„Mi-am sacrificat toată viața pentru tenis, dar, în același timp, a meritat” | Ultimul dans al Soranei Cîrstea

Sorana Cîrstea vs. Kamilla Rakhimova: 6-4, 6-4. În primul tur al unui turneu WTA 250. La Transylvania Open, sigur, și e prima victorie a Soranei la a treia ei prezență la Cluj. Dar, în 20 de ani de carieră, găsești (cel puțin) două duzini de succese cu sonoritate, atât prin prisma turneului, cât și a numelui adversarei. Totuși, pentru Sorana, cea mai importantă victorie e cea obținută pe hardul de la Cluj, cu jumătate de oră înainte. „Trăiesc în prezent, deci pentru mine cea mai importantă victorie este cea de azi”, spune ea când e întrebată, la conferința de presă – unde subiectul retragerii ei din circuit e, inevitabil, „main topic” – care e victoria cea mai prețioasă din cariera ei.

Ceea ce ar putea trece foarte ușor drept o declarație de curtoazie pentru turneul la care și-a dorit atât de mult o victorie și în fața unui public care nu a încetat niciodată să-i arate dragostea e, de fapt, un „statement” pentru cine este, azi, Sorana. Într-un moment în care orice meci poate fi ultimul în fiecare turneu în care joacă – cu toată emoția care vine la pachet cu acest gând, care o însoțește peste tot în 2026 în circuit – Sorana e mai așezată ca oricând: își alege bine cuvintele, își subliniază subtil valorile, își trăiește cu echilibru succesul. „Încerc să mă bucur de prezent, deși sunt conștientă de trecutul pe care l-am avut. Și sunt foarte recunoscătoare, știu ce am făcut bine, știu ce am făcut mai puțin bine”, nuanțează Sori, după o altă jumătate de oră, în liniștea „lounge”-ului sportivelor de la BT Arena.

E aproape 11 seara, dar Sorana își mai găsește o jumătate de oră să se explice mai bine: e parte din experiența pe care, cât se poate de asumat, și-a oferit-o atunci când a anunțat că sezonul acesta e ultimul din cariera ei. Și, chiar dacă finalurile inspiră la efuziuni nostalgice în trecut, Sorana insistă să rămână în prezent. „Am foarte multe lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, sunt foarte multe aspecte la care simt că pot să aduc plusuri. Sunt o persoană foarte ambițioasă și, normal, îmi doresc mai mult. Sincer, chiar am obiective de clasament, de rezultate, în acest ultimul an”, spune Sorana, cu expresia ei cea mai serioasă. E atât de prinsă în prezent încât, chiar și atunci când se întoarce în trecut, se întoarce cu o lecție în plus pentru azi: „Mă uit în spate și încerc să învăț”.

„Parcă a fost ieri: aveam 17 ani și eram în primul meu an în circuit. La 16 ani, jucam primul meu turneu WTA la Stockholm, mi-amintesc acele calificări, mi-amintesc primul meci pe tabloul principal, pierdut la Kaia Kanepi. Îmi amintesc foarte multe lucruri, dar, cu trecerea anilor, rămân doar cu partea frumoasă. Și mă bucur că am reușit să ajung la această maturitate, încât să iau numai lucrurile bune. Sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat acest sport. Mi-am sacrificat toată viața pentru el, dar, în același timp, a meritat”. Apoi, Sorana explică cum își ia putere din aceste amintiri: „Am, desigur, anumite regrete, dar le tratez ca pe un mod de a mă ambiționa și de a învăța din ele, nu ca să mă dea înapoi”.

„Mi-aș fi dorit ca, la începutul carierei, să mă bucur mai mult de lucrurile pe care le realizam”, gândește Sorana cu mintea de la 35 de ani. „Acea accidentare la 25 de ani a fost prima treaptă de maturizare pentru mine. Am stat nouă luni pe bară, cu o problemă la umăr, și atunci am simțit primul schimb major în modul meu de a gândi. Mi-aduc aminte că stăteam pe canapea și mă uitam la US Open, nu mai jucasem de șase luni și tot ce-mi doream era să revin din nou pe teren, nu conta dacă urma să câștig sau să pierd. Pentru prima oară, atunci mi-am dat seama că iubesc cu adevărat tenisul, că iubesc ceea ce fac – a fost un moment de cotitură”, scotocește Sori în cutiuța cu motivaționale din trecut.

„Și atunci, când a fost perioada cu criza Covid, în care am stat multă vreme izolați, mi-a fost extrem de dor de tenis, mi-a fost extrem de dor de emoțiile acelea pe teren. Apoi, acum doi ani, când m-am operat din nou, s-a pus prima oară problema de a mă retrage din circuit. Pentru viața de zi cu zi, nu aveam nevoie de acea operație, însă am luat decizia să fac operația pentru că îmi doream să continui. Nu am vrut să mă retrag după o accidentare, am visat mereu să mă retrag pe ușa din față a acestui sport. Sunt foarte multe momente la care mă gândesc și din care am învățat enorm, însă acestea trei au fost cele care au făcut cea mai mare schimbare în modul meu de gândire”.

Când vorbește despre liniștea care o menține în elita WTA la 35 de ani (e pe locul 36 în prezent), Sorana punctează „fine tuning”-ul adus de maturizare. „Am găsit această balanță, să pot să mă și bucur de tenis, dar să pot și să muncesc și să dau 100%. Când eram mai mică, simțeam că nu reușesc să găsesc acest echilibru între a mă bucura și a munci din greu și a fi ambițioasă. Iar acum, în ultimii ani în special, am reușit să mă bucur de ceea ce fac dând, totuși, 100% în fiecare zi.”

„Vin la mine foarte multe fete mai tinere pentru sfaturi și mă bucur enorm de mult să pot să fiu în această postură, pentru că acest sport mi-a dat atât de multe, iar acum sunt la o vârstă în care vreau să dau înapoi; dacă pot să ajung cu un simplu sfat sunt foarte fericită. Tuturor le spun același lucru: să muncească din greu, pentru că nimic important în viață, indiferent de domeniu, nu vine fără multă muncă. Nu poți să atingi performanța fără disciplină. Dar, în același timp, e bine să simți și bucurie, pentru că timpul trece foarte repede. Ieri aveam 17 ani și am intrat în circuit și acum vorbim de retragerea mea. Sunt foarte conștientă de lucrurile pe care le-am făcut bine, de lucrurile pe care le-am făcut mai puțin bine, sunt foarte sinceră cu mine. Și spun mai departe aceste două lucruri: să muncească din greu, să dea în fiecare zi 100%, chit că, astăzi, 100% este diferit de 100% de mâine, să dea 100% indiferent de ce au de făcut, că sunt pe teren, că sunt la pregătire fizică, că sunt la ședința cu psihologul, și să se bucure în același timp, să încerce să găsească această balanță. Poate un pic mai repede decât am găsit-o eu”.

Sorana Cîrstea vorbește des despre valorile ei: pe ele se fundează decizia ei de a se retrage, și asta chiar într-un dintre cele mai bune momente ale carierei. Dar valorile acestea ar fi vorbe goale fără calitățile care le-au dat consistență în toți acești ani. „Cred că perseverența și puterea de a suferi au fost două calități ale mele de mică. N-am renunțat niciodată, am tras să continui când mi-a fost greu, să nu mă opresc, cu cât mi-a fost mai greu, cu atât m-am ambiționat mai mult. Sunt lucruri care au venit din modul în care am fost crescută, din copilăria mea. La fel și ambiția: tot timpul am vrut să mă depășesc, tot timpul am vrut să îmi îmbunătățesc anumite lucruri. Știu și că această dorință de perfecționare uneori m-a ajutat, alteori m-a dat în spate, pentru că este o sabie cu două tăișuri. Dar cred că aceste lucruri – perseverența, puterea de a suferi, ambiția, perfecționismul – ele m-au ținut atâția ani de zile într-un sport extrem de competitiv, la cel mai înalt nivel”, se analizează Sori.

Sunt momente în care, în mijlocul interviului, Sorana de la 35 de ani îi vorbește, parcă, direct Soranei de la 15 ani. „Am spus tot timpul că sportul scoate la suprafață caracterul unui om, pentru că te lupți cu foarte multe lucruri, ești mereu pe muchie de cuțit și în momentele acelea, practic, începi să te cunoști: cine ești, cum reacționezi, ce-ți dorești, ce fel de persoană ești în diferite situații? Te învață disciplina, te învață rutina, te învață să poți să suferi, te învață relația dintre muncă și rezultate. Nu se poate să nu muncești și să ai rezultate. Din punctul ăsta de vedere, tenisul este un sport foarte, foarte corect. Cât îi dai, atâta îți va da și el. Mie lucrul acesta mi-a plăcut: mi-a plăcut că e un sport individual, unde nu poți să te ascunzi dacă ai o zi mai proastă. Nu vine nimeni să te ajute”.

Sunt multe lucruri care impresionează în emisia Soranei. Dar încăpățânarea ei de a învăța zilnic, chiar și acum, când a absolvit cu brio marile examene ale școlii de elită care e tenisul, e cea mai inspiratoare dintre toate. „Tenisul m-a șlefuit ca om și mi-a dat niște valori extrem de importante pentru viață. Sunt foarte muncitoare, disciplinată, mă ghidez foarte bine după anumite rutine, încerc să iau partea pozitivă a tuturor lucrurilor și cred că asta m-a format pentru viață. Sunt conștientă că și după tenis voi avea foarte multe lucruri noi de învățat, pe care tenisul nu mi le-a arătat. Sunt deschisă către acest drum. Mi-a plăcut foarte mult și școala și cred că de aici și această dorință constantă de a învăța și de a progresa. Indiferent de vârstă, învățăm. Învățăm la job, învățăm în viața de zi cu zi, și cred că e important să fim deschiși către această curiozitate și către această învățare continuă”.

La celălalt capăt al lecțiilor învățate și al ajustărilor continue, al muncii încăpățânate, stau rezultatele. Sorana cea onestă și deschisă din ultimul ei an de circuit nu-și ascunde ambițiile: „Cum ar arăta anul acesta dacă ar fi așa cum îl visez? Asta ar însemna să termin în Top20. Ar fi, cred eu, o încununare a tuturor sacrificiilor și a tuturor anilor și de muncă, dar și de bucurie și a tot ce înseamnă tenisul pentru mine. Să pot să termin în top 20 ar fi cea mai mare bucurie! Decizia de retragere a fost foarte bine gândită și știam, în momentul când am anunțat-o, că va urma un an emoționant. Dar, în aceleași timp, mi-am dorit asta: mi-am dorit să merg o ultimă oară în toate aceste locuri unde oamenii m-au susținut și am toate aceste amintiri frumoase”, mărturisește Sorana, emoționată.

Interviul e gata, în drum spre canapeaua în care antrenorul o așteaptă ca să schimbe primele impresii de după meci, Sorana a făcut deja „swich”-ul de la emoție la prezență. „Sunt destul de matură acum să pot să mă concentrez pe lucrurile pe care le am de făcut, să fiu disciplinată, să-mi mut gândirea de la emoție la practic, la tot ce am de făcut, la toate rutinele de disciplină, la fiecare punct de jucat”. Emoție și prezență, într-un dans fragil, ca o minge ce plutește „la relanti” deasupra fileului, absorbită de frumusețea zborului, trăind momentul, chiar dacă finalul e, de-acum, inevitabil. Ultimul dans al Soranei.

Fotografii: Transylvania Open