The Romanians are coming! Alexandra Dulgheru ține steagul sus, câștigă cu Cornet la Doha

Adrian Țoca | 24 februarie 2015

A fost prima victorie versus Top 30 pentru Alexandra de la US Open 2011 încoace. Încă o etapă dintr-un drum chinuitor înapoi către relevanță

Titlul nu-mi aparține, le aparține cititorilor Treizecizero. Iar modelul de crowdsourcing nu ne aparține nici nouă, cititori și autori de pe Treizecizero, ci Alexandrei și pâlcului de români care au susținut-o într-o seară răcoroasă la Doha. În timpul celor peste două ore și jumătate de efort intens, fanii i-au fost alături necondiționat. La final, când victoria era încă fresh, Alex le-a mulțumit într-un mod cum nu s-ar fi putut mai altruist. I-a făcut și pe ei să se simtă speciali, la fel cum în timpul meciului a fost valabilă reciproca. S-a dus în tribune să îi îmbrățișeze, iar meleul creat i-a mirat, și în egală măsură, i-a impresionat și pe organizatori, și pe producătorii TV și pe cunoscuta pereche de comentatori Robbie Koenig – Jason Goodall, de “serviciu” la meciul Alexandrei: “E ca și cum ar fi câștigat turneul!”, a observat, prompt, primul; remarcă justă, cățăratul în tribune se practică de regulă atunci când pe teren se rostogolește covorul și se aduce trofeul. Dar ce știa Robbie: pentru Alexandra, astfel de meciuri sunt chiar echivalente cu mici trofee.

Mai toți fanii de acasă știu povestea Alexandrei, obstacolele pe care ea le-a săltat în tăcere. Cei de pe afară au început să o uite. “I have no idea who is Alexandra Dulgheru”, a apărut în feed-ul de pe Twitter al @treizecizero când românca și Alize Cornet erau la încălzire, ceea ce, totuși, nu e tocmai ok pentru cineva care consumă tenis regulat. Însă autorul tweet-ului cu pricina are o scuză: au trecut aproape cinci ani de la ultimul trofeu WTA câștigat de Alexandra și patru ani mari și lați de la career-high-ul, ei, locul 26 ocupat în aprilie 2011. Pe vremea respectivă, un astfel de loc era o mică minune pentru tenisul românesc. Pare ciudat acum, pare ca și cum ar fi trecut un secol de atunci, dar “pe timpuri”, fără Simona pe locurile 2-3-4 și în finale de Slam și de Singapore, un titlu la Varșovia (de fapt două, în cazul Alexandrei) era o performanță mare.

Ce-ar fi putut fi, nu știe nimeni. Știm ce-a fost. Dublă intervenție la genunchi, tratament la medicul lui Rafa, o recuperare prelungită și chinuitoare, potențial fizic redus drastic. Mult timp petrecut pe margine. Oboseala pe care am văzut-o azi pe teren nu a fost acolo dintotdeauna. „Tendonul rotulian e ca o frunză în mijloc. Mai aveam puţin şi se rupea de tot”, îi povestea Alexandra Luminiței Paul în 2012, anul în care s-a operat la ambii genunchi. Când, doi ani mai târziu, Piti a ajuns înapoi în Top 100, adunând punct lângă punct, performanța a avut gustul mai dulce decât intrarea în Top 30 de odinioară.

Sclipirile au venit tot așa, pe sărite. Anul trecut, la US Open, Alex i-a luat un set Mariei Sharapova, jucătoarea care are o dificultate aparte în a se descurca în fața lui Dulgheru. A luat acel set jucând un tenis variat, extrem de tehnic și foarte frumos de privit. Cam ca azi, când a întors-o pe Alize Cornet din câteva situații complicate. În primul set, condusă cu 1-4 și foarte aproap de dublu break, Alexandra a făcut față unor rally-uri incredibil de solicitante și a luat cinci game-uri la rând. Și-a pierdut suflul în setul secund, iar teoria o recomanda pe Alize, o veterană a unor astfel de meciuri crâncene din punct de vedere fizic. În decisiv, cu toate chinurile, cu toate dificultățile fizice, deși penalizată cu un punct pentru întârzieri la serviciu, Alexandra a câștigat un game uriaș la debut, salvând două șanse de break, game care a sucit cu 180 de grade direcția în care curgea meciul. A rămas pe picioare deși a fost de multe ori chemată la fileu pentru scurte sufocante și și-a păstrat luciditatea, sprintând apoi pentru 6-1. E importantă, pentru că venise pe tabloul principal din calificări. E important, pentru că e prima ei victorie contra unei sportive din Top 30 tocmai de la US Open 2011 încoace. Atunci o învingea în turul unu pe Petra Kvitova, proaspătă campioană la Wimbledon, înainte de a ceda la Monica Niculescu. De atunci și până acum, vreme de două operații și multe meciuri în anonimat, a așteptat Alexandra o astfel de victorie sonoră. Ce explicabilă e bucuria de copil de după meci sau mesajul inimos scris pe cameră și pentru care comentatorii n-au avut nevoie de traducere.

“Fără ei n-aș fi putut, e foarte important să ai susținere”, le-a mulțumit Alexandra fanilor, cărora le-a oferit pe loc selfie-ul de rigoare, înainte de a coborî la interviu. Apoi, printre alte mulțumiri și declarații foarte frumoase – credit dat adversarei, atitudine modestă și zâmbete neîntrerupte – a spus cea mai interesantă parte: “Aș fi fost mulțumită cu mine azi și dacă aș fi pierdut, pentru că am dat tot ce am putut”. Nu-i asta cea mai frumoasă victorie dintre toate, să fii mulțumit cu tine orice ar fi?

E o victorie prețioasă pentru Alex, fără să fie cea mai prețioasă. E prețioasă, însă, pentru ea; ce e cu adevărat important e întotdeauna o chestiune de percepție. În turul doi vine Wozniacki, ceea ce e un meci infernal pentru Dulgheru după efortul de azi. Însă victoriile nasc alte victorii. Pașii, fie și rari, sunt bine făcuți. Poate în alte câteva săptămâni, rezultatul de azi va fi confirmat cu un altul. Și tot așa. De altfel, iată o idee concretă: cum pare tot mai plauzibil că Eugenie Bouchard va lipsi de la întâlnirea cu România, de ce să nu ne asumăm și să n-o responsabilizăm pe Alexandra pentru meciul din Fed Cup cu Canada? Nu o dată, Fed Cup/Davis Cup au făcut minuni pentru carierele de simplu ale participanților. E exemplul clasic de competiție de care Alexandra are nevoie mai mare decât invers. Și dacă își va aduce contribuția la calificarea României în Grupa Mondială, anul ei ar putea arăta și mai bine.

Într-o vreme în care Romanians are Coming înseamnă motiv de scandal, umilință sau controverse în Insulă, jucătorii români continuă să producă rezultate în valuri, motivându-se și provocându-se reciproc. Fâcând rezultate, (ne) fac și un PR fantastic. Cu retragerile succesive din turnee ale Simonei, Irinei și Monicăi, cu Sorana încă pe tușă, se presupunea că va fi o săptămână liniștită. Dar Alexandra a venit din calificări și a câștigat în primul tur la Doha, înlocuind-o grozav pe Simona, cu care ar fi putut chiar să se întâlnească în turul al doilea. Horia Tecău l-a bătut pe Federer la dublu la Dubai, alăturându-i-se în sferturile de finală lui Florin Mergea, deja calificat cu o zi înainte. Iar la Acapulco Ema Bogdan, cândva învinsa Simonei în finala 100 la 100 românească de la Roland Garros, juniori, a venit cu o calificare câtuși de puțin scontată, pe tabloul de la Acapulco, învingând jucătoare mai bine cotate pentru ea, în ceea ce ar putea fi un reboot pentru cariera ei de simplu. Indiferent de nivel, continuă să fie vremuri grozave pentru tenisul românesc, rezultatele apar oriunde te uiți, se scrie peste tot de ai noștri, mai mereu laudativ, fiecare jucător și jucătoare încearcă să-și depășească propriul nivel și să-și modifice din mers așteptările. În două luni, ei au adunat deja trei titluri și cinci finale. Și parcă astfel de momente îți dau ghes să faci ceva, orice, numai ca să marchezi momentul și să arăți că apreciezi ce se întâmplă.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

I really look forward to being back in Doha next year 🙏

Sending you my best wishes for a safe and successful week @QatarTennis 😊 https://t.co/ojaYTyiXr8