Top 30 cele mai importante momente ale anului: o despărțire emoționantă

N-am putea încheia 2025 altfel decât cu tradiționalul Top 30 al celor mai importante momente ale anului. Realizat în fiecare final de an, Top 30 recapitulează pentru istorie – an de an, din 2012 încoace – evenimentele memorabile din tenis ale anului.

La fel ca la fiecare ediție, Top 30 momente importante ale anului este un mix imperfect între evenimentele din tenisul românesc și cel internațional. Ordinea nu este incontestabilă, ci mai degrabă ilustrativă. De asemenea, e important de reținut că unghiul din care ne uităm la toate aceste evenimente este cel al privitorului român de tenis, nu al fanului internațional/neutru. 

**

30. Inovații și noi pași către o fuziune între ATP și WTA

2025 a fost anul în care au continuat să apară noi formate competiționale, menite să diversifice oferta turneelor mari, care continuă să-și extindă programul și perioada de desfășurare. Astfel, US Open a schimbat formatul turneului de dublu mixt, mutându-l în săptămâna premergătoare tablourilor de simplu și transformându-l într-un show la care au fost prezente cele mai mari nume din cele două circuite de simplu. Iar Australian Open a introdus 1 Point Slam, o competiție mixtă amatori-profesioniști în care meciurile se joacă într-un format de un singur punct.

Tot în 2025, WTA a anunțat cel mai mare contract de sponsorizare din istorie, parteneriindu-se cu Mercedes începând din noul sezon pentru o sumă ce începe de la 50 de milioane de dolari pe an. ATP și WTA continuă pașii pregătitori pentru o fuziune, deocamdată una comercială.

29. Al 10-lea Masters

Una dintre cele mai semnificative modificări cunoscute de calendarul tenisului a fost anunțată în 2025: este vorba de introducerea celui de-al 10-lea Masters, prima dată în 35 de ani când calendarul turneelor Masters din circuitul masculin suferă o modificare. Noul Masters va fi găzduit de Arabia Saudită, începând din 2028, va fi non-mandatory pentru început, și va fi organizat pe durata unei săptămâni, cu un tablou de 56 de jucători. Poziția lui din calendar e vehiculată a fi plasată în luna februarie.

28. Comeback-ul anului

Au fost multe reveniri recente ale unor jucătoare după ce au devenit mame, însă Belinda Bencic este cea care a lăsat impresia că n-a pierdut nimic, ba chiar s-a întors mai puternică. Revenită pe teren la doar șase luni după ce a născut-o pe Bella, Bencic (28 de ani) a început 2025 pe locul 489 și l-a încheiat pe 11, reușind, printre altele, o semifinală în premieră la Wimbledon.

27. Campioni în premieră

2025 a adus o mulțime de momente breakthrough la cel mai înalt nivel, o serie de trofee importante fiind câștigate de jucători care s-au regăsit în premieră în astfel de ipostaze. În ATP, Jack Draper a câștigat la Indian Wells, Jakub Mensik, la Miami, Ben Shelton în Canada, iar Valentin Vacherot, la Shanghai. Chiar și titlul lui Casper Ruud de la Madrid a fost tot o premieră la nivel de Masters. În WTA, Amanda Anisimova a câștigat la Doha, Mirra Andreeva, la Dubai (și, mai apoi, și la Indian Wells), iar Victoria Mboko, în Canada. Față de alte sezoane, când accesul numelor noi la titlurile ATP/WTA 1000 se făcea mult mai greu, 2025 a adus un aer proaspăt din acest punct de vedere.

26. Monopolul italian

Pentru al doilea an la rând, ambele competiții majore pe echipe au fost cucerite de Italia. Întâi, BJK Cup, competiție câștigată de italience într-o finală cu Statele Unite, apoi Cupa Davis, unde nici măcar absența din echipă a lui Jannik Sinner nu le-a stat în cale. Italia a învins Spania în finală și a devenit astfel prima țară din 1971 încoace care reușește să câștige de trei ori la rând Cupa Davis. Vor reuși cvadrupla în 2026?

25. Ca la Hollywood: triumful lui Vacherot

Cu greu găsești o poveste mai potrivită pentru un scenariu de film decât triumful lui Valentin Vacherot de la Mastersul din Shanghai. La startul turneului, monegascul era al 204-lea jucător al lumii, și, în consecință, abia a 9-a rezervă pentru tabloul de calificări. Doar pentru a intra să lovească o minge a avut nevoie de un lung lanț de întâmplări favorabile. Care lanț însă s-a legat incredibil; Vacherot a profitat prompt de șansa ivită, a câștigat de două ori în decisiv în calificări, iar pe tablou a bătut nume mare după nume mare: Bublik, Rune și până și pe însuși Novak Djokovic în semifinale. De parcă nu era o poveste deja impresionantă. Vacherot l-a întâlnit în finală pe … vărul său, numărul 40 mondial Arthur Rinderknech, în cea mai implauzibilă finală de Masters din istoria recentă. Vacherot a câștigat, devenind astfel campionul de Masters cu cel mai slab clasament din istorie, a săltat enorm în clasament și-și poate construi acum o întreagă carieră cu ajutorul acelui titlu.

24. Retrogradarea României din Grupa Mondială a Billie Jean King Cup

După ani buni în elita tenisului mondial, în care echipa noastră, în diversele ei variante, s-a bătut de la egal la egal cu orice adversară, România a retrogradat în Grupa Regională Europe/Africa a BJK Cup, acolo unde a jucat ultima oară în 2014. BJK Cup este o competiție în care rezultatele depind enorm de mult de calendar, disponibilitatea jucătoarelor sau locul și condițiile de joc. Într-o lume ideală, versiunea cea mai bună pe hârtie a României n-ar fi retrogradat niciodată, dar din păcate fetele nu pot fi disponibile de fiecare dată – de aceea, această situație n-ar trebui privită prea dramatic. Eventual, mai frustrant decât această retrogradare e faptul că, la vârful ei de formă din ultimul deceniu, echipa României n-a reușit să pună mâna pe trofeu, dar asta-i o altă discuție. Tricolorele au ajuns cel mai departe în competiție în 2019, când au jucat semifinala cu Franța în deplasare, întâlnire decisă dramatic, în setul decisiv al meciului decisiv.

23. Anul în care Generația 90 a lovit oficial un zid

Mult timp considerată drept generația care va trece în prim-plan odată cu retragerea sau ieșirea din prim-plan a Big 3, generația jucătorilor născuți în anii 90 nu a avut deloc un 2025 ușor. Zverev a staționat pe locul 3, dar tenisul lui n-a inspirat pe nimeni, și germanul a recunoscut, mai mult sau mai puțin, că nu mai are încredere sau nu găsește bucurie în jocul său. Medvedev – singurul din generația lui care a câștigat, totuși, un Slam – a intrat într-o criză de rezultate și de perspective, Tsitsipas a stat mult timp accidentat și continuă să rămână prea dependent de prezența tatălui său în echipă, în vreme ce De Minaur, Rublev sau Ruud par să-și fi atins plafonul, chiar dacă acesta din urmă a reușit, totuși, să câștige un titlu Masters. Taylor Fritz e cel care continuă să rămână, parcă, cel mai stabil, dar și el se vede constant obligat să-și recunoască limitele atunci când îi întâlnește pe primii doi jucători ai lumii. E o situație neplăcută pentru Generația 90: ani la rândul au trebuit să accepte – la fel ca mulți alți jucători de top de dinaintea lor – că nu sunt suficient de buni pentru a se bate de la egal la egal cu Federer, Nadal sau Djokovic, iar când, în fine, le-a venit rândul, se văd depășiți cu viteza sunetului de doi jucători mai tineri, care au confiscat toate titlurile și finalele importante.

22. Jannik Sinner își apără titlul la ATP Finals

Spre deosebire de echivalentul său feminin, ATP Finals e ceva mai previzibil. Pentru al doilea an la rând, competiția de la Torino a fost câștigată de Jannik Sinner, italianul învingându-și rivalul în finală, pe Carlos Alcaraz. A fost un trofeu de care Sinner avea (mai multă) nevoie: pentru toată discuția despre echilibrul dintre el și Alcaraz, aceasta a fost abia a doua lui victorie asupra lui Alcaraz în ultimele lor 9 întâlniri. A contat și contextul: în indoor, Sinner are un avantaj asupra oricui. De altfel, aceasta a fost al 31-lea meci câștigat la rând de italian pe hard indoor.

21. Elena Rybakina câștigă WTA Finals

WTA Finals rămâne, în schimb, o competiție pe care tradiția ultimilor ani spune că o câștigă o jucătoare care nu a excelat neapărat în cursul sezonului, dar care găsește un moment de formă exact pe parcursul competiției. Elena Rybakina a fost, de altfel, ultima care s-a calificat la showpiece-ul de final de an al circuitului feminin, dar odată ajunsă acolo nu a mai lăsat pe nimeni să îi stea în cale. Victoria ei din finala cu Aryna Sabalenka a fost a 11-a la rând reușită de Rybakina, aducându-i cel mai important titlu al carierei după cel de la Wimbledon și reamintindu-ne că e vorba, totuși, de una dintre puținele jucătoare din lume capabile să se bată de la egal atât cu Sabalenka, cât și cu Swiatek.

20. Despărțirea Alcaraz – Ferrero

Unul dintre marile șocuri ale anului a venit chiar pe finalul lui: despărțirea dintre Carlos Alcaraz și antrenorul lui, Juan Carlos Ferrero, a surprins pe toată lumea, pentru că nu era anunțată de nimic, cel puțin nu la vedere. Nu vezi în fiecare zi un lider mondial renunțând la antrenorul cu care a ajuns acolo într-un moment când totul mergea bine. De regulă, astfel de despărțiri apar în situații de criză de formă, din lipsă de potrivire sau când toată povestea a fost deja spusă, iar antrenorul nu simte că mai are ce să-i mai ofere sportivului. Niciuna dintre aceste situații nu i se aplică lui Alcaraz, de aceea motivele au fost căutate în altă parte, mai ales că Ferrero, la rându-i, un număr 1 mondial la vremea lui, nu a ascuns că nu voia să plece. Un lucru este cert. Indiferent dacă despărțirea a fost cauzată de motive și așteptări financiare, sau a fost cauzată de influența avută de Ferrero și de cea a restului echipei, sau, pur și simplu, Alcaraz a simțit nevoia să arate că este stăpânul destinului său și că a venit vremea să rupă legătura de cel care i-a călăuzit drumul în tenis încă înainte de a debuta în circuit și cu care a câștigat 6 titluri de Slam – felul în care spaniolul va reacționa în 2026 după această despărțire este unul dintre cele mai interesante subiecte uitându-ne înainte.

19. Titlul lui Jannik Sinner la AO

N-a fost niciun dubiu în ce privește câștigătorul primului turneu de Grand Slam al anului. Chiar dacă a cedat două seturi pe traseu, senzația a fost că Sinner nu poate fi oprit decât de el însuși – asta dacă stresul cazului de dopaj care plana asupra lui la acel moment l-ar fi afectat. Italianul a făcut însă o treabă excelentă în a bloca zgomotul exterior, apărându-și fără emoții trofeul într-o finală cu Zverev, jucată într-o singură direcție. A ajutat și că Alcaraz a ieșit din sferturi, oprit remarcabil de Novak Djokovic, sârbul fiind apoi nevoit să se retragă în timpul semifinalei cu Zverev. 

18. La 38 de ani, Novak Djokovic rămâne relevant

Versiunea de la 38 de ani a lui Novak Djokovic se găsește într-un impas neobișnuit. După ce a câștigat tot ce putea fi câștigat, Djokovic și-a economisit energia în acest an, preferând să se concentreze doar pe turneele de Grand Slam, sperând că va găsi acel al 25-lea titlu care să-l poziționeze în unic deținător al recordului de Slamuri în tenis. Însă, așa cum și el a recunoscut, Djokovic s-a văzut cu un pas în urma lui Alcaraz și a lui Sinner, admițând că ambii sunt, în acest moment, jucători mai buni decât el. Totuși, sârbul este în continuare, fără să facă eforturi deosebite pentru asta, al treilea cel mai bun jucător din lume, ceea ce îi dă motive să spere că, în contextul potrivit și cu puțin ajutor extern, încă mai poate câștiga un Grand Slam. Este ceea ce îl mână în luptă pe Djokovic pentru cel puțin încă un sezon – asta, plus, probabil, recordul lui Jimmy Connors, de 109 titluri câștigate (Novak e acum la 101). Va fi fascinant de văzut dacă mai are în tolbă o ultimă reinventare pentru a ajunge acolo unde vrea să ajungă. 

17. Saltul semnificativ reușit de Amanda Anisimova

2025 a însemnat un salt impresionant pentru Amanda Anisimova, care și-a elevat mult nivelul, obținându-și un loc printre cele mai bune jucătoare din lume. Acum în vârstă de 24 de ani, Anisimova a început prin a câștiga un titlu WTA 1000 la Doha, în februarie, apoi și-a găsit ritmul pe iarbă, jucând finala la Queens și apoi eliminând-o pe Sabalenka în semifinalele Wimbledon. Și chiar dacă a pierdut într-o manieră drastică finala cu Swiatek, americanca n-a lăsat momentul s-o afecteze, luându-și apoi revanșa, câteva săptămâni mai târziu, în fața lui Swiatek, la US Open. Acolo unde a ajuns de asemenea în finală, pierdută de data asta cu Sabalenka. Trofeul a venit în cele din urmă la Beijing (tot un WTA 1000), Anisimova calificându-se de asemenea în premieră la WTA Finals, unde a ajuns până în semifinale. Tot acest traseu a dus-o până pe locul 4 în lume și va fi interesant dacă ea poate obține chiar mai mult decât atât.

16. Aryna Sabalenka încheie pe locul 1 în lume

Chiar dacă 2025 a fost un an destul de deschis în circuitul feminin – patru câștigătoare diferite de Grand Slam, altele care s-au impus în turneele WTA 1000 – tot Aryna Sabalenka a fost cea care s-a desprins de pluton cu destulă autoritate, iar ‘domnia’ ei a fost prea puțin contestată. În fapt, se poate spune că Aryna putea sau trebuia să câștige chiar mai multă argintărie decât a reușit, de fapt, în 2025. A fost un an în care a trebuit să aștepte până la ultimul turneu de Slam ca să-și treacă numele în coloana câștigătoarelor, după ce a pierdut din postura de favorită în finala primelor două Slamuri și s-a oprit în semifinale în cel de-al treilea. Totuși, Sabalenka a jucat un total de 9 finale, a câștigat 4 titluri și, în ciuda celor câteva înfrângeri în momente importante, a fost cea mai constantă, conducând clasamentul din prima și până în ultima zi a anului.  

15. Anul maturizării pentru Jaqueline Cristian

2025 a fost anul maturizării complete pentru Jaqueline Cristian, care și-a asumat rolul de jucătoarea numărul 1 a României în acest moment și și-a continuat ascensiunea în clasament. A fost anul în care Jaqueline a reușit câteva premiere, ajungând pentru prima dată în turul 3 la un Slam, la Australian Open, repetând apoi rezultatul atât la Roland-Garros, cât și la US Open, de fiecare dată fiind nevoie de o jucătoare foarte puternică pentru a o opri (Swiatek, respectiv Anisimova). Jaq s-a întors, de asemenea, într-o finală WTA la Rabat, a mai jucat o semifinală la Iași și încă una la Osaka, a câștigat un WTA 125k la Puerto Vallarta și a mai atins turul 3 la Indian Wells și Montreal, serie de rezultate care a dus-o pe locul 39 în lume, un nou career-high. 

14. Titlul reușit de Coco Gauff la RG

În tenis se spune adesea că al doilea titlu de Grand Slam este mai important decât primul, pentru că arată abilitatea de a repeta la cel mai înalt nivel. Coco Gauff trebuie că a simțit la fel după ce a învins-o în trei seturi în finala de la Roland-Garros pe Aryna Sabalenka, cea pe care o învinsese, de altfel, și la primul ei titlu de Slam, cucerit în 2023 la US Open. Venit după o perioadă în care abilitățile îi fuseseră puse la îndoială și se spunea că nu va putea să mai câștige un Slam fără schimbări în joc, titlul acesta i-a confirmat locul americancei în elita tenisului feminin. Partea bună pentru ea e că Gauff e departe de a fi a finished product. Cu atât mai impresionant că are deja 2 titluri de Slam în palmares.

13. Titlul cucerit de Aryna Sabalenka la USO

După două finale de Slam pierdute în 2025, Sabalenka avea mare nevoie să câștige una și a găsit izbăvirea la US Open, cu o victorie în două seturi cu Amanda Anisimova, cea care o eliminase cu câteva săptămâni înainte în semifinalele Wimbledon. Sabalenka își apăra astfel titlul la New York, devenind prima jucătoare de la Serena Williams – cu mai bine de un deceniu în urmă – care își apăra trofeul în acest turneu. Sabalenka ajungea la patru titluri de Grand Slam în carieră (AO 2023-24; USO 2024-25) din șapte finale jucate.

12. Carlos Alcaraz câștigă titlul US Open

În dinamica rivalității lor din acest an, finala US Open a jucat un rol pivotal, deoarece câștigarea ei i-a permis lui Alcaraz să treacă, în sfârșit, în fața lui Sinner în clasament, el preluând primul loc în clasamentul ATP. Alcaraz câștiga astfel a doua din cele trei finale de Slam jucate în 2025 contra lui Sinner și-și trecea în cont al șaselea titlu de Grand Slam al carierei și al doilea la US Open, după cel din 2022. Sinner rămânea cu satisfacția de a fi intrat într-un grup de elită, alături de Rod Laver, Roger Federer și Novak Djokovic, singurii bărbați care au jucat toate cele patru finale de Grand Slam în același sezon.

11. Carlos Alcaraz încheie anul pe locul 1

Într-un an definit de o rivalitate atât de strânsă precum cea dintre Alcaraz și Sinner, spaniolul a avut până la urmă ceva în plus, câștigând cursa pentru locul 1 la final de an – a doua oară în ilustra-i, deja, carieră când încheie sezonul în fotoliul de lider. A trebuit, însă, să dea totul și ceva în plus pentru asta. A fost nevoie de un an stelar din partea lui Alcaraz, cu două titluri de Grand Slam, alte două finale, trei titluri de Masters, alte trei trofee, plus patru victorii din șase întâlniri cu Sinner. Și tot risca să nu fie de ajuns; a fost nevoie și ca absența lui Sinner, care a fost suspendat câteva luni în startul sezonului după scandalul de dopaj, să joace un rol. Și nici așa n-a fost simplu: Alcaraz tot a mai avut nevoie să-și câștige toate meciurile din grupă de la ATP Finals pentru a fi scutit de emoții. 

10. Al treilea titlu al carierei reușit de Sorana

La startul lui 2025, proaspăt revenită după o absență de 6 luni, una dintre cele mai semnificative pauze din întreaga ei carieră, Sorana părea vulnerabilă pe teren, departe de forma impresionantă din 2023, și un pic nesigură despre ce urmează pentru ea. I-a luat puțin pentru a-și recupera tonusul și reperele pe teren, dar, când a făcut-o, Sorana a prins un val de formă notabil, care a săltat-o până pe locul 44 la final de an. Între iulie și septembrie, Sorana câștiga 14 meciuri din 18, reușind să-și asigure, în august, al treilea titlu WTA al carierei, la Cleveland. Ea a jucat apoi unul dintre cele mai bune meciuri din circuit în 2025, cel cu Karolina Muchova de la US Open, pierdut, din păcate, la mare luptă (7-6, 6-7, 6-4).

Pe final de an, Sorana a confirmat că 2026 va fi ultimul ei sezon din carieră. “Anul următor va fi al 20-lea al meu în circuit ca jucătoare profesionistă. Nu m-am așteptat niciodată că o să concurez atât de mult timp, dar ultimii ani pe teren au fost cei mai frumoși, iar asta m-a împins să merg mai departe. Cu toate astea, am decis că 2026 va fi ultimul meu sezon. Încă mai am multe lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, am obiective și ambiții, și sper să pot să ating unele dintre ele anul viitor și să-mi închei această carieră frumoasă pe o notă pozitivă și în condițiile mele”, a spus ea.

9. Al șaselea titlu al carierei câștigat de Irina

La momentul iulie 2025, trecuseră trei ani de la ultimul turneu WTA câștigat de o jucătoare din România (cel reușit de Simona Halep, în august 2022). Simbolic, gheața a fost spartă de una dintre colegele Simonei de generație, de Irina Begu – o jucătoare care-și merită locul în istoria tenisului românesc. Irina a câștigat la Iași cumva împotriva tuturor așteptărilor, inclusiv ale ei, pentru că 2025 a fost un an greu pentru ea până la acel punct, iar începutul de turneu n-a fost deloc simplu. Irina a gestionat însă turneul impecabil, așa cum știu să o facă jucătoarele foarte valoroase și experimentate, și a sfârșit prin a-și găsi din nou, după ceva timp, tenisul ei cel mai bun exact în semifinale și în finală. 

A fost al șaselea titlu de simplu al carierei pentru Irina (Tashkent 2012, Seul 2015, Florianopolis 2016, București 2017, Palermo 2022, Iași 2025). Ea mai are în palmares alte 4 finale WTA, plus 4 titluri la simplu în circuitul WTA Challenger. De asemenea, ea a câștigat 9 titluri și 7 finale la dublu. Ulterior, ea a dat de înțeles că își ia o pauză mai lungă, fără să specifice durata exactă, dar clarificând, în același timp, că nu e vorba de o retragere. “După o perioadă de reflecție, simt că sunt pregătită să împărtășesc o noutate cu voi. Anul acesta m-am confruntat cu unele probleme de sănătate și de energie și am realizat că trebuie să-mi ascult corpul și să am mai multă grijă de mine. De aceea, după turneul de la Iași, am decis să iau o pauză de la tenis, fără să decid un termen pentru această pauză. Nu este un adio, ci doar o oprire temporară, pentru a mă putea concentra pe sănătatea și starea mea de bine”, a anunțat Irina.

8. Titlul câștigat de Iga Swiatek la Wimbledon

Venit chiar după ce domnia ei la Roland-Garros fusese încheiată cu câteva săptămâni în urmă, titlul câștigat de Swiatek la Wimbledon a readus-o pe făgașul normal pe poloneză, după o perioadă încețoșată, în care încrederea ei avusese mult de suferit. Lipsa presiunii cu care vine eticheta de favorită a ajutat-o pe Iga la Londra, acolo unde a crescut în încredere pe măsură ce a avansat pe un tablou care a ferit-o de jucătoare cu care are, în mod tradițional, probleme de matchup. Finala a fost un dublu bagel istoric, abia a treia finală de Grand Slam din istorie încheiată cu un 6-0, 6-0, dar, indiferent că adversara ei, Amanda Anisimova, a ‘înghețat’ în acea zi, căzând în bună măsură victimă emoțiilor de la debutul într-o astfel de ocazie, meritul Igăi nu e diminuat cu nimic. Al șaselea titlu de Grand Slam al carierei și ultima suprafață pe care încă nu cucerise unul era, astfel, bifată.

7. Rivalitatea Sinner – Alcaraz

Când Sinner și Alcaraz au oferit acel meci incredibil de spectaculos în sferturile US Open 2022, câștigat de Alcaraz în cinci seturi, puțini ar fi intuit că, nu peste mult timp, cei doi vor domina într-o asemenea manieră tenisul masculin. În 2025, circuitul ATP a fost, practic, o afacere în doi. Sinner și Alcaraz au monopolizat mai toate titlurile importante și și-au disputat atât locul 1, cât și trei din cele patru finale de Grand Slam, plus finala ATP Finals. Mai mult, în 2025 nu a existat nici măcar un singur turneu care să-i fi avut pe amândoi la start și să nu fie câștigat de unul dintre ei. Diferența dintre cei doi și restul plutonului e uimitoare și nu tocmai flatantă pentru colegii lor. O statistică ce sună greu de crezut, care a provocat rumoare atunci când a fost publicată, spune că diferența de puncte dintre locul 2 și locul 3 e mai mare decât diferența de puncte dintre locul 3 și locul 1000. 

E greu de intuit, la acest moment, cum această dinamică poate să se schimbe în 2026, câtă vreme cea mai bună speranță a plutonului rămâne un Novak Djokovic în vârstă de 38 de ani. Totuși, ce ne-a învățat istoria e că tenisul – și sportul în general – găsește întotdeauna un antidot la o perioadă extinsă de monopol sau duopol. Cine se va încumeta să se ia la trântă cu Sinner și Alcaraz?

6. Retragerea lui Marius Copil

Un an care a început cu o retragere atât de importantă pentru tenisul românesc precum cea a Simonei s-a încheiat cu o altă despărțire. Marius Copil poate că nu a atins același nivel precum Simona, însă el reprezintă ultima legătură cu o eră care e acum complet închisă pentru tenisul masculin românesc. Marius este ultimul nostru jucător care a ajuns în Top 100 și ultimul care a jucat o finală de turneu ATP. 

Copil a debutat în circuit în 2009, cu un wildcard primit la turneul ATP de la București, în chiar aceeași ediție la care Andrei Pavel juca ultimul său turneu din carieră. Andrei era modelul acelui moment, o moștenire greu de urmat atunci când cel cu care ești comparat a ajuns până aproape de Top 10, dar Marius  a reușit, în ciuda multor dificultăți, să-și găsească un drum al lui și să-și construiască o carieră frumoasă. Va fi ținut minte nu doar pentru serviciul său bombă și pentru elementele de tenis vintage din stilul său de joc, dar și pentru faptul că a fost unul dintre cei care a vorbit despre cât de sufocantă este presiunea pe care o resimți ca profesionist în tenis cu mult înainte ca acest tip de discurs să devină, în sfârșit, o normalitate. Va mai fi ținut minte pentru cum a ținut steagul sus pentru echipa de Cupa Davis a României și pentru bucuria pe care a arătat-o de fiecare dată când a venit să joace pentru România. Și va mai fi ținut minte, firește, pentru acea finală de la Basel din 2018. Felul în care s-a specializat pe indoor în partea a doua a carierei lui n-a primit atât de mult credit cum ar fi meritat. Dovadă că, la turneul menționat, Marius i-a dat o replică excelentă chiar lui Roger Federer, în turneul lui de casă, pierzând la mare luptă, 7-6, 6-4, cu Federer făcând eforturi considerabile ca să ia acel prim set, ce s-a dovedit în cele din urmă esențial. Pe lângă evoluția din finala cu Roger, traseul lui Marius a fost memorabil: victorii pe rând cu Misha Zverev și Dusan Lajovic în calificări, apoi cu Ryan Harrison, Marin Cilic, Taylor Fritz și, în semifinale, Alexander Zverev (singurul cu care a cedat un set în drumul spre finală). Pe atunci, Cilic era numărul 6 în lume, iar Alexander Zverev era numărul 5. De altfel, cele două au fost și singurele victorii vs Top 10 din cariera lui Marius. 

Marius se desparte de tenis cu două finale ATP de simplu, un titlu la dublu și un career high de 56 ATP, atins în ianuarie 2019. 

5. TO 2025: The Last Dance

A cincea ediție a Transylvania Open – și a doua jucată la început de an – nu doar că a consolidat poziția turneului clujean – de acum, unul dintre cele mai importante evenimente sportive găzduite de țara noastră -, dar a avut și un rol simbolic. TO 2025 a însemnat ultima oară când aproape toate numele mari din tenisul românesc ale ultimului deceniu au fost împreună la start. Cu Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea la start, cu Monica Niculescu la dublu, cărora li s-au adăugat nume ca Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Anca Todoni, TO 2025 a fost primul și ultimul turneu găzduit de România când toate aceste jucătoare din generații diferite, care au adunat împreună atâtea rezultate importante și au creat atâtea amintiri frumoase, au fost toate la un loc pe același tablou. Sentimentul de cântec de lebădă, de nostalgie puternică, a fost prezent încă din primele momente ale competiției și a fost, mai apoi, confirmat odată cu anunțul major făcut de Simona Halep. Tocmai de aceea, TO 2025 va rămâne în istorie prin faptul că a fost locul în care s-a petrecut retragerea Simonei Halep, cea mai titrată și valoroasă jucătoare română din istorie. 

A șasea ediție a Transylvania Open are loc între 31 ianuarie – 7 februarie 2026. 

4. Titlul câștigat de Madison Keys la Australian Open

Madison Keys e în circuit de când lumea: debutantă la 14 ani, semifinalistă de Slam încă din 2015, mereu în partea superioară a clasamentului. Însă nu puțini au crezut că șansa ei cea mai bună de a cuceri un Slam a fost la acea finală de US Open pierdută în 2017, și că inabilitatea ei de a-și păstra nivelul sus când meciurile mari sunt pe muchie o va costa la nesfârșit. La ediția AO 2025, ceva a făcut click pentru Madison, care n-a mai clipit de data asta. Pe un traseu început cu un meci câștigat foarte greu cu Gabriela Ruse, în care se poate argumenta că românca a fost o bună parte din meci jucătoarea mai bună, Keys a bătut cinci jucătoare cap de serie și și-a încununat traseul cu o victorie în finala cu Aryna Sabalenka, pentru primul ei titlu de Grand Slam, la un deceniu după ce reușea prima ei semifinală de Slam, tot la Antipozi.

3. Titlul câștigat de Jannik Sinner la Wimbledon

35 de zile mai devreme, Sinner pierduse dramatic titlul Roland-Garros, deși îl avusese, practic, în mână. Tocmai de aceea, felul în care a revenit într-un timp atât de scurt, învingându-și rivalul în finala de la Wimbledon, e, probabil cea mai impresionantă realizare a anului pentru Sinner, dacă nu cumva a întregii sale cariere de până acum. Cu atât mai mult cu cât Alcaraz părea că are ascendentul nu doar pe iarbă, ci și în întreaga lor rivalitate. A fost primul titlu la Wimbledon pentru Jannik și al patrulea de Slam al carierei. “Doar cei apropiați știu cu exactitate prin ce am trecut în această perioadă, atât pe teren, cât și în afara lui, și a fost oricum, numai ușor nu”, spunea Sinner după finala câștigată în patru seturi cu Alcaraz, chiar mai clar decât o arată scorul de 4-6, 6-4, 6-4, 6-4.

2. Titlul câștigat de Carlos Alcaraz în finala memorabilă de la Roland-Garros

Unanim considerat meciul anului, duelul dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner din finala Roland-Garros a intrat, instant, în lista finalelor clasice de Grand Slam din tenisul modern, în special datorită dramatismului, a răsturnării de situație greu de crezut, dar și a nivelului de joc atins în ultima ei parte. Alcaraz a revenit de la 0-2 la seturi și de la 3-5 în setul al patrulea, în care a salvat 3 mingi de meci. A dus meciul în decisiv, unde a servit pentru meci la 5-4, Sinner răspunzând, la rându-i, cu un break dintr-o situație disperată. Finala a ajuns astfel în tiebreak-ul decisivului, unde Alcaraz a fost realmente incredibil, ridicându-și nivelul la o înălțime atât de rarefiată, încât Sinner n-a mai putut ține pasul. Tenisul jucat de spaniol în acele momente cheie a fost, cu siguranță, printre cele mai bune momente de tenis văzute vreodată. 

1. Retragerea din tenis a Simonei Halep

“‘Îmi e un pic greu să vorbesc’, a spus Simona Halep în microfonul primit pe terenul mov de la Transylvania Open, în fața tribunelor pline. Pline de oameni, pline de emoție, pline, într-un fel, și de frica că urmează un anunț pe care mulți dintre cei prezenți în tribune nu erau pregătiți să-l asculte.” 

Nu era nimeni pregătit să audă un astfel de mesaj, chiar dacă unii fani începuseră să se pregătească mental pentru ziua aceasta, mai ales în contextul ultimilor ani din cariera ei. Dar, pe 4 februarie 2025, Simona Halep și-a anunțat retragerea din cariera de jucătoare profesionistă, la capătul meciului din turul 1 al Transylvania Open. O decizie pe care a spus, mai apoi, că a simțit în timpul meciului că trebuie să o ia, pentru că nu i-a mai rămas nimic de făcut ca jucătoare și pentru că a înțeles că a venit momentul. 

Simona a făcut, până la urmă, exact cum spunea în urmă cu câțiva ani. Într-o conferință de presă de după un meci de la Australian Open 2020, Simona spunea, mai în glumă, mai în serios, că la momentul în care o să se retragă, va anunța pur și simplu pe loc și “apoi, gata!, voi fi out din această lume a tenisului”. A fost un moment simplu, așa cum și l-a dorit, dar cu atâta încărcătură emoțională concentrată în câteva minute încât au fost destui oameni din tribunele de la Cluj – sau chiar și unii din staff-ul turneului – care nu și-au putut stăpâni lacrimile. Simona a fost cea care i-a încurajat pe toți, repetând în mai multe situații pe parcursul acelei seri că e perfect împăcată cu decizia și că simte că e cel mai bun lucru pentru ea. 

Pentru fani, însă, a fost o despărțire grea; unii dintre ei încă simțeau că mai sunt conturi de reglat, trofee de câștigat, emoții de trăit. Sentimentele trăite alături de Simona din 2012 încoace au dat dependență: ne-am obișnuit să trăim periculos la meciurile ei, să simțim împreună cu ea adrenalina marilor victorii și șocul rece al înfrângerilor grele, să creștem alături de ea și să ne bucurăm de tenis și de viață împreună cu ea. Ne vor rămâne poveștile, amintirile, bucuriile și sentimentul că am trăit ceva special, alături de una dintre cele mai mari sportive din istoria acestei țări, cu care am avut ocazia să fim contemporani. Experiențe pe care la 30-0 am fost în multe ocazii norocoși să le trăim de aproape și pe care le-am grupat într-un album foto de colecție, o biografie vizuală care să-i sărbătorească și să-i imortalizeze cariera.

Simona iese din tenis după ce a atins vârful absolut: numărul 1 în lume, preț de 64 de săptămâni, două titluri de Grand Slam, 24 de trofee, sute și sute de meciuri câștigate, iubită și apreciată peste tot în lume. “Am făcut ceea ce nimeni nu și-ar fi putut imagina în România că se poate. Am ajuns de la Constanța să joc tenis pe cele mai mari arene, cu o familie care m-a susținut, care nu a fost din tenis, dar au fost foarte pasionați de sport și au avut încredere în mine, iar asta m-a ajutat să ajung acolo. Fără regrete! Privim înainte și să fim bucuroși că am avut așa ceva în sportul românesc! Cred că e important pentru toți copiii care privesc spre performanță”.

Bucuroși de trecut, privim înainte, Simo! N-o să putem niciodată să-ți mulțumim pentru tot!

*

Curioși care au fost alegerile pentru locul 1 în acest clasament de-a lungul celor 10 ediții anterioare?

În 2011, am avut “Lovitura” – that forehand al lui Djokovic – marele moment declanșator de energii care a schimbat destinul unei semifinale de poveste de la US Open și, poate, cursul carierei lui Novak Djokovic.
În 2012, locul 1 a revenit momentului istoric în care Roger Federer a atins cota de 300 de săptămâni pe primul loc. 
În 2013, a venit rândul lui Rafa Nadal să ocupe locul 1 în topul nostru, cu revenirea pe locul 1 și anul său excepțional. 
În 2014, am trăit alt tip de istorie: o româncă a ajuns într-o finală de Grand Slam la simplu – Simona primea locul 1 în acest clasament pentru finala ei de la Roland Garros. 
În 2015 a fost Novak și sezonul său cu 3 Slamuri. 
În 2016, tot Novak și Grand Slamul său – sârbul deținea cele patru titluri de GS. 
În 2017, momentul anului în Top 30 al 30-0 era Simona Halep, care încheia pentru prima dată un sezon pe locul 1.
În 2018, cum altfel? locul 1 a fost primul Slam al Simonei.
În 2019 a fost, firește, titlul de la Wimbledon reușit de Simona Halep.
În 2020, vârful clasamentului i-a fost atribuit momentului în care tenisul a repornit după o pauză istorică.
În 2021? A fost titlul câștigat de Novak Djokovic la Paris.
În 2022: vestea suspendării provizorii din tenis a Simonei Halep.
În 2023, momentul (șocant) al anului a fost decizia de suspendare pe patru ani a Simonei Halep.
Iar în 2024, locul 1 în clasamentul nostru a fost victoria morală și legală a Simonei Halep de la TAS

*

Ca de fiecare dată, e o bucurie să scriem pentru voi, pe Treizecizero, pe Lead, pe ATLT și în toate proiectele noastre. Vă mulțumim mult că ne citiți, că ne urmăriți și ne sunteți alături. Sprijinul vostru ne ajută să mergem înainte. Să avem un an cu multă înțelepciune, cu răbdare și cu multe bucurii, pe terenul de tenis și în afara lui! Să ne citim și ne regăsim cu bine și în 2026, cu noi surprize!