O istorie subiectivă a lui 2017. Prima parte: ianuarie și Australian Open

Camelia Butuligă | 4 decembrie 2017

Recapitularea anului sărind peste titlurile de prima pagină – în loc de asta, subtitluri, post scriptumuri, note de subsol, șoaptele și chicotelile auzite pe la colțurile netului.

Twitterul este o burniță continuă de câte 140 de caractere (acum 280, ce risipă) care se transformă în muson în timpul săptămânilor cu turnee mari. Sunt foarte multe picături cu care nu apuc să fac nimic și pe care le salvez pentru ”mai târziu”, dar în sport ”mai târziu„ devine foarte repede ”prea târziu”.

Totuși, recitite după un an, acestea capătă o nouă dimensiune, aceea de documentar. Este ca un fel de b-roll al unui film celebru alcătuit din scenele tăiate, imaginile din culise, dublele ratate. Devin prețioase pentru că ne reamintesc de chestii uitate și ne dau noi unghiuri (chiar dacă minore) din care să ne uităm la produsul principal.

În aceste zile, produsul nostru principal este anul 2017 și am hotărât să fac recapitularea lui sărind peste titlurile de prima pagină pe care presa le-a tot rulat – în loc de asta mă voi uita la subtitluri, post scriptumuri, note de subsol, șoaptele și chicotelile auzite pe la colțurile netului.

Citite retrospectiv, cu mintea de pe urmă, declarații care păreau hazardate la acel moment se dovedesc teribil de clarvăzătoare, sau dimpotrivă, afirmații sigure par acum de o naivitate înduioșătoare. Este un exercițiu aproape filozofic și un pic poetico-melancolic să citești timpul înapoi. Distanța ne face pe toți mai înțelepți.

Încălzirea pentru Australian Open

Începem cu ianuarie, prima lună după intersezon, plină de optimism, energie și speranțe, și pentru jucători, dar și pentru fani și jurnaliști. Se stabilesc obiective, se fac pronosticuri, se tropăie în blocstarturi. În plus, ianuarie este lună de Slam, iar debutul anului cu un premiu așa mare pe masă ridică și mai mult temperatura deja imposibilă așteptărilor. Ianuarie e o injecție de adrenalină oricum, iar anul acesta doza a fost dublată de revenirea lui Federer după o absență de jumătate de an. Antrenamentul filmat la Dubai în decembrie fusese un triumf și probabil încă surescitat după acest succes, Federer a făcut unul din cele mai tari pronosticuri:

Este curios cum s-a tot scris că cel mai surprins de succesul său în Australia a fost chiar Federer. E drept, poate nu se aștepta să-l bage în traistă pe #18 așa de repede, dar se aștepta. Tweetul ăsta e cu atât mai interesant cu cât la începutul anului, Murray, Djokovic, Wawrinka, Nishikori erau cu toții în joc. Federer credea că va câștiga un Slam chiar și contra lor. Fără ei, a câștigat două. Învățăminte pentru viitor: când Federer face o declarație, chiar dacă o urmează cu un smiley, știe el ceva.

Înainte de Australian Open, atmosfera în cele două circuite era variată. La Hopman Cup era ca de obicei o veselie, dar organizată mai expeditiv, pentru că meciurile de dublu mixt s-au jucat în sistem de scor Fast4 (același ca la NextGen Milano). Experimentele se puseseră deja în mișcare, eh? Tot a Perth, cineva a observat în mijlocul giumbușlucurilor că Belinda Bencic returna serviciile lui Zverev mai bine decât reușise vreodată colegul său de dublu, maestrul Federer! E drept, Federer era și ocupat cu niște bufonerii în colaborare cu Andrea Petkovic. Acuma, nu poți să le faci chiar pe toate. Dar aceasta observație hâtră confirmă una dintre cele mai mari diferențe tactice dintre cele două circuite: nivelul net superior al returului în WTA față de ATP ca mod de compensare pentru nivelul inferior al serviciului. Lucrezi cu ai.

Între timp, pe alte fronturi, atmosfera nu era la fel de luminoasă: Madison Keys tocmai se operase la încheietură, Djokovic făcuse ca toate alea în finala câștigată la Doha contra lui Murray, iar Codruț Baciu îl cita pe Lord Byron. Apropo de lorzi, Andy Murray tocmai fusese făcut Sir, dar nu-și punea prea mari speranțe că noul titlu va avea vreo putere de intimidare asupra adversarilor. Cu toate astea, era încrezător că are o șansă la titlul AO – ehe, spre deosebire de ale lui Federer, previziunile lui Andy iau ani ca să se îndeplinească (uite cât a durat să se apropie de realitate cea despre Caro Garcia).

Pe partea WTA, la Auckland, pe un vânt teribil, Serena pierdea un meci atroce în fața lui Madison Brengle, care a făcut istorie printr-o inovație tactică curajoasă: a câștigat pentru că a jucat prost. Într-un OCC  devenit viral, Brengle a spus, amuzată, că probabil Serena e descumpănită de cât de prost joacă. Mă rog, ca de obicei, turneele pregătitoare s-au dovedit irelevante pentru a evalua nivelul de joc ai celor cu adevărați mari: Serena ridica câteva săptămâni mai târziu trofeul la Melbourne, culmea, însărcinată. Parametrii normali nu se aplică în unele cazuri.

Dar știți cine a mers bine la turneul pregătitor de la Brisbane? Grigor Dimitrov – eterna speranță – dădea naștere unei ușoare mișcări seismice care s-a concretizat prin cutremurul de la sfârșitul anului la Londra, pe cealaltă parte a lumii. The butterfly effect and all that. Unii au fost atenți și au observat încă din ianuarie niște chestii, după ce Grigor a bătut la Brisbane trei jucători de top 10 la rând.

Vi se întâmplă și vouă când vă uitați în urmă ca unele evenimente să pară mai apropiate decât altele, chiar dacă s-au întâmplat concomitent? Timpul e relativ, ne-a confirmat-o Einstein, dar timpul este subiectiv și pe motive emoționale, nu numai de fizică. O mai țineți e pildă minte pe Angie Kerber? Parcă a trecut o veșnicie de când vorbeam despre ea. Avea să înregistreze și ea la Brisbane unul dintre puținele succese din acest an. Păcat că nu a fost pe teren.

În timp ce se experimenta ușurel cu limitarea scorului la Hopman Cup, dubliști reputați declarau că sistemul fără avantaj, în vigoare încă din 2006 în turneele de dublu ATP ar trebui abolit. ”Dacă joci prost câteva minute, ai pierdut meciul”, remarca Jamie Murray, care a etichetat treaba drept ”nonsense”. Britanicul a spus că majoritatea jucătorilor de dublu sunt de acord cu el, motiv pentru care le place mai mult să joace la Slamurile unde se joacă încă după scorul vechi. ”Prefer să joc pe un teren fără acoperire TV, dar după vechiul scor”, a spus el, făcând aluzie la motivul pentru care ATP a luat măsura (reducerea duratei meciurilor de dublu permite inserarea lor mai ușoară pe terenurile mari). Din păcate, interesele jucătorilor nu coincid aici cu interesele organizației, iar aceștia sunt conștienți că bătălia e pierdută. ”Acum se discută despre modificarea scorului și la simplu, deci la dublu sunt puține șanse să se revină la vechea metodă.”

Între timp, WTA avea o altă problemă: lipsa unei platforme pentru difuzarea propriilor meciuri. Anunțată cu mare tam-tam pentru 2017, noua platformă media dedicată și controlată exclusiv de WTA avea să mai dureze luni bune până când să devină funcțională, făcându-i pe fanii de pe toate meridianele să caute spumegând prin toate cotloanele internetului streamuri pentru meciurile feminine netransmise la televiziunile locale. Românii erau deja antrenați.

La categoria ”Cine cască ochii primul, râde mai bine la urmă”, sunt și diversele semnale care veneau de la toate turneele australiene despre rapiditatea suprafeței. Mouratoglou a observat la Auckland, Federer la Brisbane și în general cine știa că toate turneele pregătitoare își potrivesc suprafața după cea de la AO a avut un heads-up numai bun pentru ce avea să-i aștepte la evenimentul principal.  Să nu mai amânăm deci și să plonjăm direct în apele albastre și rapide din portul Melbourne, la…

Australian Open

 …unde, în așteptarea tragerii, naivii (adică noi toți) făceau calcule despre punctele necesare lui Murray și Djokovic pentru locul 1.

Lucrurile s-au mai schimbat după ce lumea a văzut traseul lui Federer în turneu, rezumat ironic așa:

Off-topic 

pe 13 ianuarie am aniversat 5 ani de Treizecizero, iar peste două zile Codruț ne-a adus aminte de aniversarea lui Eminescu cu această nestemată lirică:

A fost ultimul respiro înainte să se prăvălească peste noi avalanșa de meciuri specifică unui Slam. Simona a pierdut din prima contra lui Shelby Rogers, prilejuind crize de încredere acasă, deși anul era abia la început. Rogers avea să piardă mai apoi contra lui Barty, revenită în tenis după un ocol pe terenul de cricket, Lucic-Baroni a reușit a doua victorie la AO după 9 ani, Wawrinka s-a chinuit cu Klizan, iar Rafa a dat naștere la aprecieri cam înspăimântate din partea presei după apărare ca asta:

Pe frontul românesc, Sorana purta stindardul mai departe, având să ajungă în optimile unui Slam pentru prima oară din 2009, pe când pe partea băieților se pregătea primul șoc care urma să zguduie tabloul: eliminarea prematură a lui Djokovic de către Istomin, aflat atunci pe 117. Ultima oară când Novak pierduse in meci ATP contra unui adversar din afara top 100 fusese în 2008 la Miami, contra lui Anderson. La Slamuri, niciodată. Finala aceea chinuită de la Doha începea să se explice.

În timp ce Yonex anunța că va introduce amenzi pentru jucătorii care îi rupeau rachetele, Russell Crowe dădea un tweet bizar de încurajare… Kristynei Pliskova și Cahill dădea declarații oficiale pentru a contrazice zvonurile de despărțire de Simona care începuseră deja să umble prin presa românească, Magnus Norman primea titlul onorific de feminist al ATP alături de Andy Murray:

Pe tablou, Sir Andy Murray avea zilele numărate, iar cel care i-a dat lovitura de grație a fost, surprinzător, Zverev cel Mare (locul 50) cu jocul lui de sericiu-voleu teleportat din 1992. Zverev pierduse în primul tur în 13 din ultimele 17 Salmuri, iar Murray a pierdut meciul cu toate că raportul său winnere-neforțate a fost 71-28. A fost pentru prima oară când favoritul 1 pierdea la un jucător atât de jos clasat de la Andy Roddick la AO2004, care sucombase în fața lui Safin (locul 86). Roddick avea totuși scuza că Safin era așa jos clasat pentru că probabil revenea după vreo accidentare. Vorbind de Roddick, a fost și el în Australia pentru a fi introdus în Hall of fame și a avut de zis lucruri foarte măgulitoare despre Zverev, cel mic de data asta.

Apropo de #NextGen, iată un tweet de urmărit la categoria ”Pronosticare humanum est”

Între timp, tenisul feminin făcea ce face cel mai bine: rotația cadrelor.

Venus Williams dobora recorduri (ea și Navratilova sunt singurele jucătoare de peste 36 de ani care au avansat într-o semifinală de Slam în Open Era) și spunea aceste lucruri esențiale despre sport și responsabilitate: ”Oamenii iubesc sportul pentru că totul se întâmplă în timp real. Nu se poate repeta, nu poți să mai tragi o dublă. De aceea oamenii trăiesc și mor pentru sport, pentru că nu poți să-l falsifici. Ori reușești ori nu. Oamenii se identifică cu campionul, dar și cu cel ce pierde, pentru că toți avem momente de acest fel în viață. Este jobul unui sportiv să inspire? Cred că ce fac sportivii de top inspiră automat, dar fiecare tratează această responsabilitate diferit.”

Pe partea cealaltă, spectrul unui nou Fedal devenea din ce în ce mai probabil, provocând frisoane fanilor.

Folosind tactici identice cu cele folosite de-a lungul timpului contra lui Federer, Nadal a brutalizat în semifinală un Dimitrov care a jucat la 120% din capacitate și tot nu a fost suficient. Nimeni nu-l vedea bine pe Federer.

Între timp, Wawrinka și-a rezumat cel mai bine ieșirea din turneu contra lui Federer:

Premiul ”Manipulare humanum est” merge fără niciun drept de apel către Patrick Mouratoglou, aferim!

Iar premiul ”Să moară și analiza vecinului” îi este înmânat lui Jamie Murray:

Restul e istorie: după finală, două treimi din redacție plângea și una râdea, iar Codruț Baciu n-a mai fost nevoit să-mi lase moștenire nici rețetele de bere, nici rachetele.

Una peste alta, a fost mișto în ianuarie, nu ne-am plictisit.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi