Rafa, în creștere, Murray, în creștere. Începutul revirimentului lui Nadal sau o altă surpriză?

Camelia Butuligă | 9 mai 2015

Rafa Nadal și Andy Murray vor juca finala de la Madrid, după victorii solide în semifinale, obținute în fața lui Tomas Berdych și, respectiv, Kei Nishikori

Dacă semifinala Nishikori – Murray ar fi fost un film de arte marţiale, s-ar fi numit „Crouching backhand, hidden dropshot” sau „House of the flying service returns”. Jocurile celor doi, tactic vorbind, au prezentat nişte asemănări izbitoare. Armele lor au fost reverul, returul şi scurtele. Nishikori aproape că este o variantă a lui Murray, mai scundă şi care joacă la viteză mai mare. Dar astea sunt chestii de stilistică, nu ele câştigă meciuri. Meciurile le câştigă concentrarea constantă, aspect unde Andy Murray e deocamdată mult mai avansat decât Kei. 

Ce s-a întâmplat? Nishikori a permis dezamăgirii să-i afecteze jocul. După ce a irosit nişte şanse de break la 3-3 în primul set, a dispărut pur şi simplu din meci şi dispărut a rămas până la sfârşitul setului. Aşa ceva este impardonabil la acest nivel. Bineînţeles că Murray nu a trebuit să fie rugat de două ori, i-a făcut el break imediat şi s-a strecurat cu setul unu în buzunar. Kei s-a dezmeticit la începutul setului doi, când şi-a ridicat din nou intensitatea jocului şi a făcut un break, însă l-a pierdut imediat. Dezamăgirea numărul doi l-a dezechilibrat din nou şi s-a reflectat în jocul care a devenit nerăbdător şi neglijent. 

Nu prea m-am mirat în aceste condiţii când Nishikori şi-a pierdut serviciul la 4-5 cu o dreaptă nerăbdătoare şi neglijentă, aterizată în fileu. Kei nu are o istorie prea bună când trebuie să joace sub presiunea scorului. Faptul că jocul să fluctuează atât de vizibil în funcţie de starea sa emoţională trebuie să fie reparat neapărat în viitor dacă vrea să treacă linia de sosire contra Big 4. Altfel, atunci când joacă bine, jocul său este entuziasmant şi spectaculos. 

Şi iată-i pe Andy Murray şi pe verigheta sa legată la şiretul adidasului, la doar o săptămână de la câştigarea primului lor titlu pe zgură, repetând finala, dar la un alt nivel: Masters. În conformitate cu noii parametri, mâine nu-l mai aşteaptă Kohlschreiber, ci Nadal. Ce turnură iau evenimentele! Nadal – Murray pe zgură, interesant, no? 

Rafa soseşte mâine după o semifinală ideală contra lui Berdych, meci pe care l-a catalogat chiar el cea mai bună victoriede anul acesta. Uneori trebui e să te mai ajute şi zeii, şi pe Rafa l-au ocrotit atunci când l-a primit pe Berdych în loc de Isner. Amândoi mari şi tari la joc, dar ce experienţe diferite are cu ei! Pentru Nadal există oare un adversar mai facil decât Berdych, mai ales Berdych pe zgură? Era exact meciul de care avea nevoie pentru a-şi calibra forehandul şi încrederea. Berdych a rezistat cât or fi ţinut probabil ecourile discursului mobilizator al lui Vallverdu de la vestiar, dar când şurubul s-a strâns în tiebreakul primului set, a redevenit Tomas cel vechi pe care Rafa îl cunoaşte şi îl îndrăgeşte. Setul doi nu a existat decât pe hârtie. 

Deci mâine avem finala între un Rafa care a prins curaj şi formă şi un Andy obosit, care încă se dumireşte cu ce se mănâncă zgura. Chiar dacă Nadal este favorit indiscutabil, aş vrea totuşi să văd un meci, nu o chelfăneală cu public. Mă interesează mai ales dacă Murray îl mai respectă pe Nadal atât de mult ca în trecut sau a trecut peste această etapă şi ar avea tupeul să îndrăznească să spere că poate să-l învingă la el acasă, pe suprafaţa pe care şi-a construit dominaţia. Azi, Murray a fost leul care l-a sfâşiat pe blândul Kei, să vedem cum se vor distribui rolurile mâine.  

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi