De poveste: Trei meciuri care au făcut istorie la Wimbledon în ultimul deceniu. Plus un bonus | Video

Adrian Țoca | 22 iunie 2012

Poveștile a trei momente de referință din turneele ultimilor ani: Isner – Mahut, Federer – Roddick și Federer – Nadal. Plus alte amintiri nemaipomenite de la Wimbledon

An de an, turneul de la Wimbledon oferă meciuri și povești excepționale, care contribuie la patrimoniul unui turneu care se confundă cu istoria tenisului. O selecție a acestor momente este foarte dificil de făcut, dar ne-am oprit la trei partide fantastice, despre care probabil că nu există fan care să nu fi auzit sau văzut măcar un crâmpei din meci. 

I. John Isner – Nicolas Mahut, 2010, turul 1, 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68

Meciul meciurilor, o colecție de superlative care, cel mai probabil, nu vor fi depășite prea curând, dacă vor fi depășite vreodată. Isner – Mahut este bucățica de istorie despre care toată lumea vorbește, care a devenit aproape un substantiv comun atunci când un alt joc se prelungește mai mult decât media obișnuită. Cei doi jucători au făcut o promovare cu totul și cu totul originală tenisului, intrând pentru totdeauna în cartea de onoare a acestui sport, într-un mod pe care nu ni-l închipuiam posibil. Pe lângă sumedenia de recorduri stabilite, e impresionantă fantastica putere fizică, dar mai ales mentală, a celor doi jucători, care au trecut prin nenumărate momente critice de-a lungul meciului. 

Sursa: Wikipedia

“Meciul fără sfârșit” a început pe 22 iunie, a doua zi a Wimbledon 2010, la ora 6 și 13 minute, ora locală. După patru seturi, împărțite între cei doi, jocul a trebuit să fie întrerupt, din cauza întunericului, la șapte minute după ora 9. S-a reluat pe 23 iulie, pe același teren 18, la ora 2:05. Teoretic, suficient timp ca să se termine în aceeași zi, nu? Nu. La ora 5:45, meciul devenea deja cel mai lung din istorie. Nu numai din istoria Wimbledonului, ci din cea a tenisului. S-a mai jucat până la 9:10, într-o ploaie de game-uri câștigate cu serviciul, moment în care, la 59-59 în decisiv, și după fix 10 ore de joc, meciul a trebuit iar oprit.

S-a reluat în a treia zi, joi, timp în care alți jucători deja obținuseră biletele pentru turul 3. Început la ora 3:43, el s-a terminat, la scorul de 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68 pentru Isner, după 11 ore și cinci minute de joc.

Reacțiile din lumea sportului n-au contenit prea ușor după această confruntare epică. “E impresionant. M-am uitat la meci, nu știu dacă trebuia să râd sau să plâng. E dincolo de orice închipuire, e dureros”, spunea Federer, în vreme ce Djokovic îi declara pe amândoi învingători. “Orice se întâmplă, amândoi sunt niște campioni”. John McEnroe concluziona că partida a făcut o propagandă fantastică tenisului, dar că amândoi riscă să-și fi scurtat cu câte 6 luni carierele. 

Învins, Nicolas Mahut s-a regăsit cu greu în restul sezonului, acuzând, cum era și normal, șocul. Nici Isner n-a mai rămas prea mult în turneu, pierzând categoric, în numai 74 de minute, meciul următor, cu olandezul De Bakker, scor 0-6, 3-6, 2-6. Culmea, și De Bakker câștigase dramatic în turul anterior, 16-14 în decisiv. 

Cei doi au fost premiați, imediat după meci, într-o festivitate specială care a avut loc pe terenul devenit, la rându-i, faimos, terenul 18. 

Revista Time a declarat meciul în topul momentelor sportive ale anului 2010.

Culmea culmilor, anul următor, la Wimbledon, tragerea la sorți i-a pus din nou față în față. Și de această dată a câștigat Isner, 7-6, 6-2, 7-6, în două ore și trei minute. 

Highlights:

– a fost cel mai lung meci din istorie (11 ore și 5 minute); cel mai lung set (setul 5 – 8 ore, 11 minute); cele mai multe game-uri într-un set (138 de game-uri în setul 5).
– cele mai multe game-uri într-un meci: 183
– cei mai mulți ași într-un meci: Isner – 113
– cele mai multe puncte câștigate într-un meci: Mahut – 502
– precedentul record pentru cel mai lung meci: Santoro – Clement, French Open 2004, 16-14 în decisiv, 6 ore, 33 minute
– în ziua a doua a meciului, tabela s-a blocat temporar la 47-47. Scoreboard-ul de pe site-ul oficial s-a blocat, de asemenea, la 50-50.  

Video: Isner – Mahut, ultimul game

II. Roger Federer – Andy Roddick, 2009, finala, 5–7, 7–6 (6), 7–6 (5), 3–6, 16–14

O finală incredibilă, de poveste, de neimaginat, orice adjectiv vreți voi. Mai cu seamă dat fiind contextul și așteptările. Federer trăia o vară istorică pentru el. Un an început crunt, cu dramaticul eșec de la Australian Open, care l-a făcut să plângă în timpul festivității de premiere, a continuat însă de-a dreptul senzațional, elvețianul cucerind, în sfârșit, mult râvnitul titlu de la Roland Garros, iar, ulterior, după Wimbledon, el devenind tătic. Câteva săptămâni mai târziu, și pe fondul absenței lui Nadal din turneu, Federer se vedea pus în fața unei situații de invidiat, aceea de a depăși recordul de Slam-uri al lui Pete Sampras (14) chiar pe iarba pe care amândoi o adoră. Roger a ajuns fără prea mari bătăi de cap în finală, pierzând doar un set, la Kohlschreiber, în turul 3, și eliminându-i, printre alții, pe Soderling, Karlovic și Haas. În finală s-a trezit în fața marelui său inamic încă de la începuturi, Andy Roddick, care a făcut adevărate acte de eroism ca să ajungă în finală. Andy, favorit 6, a pierdut câte un set în primele trei tururi, apoi l-a scos pe Berdych în turul 4, pe Lleyton Hewitt în sferturi (dramatic, în cinci seturi) și pe Andy Murray în semifinale. Dar puțini îi dădeau șanse în fața lui Federer, dat fiind raportul de forțe dintre cei doi.

Asta însă nu l-a împiedicat însă pe Andy să facă meciul vieții. Ce e trist pentru el e că nici măcar asta nu i-a fost de ajuns ca să spargă blocada Federer. Roddick a luat primul set, 7-5, apoi a condus cu 6-2 în tie-break-ul celui de-al doilea, și sunt multe voci care susțin, posibil pe bună dreptate, că, dacă Andy făcea 2-0 la seturi, era foarte greu să mai fie întors de rivalul său. Așa însă Federer a egalat, apoi a câștigat setul 3 tot în tiebreak, însă, exact când toată lumea credea că meciul e gata, Roddick, intrat în meci dispus la absolut tot efortul de care era în stare omenește, a relansat meciul, luând setul 4.

Așa s-a deschis calea pentru un decisiv de povestit nepoților. S-a mers cu serviciul până la epuizare, iar printre schimburile electrizante și punctele câștigătoare de mare calitate, Roddick a avut, la un moment dat, două mingi de break, la 8-8, ratate însă. Americanul mai merită foarte mult credit și pentru faptul că fost mereu al doilea la serviciu, infinit mai solicitant din punct de vedere psihic.

Federer, care nu reușise pe tot parcursul finalei să spargă serviciul unui Roddick imperial (culmea, exact marele atu al lui Roger contra lui Andy: felul în care îi citește serviciul), a găsit însă cheia la 15-14 pentru el, făcând unicul său break în ceea ce s-a dovedit a fi ultimul game al jocului. Roddick, încă o dată, pierde o finală la Wimbledon, visul vieții sale, în vreme ce, sub privirile lui Sampras, Federer își trece în cont Slamul cu numărul 15. Ca bonus, elvețianul revenea pe primul loc în clasamentul ATP.

Aplaudat la scenă deschisă, Roddick a dat dovadă de mare maturitate în momentul discursului (îl puteți asculta în al doilea video), parcă la fel de inspirat ca și jocul său din ziua respectivă. Din nefericire pentru el, Andy n-a depășit niciodată ziua aceea, eșecul însemnând începutul sfârșitului, din punct de vedere sportiv, pentru Roddick.

Altfel, meciul a devenit finala cu cele mai multe game-uri din istorie, cu 77 de game-uri, și, de asemenea, a avut cel mai lung set decisiv dintr-o finală de Slam. Durata meciului s-a întins pe 4 ore și 17 minute, numai decisivul având nevoie de 95 de minute pentru a fi încheiat.

Rezumatul finalei dintre Federer și Roddick

Festivitatea de premiere, desfășurată într-o atmosferă incendiară

III. Rafa Nadal – Roger Federer, 2008, finala,  6–4, 6–4, 6–7, 6–7, 9–7

Meciul meciurilor, considerat de foarte, foarte mulți drept cel mai frumos meci de tenis din toate timpurile, finala Wimbledon 2008 reprezintă punctul culminant al rivalității a doi jucători colosali prin caracter, performanțe, felul în care au dominat și încă mai domină sportul și influența pe care au exercitat-o asupra tenisului, Roger Federer și Rafa Nadal.

La ora acelui meci, cei doi câștigaseră 14 dintre ultimele 16 Slamuri jucate. Era pentru a treia oară la rând când cei doi jucau finala la Wimbledon, cu Federer învingător, mai clar în 2006 și mai greu în 2007. Progresul accelerat al spaniolului, dar mai ales maniera zdrobitoare în care acesta se impusese, cu Federer, câteva săptămâni mai devreme, într-o finală de Roland Garros în care nu cedase decât patru game-uri, anunțau însă o misiune mai mult decât dificilă pentru Federer, cel care încerca să devină campion la Wimbledon pentru a șasea oară consecutiv. La rându-i, Rafa avea șansa de a deveni primul jucător de la Borg încoace care să facă dubla RG-Wimbledon.

Ambii finaliști ajungeau la ora marelui meci fără să fi depus vreun efort considerabil pe parcursul turneului. Federer nu pierduse niciun set până în finală, Nadal, doar unul singur, în turul 2, cu Gulbis.

 

Încărcat de semnificații, meciul a început cu o întârziere de mai bine de o jumătate de ceas, din pricina ploii. În fapt, unul dintre numeroasele motive care fac această finală una specială este și faptul că ea a fost ultima afectată de întreruperi din cauza ploii, Wimbledon inaugurând, anul următor, acoperișul retractabil pe terenul central care va face imposibilă repetarea atmosferei din acea zi.

Odată început, jocul a trecut, fără nicio introducere, la un nivel de joc cu totul special, și nici pauzele ulterioare nu au făcut ca ritmul să scadă câtuși de puțin. Rafa a câștigat primele două seturi, 6-4, 6-4, deschizând poarta către primul său triumf la un Slam în altă parte decât Paris. În setul trei, Federer conducea cu 5-4 în setul trei atunci când ploaia și-a făcut din nou simțită prezența, întârziind cu o oră și 20 de minute reluarea meciului. Când, în fine, finala a putut continua, Federer a triumfat în setul trei în tie-break, apoi a repetat isprava în setul patru, tot în tiebreak, unul, de asemenea, considerat drept cel mai frumos și tensionat din istoria tenisului. La 5-2 și cu serviciul, Nadal avea să piardă tiebreak-ul, deși a avut două mingi de meci, dintre care una pe propriul serviciu. Într-un interval de câteva secunde, ambii jucători produc două passinguri halucinante. “Am crezut că e gata”, mărturisește Federer despre punctul care i-a adus salvarea, la 7-8 în respectivul tiebreak.

După o altă pauză cauzată de ploaie, de data asta, mai scurtă, de doar o jumătate de oră, cei doi s-au întors pentru setul final. Și, după 4 ore și 48 de minute de joc efectiv, la ora 21:15 ora locală, pe o lumină naturală aproape inexistentă, ținută în viață doar de blitzurile fotografilor, Nadal a înfipt ultimul cuțit în spatele marelui său rival, prăbușindu-se, apoi, victorios la pământ.

În ultimul game, la 40-30 și o altă minge de meci, Federer lovește, aproape pe întuneric, un backhand luminos, amânând încă o dată finalul. La următoarea minge de meci însă, ironic, tocmai lovitura de bază a elvețianului, un forehand de rutină, îl trădează, iar Nadal scrie istorie, într-o zi de poveste.   

Asta e radiografia seacă a evoluției scorului. Ea nu reflectă, însă, câtuși de puțin, dramatismul meciului, tensiunea incredibilă sub care s-a jucat, o tensiune aproape tangibilă. Nu reflectă nici importanța uriașă a meciului, semnificația victoriei lui Nadal asupra lui Federer chiar pe iarbă, o rupere de ritm în dominația elvețianului care, ceva mai târziu, în aceeași vară, avea să piardă și primul loc în fața lui Rafa. Și, de asemenea, nu reflectă nici calitatea aproape absurdă a meciului, numărul uriaș de puncte incredibile, care au ținut spectatorii fie țintuiți pe scaune, fie mereu în picioare. Schimburile electrice dintre cei doi, de o calitate rar întâlnită la un asemenea nivel, au contribuit decisiv la catalogarea acestui meci drept cel mai bun din toate timpurile. Ambianța, contextul, detaliile, povestea, ploaia și întunericul n-au făcut decât să întărească impresia.  

Vă lăsăm cu imaginile. Sunt cele mai grăitoare. Merită văzut fiecare dintre filmulețele de mai jos:

Federer – Nadal, finala din 2008, highlights (o calitate și mai bună poate fi găsită aici)

Federer – Nadal, 2008, tiebreak-ul setului 4: excepțional 

 

Federer – Nadal, filmul. Neapărat de văzut

>

IV. Alte momente notabile de la Wimbledon, în ultimul deceniu:

–  în 2002, David Nalbandian ajunge, surprinzător, în finala Wimbledon, după două victorii în cinci seturi, în sferturi și în semifinale. Tânărul argentinian avea 20 de ani. Pierde finala în trei seturi cu Lleyton Hewitt.

– tot în 2002, încă mai era vremea meciurilor între marii servanți. În turul 4, Richard Krajicek câștiga un astfel de meci cu Mark Philippoussis, scor: 6-7, 7-6, 6-7, 7-6, 6-4.

– în 2003, Federer triumfă pentru prima dată pe iarba londoneză, învingându-l pe australianul Philippoussis în finală, 7-6, 6-2, 7-6. Debutează și Nadal, iese în turul 3, eliminat de Scrichapan.

– în 2004, în turul 2, Dmitri Tursunov îl bate pe armeanul Sargis Sargsian cu un savuros 6-3, 7-6, 3-6, 4-6, 15-13. Titlul se duce tot la Federer, în finală cu Roddick.

– în 2005, alt meci de pomină în turul 2: neamțul Alexander Popp îl bate pe australianul Wayne Arthurs, 6-3, 6-7, 3-6, 7-6, 14-12. Se repetă finala din 2004, cu același învingător. Rafa Nadal pierde în turul 2, cu Gilles Muller.

– în 2006, Galvani îl bate pe Waske în turul 1 cu 16-14 în decisiv, Wawrinka, tot în turul 1, cu 11-9 pe Karlovic, iar Ljubicic, tot cu 11-9, pe Feliciano Lopez. Veteranul suedez Jonas Bjorkman ajunge, incredibil, până în semifinale, unde pierde cu Federer. E prima finală Federer – Nadal la Wimbledon. După 6-0 în primul set și 7-6 în al doilea, Roger cedează setul trei, 6-7, înainte de a câștiga pe al patrulea, 6-3.

– în 2007, Tim Henman îl bate pe Moya, într-un clasic al veteranilor disputat în turul 1, cu 13-11 în decisiv. În turul 4, Nadal revine de la 0-2 la seturi cu Youzhny. În sferturi, avem două meciuri colosale: Gasquet revine de la 0-2 la seturi și-l elimină pe Roddick, 4-6, 4-6, 7-6, 7-6, 8-6. La rându-i, Djokovic trece foarte greu de un Baghdatis în forma vieții: 7-6, 7-6, 6-7, 4-6, 7-5. Federer îl bate pe Nadal în cinci seturi în finală.

– în 2008, avem un turneu superb, în care a plouat cu meciuri dramatice de cinci seturi, lista lor fiind prea lungă pentru a fi menționată aici. Totuși, câteva: în turul 4, Ancic trece cu 13-11 în decisiv de Verdasco, iar Feliciano Lopez, cu 8-6 de același Baghdatis. În sferturi, Schuettler trece cu 8-6 în decisiv de Clement. Finala este, însă, epocală: Federer – Nadal, cel povestit mai sus. Primul titlu pe iarba de la Wimbledon al lui Nadal.

– în 2009, Victor Hănescu e protagonistul unui meci de 5 seturi dramatic, câștigat de român cu 12-10 în decisiv cu Ivan Navarro. Era abia primul tur. În absența lui Nadal, care nu-și poate apăra titlul câștigat dramatic cu an înainte, Federer și Roddick oferă finala senzațională descrisă ceva mai sus.

– în 2010, Federer își vede oprită seria de semifinale consecutive, cedând, în sferturi, cu Tomas Berdych. Înainte de asta, elvețianul a fost la câteva puncte distanță de o eliminare șocantă în primul tur, el revenind de la 0-2 la seturi în fața columbianului Falla. E alt turneu picantat cu meciuri senzaționale. Roddick iese în turul 4, scos de Lu, 9-7 în decisiv, iar în turul 1, Djokovic și Olivier Rochus stabilesc un alt record: meciul care se termină la cea mai înaintată oră. Cei doi au încheiat meciul lor de 5 seturi la ora 22:48, ora locală. Regina Elizabeta a II-a face prima vizită la Wimbledon în mai bine de 30 de ani. După ce-l elimină pe Federer, Berdych îl scoate și pe Djokovic, în semifinale, dar pierde finala cu Nadal. Este, de asemenea, turneul incredibilului Isner – Mahut, meci descris mai sus.

– în 2011, la ediția cu numărul 125 a Wimbledon, Federer pierde pentru prima oară într-un Slam după ce are 2-0 la seturi, cu Tsonga, tot în sferturi. Francezul e, însă, stopat în semifinale de Novak Djokovic, autorul unui sezon excepțional, iar sârbul merge până la capăt și câștigă și finala cu Nadal, triumfând în premieră la Wimbledon și preluând, astfel, și locul 1 în clasamentul ATP.

 V. Bonus: Federer – Sampras, primul și singurul meci oficial 7-6(7), 5-7, 6-4, 6-7(2), 7-5

Meciul iese din aria “ultimului deceniu la Wimbledon”, tema acestui articol, dar nu-l puteam trece cu vederea, dat fiind că a avut loc doar cu un an înainte de startul deceniului amintit, în 2001. Este vorba de un meci istoric, unul cu totul și cu totul special, dat fiind faptul că a rămas singura întâlnire oficială, în circuit, dintre doi dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor. Sampras și Federer s-au întâlnit în turul 4, iar confruntarea lor a căpătat, ulterior, aerul simbolic al unui schimb de ștafetă. 

La 29 de ani, Sampras era campionul ultimelor 4 ediții, dar regimul lui la Wimbledon avea să termine în fața puștiului elvețian de numai 19 ani, dar viitor campion la turneul londonez. Federer, al cărui idol era chiar Sampras, a făcut un meci absolut senzațional, atrăgând, practic, atenția asupra potențialului imens pe care îl avea. Victoria era cu atât mai mare cu cât Sampras câștigase 56 dintre ultimele 57 de meciuri jucate la Wimbledon. “Trebuie să fii conștient că ceva atât de grozav nu va dura pentru totdeauna”, a fost declarația plină de realism a lui Pete. “Am pierdut în fața unui jucător foarte, foarte bun”. Peste ani, Sampras, devenit, între timp, foarte apropiat de Federer, avea să asiste, întors la Wimbledon, ca spectator, la doborârea propriului record de către elvețian, în finala din 2009 cu Roddick. 

Înapoi în acel an 2001, Federer avea să piardă, în sferturi, cu Tim Henman, care, la rându-i, a cedat în semifinala cu Goran Ivanisevic, deși a fost la două puncte de finală. Croatul urma să devină primul wild-card care câștigă un Slam, el triumfând în finala cu Patrick Rafter, 9-7 în decisiv, o mare victorie pentru Goran, cel care pierduse precedentele sale 3 finale la Wimbledon.

La primul său meci pe arena principală de la Wimbledon, Federer, pe atunci cu părul prins și cu bandană, a dat dovadă de un sânge rece senzațional. Spre final, el salvează, la 4-4 în decisiv, două mingi de break, iar calmul nu-l părăsește decât la final când, realizând ce-a făcut, izbucnește în lacrimi. 

Rezumatul meciului Federer – Sampras

Finalul setului decisiv – neapărat de văzut (calitate mai bună)

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi