Roberta Vinci a spus Ciao! Jucătoarea care n-a câștigat totul, dar lasă impresia că a gustat din tot

Radu Marina | 14 mai 2018

În 1999, Roberta Vinci își făcea apariția pentru prima dată într-un turneu major din circuitul WTA, chiar la Roma. Debutul n-a fost tocmai o reușită, fiind învinsă repede de Elena Dementieva, dar avea să fie punctul de plecare către tenisul mare. 19 ani mai târziu, în același loc, Roberta Vinci pune punct unei cariere rotunde, […]

În 1999, Roberta Vinci își făcea apariția pentru prima dată într-un turneu major din circuitul WTA, chiar la Roma. Debutul n-a fost tocmai o reușită, fiind învinsă repede de Elena Dementieva, dar avea să fie punctul de plecare către tenisul mare. 19 ani mai târziu, în același loc, Roberta Vinci pune punct unei cariere rotunde, durabile și glorioase, după ce a fost învinsă în primul tur de Aleksandra Krunic. La plecare, Roby se declară împăcată, mulțumită și fericită cu tot ce a realizat în toți acești aproape 20 de ani de activitate.

Ideea de a se retrage a apărut încă de la finalul sezonului 2016, dar ambiționată de Francesca Schiavone, care la 37 de ani încă e în circuit, Vinci și-a mai dat o șansă și a continuat să joace și în 2017. Doar că la finalul sezonului trecut, după o serie de accidentări și o cădere în clasament, a hotărât că acesta va fi ultimul ei an în circuit, urmând a se retrage după turneul de la Roma.

Cu un stil de joc care gravitează în jurul voleului, a serviciilor-voleu, a scurtelor și a unui rever slice mai degrabă incisiv decât de apărare, Vinci se încadrează în tiparul jucătoarelor de școală veche: mult talent, versatilitate, variație. Și totuși, succesul n-a venit tocmai repede pentru Vinci. Primul titlu WTA la simplu a fost câștigat abia în 2007, ani buni de la debut. Acel prim titlu a fost urmat de alte nouă, iar din 2009 și până în 2016 a reușit să ajungă în fiecare an în cel puțin o finală WTA.

Rezultatele obținute de Vinci la simplu au fost influențate puternic de rezultatele excepționale de la dublu. În 2010 a început un parteneriat cu Sarra Errani, cele două devenind una dintre cele mai puternice echipe de dublu din ultimii ani. Până la începutul anului 2015, când au decis să se despartă, Errani și Vinci au câștigat împreună 16 turnee, dintre care cinci de Grand Slam (plus alte trei finale), au reușit Marele Slam și au urcat pe locul 1 mondial.

În ciuda acestor rezultate, atât cele obținute la simplu, dar mai ales la dublu, când spui Roberta Vinci, gândul te duce automat către US Open 2015 și Serena Williams. E rezultatul care o să-i definească întreaga carieră. Calificarea ei în finala US Open, în 2015, după victoria obținută în semifinale în fața Serenei Williams, este o imensitate de performanță. Serena care avea la acel moment o serie de 32 de victorii consecutive în turneele de Grand Slam. Ținând cont de miză și de context, faptul că Roberta a învins-o este cu siguranță una din cele mai mari surprize petrecute în toată istoria tenisului.

Nimeni, sau aproape nimeni nu ar fi anticipat că Serena va fi oprită când mai avea de făcut un singur pas pentru a obține un nou record și a bifa toate cele patru Slamuri în același an. Vinci a făcut imposibilul posibil, a învins-o pe Serena chiar la ea acasă, i-a oprit seria de victorii și a făcut istorie.

Din acel moment, cariera și viața Robertei s-au schimbat aproape complet. Știind să profite de pe urma acelui rezultat și reușind să construiască pe parcursul impresionant avut la New York, câteva luni mai târziu au urmat alte noi borne bifate: cel mai important titlu al carierei (Sankt Petersburg) și intrarea în premieră în primele 10 jucătoare ale lumii, fiind cea mai în vârstă jucătoare din istorie care debutează în top 10. A ajuns cel mai sus pe locul 7, împlinindu-și, chiar dacă târziu, cariera.

Cam despre asta e de fapt povestea Robertei Vinci: deși n-a câștigat totul, lasă impresia că a gustat din fiecare fel. Știe cum e să fii printre cei mai buni dintre cei buni, ajungând în top 10 la simplu. Știe cum e să fii și cel mai bun dintre toți, fiind lider mondial la dublu. Știe și cum e să le strici petrecerea celor mari, să vii de nicăieri și să întorci calculele cu susul în jos. Știe ce înseamnă să câștigi mult, dar și ce este dezamăgirea, eșecul și frustrările. Le-a avut pe toate și le-a încercat pe toate.

https://twitter.com/InteBNLdItalia/status/995993475777814528

 

 

 

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

 

1. Tricoul 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu un copy subtil, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume. Și la site-ul cu cel mai simpatic nume 😉

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

 

2. Pachetul Play: albumul Simona de Păstrat + tricou

Vrei să iei albumul Simona de Păstrat și să faci și o afacere bună? Pachetul ‘Play’, disponibil în Shop-ul 30-0 aici, îți aduce la un preț excelent albumul plus un tricou la alegere, dintre ‘Play Hard’ și ‘My Forehand’, ceea ce-ți asigură o reducere consistentă din prețul cumulat al celor două produse. Ofertă disponibilă un timp limitat!

Completează-ți comanda cu unul dintre stickerele și magneții 30-0 ca să treci de 130 de lei, limita de la care primești transportul gratuit!

Verifică toată oferta din Shop AICI

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi