Anul revenirilor: Federer continuă să impresioneze, victorii emoționante pentru Kvitova, Sevastova și Feliciano Lopez

Radu Marina | 26 iunie 2017

Fiecare dintre cei patru campioni ai acestei săptămâni are câte o revenire în spate, mai mică sau mai mare. De la tenisul dominant al lui Federer după cele șase luni de pauză de anul trecut și până la tenisul agresiv și plin de zâmbete al Petrei Kvitova, după tot șase luni de pauză, dar de altă natură. De la insistența lui Feli Lopez și al său tenis din altă epocă, la încăpățânarea nonșalantă a Anastasijei Sevastova.

Roger Federer a păstrat cel mai convingător meci al său din această săptămână pentru finală: l-a învins autoritar pe Sascha Zverev în două seturi scurte şi a ajuns la 9 titluri la Halle, un record pentru el.

Federer a fost impresionant cap-coadă. A servit impecabil, pierzând doar două puncte cu primul serviciu şi, excluzând începutul setului doi când Zverev a avut o minge de break, toate game-urile pe serviciul său au fost câştigate facil, la multe dintre ele Zverev neavând mai nicio reacţie. Pe lângă serviciu, returul a fost şi el la cote înalte: toate acele retururi lungi spre centrul terenului i-au ridicat mari probleme lui Sascha.

Apoi, Federer nu i-a dat timp lui Zverev să se aşeze la lovituri ori să intre în teren. Mai mereu după 2-3 lovituri neutre urma un forehand bine accelerat, cu care îl împingea în spatele terenului pe neamţ, acesta lovind de cele mai multe ori fără control sau generând o minge scurtă, numai bună de atacat. Bruscat mereu, Zverev a intrat greu în meci şi nu şi-a găsit deloc ritmul, mai ales în primul set unde a ratat lovitură după lovitură şi nu i-a ieşit mai nimic. A încercat de câteva ori serviciu-voleu, a venit la fileu, dar fără prea mult succes. Singura armă care i-a mers azi a fost serviciul. Cu el a reuşit în câteva rânduri să se salveze, insuficient însă în faţa unui Federer concentrat, teribil de inspirat (printre altele, acel punct din setul doi cu care a închis game-ul de 5-2 e o minunăţie, merită revăzut) şi care l-a ţinut permanent sub presiune.

Federer mai depăşeşte o bornă, se plasează într-o poziţie excelenţă pentru Wimbledon, iar sezonul 2017, oricum excepțional pentru el, arată din ce în ce mai bine. Din 6 turnee jucate în acest sezon a câştigat patru din ele. Este al 16-lea titlu câștigat pe iarbă și al 92-lea al carierei pentru elvețian, care vine la două titluri distanță de Ivan Lendl (94) în clasamentul cu cele mai multe titluri din Era Open, clasament condus de Jimmy Connors (109).

*

La Londra, Feliciano Lopez a pus frișca pe tort, consolidând două săptămâni excelente cu un titlu, al 7-lea al carierei şi al treilea pe iarbă, după un meci complicat cu Marin Cilic, decis la cea mai mică dintre diferențe. Parcursul lui Lopez din această săptămână e de notat, având în vedere că a trecut pe rând de Wawrinka, Berdych, Dimitrov şi acum de Cilic.

Finala nu a strălucit neapărat; totul s-a întâmplat repede, serviciile s-au câştigat rapid, iar schimburile nu au depăşit 4-5 lovituri, însă a compensat prin dramatism. Cilic a dominat în primul set şi o bună bucată din al doilea, apoi dintr-o dată s-a trezit dominat de Lopez în lovituri de slice. În decisiv, totul a stat pe serviciu, până când din nou Lopez s-a agăţat de orice minge, l-a forţat pe croat să stea mai mult în schimburi. Într-un tiebreak dramatic, în care ambii au livrat lovituri mari în condiții de tensiune maximă, greşeala şi implicit mingea de meci au venit după câteva schimburi tot de slice la care Cilic nu a mai găsit tocmai cel mai eficient răspuns.

E cel mai important titlu al carierei lui Feliciano, care mai avusese o șansă să câștige la Queens în urmă cu trei ani, când a irosit o minge de meci în finala cu Grigor Dimitrov.

*

La Birmingham, Petra Kvitova a câştigat primul titlu WTA pe iarbă, învingând-o pe Ashleigh Barty într-o finală competitivă şi emoţionantă pe final, iar revenirea ei în circuit începe cum nu se poate mai bine, cu un titlu la abia al doilea turneu jucat. După un prim set în care Barty a variat foarte bine jocul şi a găsit echilibrul între agresivitate şi control, reuşind să o surprindă mai mereu pe Petra cu mingile joase, loviturile agresive şi serviciul slice cu care a pierdut doar 5 puncte, treptat, cehoaica şi-a impus jocul.

În setul doi, Petra a avansat mai mult în teren şi a început să citească serviciul australiencei (care devenise previzibil, dat fiind faptul că a servit într-o proporţie mare doar la exterior). Petra a reuşit serii de retururi direct câştigătoare, care de altfel au continuat pe tot parcursul meciului. Pe lângă returul care a făcut diferenţa, Kvitova a jucat-o pe Barty din ce în ce mai mult pe forehand – parte de unde primea ritm de fiecare dată, evitând să o mai joace pe rever, acolo unde acel slice de rever jos era dificil de gestionat pentru o jucătoare masivă ca ea.

În decisiv, Kvitova a făcut break încă de la început, tot pe fondul unor super lovituri direct câştigătoare şi retururi care păreau mai puternice decât serviciul lui Barty. La fel de facil cum s-a desprins, a şi pierdut avantajul, după un smash ratat de puţin şi un forehand din alergare care nu a prins terenul. De la 2-2 însă, Barty chiar nu a mai avut niciun răspuns la jocul super ofensiv al Petrei.

Petra a câştigat 4 game-uri la rând lovind câştigător din aproape orice poziţie şi a închis meciul cu un as. As care i-a adus primul titlu după pauza nedorită de 6 luni, după foarte multă incertitudine, după toate grijile și fricile cauzate de rănile cauzate de atacul suferit în propria locuință. O paranteză fericită la o poveste aproape tragică. Cu siguranţă drumul până aici nu a fost deloc facil, dar ceea ce contează acum e că Petra e din nou pe teren, câştigă şi zâmbeşte mult.

*

Finala de la Mallorca, dintre Anastasija Sevastova şi Julia Goerges, a fost câştigată de Sevastova, care marchează astfel cu succes propria ei revenire: e al doilea titlu al carierei, după mai bine de 7 ani de la primul.

În 2013 şi-a anunţat retragerea din tenis după mai multe probleme de sănătate şi accidentări şi s-a axat pe studiu. În 2015, după câteva meciuri jucate în turnee de 10K, a decis că vrea să revină în circuit, iar această revenire a însemnat un adevărat succes: a reuşit în premieră să intre în Top 20 şi să se califice într-un sfert de Grand Slam, iar acum, cu acest titlu, se poate spune că revenirea e completă.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi