Ce s-a întâmplat cu Angelique Kerber? O privire spre cea mai spectaculoasă cădere a anului

Radu Marina | 29 septembrie 2017

Fostul lider mondial are toate șansele să termine sezonul în afara Top 10. Anul trecut, pe vremea asta, era numărul 1, era campioana a două turnee de Grand Slam plus o finală la al treilea, și se pregătea să joace finala în Singapore

După ce ai văzut-o pe Angie Kerber la Tokyo și la Wuhan, nu poți să nu te-ntrebi (din nou) ce s-a întâmplat cu ea. Povestea ei – cu saltul din 2016 și prăbușirea de anul acesta, ambele improbabile tocmai prin anvergura lor – e importantă de oriunde te-ai uita. În primul rând, pentru că ea a dat startul aceastei revoluții dintr-un circuit WTA cu totul imprevizibil. Kerber a fost cea care a arătat tuturor că o poți bate pe Serena Wiliams chiar și într-o finală de Slam; ea a fost cea care le-a arătat celorlalte că se poate: o clasică jucătoare de top 10 poate câștiga Slamuri și poate face pasul spre locul 1. Și apoi?

*

În urmă cu un an, Angelique Kerber reușea să completeze un sezon extraordinar cu încă un titlu de Slam la US Open. Răspundea astfel foarte repede și foarte bine la o întrebare pe care o primește fiecare câștigătoare în premieră a unui Slam, când șampania de după primul nici nu s-a liniștit bine: oare va putea câștiga încă unul? Angie a putut “încă unul“ la New York. Tot acolo a urcat în premieră pe locul 1 mondial, iar transformarea ei era completă. O transformare venită de nicăieri și care, de la meci la meci, de la săptămână la săptămână, a căpătat proporții, devenind una din cele mai interesante povești ale tenisului feminin din ultimii ani.

Kerber era de câțiva ani o jucătoare de top 10 cu rezultate constante și victorii importante. Dar Angelique claca deseori în fazele finale ale turneelor: din iunie 2012 pană în august 2014 a pierdut opt finale WTA și a câștigat un singur titlu. Reprezentantă a unei școli de tenis care o căuta cu înverșunare pe următoarea Steffi Graf, Kerber era o apariție atipică. Spre deosebire de Graf (sau de șablonul pe care-l aplicăm sportivilor din Germania), care nu se clintea în fața presiunii, Kerber se micșora pur și simplu în momentele importate și nu o dată a terminat un meci în lacrimi – îți amintești finala pierdută la Doha (în 2014) cu Simona Halep? Genul ăsta de jucătoare era Kerber în urmă cu trei ani: bună, dar nu atât de bună; aproape, dar nu chiar acolo.

Apoi, dintr-o dată, această variantă de Kerber a lăsat loc alteia, într-un soi de evoluție curioasă și pe repede înainte. La 28 de ani – după zece ani de WTA – Kerber s-a decis să se investească 100% în tenis, cu speranța că poate face pasul decisiv în turneele importante. Spre surprinderea tuturor, a reușit chiar mai mult: a dominat circuitul în 2016, a câștigat două titluri de Slam, a jucat finala unui al treilea, la Wimbledon, plus alte cinci finale importante, dintre care una la Turneul Campioanelor și alta la Jocurile Olimpice. Și toate astea, cu Serena încă în preajmă!

Acum, la un an distanță de vârful acelui sezon remarcabil, pe cât de uluitoare a fost transformarea, pe atât de bruscă e căderea nemțoaicei. Angie a început sezonul pe locul 1, dar acum e în afara unui Top 10 în care a terminat fiecare an din 2012 încoace; nu a reușit niciun titlu, singurul rezultat notabil al anului e o finală la Monterrey, iar în turneele de Slam nu a trecut de turul 4. A adunat doar 28 de victorii, față de 56, câte avea anul trecut la timpul acesta.

*

În 2016 a atras atenția o declarație dată de Kerber la Brisbane, după finala pierdută la Azarenka. După finală, un jurnalist a întrebat-o: ,,Săptămana asta ai vorbit des despre agresivitate, ai fost mai agresivă la retur și cu serviciul doi. Astăzi, în schimb, în finală, ai ratat câteva lovituri de forehand în momentele importante, au apărut câteva duble. Vei continua să joci în acest fel, fiind mai agresivă, ori e demoralizant pentru tine să vezi că apăr astfel de greșeli? ”

Răspunsul ei: ,,Voi continua să fac asta. În urmă cu câteva luni nu eram decisivă; astăzi, chiar dacă am ratat acele mingi și am greșit, mă simt mult mai bine să știu că am fost agresivă și nu doar am pus mingea în teren sperând că adversarul va greși. Așa că voi continua să îmi îmbunătățesc acest joc și poate că data viitoare voi câștiga astfel de puncte pe care azi le-am ratat.  Voi încerca să îmbunătățesc cât mai mult acest stil de joc.”

Și s-a ținut de cuvânt. Acea dată viitoare a venit câteva zile mai târziu, când a salvat minge de meci în turul 1 cu Misaki Doi la Australian Open – minge de meci pe care a jucat-o curajos, asumându-și riscuri și nu așteptând greșeala. De acolo, totul s-a schimbat pentru ea.

Pe langă acest plus de agresivitate, Kerber a mai vorbit și despre episodul Singapore 2015. Atunci mai avea nevoie de un singur set în meciul cu Lucie Safarova pentru a trece de grupe, doar că presiunea pe care și-a pus-o pe umeri a fost greu de cărat: a pierdut meciul în două seturi și a ratat calificarea. Dar acel meci a eliberat-o, spune ea: ,,Mi-am spus că nu voi mai face asta niciodată. Am vrut să folosesc acel episod ca să-mi întăresc mentalul.”

I-a ieșit și a rezistat foarte bine presiunii pe tot parcursul anului trecut. Nu a dat impresia niciun moment că ce s-a întâmplat în Australia (unde a învins-o pe Serena în finală) a fost doar o întâmplare și a părut – de la meci la meci – tot mai încrezătoare. Defensiva și deplasarea au rămas principalele ei arme, dar jocul ei a căpătat o claritate incredibilă. Kerber început să exceleze la acel shot selection care face diferența dintre un meci pierdut și unul câștigat; dintre un jucător bun și unul excelent.

Jocul ei, mult mai înclinat spre a răspunde decât spre a propune, s-a echilibrat cu câteva grade, până când combinația dintre nou găsita agresivitate și defensiva ei greu de trecut a făcut-o să strige – Eureka! De acolo încoace, tenisul ei căznit a devenit mai ușor de privit. Cu această agresivitate controlată și capabilă să genereze unghiuri de oriunde, Kerber a reușit să facă în WTA ce făceau atât de bine Djokovic și Murray în ATP: trecerea de la apărare la atac. Spre deosebire de ei însă, Kerber pare să fi pierdut rapid formula descoperită.

Ce s-a schimbat în doar câteva luni? Cum am ajuns de la acea Kerber mereu cu soluții, încrezătoare și pe alocuri dominantă la jucătoarea temătoare, pesimistă și cu un joc pur defensiv?

*

Poate că de vină e doar perioada de pauză. A avut răgazul să conștientizeze cu adevărat ce a reușit în acel sezon. De aici pot apărea cu ușurință dubiile, pentru că înțelegi brusc că așteptările sunt din ce în ce mai mari, statutul e altul, toți ochii sunt pe tine. Iar presiunea – pe care Angelique a păcălit-o atât de bine în 2016 – a revenit și ea într-o formă nouă. După înfrângerea din primul tur de la New York cu Osaka, Kerber recunoștea că ,,e greu să fii în vârf, pentru mine e o situație nouă și nu am știut la ce să mă astept.”

Andrea Petkovic sublinia și ea lipsa de încredere a lui Kerber anul acesta, spunând că ,,pur și simplu joacă fără niciun pic de încredere. Multe dintre erori vin în momentele importante pentru că joacă fără încredere.” Angie a încercat să își rezolve această problemă continuând să joace cât mai mult pentru a lega ceva victorii și a-și regăsi încrederea, doar că asta nu a făcut decât să adâncească și mai mult căderea și criza ei de formă. Au apărut și mai multe dubii, au apărut accidentările (o durere la genunchi a chinuit-o în ultimele luni), iar Kerber se apropie de finalul anului cu o singură victorie împotriva unei jucătoare de top 30 și o singură victorie în cele 10 meciuri contra jucătoarelor din top 20.

Singurul moment în care am revăzut-o anul ăsta pe acea Kerber a fost împotriva lui Garbine Muguruza, la Wimbledon, într-un meci pierdut la limită în trei seturi. De atunci, ea a reușit o singură victorie în turneele americane.

Forehand-ul ei este prietenos, nu mai face daune, serviciul doi s-a prăbușit adesea – până acum are aproape 150 de duble greșeli, enorm pentru o jucătoare de tipul ei -, returul nu a mai fost o armă – are un procent de 35% de game-uri câștigate cu returul față de 44.2%, cât avea anul trecut. Toate pot fi consecințe firești ale stării ei generale, ale lipsei de încredere.

Am văzut-o adesea cu privirea în pământ și cu umerii căzuți (mai căzuți decât de obicei), neîncrezătoare și mereu pesimistă. Or, Angie e o jucătoare de dispoziție. Are nevoie de câteva victorii mari, de o lovitură extraordinară pentru a se pune în mișcare. Altfel, în momentul în care nu simte jocul, simte presiunea și se simte coplesită, se prăbușește și cedează. Chiar ea a mărturisit, după sezonul de zgură, că și-a pierdut spiritul de luptă, drept dovadă înfrângerile categorice suferite în primul tur la Roland Garros și recent la New York, unde a adunat doar patru game-uri în fiecare meci.

Angie Kerber e poate cel mai bun exemplu pentru nestatornicia definitorie pentru tenis: în fiecare moment totul e posibil, dar în ambele direcții. Câțiva centimetri în interior și te simți imbatabil; câțiva centimetri în exterior și ești mai vulnerabil ca niciodată.

*

Și atunci, cum controlezi incontrolabilul? Angie încearcă să rămână optimistă măcar în afara terenului: ,,În cele din urmă, știu că sunt puternică și că voi reveni. Și mai știu că nu voi renunța”, spunea ea după înfrângerea din primul tur la US Open.

Kerber e acum scăpată de presiunea punctelor (singurul turneu unde mai are multe puncte de apărat e Singapore), atenția din jurul ei s-a diluat și ea considerabil. Ceva mai relaxată, ea a reușit o semifinală la Tokyo. Mai întâi a trecut de Naomi Osaka (cea care i-a stricat US Open-ul), mai apoi de Daria Kasatkina (care o învinsese de două ori anul ăsta), iar în sferturi a bătut-o pe Karolina Pliskova – prima ei victorie vs. top 10 a anului, meci în care am văzut-o pentru prima dată după foarte mult timp asumându-și riscuri, salvând mingi de break consecutive în repetate rânduri, ieșind din situații complicate cu ajutorul defensivei și reușind serii de winnere cu forehand-ul în lungul liniei.

Încă se simte nesigură pe lovituri, încă îi e teamă să atace (și preferă niște mingi înalte) atunci când e în deplin control; deși se poziționează bine pe lovitură, încă are brațul încordat. Toate astea s-au văzut pe alocuri și cu Pavlyuchenkova, în semifinala pierdută, 0-6, 7-6(4), 4-6.

După un prim game lung în care și-a pierdut serviciul, Kerber a mai reușit să adune doar opt puncte până la finalul setului. A luptat serios în setul doi, a jucat curajos, a revenit de la 2-5 și a câștigat în tiebreak. A continuat jocul solid în-n decisiv, s-a dus repede la 3-0, dar de acolo s-a prăbușit din nou. Câteva zile mai târziu, la Wuhan, în meciul pierdut cu Caroline Garcia a fost în aceeași situație: momente bune de joc pe alocuri, căderi inexplicabile, multe erori și o stare similară de pasivitate.

Cumva, meciurile astea rezumă situația în care e acum Kerber, dar și drumul ei până aici. Setul pierdut la zero cu Pavs și decisivul cu Garcia, în care a luat un singur game, explică cel mai bine sezonul ei până la Tokyo: mult haos în joc, erori neforțate, nesiguranță și teamă. Seturile câștigate în aceste două meciuri, dar și victoriile cu Osaka, Pliskova și Kasatkina descriu încercarea ei de a reveni la o formă cât mai apropiată de nivelul ei din 2016. Iar semnele sunt ceva mai bune, a făcut câțiva pași importanți. Avea nevoie de astfel de victorii, acum rămâne de văzut cum va reacționa atunci când va scăpa și de ultimele puncte pe care le mai are de apărat. Va juca în fine relaxată? Va mai găsi, la timp pentru 2018, sensibilul echilibru dintre agresivitatea controlată și defensiva ei încăpățânată?

***

Noile tricouri 30-0  sunt acum pe stoc!
„My Forehand” și „Play Hard” sunt disponibile. Ia-le din Shop 30-0:

 

My Forehand

 

„Play Hard”

 

 

Fă-ți o bucurie sau ia cuiva drag un cadou din Noul 30-0 Shop, aici

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi