Idei înainte de Wimbledon. Ce am învățat după finalele celei mai încărcate săptămâni pe iarbă

Adrian Țoca | 26 iunie 2017

Ultimele rezultate din turneele ATP și WTA vin să confirme ceea ce n-ar mai trebui să stea sub nicio îndoială: în tenis nu e niciodată nici prea târziu să ai succes, nici imposibil. După cum, firește, nu există nici garanții. Există un moment pentru fiecare, atâta timp cât munca e bine făcută și e însoțită de perseverență.

1. Federer trebuie că este marele favorit la SW19

La cum arată acum lucrurile în circuit, sunt șanse decente ca Wimbledon să aibă un vibe asemănător cu Roland Garros, în sensul ca plutonul să creadă că n-are șanse reale în acest turneu. La Paris a plutit în aer sentimentul că Rafael Nadal nu poate fi oprit; nu doar forma impresionantă a spaniolului îl recomanda, dar nici principalii contracandidați nu aveau prea multe argumente când venea vorba despre formă sau încredere. Contra unui jucător care are o înțelegere complet superioară a turneului și a condițiilor în care se joacă, trebuie întotdeauna să vii cu ceva special ca să-i faci probleme; nici cei care i-au ieșit în cale lui Rafa, nici ceilalți, nu au arătat la Paris acel ceva extra.

La Wimbledon, lucrurile se îndreaptă într-o direcție asemănătoare. Numele grele, începând cu campionii ultimilor patru ani, Murray și Djokovic, au în continuare probleme de formă sau existențiale. Apoi iarba rămâne pentru Wawrinka suprafața cea mai dificilă, în vreme ce Thiem este încă nedovedit la un Slam. Alți jucători cu pretenții în anii trecuți la Wimbledon, precum Raonic, Tsonga sau Berdych, sunt și ei pe minus recent, iar Kyrgios și Zverev sunt încă necopți pentru un Grand Slam, chiar dacă, într-o conjunctură favorabilă, n-ar fi exclus să-l obțină pe iarbă. Există, într-adevăr, mulți jucători care pot produce upset-uri ocazionale, însă câți pot merge până la capăt și să câștige toate cele șapte meciuri?

În fine, Rafa Nadal n-a mai jucat un meci oficial pe iarbă din 2015 și a venit singur să rupă misterul, declarând presei din Spania că nivelul lui actual nu este unul satisfăcător, cât să-i permită să concureze la nivelul dorit la Wimbledon.

În aceste condiții, șansele lui Roger Federer la un al optulea titlu la Londra n-au arătat niciodată atât de bine. Mai ales la cum a jucat în finala de ieri cu Zverev. Federer a folosit cu succes informațiile primite în eliminarea neașteptată suferită la Stuttgart cu Tommy Haas și a făcut repede ajustările, iar după ce a trecut de tradiționalul meci cu ezitări din turneu, semifinala cu Khachanov, a adus aminte, în finală, de nivelul arătat în ianuarie-martie. „Tactic, cred că am făcut puține lucruri greșit, de aceea a fost poate unul din cele mai bune meciuri ale mele de aici”. Bonus, elvețianul a mai rezolvat și o problemă oarecum tehnică, urcând în postura de cap de serie 3.

„Încă o victorie la Wimbledon ar însemna mult pentru mine. Dar ar fi mai important decât recordul în sine că aș câștiga pentru familia mea, pentru echipă, pentru fanii mei, pentru țara mea”, a spus elvețianul.

E încă devreme, acesta e un mini-preview înainte de tablou, iar Wimbledon e mai expus la mari surprize; dar, momentan, Federer e bine poziționat pentru titlu.

2. O triplă pentru Petra?

Cum ar fi? La abia al treilea ei turneu după revenire, să fie capabilă Petra Kvitova să câștige un Grand Slam? Ei bine, de ce nu? Revenirea ei deja a căpătat accente de basm cu titlul de la Birmingham, iar povestea are șanse frumoase să fie dusă la capăt peste trei săptămâni, la Londra. Suntem într-o perioadă în care tablourile de Slam la fete vor fi, în continuare, incredibil de deschise, cu un grup de 8-10 fete (câteva nume constante, altele, în funcție de forma de moment) având șanse ceva mai mari. La Wimbledon, acest pluton de favorite s-ar putea chiar extinde, pentru că specificul suprafeței și numărul mic de specialiste de iarbă vor conduce la multe rezultate imprevizibile.

În acest context vine Petra, cu al ei joc, ca întotdeauna, foarte potrivit pentru iarbă, împinsă acum din spate de energia incredibil de mare adunată la revenire. De când s-a întors, Petra a luat lucrurile de unde le lăsase toamna trecută, când câștigase titlurile la Wuhan și Zhuhai și făcuse finală la Luxembourg. A câștigat 6 meciuri din 7, inclusiv două teste grele la Birmingham, cu Mladenovic, una dintre jucătoarele de top ale anului, și cu Barty în finală, o adversară competentă pentru o finală oricum îngreunată de emoții. Ideea de a-și fi grăbit debutul la Roland Garros s-a dovedit a fi foarte inspirată, pentru că a epuizat emoțiile inerente reîntoarcerii pe o suprafață pe care nu excela neapărat, putându-se concentra acum liniștită pe cea mai bună suprafață a ei. Campioană la Wimbledon în 2011 și 2014, Kvitova este deja o poveste inspirațională indiferent de cum va merge în restul anului, o dovadă că o atitudine pozitivă poate depăși cele mai negre coșmaruri.

3. Cilic, un dark horse imposibil de ignorat pentru Wimbledon

Din lista de la punctul 1 l-am lăsat intenționat la o parte pe Marin Cilic, care merită un capitol separat, tocmai pentru că reprezintă o excepție, adică genul de jucător capabil să câștige pe iarbă, care e în formă, și care poate să facă daune contra adversarilor mai bine cotați. Cilic mai are ceva ce au foarte puțini: experiența de a duce la capăt un Grand Slam. Marin e unul dintre cei mai ignorați jucători din istorie dintre cei de calibrul său, dar are în cont 17 titluri, dintre care un Slam, și vine la Londra într-o formă excelentă. Bifează, așadar, toate căsuțele. La Hertogenbosch a cedat doar într-un tiebreak din decisiv cu Ivo Karlovic, iar la Queens a pierdut dramatic finala cu un red-hot Feliciano Lopez. În ultimii ani, Cilic n-a pierdut la Wimbledon decât cu Djokovic (de două ori) și cu Federer, iar anul trecut a fost nevoie de ceva Roger-magic ca să-l poată opri, într-un meci superb. Orice rezultat mai slab de un sfert de finală ar trebui văzută ca o dezamăgire. Iar odată ajuns acolo, totul poate fi posibil.

4. Competenții

Finalele din weekend, dar și fazele avansate ale turneelor de la Halle, Londra, Mallorca și Birmingham, au fost un prilej excelent de a sărbători câțiva jucători pentru care iarba e o ocazie excelentă să-și pună jocul mai bine în valoare. În frunte cu Feliciano Lopez, care, la 35 de ani, primește o recompensă pentru stilul său de joc și pentru insistența arătată în ultimii ani, poate cei mai buni ai carierei sale. Și mai e ceva la mijloc: abilitatea de a recunoaște la timpul potrivit ajustările pe care trebuia să le facă pentru a putea rămâne în top la o astfel de vârstă, lucru confirmat de declarațiile sale după finala câștigată ieri cu Marin Cilic. Săptămâna de la Queens a fost deja declarată de Feliciano drept cea mai bună a carierei – și e lesne de înțeles de ce: a bătut o groază de jucători competenți, foști sau actuali Top 10, și a pus mâna pe un trofeu pe care și-l dorea mult, pe care îl prețuiește în mod deosebit.

Din motive nu întru totul clar, Feliciano nu a performat prea bine la Wimbledon în trecut; ediția din acest an ar putea fi însă o șansă să schimbe ceva.

O notă bună și pentru Garbine Muguruza, care e fostă finalistă la Wimbledon și care a răspuns bine după eliminarea suferită la Roland Garros, cu o semifinală la Birmingham. Garbine e un cap de serie mai jos decât ar indica, probabil, nivelul ei pe iarbă, ceea ce poate însemna presiune mai scăzută și potențial mai mare.

5. Optimiștii

Am început deja ultima săptămână de iarbă înainte de Wimbledon, un moment în care merită notat că, în ciuda unor preconcepții despre această suprafață (raliuri scurte, deci plictisitoare), iarba continuă să ofere nu doar povești, ci și schimburi spectaculoase, tocmai pentru că obligă la o varietate și înțelegere superioară a loviturilor. Înainte de a privi atenți spre meciurile ce urmează, să notăm că precedenta a fost o săptămână foarte frumoasă pentru tenis, cu multe povești inspiraționale și cu câștigători care au depășit momente dificile sau au insistat până când au ajuns să trăiască momentul ridicării unui trofeu mult-dorit deasupra capului. Despre Federer s-a tot scris și lucrurile sunt deja la un alt nivel, tot mai greu cuantificabil în cuvinte. Iar povestea Petrei Kvitova se înscrie deja cu succes la titlul de revenirea anului în tenis. Dar să nu le uităm și pe cele mai mici, precum cea a Anastasijei Sevastova. După doi ani departe de tenis, letona e tot mai prezentă în conversația despre succes în ultimul an. Adesea, percepția despre ea a fost că n-are mentalul de a câștiga un titlu, dar iat-o contrazicând această teorie.

Ultimele rezultate din turneele ATP și WTA vin să confirme ceea ce n-ar mai trebui să stea sub nicio îndoială: pentru cei chemați, în tenis nu e niciodată nici prea târziu să ai succes, nici imposibil. După cum, firește, nu există nici garanții. Există un moment pentru fiecare, atâta timp cât munca e bine făcută și e însoțită de perseverență.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi