Durerile de după primul Slam: Sloane intră pe lista celor care resimt șocul. Cibulkova, alt exemplu despre efectele presiunii

Radu Marina | 2 octombrie 2017

Eliminarea Garbinei Muguruza din turneul de la Beijing ține deschisă lupta pentru primul loc și în această săptămână, cu trei jucătoare (Halep, Pliskova, Svitolina) care au șanse.

După un sezon de hard american unic, în care a urcat peste 900 de locuri în clasament și a câștigat primul ei Slam la New York, Sloane Stephens e într-o perioadă în care trebuie să se ajusteze noului ei statut. Nu întru totul surprinzător, tranziția nu merge tocmai ușor. Sloane a pierdut din nou devreme într-un turneu, învinsă clar (6-3, 6-0) de Christina McHale. E a doua înfrângere categorică în decurs de numai câteva zile suferită de Stephens, după ce și la Wuhan a pierdut tot în primul tur, la fel de clar.

Era de așteptat să apară căderi în jocul ei, să mai dispară din motivație după o perioadă atât de consistentă, în care a jucat și câștigat foarte mult și a luptat serios în multe meciuri să revină (nu a pierdut niciun meci de trei seturi). Despre meciul de astăzi, meci în care a avut 33 de erori în doar 15 game-uri(!), Stephens a spus că nu sunt multe lucruri de comentat. Că e un meci pe care trebuie să îl uite repede și să meargă mai departe, sperând că va avea un nivel de joc ceva mai bun la următoarea ocazie.

După victoria la Stephens, pentru McHale urmează Sorana Cîrstea, pe care americanca a învins-o de două ori în cele două meciuri jucate până acum. Alt nume important care a picat astăzi este Garbine Muguruza, care s-a retras în meciul cu Barbora Strycova la 1-6, 0-2, din cauza unui virus luat de la Wuhan. După meci, Muguruza a declarat că nu s-a putut antrena deloc în aceste zile, nu s-a simțit deloc bine, dar nu a vrut să se retragă înaintea meciului fără să-și dea o șansă, pentru că a vrut să vadă cum se simte pe teren și a sperat că lucrurile se vor îmbunătăți.

Retragerea Muguruzei înseamnă redeschiderea luptei pentru primul loc. Simona, Pliskova și Svitolina păstrează șanse de a-l ocupa la finalul acestei săptămâni. Dar pentru niciuna din cele trei lucrurile nu par deloc ușoare. Simona are un traseu greu, Pliskova are un meci potențial complicat cu Petkovic, de care a fost învinsă în două din cele trei meciuri jucate, iar Svitolina are, la prima vedere, un meci complicat cu Barty, care vine după o săptămâna incredibilă la Wuhan, în care a învins 5 jucătoare din top 20. Suntem, la urma urmelor, într-o perioadă a sezonului în care totul este imprevizibil.

Tot azi, în duelul parțial românesc de la dublu, perechea Niculescu/Hsieh a trecut de Cîrstea/Ostapenko, 6-4, 6-3. Cele două românce vor reveni pe teren mâine, pentru meciurile din turul doi de la simplu: Sorana – McHale, Niculescu – Peng.

În alte zări, Angelique Kerber își continuă sezonul nefast, iar acum absența ei de la Singapore devine o realitate, după înfrângerea la Cornet din primul tur. Situație similară și pentru Dominika Cibulkova, câștigătoarea de anul trecut (în finală cu Angie), care a pierdut iarăși devreme, învinsă de Elise Mertens. Slovaca a început impecabil, a împrăștiat winnere din orice poziții și a condus cu 5-0, moment din care nu a mai putut lega nimic, jocul a început să scârțâie serios, au apărut erorile, a pierdut 6 game-uri la rând, iar până la finalul meciului a mai făcut doar 2 game-uri. E a doua înfrângere dură pentru Cibulkova, după ce acum două săptămâni a pierdut la Tokyo cu Wozniacki, deși a avut mingi de meci.

De-a lungul acestui an, Cibulkova a vorbit des despre presiune, despre stres, despre ce înseamnă să fii în centrul atenției și cât de greu i-a fost să se descurce cu acest nou statut. Acum câteva luni, Dominika a scris și un articol, în care a vorbit despre toate aceste lucruri și gândurile negative implicite; printre altele, Domi spunea că anul acesta nu s-a simțit deloc bine pe teren. ”Faptul că nu am mai fost niciodată în această situație – top 5, favorită la multe turnee – m-a făcut să îmi pun și mai multă presiune, să simt și mai mult atenția presei și cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care am avut o grămadă de gânduri negative. Nu m-am bucurat cu adevărat de timpul petrecut pe teren, în comparație cu anul trecut, când m-am bucurat de orice mi s-a întâmplat”.

Tot ea mărturisea: ,,Să fac față presiunii și nervilor a fost întotdeauna o provocare pentru mine, în întreaga carieră. Sunt o jucătoare intensă, lupt, am multă energie, dar uneori, îmi doresc atât de mult un lucru, încât apar nervii, gândurile negative, mai ales în momentele tensionate.“ Firește, nu tot timpul experiența trăită e una negativă; Cibulkova a vorbit și despre avantajele presiunii, povestind că au fost momente când tocmai faptul că a existat o presiune a motivat-o suplimentar. ”Anul trecut a trebuit să câștig turneul de la Linz pentru a mă califica la Singapore. Pentru prima dată în viața mea am reușit să fac față presiunii. Am văzut asta ca pe o provocare și mi-am zis că dacă voi reuși titlul va fi minunat; dacă nu, nu va fi nicio problemă. Dar am vrut să dau totul la acel turneu pentru a-l câștiga și mi-am zis că nu voi regreta nimic”. Apoi, după titlul de la Linz, după calificarea la Singapore și titlul câștigat, a venit și cealaltă față a presiunii ,,Au apărut întrebări de genul: dacă voi pierde? Ce se întâmplă dacă pierd? Sau când trebuia să joc pe un teren central, foarte mare, singurul meu gând era cum să fac să nu pierd în față unui public atât de mare. Și atunci, mă întreb, cum să joc bine, cum să câștigi meciuri când gândesc în felul ăsta?“

Și tot Domi concluziona: ”Oamenii cred că trebuie doar să înveți să faci față presiunii și așteptărilor pe teren, dar e greșit. Pentru a putea face față presiunii pe teren trebuie să îți schimbi modul de a gândi și tot ceea ce faci în viața de zi cu zi. Eu acum încerc să înlocuiesc această presiune negativă cu una pozitivă, gândurile negative cu cele pozitive și sper că lucrurile se vor îndrepta, asta si cu ajutor unui mental coach.”

Trecând la circuitul masculin, turneul de la Beijing de săptămâna asta îl are în prim plan pe Rafa Nadal, care își continuă toamna foarte ocupată; Rafa va juca în primul tur cu Lucas Pouille, francezul care îl învingea acum un an la US Open. Favoritul doi e Sasha Zverev, care îl întâlnește pe Kyle Edmund. Tot la Beijing, Steve Darcis, care a venit din calificări, a reușit prima victorie vs. top 10 din acest an, 6-4, 6-0 cu spaniolul Pablo Carreno Busta, în vreme ce Roberto Bautista Agust păstrează șanse de a se califica la Turneul Campionilor, după o victorie scurtă în primul tur la Zhang Ze, beneficiarul unui wild card. Pe tablou mai sunt prezenți Juan Martin Del Potro (vs Pablo Cuevas), John Isner, Thomas Berdych, dar și Damir Dzumhur, care are un final de sezon grozav; de la finalul lunii iulie are doar 4 înfrângeri, a reușit primul titlu ATP al carierei recent, la St.Petersburg, iar săptămâna trecută l-a învins pe Sasha Zverev la Shenzen.

La Tokyo, Marin Cilic e favoritul principal și a trecut azi în două seturi de Stefan Tsitsipas. Dominic Thiem e și el pe tablou și va juca cu Steve Johnson, în vreme ce Bernard Tomic, în prezent pe locul 150 mondial și doar cu 3 turnee jucate în ultimele luni, a reușit să treacă de Joao Sousa în trei seturi. Kevin Anderson, finalistul de la US Open  e și el prezent la turneul japonez și a trecut de Gilles Simon în două seturi. De notat e și prezența lui Milos Raonic, care revine în circuit după operația suferită la încheietură și pauza îndelungată implicită; Milos  îl va întâlni pe Victor Troicki în primul tur.

Fotografii: Jimmie48Photography

 

***

Noile tricouri 30-0  sunt acum pe stoc!
„My Forehand” și „Play Hard” sunt disponibile.

Ia-le din Shop 30-0:

 

My Forehand

 

„Play Hard”

 

 

Fă-ți o bucurie sau ia cuiva drag un cadou din Noul 30-0 Shop, aici

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi