O istorie subiectivă a sezonului 2017: Wimbledon

Camelia Butuligă | 18 decembrie 2017

Recapitularea anului, dar făcută sărind peste titlurile de prima pagină – în loc de asta, avem nuanțe, insight-uri, subtitluri, post scriptumuri, note de subsol, șoaptele și chicotelile auzite pe la colțurile netului.

Vorbeam în articolul trecut despre cât de distincte sunt în tenis subsezoanele delimitate de schimbarea suprafețelor. Când treci Canalul Mânecii ai putea la fel de bine să treci printr-un portal care te duce într-o dimensiune diferită. Ce s-a întâmplat pe zgură nu mai contează decât într-o mică măsură, se schimbă favoriții (și teoretic și practic), se schimbă experții, se schimbă atașamentele sentimentale ale publicului. La Wimbledon probabil Ivanisevic se bucură de mai multă afecțiune decât Rafa și Novak la un loc. La fel de imprevizibil ca pe teren, Goran continuă să distreze în fiecare an publicul englez din postura de comentator slobod la gură. Iată ce-a spus despre Sampras și despre cum strategia din tenis se poate aplica și relațiilor amoroase:

Alături de Ivanisevic, englezii îl scot de la naftalină pe Pat Cash (care îl înlocuiește pe Wilander ca expert de serviciu), Becker și McEnroe stau mai țanțoși în cabinele de transmisie, iar Federer e, practic, șeful întregii operațiuni. Toată lumea se înclină în fața lui; chiar și cei cărora le-a frânt inima în repetate rânduri pe iarbă, cum ar fi Andy Roddick. Întrebat ce înseamnă să îl înfrunți într-o finală de Slam, Andy a vorbit despre felul invers în care Federer e intimidant: prin relaxarea sa, neverosimilă în astfel de momente: ”Finala stătea să înceapă și el râdea și glumea. Eu, pe de altă parte, nu mai aveam unghii. Pur și simplu nu-l înțelegeam.”

Pentru cei care încă mai cred că imaginea de robot impasibil pe care Federer o afișează pe teren este adevăratul său sine și au uitat că la începutul carierei băgase în sperieți vestiarul cu farsele, iată și părerea lui Andy Murray. Întrebat pe cine ar lua cu el pe o insulă pustie (în afară de fratele său Jamie), Murray i-a ales pe Federer și pe Daniel Nestor, alt farsor celebru. La fel cum relaxarea sa lucra în vestiar contra adversarului, popularitatea lui Federer devenea și ea o armă pe teren. Boris Becker își amintește cum partizanatul publicului de la US Open l-a deranjat nu numai pe Djokovic, dar și pe el: ”Eram arțăgos și căutam ceartă cu toată lumea”.

Pe partea feminină, în timp ce Kvitova îl invita pe medicul chirurg care o operase cu succes la mână să o urmărească live, Ostapenko (pardon de expresie), netulburată de noua postură de câștigătoare de Slam, ajungea în sferturi cu aceeași filozofie de la Paris, care poate fi rezumată așa: ”Im the best, f*** the rest”. Era pentru prima dată din 2005 când câștigătoarea unui Slam ajungea la următorul în sferturi (Clijsters reușise atunci performanța). În sferturi însă, Jelena a dat de Venus Williams, care i-a demonstrat că serviciul ăla legat cu sârmă nu-i de semifinale la Wimbledon.

Caroline Garcia s-a chinuit ceva să ajungă în săptămâna a doua la un Slam (a avut nevoie de 20 de participări), dar odată ce s-a prins cum la Paris, a repetat isprava și la Wimbledon, atrăgându-ne atenția că jocul ei se pretează și pe zgură și pe iarbă.

La Wimbledon s-au materializat niște statistici remarcabile pe partea fetelor: Serena a ieșit din top 10 după 276 săptămâni consecutive, iar Simona a devenit jucătoarea activă cu cea mai lungă perioadă neîntreruptă în top 10 – 182 săptămâni. A se cugeta la trebșoara asta, dragi fani și hateri.

Cu sfertul de la Wimbledon, Magda Rybarikova făcea și ea un salt incredibil de pe 423 până în top 50 după doar 8 turnee jucate. Angie Kerber a ratat ocazia să-și redreseze anul, pierzând un meci fabulos contra Muguruzei, care-i sufla și poziția de lider cu această ocazie. Altă statistică de ținut minge: Kerber a stat 34 de săptămâni pe locul 1, mai mult decât Sharapova, Clijsters sau Venus.

Apropo de Clijsters, din postura de comentatoare a atras în repetate ori atenția asupra indicațiilor neregulamentare care veneau din lojele jucătoarelor. Kuznetsova i-a bătut și ea obrazul lui Garbine și echipei sale, pe care i-a acuzat de coaching. Realistă, Svetlana a propus ca sesiunile de on-court coaching să fie introduse și la Slamuri, de vreme ce oricum se practică din tribune. La schimb cu introducerea OCC-urilor, Sveta a propus să fie scoase conferințele de presă. În sfârșit, cineva vorbește despre cum conferințele sunt percepute ca o povară de către unii jucători. Chestia nu e chiar un șoc pentru cei care cunosc răspunsurile monosilabice sau în doi peri pe care le dau destui jucători (mai ales când pierd). Kuznetsova a spus că s-a bucurat că la Londra nu a avut programată nicio conferință pre-turneu, spre deosebire de Paris, unde era favorită.

”Problema cu conferințele de presă e că te fac să te gândești la lucruri la care poate nu e bine să te gândești. Eu vreau doar să mă duc pe teren și să joc. Înțeleg că e datoria noastră să vorbim pentru că fanii vor să știe și presa trebuie să-și facă meseria. Mie îmi place să vorbesc în general, dar am învățat cu vârsta că după conferințe e mai bine să-mi șterg tot din memorie. Cu cât discut mai puțin cu presa, cu atât mintea mea e mai liniștită. Cred că interviurile le fac rău multor jucători, pentru că de la ele începe presiunea. M-am trezit gândindu-mă de multe ori: ”Dacă fac asta, ce-or să zică? Dacă spun asta, ce-or să scrie?” Ăsta e deja începutul sfârșitului. Și niciun jucător nu va spune totul la conferință, pentru că nu e posibil și asta l-ar face vulnerabil față de ceilalți jucători. Trebuie să ne protejăm, nu-i bine ca oamenii să ne cunoască toate problemele și slăbiciunile. Așa că e dificil să găsești echilibrul între a fi sincer și politicos și a spune lucruri care să nu te rănească.”

La băieți, Gilles Muller a avut și el de răspuns la destule întrebări din partea presei când a intrat în restrânsul club al celor care l-au bătut de două ori pe Rafa la același Slam. Ceilalți doi membri: Hewitt (AO 2004 și 2005) și Federer (Wimbledon 2006 și 2007). Întrebat cum se simte după această victorie împotriva unui jucător legendar, Muller a răspuns: ”Obosit.”

Rafa a ieșit, însă blestemul său a continuat să funcționeze: cei ce-l scot devreme la Wimbledon pierd în turul următor. Dacă tot suntem la Rafa, trebuie să menționăm că popularitatea sa printre fani se datorează și întâmplărilor de genul acesta: aflat la supermarketul Tesco, Rafa a cerut ajutor unui alt client, pentru că nu se descurca cu casele unde trebuie să-ți scanezi singur produsele. Omul l-a ajutat și apoi, încântat, a pus pe Twitter întâmplarea. O fi Rafael o bestie pe teren, dar pot să confirm că afurisitele alea de case de la Tesco sunt mai greu de dovedit decât Federer pe hard.

Următoarele trei tweeturi au o temă comună, vă las pe voi s-o ghiciți. Are același nume ca un scor din tenis.

Încheiem cu partea mai puțin scrobită a Wimbledonului de anul acesta: arbitrii i-au pus pe câțiva juniori să-și schimbe lenjeria intimă pe teren pentru că era prea închisă la culoare, terenul central arăta ca un ogor după campania agricolă de toamnă, iar unii spectatori aveau alte preocupări mai interesante decât a-l urmări pe Federer câștigând titlul.

***

Nou! Tocmai ce am lansat „Simona de păstrat”, un album foto. Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei înainte de Sărbătorile de iarnă.

Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. 

Comandă până joi, ora 16:00, ca să fii sigur că pachetul ajunge la tine la timp pentru cadourile de Crăciun (valabil pentru comenzile din România).

Citește și alte articole din Retrospectiva 2017: 

Mihaela Buzărnescu

Irina Begu

Monica Niculescu

Marius Copil

O istorie subiectivă a sezonului 2017: ianuarie, Australian Open | martie, IW – Miami | sezonul de zgură și RG

Simona Halep

Îți place?
Cele mai noi