Recap | Sharapova reloaded la Stuttgart, Special Kei triumfă acasă la Rafa; retragerea Vikăi o apropie pe Simona de Top 4

Adrian Țoca | 28 aprilie 2014

Maria Sharapova a câștigat pentru a treia oară la rând la Stuttgart și a evitat, astfel, o potențială ieșire din Top 10.

Campionii săptămânii

Maria Sharapova

Dacă în ATP nu există luptător mai mare ca Rafa, Maria Sharapova probabil că nu are concurență pentru acest titlu onorific când vine vorba de WTA. Felul în care a survolat o săptămână grea o dovedește. Masha a început turneul de la Stuttgart cu multe griji pe umeri: criză de rezultate, formă îndoielnică, un tablou greu și presiunea dată de iminenta ieșire din Top 10, care s-ar fi produs în cazul în care nu ar fi ajuns măcar în semifinale. Efectele s-au văzut în turul 1, când rusoaica era să fie eliminată de Lucie Safarova într-un maraton epuizant, dar căruia i-a supraviețuit, după trei ore și 23 de minute și trei tiebreak-uri. E ceva la mijloc cu meciurile dintre Sharapova și Safarova: nu mai departe de Miami, cele două au stat pe teren trei ore fără patru minute.

După Safarova, Maria a fost mai sigură în următoarele două meciuri, în care le-a învins pe Pavlyuchenkova, Radwanska și Errani. În finala cu Ana Ivanovic, Sharapova a găsit iar o ieșire dintr-o situație limită. Rusoaica era condusă cu 6-3 și 3-1 de o Ivanovic mult mai inspirată, mai elaborată și foarte sigură pe jocul ei, în special pe forehand, parte de pe care a produs multe daune. În plus, Ana a pedepsit masiv serviciul doi al Sharapovei, așa cum s-ar presupune că ar trebui să facă orice jucătoare de top contra rusoaicei. Sunt, însă, mai multe moduri de a câștiga un meci de tenis, iar unul dintre ele este persistența. Deși a avut probleme în a găsi răspunsuri la jocul mai variat al Anei, Sharapova a rămas pe picioare până când sârboaica a început să-și piardă concentrarea, moment din care finala, altminteri foarte bună, a început să se întoarcă, până când Ivanovic a cedat complet în decisiv: 3-6, 6-4, 6-1.

O gură de oxigen bine meritată pentru Sharapova, care sparge gheața în 2014 și obține al 30-lea titlu al carierei. Remarcabil, e al treilea la rând la Stuttgart, cel mai de succes turneu al Mariei, ocazie cu care ea a mai plecat cu un Porsche primit din partea organizatorilor. „Am încercat să rezist cumva, să stau în meci. Am crezut că nu va fi ziua mea azi, dar am reușit să întorc. A fost o perioadă grea pentru mine”, a reacționat Maria, care a câștigat cel puțin un titlu WTA în 12 ani consecutivi. Doar Graf, Evert și Navratilova au mai mult. Și doar Federer mai are aceeași performanță dintre jucătorii activi.

Ivanovic a ratat șansa unui al treilea titlu al anului, dar în ciuda unei înfrângeri greu de digerat, Ana poate să vadă partea plină a paharului: forma ei bună se prelungește, punctele se adună, revenirea în Top 10 se profilează la orizont, iar sezonul de zgură se anunță promițător. La Stuttgart, Ana a făcut un turneu foarte bun, care ar fi putut deveni impresionant dacă mai rezista încă trei game-uri în setul secund al finalei. 

Highlights

Kei Nishikori

Dacă la Miami n-a apucat să-și joace șansele în semifinale, nevoit fiind să se retragă înainte de semifinala cu Djokovic, Kei Nishikori a fost recompensat de zeii tenisului în cel mai neașteptat mod: un titlu pe zgura barceloneză, marfă rară în circuit. Fără titlu pe zgură până acum în carieră, japonezul era una dintre cele mai improbabile variante la a-l detrona pe Rafa. Cum Nadal a pierdut la Almagro, care a pierdut la Giraldo, Nishikori s-a trezit favorit într-o finală imprevizibilă, dar n-a lăsat șansa să-i scape din mână. De altfel, parcursul lui Kei în turneul catalan este de-a dreptul impresionant. Afară de un set pierdut în primul tur cu Roberto Bautista-Agut, el i-a înșirat confortabil pe Golubev, Cilic și Gulbis, înainte de a-l învinge pe Giraldo cu 6-2, 6-2. E al doilea titlu al anului pentru Nishikori, care se apropie puternic, împreună cu celălalt campion al săptămânii, Grigor Dimitrov, de Top 10. De azi, niponul ocupă locul 12. 

Deja cu o reputație de unul dintre cei mai rapizi jucători din circuit, Kei s-a mișcat extraordinar de bine pe zgură, a făcut decizii inspirate, iar la nevoie s-a apărat ca aici:

Dacă punctul de mai sus e vreo indicație, atunci nivelul fizic al lui Nishikori (24 de ani) pare să se fi îmbunătățit, și e curios de văzut ce alte rezultate va putea face în continuare pe zgură în aceste condiții. De altfel, condiția fizică a lui Kei este principala lui problemă, mai exact nenumăratele probleme medicale pe care corpul său a trebuit să le înfrunte în ultimii ani. 

Torro-Flor, primul titlu WTA

Poate o mai țineți minte din felul impunător în care a câștigat challenger-ul de la București din 2012. Maria Teresa Torro-Flor a câștigat la Marrakesh primul titlu la nivel WTA al carierei, învingând-o pe Romina Oprandi, pe care o mai întâlnise chiar la București. Garbine Muguruza, învinsă acum doi ani în finala de la Arene, a pierdut iar la Torro-Flor în semifinalele acestui turneu, dar Garbine are, la rându-i, un an foarte bun, cu un titlu și o finală. Muguruza ocupă locul 37, în vreme ce Torro-Flor e pe 50. Cum scriam în urmă cu doi ani, cu siguranță două jucătoare de urmărit.

Locurile româncelor

Simona Halep se menține pe locul 5 după ultima săptămână, în care a pierdut în primul meci la Stuttgart. Sorana Cîrstea, la rându-i eliminată din prima la turneul german, rămâne pe 27. Următoarele românce sunt Alexandra Cadanțu, pe 74, și Monica Niculescu, pe 79.

În Road to Singapore, Simona Halep rămâne de asemenea pe 5, dar aici ordinea jucătoarelor noastre e un pic diferită: Monica Niculescu e pe 39, Irina Begu, pe 58, iar Sorana pe 79.

La dublu, Monica Niculescu e cel mai bine clasată româncă, pe 33. Begu (68) și Raluca Olaru (71) sunt celelalte din Top 100. În Road to Singapore, Monica Niculescu ocupă locul 8, alături de Klara Koukalova. 

La masculin, Victor Hănescu ocupă locul 93. Adrian Ungur este pe locul 109, iar Marius Copil ocupă locul 163.

După triumful de la București, Horia Tecău e pe 20 la dublu. În Race to London, Horia și Jean Julien Rojer sunt acum pe locul 10, cu 1.140 puncte, la 180 puncte de Top 8, care asigură calificarea. 

Halep ar putea fi în Top 4 la startul Roland Garros 

Încă nerefăcută, Victoria Azarenka s-a retras de la Madrid și Roma, ceea ce înseamnă că, indiferent de rezultatele pe care le va înregistra ea la cele două turnee, Simona Halep se va apropia la aproximativ 250 de puncte în următoarele săptămâni. Evident, o va putea depăși cu orice combinație de rezultate bune la cele două turnee, ceea ce înseamnă că Simona este foarte bine clasată să fie între primele patru favorite la Roland Garros. Un prim avantaj de aici: nu o va putea întâlni pe niciuna dintre Serena Williams, Na Li și Agnieszka Radwanska mai devreme de semifinale.

Distanța dintre Rafa și Nole

După ce Nadal a cedat titlul de la Barcelona, Rafa are 1.860 de puncte avans față de sârb. Singurul mod prin care Djokovic poate trece pe primul loc după Madrid este ca el să câștige titlul, iar Rafa să nu treacă de sferturi.

În Race to London, ordinea este cel puțin interesantă și deschide posibilități de calificare la World Tour Finals pentru doi dintre premianții acestui sezon, Grigor și Kei. Stanislas Wawrinka e pe primul loc, cu un avans de 500 de puncte. Clasament: 1.Wawrinka, 2.Djokovic, 3.Federer, 4.Nadal, 5.Berdych, 6.Nishikori, 7.Ferrer, 8. Dimitrov. 

Ce sare în ochi din circuitul Challenger

Nick Kyrgios, promițătorul australian care a atras privirile asupra lui la Australian Open, unde a pierdut într-un meci dramatic cu Benoit Paire în turul 2, a câștigat al doilea challenger în tot atâtea săptămâni, într-o finală cu Jack Sock, la Savannah, pe zgură verde. Kyrgios urcă pe 151 în lume. Ultimul jucător sub 20 de ani care mai câștigase două turnee în tot atâtea săptămâni era tocmai Grigor Dimitrov. 

Federer a semnat o nouă înțelegere cu turneul de la Basel

După ce anul trecut au fost emoții cu participarea lui până în ultima clipă, din cauza unor tensiuni între echipa lui Federer și Roger Brennwald, directorul turneului, de data asta lucrurile s-au rezolvat din timp, iar Roger Federer și oficialii turneului din orașul său au ajuns la un acord în privința unui contract. Entry-list-ul de la Basel este extraordinar: Nadal, Wawrinka, Federer, Dimitrov și Raonic sunt, deocamdată, printre participanți. 

Ce se joacă în această săptămână

Program mai relaxat în cele două circuite, cu Portugal Open (atât masculin, cât și feminin), plus Munchen la masculin. După ce Wawrinka, deținătorul titlului de la Oeiras, s-a retras, portughezii l-au atras la start pe Tomas Berdych, care e în căutarea primului titlu pe zgură din 2009. Milos Raonic e favorit 2. La feminin, pe tablou sunt Carla Suarez Navarro, Eugenie Bouchard sau Sam Stosur.

La Munchen, Fabio Fognini e favorit 1; Haas, Youzhny și Monfils mai sunt pe lista favoriților. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi