Simona pierde din nou clar cu Zhang, se oprește în optimi la Beijing. Urmează finalul sezonului în Singapore

Camelia Butuligă | 6 octombrie 2016

Simona Halep și-a încheiat prezențele în turneele WTA obișnuite cu o înfrângere în fața lui Shuai Zhang. Urmează o scurtă pauză, apoi Turneul Campioanelor, ultima competiție a sezonului

Simona Halep a pierdut încă o dată în fața lui Shuai Zhang, cea care o eliminase și în primul tur la Australian Open: a fost 6-0, 6-3 pentru chinezoaică, în sub o oră, un meci disputat cu acoperișul închis. Simona a pierdut un prim set în numai 19 minute, înainte de a găsi un pic de momentum în startul setului secund. A condus cu 3-1 și a avut două șanse pentru un dublu break, dar Zhang a replicat puternic, salvând și câștigând acel game. Halep a încheiat meciul cu 23 de erori neforțate și 12 lovituri câștigătoare, versus 3 UE și 9 winners din partea lui Zhang. Simona a făcut șase duble greșeli.

Tot la Beijing, numărul 1 mondial Angelique Kerber a pierdut în optimi cu Elina Svitolina, ca și Karolina Pliskova, finalista de la US Open și o altă jucătoare deja calificată în Singapore, eliminată de Johanna Konta. Sferturile de la Beijing arată astfel: Svitolina – Gavrilova, Radwanska – Cornet/Shvedova, Konta – Zhang, Keys – Kvitova.

*

Deci s-a întâmplat și meciul ăsta. Timp de 19 minute, cât i-a trebuit primului set să se ducă de râpă cu un covrig în coadă, am arătat așa:


Apoi, după un OCC între seturi, primele patru game-uri din al doilea set Simona și-a adus aminte că știe să joace și am fost cam așa 

Iar de la 3-1 încolo…

.

La sfârșitul meciului, Zhang a spus în interviu că a vrut ”să joace repede și agresiv” și a reușit. Nu știu dacă ați observat, hipnotizați cum erați de jocul atroce al Simonei, dar chinezoaica e o jucătoare foarte bună. Azi a reușit să fie eficientă și în atac, mai ales pe dreapta, dar a și apărat cu îndârjire când a fost obligată. Serviciul a fost solid, returul la fel.

De partea noastră, mai nimic n-a mers. Dacă de la serviciu ne așteptăm tot timpul să sughițe (șase duble azi,  trei dintre ele în cele mai proaste momente), returul a fost în majoritate când prea agresiv, când neinspirat. Apoi, din spate, rareori am mai văzut la Simona atâtea neforțate la lovituri de rutină, multe în fileu. N-a fost ritm, n-a fost viziune, n-a fost inspirație. Tactica de a lovi adânc și pe centru n-a deranjat-o prea tare pe Zhang, care poate genera unghiuri inside out de pe baseline și a luat deseori inițiativa prima pentru a deschide terenul. 

În OCC-ul de la sfârșitul primului set, Cahill a mai adus puțină claritate, spunându-i Simonei să se concentreze pe reverul adversarei și să construiască de acolo punctul. A fost un sfat bun și i-a câștigat Simonei următoarele trei game-uri, dându-i ritm și permițându-i să apuce meciul de guler. Zhang a fost țintuită în colțul de rever și obligată să lase partea din dreapta descoperită, chestie speculată apoi de reverul în lung de linie, marcă halepiană. După ce a restabilit echilibrul din spate, Simona a îndreptat un pic și serviciul și returul, fiind mai agresivă și mai precisă încă de la începutul punctului.

Meciul părea să-și fi schimbat direcția. La 3-1, pe serviciul chinezoaicei, Simona a reușit două retururi care i-au pregătit terenul pentru a face punct, apoi a câștigat un raliu lung cu un winner. Era 15-40 și aveam două mingi de break. Zhang a ripostat cu un serviciu unu foarte bun, care a provocat un retur greșit. Însă la următoarea minge de break, Simona a făcut iar o neforțată de rever în fileu dintr-o poziție neutră, chestie rarisimă la ea, dar exasperant de frecventă azi. Următorul schimb a fost incredibil de disputat, Zhang a făcut o defensivă minunată și a forțat o greșeală a Simonei. Apoi winner din retur al Simonei. Apoi neforțată de dreapta în fileu a Simonei. Apoi un serviciu doi foarte inteligent, pe corp, și eroare forțată Simona. Zhang își păstra serviciul după un game crucial și oprea căderea liberă din setul doi. Jocul ”una caldă-una rece” al Simonei, cuplat cu jocul curajos și inteligent al chinezoaicei, iată combinația care explică și game-ul, și meciul.

Dar nu era totul pierdut. Zhang își recuperase breakul, dar se juca în continuare. Game-ul de la 3-2 de pe serviciul Simonei a fost o repetare a celui dinainte. Simona a ajuns din nou la 40-15. Atunci, în timp ce aștepta la retur, Zhang a început să țipe brusc la niște spectatori, probabil pentru că aceștia nu-și luaseră locurile. După ce le-a făcut morală, a continuat și spre arbitră. Simona a trebuit să-și întrerupă de două ori serviciul. Nu știu cât de relevant e episodul, eu doar îl menționez pentru că după el, Simona n-a mai câștigat niciun punct, dând in final breakul cu o dublă greșeală. Și apoi, restul s-a dezintegrat foarte repede.

Venit din nou la următoarea pauză pentru un OCC de urgență, Cahill a observat exact acest lucru: ”Totul se întâmplă prea repede acum”. El i-a propus să lungească schimburile, să pună boltă pe forehand, pentru a-i da timp chinezoaicei să se crispeze. N-a mers: în loc să atace, Simona a jucat la așteptare, iar Zhang n-a ezitat să pedepsească mingile care stăteau în aer. Cahill a avut dreptate cu observația lui: când lucrurile merg prost, Simona tinde să se precipite, să se grăbească. Însă cred că soluția mai bună este să încetinească ritmul între puncte, nu în timpul lor. Am văzut la Nadal și Sharapova ce efect are faptul că-și impun propriul ritm între puncte. Însă odată ce mingea este în mișcare, nu iartă nimic și atacă la prima umbră de oportunitate. Este unul din skillurile care îi lipsesc încă Simonei din arsenal: să pună stăpânire pe timpul dintre puncte și, astfel, presiune pe adversară. 

Există o teorie, cum că pe teren se joacă de fapt două meciuri: unul în timpul punctului și altul între puncte. Când lucrurile merg prost în schimburi, Simona tinde să piardă și meciul dintre puncte. Dacă reușește să-și păstreze calmul și să nu cedeze timpul dintre puncte, va rezolva și tendința asta care revine periodic de a scăpa din mână câte un set sau un meci întreg cu scoruri de brutărie.

Azi a fost o zi proastă pentru Simona, fără îndoială. Neforțatele și returul mediocru, astea nu-s chestii normale pentru ea. Dar iată că aceste anomalii scot la iveală și niște tare mai vechi, iar combinația este fatală.

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi