Reacțiile fetelor după eliminarea din Fed Cup. Alina Cercel: "Toți avem de învățat când vine vorba de gestionarea acestor situații"

tenis | 17 aprilie 2016

Alina Tecșor: „Nu este prima oară când se pierde un meci de la o minge de meci. Trebuie să ne îmbunătăţim toţi, iar legat de gestionarea emoţiilor, la fete, poate fi mai bună sau mai puţin bună. A fost şi neşansa, dacă mă întrebaţi pe mine. Monica poate a vrut să servească prea bine şi nu i-a ieşit… e relativ.”

Ultima conferință de presă a acestui weekend le-a adus în sala media pe Alina Tecșor-Cercel și pe cele două fete care ne-au reprezentat la dublu, în meciul al cincilea, rămas fără o miză concretă. Spre asta s-a îndreptat și prima întrebare. A răspuns Alexandra: „Da, nu ştiu cum ar fi fost în alte condiţii, dacă ar fi fost 2-2 înainte de dublu. Eu cu Irina am jucat pentru prima dată împreună şi am vrut să ne bucurăm de joc. Ne-ar fi plăcut să fie 3-2 aşa, ca scor. Pentru o prima oară, cred că n-a fost chiar atât de rău. Irina, la un moment dat, a jenat-o genunchiul şi i-am zis să nu forţeze. Aşa cum am dus echipa până în grupa 1 mondială… Uitaţi ce meciuri sunt: Cehia, Germania. A fost la mustaţă, putea fi 2-2. Nu a fost niciodată realitatea precum a arătat scorul final, nici cu Cehia, nici cu Germania.

Irina a completat-o: „Scorul este destul de dur, dar după cum aţi văzut scorurile au fost foarte… Am muncit, am luptat, suntem puţin dezamăgite, iar meciul de dublu clar fără miza nu este la fel, dar am încercat să ne facem treaba şi să câştigăm.”

Alina Tecșor a fost întrebată dacă își reproșează ceva în alcătuirea echipei: „Nu, nu am ce să îmi reproşez la alegerea echipei. Cred că aşa trebuia să jucăm cu Germania în momentul de faţă, în funcţie de scor. Fetele au luptat, nu am să le reproşez nimic. Referitor la alegeri…”dacă ar fi fost”, ştiţi cum este. Am avut ani buni, am ajuns în Grupa Mondială cu această echipă. Nu-i nicio problemă, suntem în primele 16, va fi un baraj la anul, avem valoare de Grupa Mondială şi lucrul acesta se va întâmpla când toate fetele vor veni, vor fi apte, vor putea să joace 2-3 meciuri şi este foarte important să sudăm această echipa pentru a avea multe variante şi multe fete în formă.”

Schimbarea Irina cu Monica? „Am considerat că Monica avea o şansă mai mare să readucă echilibrul. Aşa m-am gândit şi, din păcate, am fost foarte aproape de a egala şi situaţia ar fi fost alta. 4-1 este foarte dur, cel puţin pe hârtie. Ceea ce remarc este că ne-am îmbunătăţit calitatea, echipa în sine. Am trecut prin mai multe experienţe diferite şi asta înseamnă o echipă: să rămânem unite. De la anul vom încerca revenirea în primele 8”, a spus Tecșor-Cercel, care a comentat posibilitatea ca Grupa Mondială să treacă într-un format de 16 echipe. 

„Ar fi mult mai bine, pentru că ar fi mult mai relevant sistemul. Este foarte greu că toate fetele bune dintr-o ţară să fie de 2 ori apte în același an. Accidentările se întâmplă, nu neapărat că nu doresc să vină. Acest sistem cred că ar fi mai eficient”.

Comparația între meciurile cu Cehia și, respectiv, cu Germania? „E greu de spus, pentru că împotriva Germaniei am avut o echipa mult mai completă, pe când cu Cehia am fost puţin descoperiţi şi la dublu s-a văzut. Sigur că în momentul în care acestea sunt soluţiile, astea-s cele mai potrivite. Acum, în schimb, aveam o echipa completă, dar Germania a fost într-o formă mai bună decât noi.”

A cântărit problema medicală a Simonei? „Da, aţi văzut cum a jucat ieri, chiar şi accidentată. Cred că a cântărit mult. Chiar dacă şi-a dorit să joace, când ai o accidentare sau o jenă, nu poţi fi 100% şi aş vrea să îi mulţumesc. Sper să nu fie nimic grav şi să fie aptă pentru Stuttgart.”

Tot căpitanul nejucător al echipei României a răspuns la întrebarea despre rateurile fetelor în situații de a închide meciurile: „Sigur, toţi avem de învăţat în a gestiona aceste situaţii. Nu este prima oară când se pierde un meci de la o minge de meci. Trebuie să ne îmbunătăţim toţi, iar legat de gestionarea emoţiilor, la fete, poate fi mai bună sau mai puţin bună. A fost şi neşansa, dacă mă întrebaţi pe mine. Monica poate a vrut să servească prea bine şi nu i-a ieşit… e relativ.”

Alexandra Dulgheru a intervenit în acest moment: „Poate vedem dintr-o perspectivă personală, dar uitaţi-vă la o statistică, au fost multe momente de genul acesta în Fed Cup. S-au pierdut meciuri de la 5-2 în decisiv. Şi noi am întors când am ajuns în Grupa Mondială. Am avut momente în care am întors. De asta nu trebuie să vedeţi lucrurile doar aşa”.

Irina a fost întrebată despre picior: „Este aceeaşi accidentare de la începutul sezonului. Nu vreau să dau multe detalii, pentru că nu obişnuiesc. Sunt bine, sper să duc sezonul şi să fiu sănătoasă până la sfârşitul anului. O să am o săptămâna de pauză, după care Rabat, Madrid, Roma, o săptămâna de pauză şi French Open. Trebuie să gestionez foarte bine. Cu cât este mai încărcat programul, cu atât risc să mă accidentez. La Fed Cup sunt multe emoţii, încărcătură. Am făcut greşeala să joc după Fed Cup şi prefer să stau o săptămână acasă să mă odihnesc şi să mă antrenez, după care să pornesc la drum. Prefer să am grijă de sănătatea mea.”

Tot Irina a răspuns și la întrebarea despre Angelique Kerber: „Este în formă, a câştigat AO, joacă mult mai bine faţă de anul trecut şi cred că va fi din ce în ce mai periculoasă. Serveşte mult mai bine, preia mai bine, când are o minge moale intră mai bine decât înainte. S-a schimbat, dovadă că a câştigat un GS. Nu câştigi cu noroc un GS.”

Alexandra Dulgheru a vorbit și ea despre sănătate și programul următor: „Sunt un pic mai bine acum, a trebuit să adaptez programul. În ultimele meciuri n-am avut mari rezultate. A fost mult mai bine recent, ar fi trebuit să am un program lejer. Voi încerca câteva turnee legate. Istanbul, Rabat, Madrid, Roma şi RG”.

Rămâne Clujul o prioritate că o destinaţie? „Toată lumea laudă Clujul. Este o sală superbă, oamenii sunt extraordinari. Un public cu mult fair-play, dar nu depinde de noi alegerea locaţiei neapărat. Cred că este singura pe care o avem. Dacă ar fi existat în Bucureşti, poate am fi jucat acolo. Este frumos aici şi nu avem nicio problemă să jucăm aici”.

Alina Tecșor a tras linia: „Vă mulţumim, iar eu ca şi căpitan vreau să le mulţumesc fetelor, pentru că această echipă este relativ tânără şi cu puţină experienţă în grupa mondială, dar de la an la an veţi vedea o echipă mai puternică şi cred că devotamentul fetelor s-a văzut pe teren.”

Fotografii: Călin Ilea / Treizecizero.ro

 

Toate articolele de după meciurile de Fed Cup de azi

Simona Halep vs Angelique Kerber

Declarații Simona și Angie

Monica Niculescu vs Andrea Petkovic, declarații

Declarații Alina Tecșor, Irina Begu, Alexandra Dulgheru

Idei după eliminarea României

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi