-o mascheze.

Vika mărturisea, zilele trecute, că se simte epuizată mental și că se chinuie să-și găsească și mențină motivația. Motiv (și pentru care) a pierdut cu Jankovic, după ce pătimise în prima etapă cu modesta (față de Vika) Errani. Iar Azarenka ar fi trebuit să fie principalul challenger pentru Serena. La rândul ei, Aga mărturisea la o conferință de presă că făcea haz de necaz cu JJ în vestiar, cele două admițând că probabil nu o vor bate niciodată pe Serena. Iar Kerber nici măcar n-a mai așteptat să ajungă în vestiar: a zâmbit de mama focului chiar pe teren, în ultimul changeover al meciului din runda întâi cu Williams, enervându-l atât de tare pe Peter Bodo, încât jurnalistul a acuzat-o că a avut o atitudine dezgustătoare și că “she tanked” ultimele două game-uri. Adică nu s-a mai omorât cu firea, că ar fi prea mult să traduc prin “blat”. Nu e ca și cum Angie chiar ar mai fi avut vreo șansă la momentul cu pricina.

Nici Kvitova, care a prins dintr-o dată viteză pe finalul de sezon, n-a avut mai multe șanse. Petra câștigase impresionant meciul cu Radwanska, din prima etapă, așa că ziariștii prezenți la Istanbul au început să-și facă planuri, mizând și pe semnele ultimei întâlniri directe de la Doha, când Petra a condus în decisiv cu 4-1 cu o Williams emoționată de perspectiva urcării pe primul loc în caz de victorie. De data asta, meciul n-a mai avut nicio poveste, iar Serena a ajuns la 76 de victorii în acest an, calificându-se cu trei victorii și niciun set pierdut.

În tot acest peisaj, parcă absența Sharapovei se simte și mai rău. Nu vreau să spun că rusoaica ar fi avut mai multe șanse să facă surpriza, dar atitudinea ei, mereu războinică, mereu determinată, mereu gata să încerce, e cea care lipsește turneului. Vika e cea mai aproape de o astfel de abordare, și de regulă e foarte convinsă de șansele ei, dar bielorusa arată acum, cum spuneam, absolut stoarsă. Iar la ora la care scriu, Azarenka nici măcar nu e sigură de calificare: scenariile posibile în ce privește Grupa Albă, pe care le-au trimis pe mail organizatorii turneului, sunt mai stufoase decât un almanah comunist. Fără Masha prin preajmă, cu declarațiile ei mai acide, cu tot circul mediatic care o însoțește, vestiarului parcă îi lipsește o alternativă la prezența impunătoare a Serenei. “Big Mama” le domină pe celelalte fete nu doar pe teren, ci și mental. În atare condiții, un alt rezultat decât un titlu pentru Serena ar fi o surpriză fără margini.

Adevărul e că nimeni n-are ce-i face Serenei când joacă așa. Agresivă, determinată, cu serviciul mereu gata s-o scoată din eventualele încurcături, Serena e de o eficiență de speriat zilele astea. Și nu știu dacă doar mi se pare, dar parcă arată și mai suplă, mai agilă decât de obicei. Agnieszka a alergat-o de câteva ori cu o serie de scurte/lob-uri în stilu-i caracteristic, și, deși a câștigat niște puncte așa, n-a făcut decât s-o întărâte. Aga spunea recent că e în pană de idei despre ce să mai încerce contra lui Williams (cu care are un bilanț sec: zero din opt, doar un set câștigat). Așa că nu i-a mai rămas decât să zâmbească după faza de mai jos. Iar poloneza (deja eliminată, după ce a pierdut toate meciurile) chiar a jucat bine, mai ales în setul doi.

Și Serena e toată numai un zâmbet zilele astea: le-a povestit ziariștilor care e coșmarul ei cel mai mare, pe care îl visează cu regularitate: “Să nu ajung la timp la o finală de Slam și să fiu descalificată. Se tot repetă. It’s very disturbing”. Cred că numai așa o puteți opri, fetelor: cineva s-o închidă în camera de hotel.

Chiar așa: cine o va opri, de fapt, pe Serena? Feeling-ul meu de acum e că, în principiu, nimeni. Azarenka o poate bate mai des decât restul, dar totul e în racheta americancei. Dacă e fit și motivată, cred că mai poate să-și mențină nivelul acesta de control asupra circuitului pentru alți doi, trei ani. Și perspectiva unor recorduri pe care le-ar putea depăși e suficient s-o motiveze.

Nu-i nimic. Dacă Istanbul 2013 nu pare într-atât de competitiv, atunci Singapore 2014 va fi în mod cert. Nu toți ziariștii și bloggerii străini sunt impasibili când vine vorba de Simona Halep. 

Ascundeți femeile și copiii! Diseară este, în sfârșit, clipa unui moment pe care l-am așteptat cu toții de ceva timp: primul meci direct între Roger Federer și cea mai apropiată imitație a sa, Grigor Dimitrov. Îmi amintesc de o farsă pe care au pus-o la cale organizatorii Roland Garros, care l-au anunțat pe Grig, în mașina care-l ducea către arene, că Federer tocmai ce și-a anunțat retragerea (video, mai jos). Bulgarul era groaznic de deprimat, pentru că nu apucase să joace niciodată cu cel cu care a fost comparat în atâtea rânduri. Ei, o să aibă șansa acum, în sferturile de la Basel.

Nu o să reiau toate asemănările dintre cei doi, inclusiv la nivel de începuturi (titlul la Wimbledon la juniori, de exemplu), pentru că sunt foarte cunoscute. După cum n-o să mai pomenesc de potențialul lui Dimitrov, cel despre care Peter Lundgren spunea că este mai talentat la 18 ani decât era Federer la aceeași vârstă. E interesant însă contextul în care se întâlnesc: dacă forma dubioasă a lui Roger e știută și comentată de toată lumea, Grigor vine exact pe un val opus de încredere: are șapte victorii la rând, toate indoor, serie care i-a adus și primul titlu al carierei. Bulgarul e, de asemenea, și într-un soi de campanie prin care încearcă să se delimiteze de porecla Baby Fed. Și bine face: altfel riscă să rămână mereu în umbra unui jucător cu care va fi comparat la nesfârșit, chestie care nu doar că o să-l agaseze, ci o să-l împiedice să-și creeze propria poveste. 

În trecut, Roger i-a mai dat sfaturi lui Dimitrov și a vorbit frumos despre bulgar și despre calitățile acestuia. Fed și Baby Fed s-au antrenat împreună anul acesta, la Rotterdam, experiență pe care elvețianul a catalogat-o ulterior drept “ușor ciudată”, cu referire la sentimentul pe care l-a avut cu Dimitrov de cealaltă parte a fileului. Oglindă, oglinjoară…

La Australian Open, când Federer l-a întâlnit și învins pe Tomic într-un meci cu destule conotații la momentul respectiv, am asemănat, în cronica meciului, întâlnirea dintre cei doi cu cea dintre Rocky Balboa și Tommy Gunn, fostul protejat al lui Rocky, când cei doi se bat în plină stradă, și nu în ring. Ei, cred că este de fapt o comparație mult mai potrivită pentru meciul de azi, mai ales că Federer aduce, între timp, și mai mult cu personajul întruchipat în Rocky V de Stallone: adică mai ezitant, mai ruginit un pic, mai apăsat, mai contestat. Asta în vreme ce challenger-ul e tânăr, arătos, are iubita strălucitoare, e plin de promisiuni, e în formă și vine să-l provoace pe Rocky chiar acasă la el. Adică la Basel, în fața familiei, a prietenilor, a unui oraș întreg, orașul natal al lui Fed. Tommy Gunn, alias Grigor Baby Fed, o să-și dorească, la fel ca și personajul din film, să-și demonstreze și să-și obțină emanciparea. Ruperea definitivă de porecla Baby Fed. Și ce altă metodă mai potrivită să facă asta decât să-l bată pe Maestru la el acasă? O să fie un street fight adevărat. Puneți de popcorn.

Și da, cred că orgoliul lui Federer va fi zgândărit serios de tot contextul ăsta. Și, într-un fel, asta îl va ajuta. Sau ar trebui să-l ajute. E o ocazie ideală pentru el să se trezească. E un meci special, iar motivele trec dincolo de asemănările dintre cei doi. O să conteze prea puțin clasamentul, Turneul Campionilor (apropo, își va asigura matematic calificarea dacă va câștiga turneul). O să conteze orgoliul.

Un lucru e cert: dacă Dimitrov va câștiga, absolut toate site-urile de tenis din lumea asta vor compara momentul Basel 2013 cu momentul Wimbledon 2001. Ceea ce e un pic greșit, dar e o comparație prea tentantă ca să n-o faci. Și previzibilă, în același timp.

Și încă o idee despre meciul de diseară. Un semn că și Federer îl resimte ca pe unul special e tweet-ul dat de elvețian ceva mai devreme. Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe Roger dând un “Come on” înainte de un biet sfert de finală. Atâta doar că nu e un simplu sfert de finală. Mai jos e tweet-ul lui Roger. Și replica pisicoasă a lui PseudoFed.

În alte știri, diseară e și tragerea la sorți pentru ultimul Masters al anului, cel de la Paris. Primii patru capi de serie sunt Nadal, Djokovic, Ferrer și Del Potro. Din motivele despre care am vorbit aici, e un turneu foarte, foarte atractiv, cu multe posibilități și intrigi. Dacă Federer s-a mai pus la adăpost, Wawrinka, Gasquet și Tsonga au toate motivele să fie curioși de cum va arăta tabloul. Stan și Richie ar trebui, în principiu, să meargă la fel de departe în turneu ca și Tsonga și sunt sigur la Londra. Aruncați un ochi pe site mai târziu: fie updatăm acest articol, fie adăugăm un altul despre tragerea la sorți.

Au apărut, evident, zvonuri cum că Nadal nu va mai veni la Paris. Spre bucuria lui Guy Forget, directorul turneului parizian, Rafa a decolat azi spre Franța, destinație finală Bercy. Unde, detaliu important, n-a mai jucat din … 2009. Djokovic e deja acolo, se antrenează de zor. Game on!

Apropo de Rafa: spunea că nu se mai implică în politica tenisului la nivel de ATP, dar e foarte posibil să se fi implicat în politica tenisului spaniol: cu alte cuvinte, numirea lui Carlos Moya în funcția de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis, în locul lui Alex Corretja, ar fi avut o legătură puternică și cu opțiunea lui Rafa. Spaniolul a dat un comunicat prin care a salutat numirea prietenului său. Nu e nici primul, nici ultimul care procedează așa. Însuși Federer a făcut presiuni mari pentru numirea regretatului Peter Carter în funcția de căpitan nejucător al echipei Elveției.

În alte știri, Marin Cilic a primit, în timp ce scriam, o veste grozavă. Suspendarea lui a fost redusă la 4 luni, ceea ce înseamnă că va fi repus în drepturi încă de săptămâna viitoare, de la Paris.

– Tatăl lui Caroline Wozniacki, Piotr, a confirmat în presa daneză că Luxembourg, turneu câștigat de Caro, a fost ultimul pentru el în calitate de antrenor al fetei lui: „De acum voi fi doar tatăl ei. Am ales deja noul antrenor, îl vom spune săptămânile următoare”. Thomas Hogstedt și Sven Groeneveld sunt printre numele vehiculate. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Iar Ana Ivanovic este ultima dintr-o serie lungă de tenismeni care au scris despre cum îi afectează comentariile negative ale fanilor de pe Internet (aici, link în limba sârbâ). Subiectul e mai amplu și am scris despre el aici, pe larg.

Apropo de Ana: am primit un mesaj foarte simpatic al unui cititor, care, pe lângă aprecieri (mulțumim), ne-a certat că nu scriem mai des despre Ana Ivanovic și despre Ernests Gulbis, măcar „câteva rânduri”. Well, Ana nici nu ne-a dat prea multe motive, ce-i drept, dar promitem că îi vom da mai multă atenție. Cât despre Ernie, avem nu doar câteva rânduri, ci câteva articole. Atât de multe încât suntem deseori certați că de ce insistăm cu, citez, un „derbedeu” 🙂 Veși bune (sau proaste, depinde din ce unghi vă uitați): Ernie e unul dintre preferații noștri și o să continuăm să scriem despre el. Și apropo de mesajele voastre: dacă se va aduna suficient material pe mail, am putea adăuga o rubrică de răspunsuri pe viitor. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi