Între Dubai și Indian Wells: 10 idei care să ne țină de cald până la următorul turneu cu Simona

Adrian Țoca | 24 februarie 2015

„Nu e tot timpul cum vrei tu să fie. Ci despre cum te simți și cum ești din punct de vedere mental în ziua respectivă, în săptămâna respectivă sau la un turneu anume. Tot ce fac e să caut mereu starea potrivită, acea relaxare care să-mi permită să ies pe teren și să joc foarte concentrată. „

1. Una dintre vorbele grele ale tenisului, cel mai adesea folosită de Rafa Nadal, spune că e foarte important să câștigi meciuri când nu ești în cea mai bună formă, pentru că asta îți rezolvă toate problemele. Winning makes everything so simple – subliniază adesea și Federer. Dar ce-ar mai fi de spus despre câștigarea nu doar a unui meci contra așteptărilor, ci a unui întreg turneu?

De-a lungul celor 22 de luni de magie cu Simona, titlurile ei au venit mai mereu în crescendo, o confirmare a unor perioade de formă foarte bune. Cele șase din primul an au fost șirag, legate unul de altul ca niște mărgele; forma sportivă a mers din bine în mai bine. Trofeul de la București a venit la finalul unei veri cu tenis excepțional, ca o recompensă micuță pentru finalele pierdute la Madrid și Roland Garros, sau semifinala de la Wimbledon. Shenzhen s-a adăugat în palmaresul româncei pe post de prelungire la forma arătată la Singapore.

Excepția o reprezintă Doha, cu care, de altfel, titlul de la Dubai are atâtea lucruri în comun. Atât de multe, încât ne îndreptățesc să credem într-un repeat & improve al lui 2014. Ca și acum, și atunci Simona ajungea cu multe dubii la startul turneului. Deși echipa câștigase, jocul ei n-a mers în Fed Cup în niciunul dintre ani. În 2014 mai existase și episodul nefast de la Paris. În ambii ani, jucătoarea s-a găsit la începutul colaborării cu o echipă tehnică nouă. În ambii ani, parcursul de la Australian Open s-a încheiat cu o înfrângere dură, care a pus în umbră reușita calificării în ultimele opt. Implicit, Doha și Dubai au început cu multe rezerve, cu multe îndoieli și cu o formă sportivă discutabilă. Dar finalul a fost strălucitor în ambele ocazii, ceea ce face cele două trofee nu doar cele mai importante ale carierei, din punct de vedere al categoriei din care fac parte turneele, ci și cele mai importante raportat la impactul emoțional asupra Simonei. În 2014, asta s-a tradus printr-o lună martie bună și o primăvară explozivă pe zgură.

2. Dubai 2015 e relevant și dintr-un alt punct de vedere. Simona a crescut pe zgură și și-a modelat jocul pe suprafața roșie, pe care a câștigat la juniori Roland Garros-ul și este așteptată să repete această performanță și la senioare. Primul titlu al carierei a venit tot pe zgură, dar apoi Simona a început să îndrăgească foarte mult hardul, atât de mult încât a ajuns să spună că devine suprafața pe care se simte cel mai bine. Însă e o diferență mare de tot între hardul lent de la Doha, unde a câștigat un titlu, cel foarte lent din Singapore, sau cel de asemenea slow de la Indian Wells, alte turnee la care Simo s-a descurcat excelent: Dubai are una dintre cele mai rapide suprafețe din circuit, iar un titlu pe un hard atât de rapid reprezintă o altă premieră pentru Halep. Cum ea a reușit să obțină rezultate și pe iarbă (poate cea mai dificilă suprafață raportat la felul în care sunt crescuți și educați jucătorii români), sintagma de all-around player, capabilă să câștige la orice turneu din lume, nu doar că i se potrivește, ci este reconfirmată.

3. Și ca să încheiem partea cu importanța statistică, Dubai este cea mai importantă ocazie în care Simona își confirmă statutul de cap de serie numărul 1. Un statut care nu vine întotdeauna numai cu avantaje, ci și cu o presiune uriașă. “E ca și cum trebuie să câștigi titlul, dar asta nu e adevărat. Toată lumea joacă bine, toată lumea are o șansă să câștige un astfel de turneu. Așa că sunt foarte fericită că am putut să câștig acest titlu”, a spus Simona, făcând referire directă la discuția despre calitatea ei de No. 1 seed.
Din cele 10 titluri ale ei, pe lângă Dubai, doar Shenzhen și București au mai fost câștigate din postura de favorită 1, dar niciunul din cele două nu a avut un line-up comparabil cu turneul de la Dubai, cu șapte jucătoare din Top 10 și 14 jucătoare din Top 20 pe tablou.

4. O întrebare foarte bună de la conferința de după finală i-a dat ocazia Simonei să evidențieze un adevăr prea puțin prețuit. “De ce crezi că ai putut să lupți așa cum ți-ai dorit în această săptămână și nu în Australia?”, a fost întrebarea, iar răspunsul Simonei a fost: “Știți, nu e tot timpul despre ce vrei. Ci despre cum te simți și cum ești din punct de vedere mental în ziua respectivă, în săptămâna respectivă sau la un turneu anume. Tot ce fac e să caut mereu starea potrivită, acea relaxare care să-mi permită să ies pe teren și să joc foarte concentrată. Planul meu e mereu să fiu concentrată și să lupt, pentru că atunci când lupți, vine și jocul”.

De ce e un răspuns relevant? Pentru că toate analizele și comentariile Pământului nu pot lua în calcul un element vital: starea de moment a jucătorului, știută doar de el. Sunt gânduri, probleme, necazuri, angoase, nemulțumiri, neîncrederi sau, uneori, chiar depresii, dureri de toate felurile, nu neapărat fizice, care nu se văd titrate mare pe ecran. Afară de cei apropiați, nimeni altcineva nu le știe. Sigur că jucătorii mari învață și trebuie să câștige și în astfel de situații, dar uneori nu se poate, pur și simplu. Nu e ziua ta. Cu alte cuvinte, nu orice înfrângere are neapărat explicații savante. Iar aici îmi revine de fiecare dată în minte înregistrarea audio pe care am ascultat-o cu Irina Begu, întrebată pe un impacientat “ce s-a întâmplat cu Bouchard?”, cu alte cuvinte cărui eveniment ieșit din comun s-a cauzat acel prim set ratat din optimea de la Australian Open. “Nu s-a întâmplat nimic, ce să se întâmple?”, a răspuns Irina, un sfert intrigată, trei sferturi amuzată.

5. Dacă mai erau dubii că meciul cu Makarova a fost unul “enorm” pentru Simona: patru răspunsuri ale ei de la conferința de după finală au conținut referiri la acel meci. “Da, pentru mine a fost foarte important meciul cu Makarova, pentru că m-a bătut în Australia și am fost foarte dezamăgită atunci că n-am putut lupta, că nu mi-am jucat jocul meu. Era important să câștig eu de data asta. Aici am luptat până la sfârșit și cred că de aceea am câștigat acest titlu, pentru că mi-am regăsit felul meu de a lupta pentru fiecare punct și cred că asta a făcut diferența în acest turneu”.

6. Titlul de la Dubai înseamnă că, gata, toate problemele s-au rezolvat de la sine? Înseamnă că e un succes care se va translata automat și în turneele de Grand Slam? Nu. Jocul Simonei are în continuare multe zone de îmbunătățit, iar diferența într-un Slam, spune ea, e dată de dificultatea de a te adapta la diferitele stiluri ale adversarelor și la formatul turneului. Simona a sugerat că presiunea e mai mare tocmai prin format, prin felul în care te obligă să gestionezi mental ziua de pauză și match-up-urile cu jucătoare dintre cele mai variate, care propun probleme diferite ca miză și ca intensitate. “Mentalitatea lor și felul în care luptă ele, toate-s diferite. E foarte greu să faci ajustările de la un meci la altul, de la adversară la alta. De aceea e mai dificil să câștigi un Slam”. Și ce o să faci în privința asta?, a venit o altă întrebare foarte bună? Chiar așa: când ai un obstacol în cale, ce ai de gând să faci în privința aceasta? Tu, Simona, tu, privitorule, tu, oricine? Pentru Simona e clar: “Încerc să iau meci cu meci și să antrenez părțile mai puțin bune din jocul meu. Și să rămân concentrată, dar și să mă bucur de ceea ce fac. Cred că secretul rezultatelor mele de până acum acesta a fost. So I have just to stay positive and go ahead, work hard”.

7. A fost, în mod cert, una dintre cele mai bune conferințe ale Simonei din ultima perioadă, iar ceea ce ar fi trebuit să atragă atenția multora e această bucată, răspunsul Simonei când a fost întrebată despre impactul pe care îl are acasă, în România. “Da, știți, fac lucruri bune acum pentru sportul din România, o țară mică (deși am puternica impresie că Simona vorbește, de fapt, despre o țară mică în sport – ceea ce suntem, în clipa de față). Toată lumea e fericită pentru că am rezultate. Dar când pierd sunt foarte dezamăgiți. Am auzit cuvinte foarte urâte despre mine după ce am pierdut în Fed Cup. Dar e normal, pentru că toată lumea e dezamăgită atunci când pierd. Accept și asta, dar iau doar ce-i pozitiv, iau puterea pe care mi-o dau ei, pentru că, să știți, îmi dă putere când îi văd că vin să mă susțină la turnee”.

Ce-i diferit în această declarație? E pentru prima oară când Simona vorbește în mod direct, în public, despre valul de comentarii negative care s-a abătut în câteva ocazii înspre ea. Motiv pentru care declarația a atras atenția jurnaliștilor de tenis din afară. Faptul că o jucătoare profesionistă de tenis de nivelul locului 3 în lume este conștientă de astfel de lucruri (care se întâmplă la adăpostul anonimatului pe Internet) vine probabil ca un mic șoc pentru mulți. Însă n-ar trebui. Jucătorii de tenis nu trăiesc într-un cocoon, nici măcar cei care au ajuns în vârful ierarhiei. Sunt tangibili, au sentimente și pot fi răniți foarte ușor.

În fapt, cine ne garantează că pana de încredere acuzată de Simona la venirea în Dubai nu are o cauză și în aceste “cuvinte foarte urâte”? (le știm cu toții care sunt, unde și când apar, nu e cazul de detaliat; abuzul sportivilor pe Internet rămâne unul dintre efectele negative ale felului în care consumăm informație în ziua de azi). În tenis, încrederea e ceva nedefinit, care se câștigă greu și se pierde ușor. Iar reacțiile fanilor cântăresc enorm în acest proces al câștigării/pierderii încrederii. Am mai scris în multe alte ocazii, ultima oară, după Fed Cup: trebuie să fim mai responsabili cu ceea ce spunem despre Simona. Nu cu criticile, Doamne Ferește, criticile sunt necesare și utile, câtă vreme sunt fundamentate. Dar, uneori, nu strică puțină atenție și, mai ales, informare înainte de a emite niște judecăți de valoare. Pentru că da, informarea face diferența. Sau în mod cert face mai multă diferență decât dacă afișăm bannere cu Simona pe crucea din Caraiman.

Din acest punct de vedere, atitudinea pe subiect a Simonei, asumarea la pachet a celor bune și celor rele, asumarea rolului de educator fără voie e una dintre cele mai mature atitudini pe care le-a avut în cariera ei de persoană publică.

Foto: WomensTennisBlog.com

8. Iar dacă tot vorbim de informare, discuția curge de la sine mai departe. Informarea publicului se face, vrând-nevrând, prin aceleași canale tradiționale obișnuite – cel mai adesea prin brandurile vechi de presă. Doar un segment redus al publicului, de regulă fanii hardcore ai tenisului, își face singur research-ul; în rest, marea masă a consumatorilor de știri sportive preiau în continuare ceea ce li se dă. Iar cei-care-“dau”-informația trebuie să își asume că nu își fac o favoare din felul în care împachetează conținutul despre Simona. Nu e problematic sau dubios că se caută traficul de pe urma ei – așa-i cu orice sportiv de top din lumea asta, e ok.

Disfuncționalitatea apare atunci când un outlet media ajunge să-i facă un deserviciu, prezentând bucăți scoase din context sau minciuni goale ca pe niște adevăruri supreme. Cine-i face ei un deserviciu, va sfârși eventual prin a-și pune publicul în cap, la fel de ușor precum îl convinge acum să dea click pe titluri înșelătoare. Cei-care-dau-informația trebuie să își asume, de asemenea, și că acest model de a vinde/consuma conținutul e pe cale să-și găsească sfârșitul, e doar o chestiune de timp. Ziua în care va domina și în România publicul care-și face singur research-ul nu e așa de departe.

“Am net, am minte, am gusturi și am acces oricând la informație. Deci nu-mi da informație banală sau cârlige înșelătoare: dă-mi ceva pentru mintea mea neobosită și pentru gustul meu așezat, dar tolerant la alte unghiuri de abordare și analiză”.

Problema nu e neapărat la acea parte a fanilor care înțelege că e normal să-și verse veninul pe un sportiv de top. Va exista mereu un astfel de procent mic, așa-i peste tot, iar câtă vreme e neglijat și izolat, el nu va reprezenta o problemă. Nu-i mai vedem acum, dar se vor reactiva la proxima înfrângere. Dar nu ei sunt, de fapt, subiectul, nu despre ei scriu. Problema apare abia atunci când ei sunt încurajați și motivați să iasă la suprafață de apariția unor articole discutabile, care bat monedă, în lipsa unor alte lucruri de spus, pe abordări și unghiuri complet irelevante. Nu, Simona nu se bucură când îi ies adversarele de top de pe tablou, în fapt, nici nu-i pasă, pentru că nu urmărește tabloul. Și da, surprizele se întâmplă mereu în tenis. Nu, nu orice banalitate e o “lovitură dură primită de Simona înainte de turneul X”. Nu, o declarație ruptă din context nu înseamnă că „jucătoarea a fost taxată dur”. Nu, căderea de pe locul 3 pe locul 4 nu înseamnă începutul sfârșitului. Nu, nicio înfrângere nu e umilință. Și așa mai departe.

Și dacă am început cu o frază a lui Rafa Nadal, să încheiem tot cu una dintre cugetările fostului lider mondial: “Nu e nicio dramă că am pierdut, ce dramă să fie? În viață sunt lucruri mai importante decât un meci de tenis”. De ținut cont pe viitor, atunci când ne mai canalizăm furia spre un jucător doar pentru că ne-a dezamăgit așteptările setate după criterii personale sau pentru că am citit un titlu înșelător. Informația e cheia.

9. În aceste condiții, retragerea Simonei de la Doha e, poate, cea mai anticipată și mai normală dintre toate retragerile ei din ultimul an. Cu dureri la coaste, glezne și cu o oboseală accentuată, mai ales mentală, Halep are șansa unei săptămâni în plus de relaxare, înainte de sprintul din luna martie.

10. Apropo de martie: mai sunt numai 12 zile până la startul oficial al Indian Wells, teoretic și practic al 5-lea cel mai important turneu din sezonul regulat al ambelor circuite. Întărit de prezența la start a Serenei Williams, care va juca extra-motivată la revenirea ei în Palm Springs, turneul este primul segment al uneia dintre cele mai dure combinații de turnee din lume: Indian Wells – Miami. În funcție de ce se întâmplă săptămâna aceasta, Simona ar putea fi acolo singura, sau printre singurele jucătoare cu două titluri la activ în 2015. Cu încrederea recâștigată și cu resursele fizice refăcute, ea are ocazia de a repeta povestea de anul trecut, când, după titlul de la Doha, a urmat intrarea în Top 5 grație semifinalei de la Indian Wells. Caz în care ne vom lămuri, în timp, dacă Dubai a însemnat sau nu un punct de plecare pentru un alt sezon memorabil.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

I really look forward to being back in Doha next year 🙏

Sending you my best wishes for a safe and successful week @QatarTennis 😊 https://t.co/ojaYTyiXr8