Djokovic îl învinge iar pe Nadal, egalează palmaresul direct. Iar privirea lui Nadal pare să spună: “da, e corect aşa”

Codruț Baciu | 21 noiembrie 2015

Novak Djokovic a egalat la 23 raportul meciurilor directe cu Rafa Nadal, asta după ce pierduse 14 din primele 18 meciuri. Mâine, contra lui Federer, sârbul va încerca să devină primul jucător care câștigă patru titluri consecutive la ATP Finals.

Ce să mai creadă jucătorul obişnuit de tenis, profesionistul călător, când aude următoarea propoziţie: Într-o după-amiază friguroasă de noiembrie, Novak Djokovic devine primul jucător care obţine, într-un singur sezon, 30 de victorii la jucători de top 10? Într-un singur sezon! Adică în mai puţin de un an! Vedeţi, Top 10-ul ATP este acum o olimpiadă internaţională la matematică, unde 8-9 tipi cu şepci se luptă pentru argint. Meciul de astăzi a arătat-o clar. Dacă Murray a ales să se antreneze azi-noapte, pe la 11, după înfrângerea la Wawrinka, ei bine, Djokovic a putut să o facă bine-mersi cu spectatori, în compania lui Nadal.

Primele trei game-uri au avut calitate ridicată chiar şi pentru un meci în care se întâlnesc cei mai buni: o singură eroare neforţată şi 12 winnere. Practic, toate mingile lovite de Djokovic au aterizat acolo unde voia el. Parcă le punea cu mâna. David Beckham, care era şi el pe acolo, dădea din cap aprobator. Nu sunt sigur, dar cred că ţine cu Nadal, poate-i apropie fotbalul mare sau ceva de genul ăsta.

O statistică interesantă spune că de la 0-30, Nadal nu reuşeşte să mai revină împotriva lui Djokovic decât în 13% din cazuri în acest sezon. Astăzi, deja de la primul game, Rafa se găsea condus şi încerca să crească un pic acel procent. Dar de la 0-30 s-a făcut 0-40 şi break-ul a venit rapid. Apoi, consolidat la 3-0. Setul i-a scăpat lui Nadal chiar acolo, când l-am văzut aruncându-şi privirea în grinzile tavanului de pe O2 de mai multe ori în numai câteva minute. Exasperarea prematură nu stă în firea lui Rafa, dar astăzi a făcut şi el o excepţie: Djokovic chiar e exasperant.

Fani ai lui Nadal, plătitori de bilete sau pur şi simplu iubitori de tenis – destui ne-am fi dorit un meci lung, de 3 seturi. Dar e suficient să ne amintim că în afara Slamurilor, în ultimele 12 întâlniri, numai de două ori s-a întâmplat ca cei doi să joace set decisiv: Montreal 2013 şi Roma 2014.

Încet-încet, Nadal a apărut şi pe tabela, aplaudat frenetic şi încurajat de majoritatea spectatorilor. Însă fără vreo şansă de break, Rafa nu a putut decât sa ia parte la un final de set destul de anost şi previzibil. Cu primul 6-3 în buzunar, Djokovic m-a făcut să-mi amintesc de turneul de la Singapore de anul trecut, când Halep o bătea pe Serena în grupă, pentru că apoi să fie spulberată de americancă în finală. Oare asta îl aşteaptă şi pe Federer?

Setul al doilea nu a mai adus breakul atât de repede, Rafa izbutind să ţină aproape până la 3-2. Însă după un schimb de 25 de lovituri, Nadal e presat să lovească slice în loc de obişnuitul top-spin, iar mingea se duce în out. Break Djokovic. De la acel punct şi până la final, cu toţii ştiam ce urmează. Doar intervenţiile subite şi zgomotoase ale lui Mohamed Lahyani au reuşit să aducă ceva nou rimului meciului.

Dar şi din acest set al doilea vom rămâne cu câteva amintiri nemaipomenite, în ciuda nerelevanţei lor în istorie. De exemplu, combinaţia Djokoviceasca scurtă-lob, la care Nadal nu a avut nicio soluţie astăzi. Mereu 1-2 metri în afara terenului, Rafa nu a putut plasa mingea odată ajuns la ea. La 5-3, când servea pentru a rămâne în meci, Nadal a fost victima unei astfel de combinaţii. A ajuns la scurtă, a fost lobat, a ajuns şi la lob, iar continuarea a fost un tweener care ne-a entuziasmat pe toţi. O lovitură fără sorţi de izbândă, nepregătită deloc, dar care a arătat că Rafa e acolo, într-adevăr “to enjoy on the court”.

Meciul s-a terminat exact aşa cum a început, tipic pentru întreg sezonul sârbului: o lovitură câştigătoare. Iar privirea lui Nadal, când şi-au strâns mâinile, chiar asta părea să spună: “da, e corect aşa”.

 
Îți place?
Cele mai noi
comments powered by Disqus