Cum să treci peste înfrângeri: mic ghid practic, văzut din rândul întâi

Camelia Butuligă | 25 august 2015

Oamenii sunt curioşi în legătură cu felul în care jucătorii reacţionează la înfrângeri. Oare îşi pierd minţile, sunt deprimați sau irascibili? Nu există un singur răspuns – depinde.

Fiecare nevastă de jucător celebru este şi ea celebră pentru ceva: Mirka pentru aptitudinile de manager cu care a condus cariera lui Roger şi acum gestionează familia din ce în ce mai numeroasă, Jelena Djokovic pentru vestimentaţia impecabilă şi atitudinea etern optimistă, Kim Murray pentru firea aprigă şi părul lucios, Xisca pentru misterul şi discreţia sa, Ester pentru că l-a invăţat pe Tomas cum să se îmbrace şi să se tundă. O adăugam astăzi la aceasta listă merituoasă pe Kelsey Anderson, soţia lui Kevin Anderson, şi notăm în dreptul ei: deşteaptă, cu talent la scris şi o coafură cu nimic mai prejos decât cele văzute în restul lojelor. S-o citim în cele ce urmează, un text publicat inițial de The Changeover.

 

Pot să vă spun un secret? Jucătorii de tenis sunt toţi nişte loseri.

Pare o afirmaţie dură, dar este adevărată; majoritatea jucătorilor profesionişti suferă câte o înfrângere în aproape fiecare săptămână pe care o petrec în circuit. Un turneu de tenis poate fi câştigat de un singur om. În timp ce acesta ridică trofeul la sfârşit, toţi ceilalţi pleacă acasă învinşi.

Discutam despre acest fenomen acum câţiva ani cu Wayne Ferreira la Australian Open şi el mi-a spus ceva care m-a impresionat. „Am avut o carieră care poate fi considerată de succes. Şi ştii care este numărul total al săptămânilor în care nu am pierdut deloc? Doar 15.”

Vorbele lui Wayne m-au ajutat să văd lucrurile mai clar. Abordarea constructivă a înfrângerilor este una dintre abilităţile cruciale în tenis, un sport în care trofeele câştigate sunt rare iar meciurile pierdute predomină.

M-am gândit mult la acest subiect mai ales din cauza recentei înfrângeri pe care Kevin a suferit-o în primul său meci la Citi Open. Dincolo de fişele individuale ale postului, rolul nostru, al echipei , este să-l ajutăm să treacă mai repede peste aceste momente grele. De fapt, cred că una dintre cele mai importante sarcini ale mele ca soţie este să-l ajut pe Kevin să depăşească înfrângerile pe teren.

Am decis deci să scriu despre acest subiect pentru că am observat că oamenii sunt curioşi în legătură cu felul în care jucătorii reacţionează la înfrângeri. Deseori sunt întrebată cum se comportă Kevin după o înfrângere: îşi pierde minţile, e deprimat sau irascibil? Sincer, nu există un singur răspuns – depinde.

Nu toate înfrângerile sunt similare, unele dor mai mult ca altele. Cred că poţi evalua o înfrângere după următoarele trei criterii:

  • Care era miza?

  • Care erau aşteptările jucătorului?

  • Care au fost şansele de victorie ale jucătorului?

Miza

Aici ne referim la miza meciului. Era o finală? Era un meci care ar fi reprezentat o bornă în cariera jucătorului? Ar fi stabilit poate un record personal?

Într-un fel, aceste înfrângeri sunt cel mai greu de acceptat, pentru că jucătorul le percepe ca pe nişte ocazii ratate. Pe de altă parte, sunt şi părţi bune: aceste situaţii au şi aspecte pozitive care pot fi folosite pentru a consola jucătorul.

După acest tip de înfrângeri este important să accentuezi aspectele pozitive ca motor pentru depăşirea momentului. De exemplu, anul acesta Kevin a piedut finala la Queens contra lui Andy Murray. I-am reamintit că a fost prima lui finală pe iarbă şi că până acolo învinsese trei jucători care erau sau fuseseră în top 10. La fel, când a pierdut la Wimbledon câteva săptămâni mai târziu în optimi (ar fi fost primele lui sferturi la un Grand Slam dacă ar fi câştigat) i-am reamintit că a pierdut la cel ce avea să câştige turneul, a fost aproape de victorie şi şi-a dovedit sieşi şi lumii întregi că poate concura de la egal la egal cu cei mai buni.

Păstrarea în prim-plan a aspectelor pozitive este crucială, iar concentrându-se pe acestea, jucătorul îşi redirecţioneză energia într-o manieră pozitivă.

Aşteptările

Să treci peste pierderea unui meci pe care te aşteptai să-l câştigi este foarte greu. Acestea sunt deseori meciurile care provoacă cel mai mult furia jucătorilor. Ca jucătoare profesionistă de golf, acesta este tipul de înfrângere cu care m-am confruntat cel mai mult. Ştiu că nimeni nu este mai dur cu sine decât atletul profesionist care nu a reuşit să concureze la nivelul aşteptat.  

Aceste înfrângeri sunt foarte periculoase pentru că pot distruge încrederea în sine şi astfel pot influenţa performanţele viitoare. Din acest motiv, este foarte important să se analizeze logic de ce s-a pierdut meciul şi să se definească o strategie clară de urmat în viitorul imediat. Listarea unor aspecte tactice asupra cărora să se lucreze, aspecte care să împiedice repetarea pe viitor a acestui tip de infrângere îl ajută pe jucător să facă trecerea de la o atitudine critică faţă de jocul său la una constructivă.

De exemplu, după o înfrângere foarte dură pentru Kevin la începutul acestui an, toată echipa s-a aşezat şi a alcătuit o listă de lucruri care trebuia exersate la fiecare antrenament pentru a asigura că jocul lui Kevin este finisat în cele mai mici detalii. Acum ne referim cu toţii la „Listă” cu afecţiune pentru că a devenit un instrument foarte util pentru Kevin. Când Kevin simte că părţi ale jocului său nu funcţionează, ne uităm din nou pe listă şi o folosim pentru a proiecta strategia viitoare de îmbunătăţire a jocului său.

Este mult mai uşor să laşi în urmă o înfrângere dificilă dacă adopţi o atitudine proactivă pentru îmbunătăţirea viitoare a abilităţilor de joc.

Şansele

Probabil cele mai dure înfrângeri din punct de vedere emoţional sunt acelea unde jucătorul a simţit că a avut o şansă să câştige. Poate a ratat o minge de meci sau poate a avut mingi de break pe care nu le-a fructificat. Genul acesta de meciuri pierdute îl poate lăsa pe jucător distrus emoţional sau pradă deznădejdii.

Poate părea un clişeu, dar am observat că cel mai bun mod de a le depăşi este să adopţi o atitudine gen „lasă că-l prinzi tu data viitoare”. Este treaba echipei să creeze o atmosferă pozitivă şi să promoveze o energie benefică în jurul jucătorului, mai cu seamă după o astfel de înfrângere. Trebuie să continuăm să privim înainte, să le reamintim că peste câteva zile îi aşteaptă un alt turneu, alt meci, alt adversar.  

Uneori, o pauză de o zi sau două fără tenis poate face minuni. Să faci ceva distractiv poate fi un mod excelent de a te deconecta, a uita şi a apăsa butonul de reset. Îmi aduc aminte cât de mult apreciam capacitatea antrenoarei mele din facultate, Paula Smith, de a ne înveseli după o dezamăgire pe terenul de golf. Uneori nici nu era nevoie de ceva complicat: o înghetaţă sau vreo glumă mai caraghioasă şi mă înseninam.

În echipa noastră avem norocul să-l avem pe antrenorul lui Kevin, Neville Godwin, care este genial când vine vorba să destindă atmosfera. Este o abilitate foarte preţioasă în acele situaţii când trebuie să-l facem repede pe Kevin să treacă mai departe mental şi să se concentreze pe următoarea provocare.

Un sportiv profesionist se confruntă cu obstacole şi perioade grele în cariera sa şi cred ferm că o abordare pozitivă şi proactivă a înfrângerilor este cea care face diferenţa între mediocritate şi excelenţă.

Mulţi jucători de tenis cunosc acea parte din poemul „If” al lui Rudyard Kipling care este înscrisă deasupra intrării pe Centre Court la Wimbledon: „Dacă poţi să cunoşti Triumful şi Dezastrul/ Şi să-i tratezi la fel pe-aceşti doi impostori…”. Totuşi, ceea ce jucătorii trebuie să ţină minte sunt versurile care urmează: „…Al tău va fi Pământul şi tot ce e pe el / Dar, mai cu seamă, fiule, vei fi Bărbat!”

 

Abonează-te la noul format de newsletter Treizecizero, conținut extra față de site

* indicates required
Email Format

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
comments powered by Disqus