Cinci idei notabile despre cel mai bun sezon al lui Marius Copil

Drumul lui Marius Copil către tenisul mare nu a fost nici pe departe ușor, mai degrabă sinuos. El a cuprins ani la rândul de îndoieli și eșecuri, de căutări și de o anumită inconsecvență în progres. Impresia? Marius era mereu aproape și totuși departe de obiectivul său principal, acela de a intra în top 100. Anul acesta, la 27 de ani (vârsta la care el spunea într-un interviu 30-0 că și-ar dori să intre în top 100), Marius a reușit în final să doboare această barieră. Și, mai important de atât, să se mențină, reușind să încheie anul în top 100. Modul în care a făcut asta e de fapt identic cu drumul lui până în Top 100: dificil, cu înfrângeri surprinzătoare și victorii mari, mulți pași șovăielnici, un efort masiv depus în turneele mici ori pe tablourile de calificări, dar și foarte multe alte momente importante. Discutăm câteva dintre ele în cele ce urmează:

Succesul în turneele Challenger. La această ascensiune a lui Copil a contribuit semnificativ și rezultatele bune din turneele Challenger, acolo unde anul acesta a câștigat 21 din cele 32 de meciuri jucate. A fost de fapt și semnalul că lucrurile merg bine și e cazul să se îndrepte mai mult către turneele ATP, acolo unde în primă fază, a fost prezent pe tabloul de calificări ale câtorva turnee importante din prima parte a sezonului. E important de subliniat că în majoritatea cazurilor a reușit să depășească această fază, ajungând pe tabloul principal la multe dintre turnee, printre care Budapesta, Dubai (ATP 500), Rotterdam (ATP 500), Indian Wells (Masters) și Roland Garros.

Prima prezență pe tabloul principal la Roland Garros. Până anul acesta, Marius nu reușise niciodată să treacă de calificări la Paris din 5 încercări. A depășit însă și borna asta după trei meciuri de calificări foarte complicate cu adversari precum Denis Shapovalov (despre care știm ce sezon a avut mai apoi, cu intrarea în top 50, optimi la US Open sau semifinala de la Montreal), Ilya Ivashka și Peter Gojowczyk, un jucător tare incomod pentru Marius, care l-a învins până acum de trei ori în patru meciuri. Ajuns pe tabloul principal, Marius a avut o replică pe alocuri foarte bună, dar insuficientă contra lui Albert Ramos Vinolas (jucător de top 20), într-un meci de patru seturi.

Replici bune contra unor jucători importanți. Un alt semn că lucrurile merg într-o direcție încurajatoare a fost replica dată de Marius în meciurile importante. Atunci când a întâlnit câte un jucător de top, românul și-a ridicat mult nivelul și a dat un răspuns excelent; uneori a mers până la capăt, cum a fost cu Lucas Pouille, la Metz, alteori a fost foarte aproape, cum a fost cu Roberto Bautista Agut la Munchen (când a servit pentru meci). Iar alteori s-a ținut bine, dar a clipit pe final, cum s-a întâmplat cu Berdych la Rotterdam, sau cu Jack Sock la Washington.

Primul sfert de finală ATP după mai bine de un an și cea mai importantă victorie a anului. La Metz, cu victoria în două seturi în fața lui Lucas Pouille (22 ATP la acel moment), Copil reușea o a treia mare victorie a carierei după cele obținute la Marin Cilic (Beijing, 2012) și Gilles Simon (Brisbane, 2014). Era un rezultat care îl ducea în primul sfert de finală ATP după mai bine de un an și, totodată, îl urca până pe cel mai bun loc al carierei (77).

Intrarea în top 100. Cel mai important și relevant moment al sezonului lui Marius. Pe de o parte, pentru că a venit atât de greu; pe de altă parte, pentru că a fost visul carierei. L-am văzut în multe interviuri și conferințe de presă din 2012 încoace în care spunea cât își dorește să ajungă aici, câte eforturi face, cât de mult muncește și caută să schimbe ce nu merge și să progreseze.
Ascensiunea lui până în top 100 a fost lentă, în ritmul propriu. Deși nu mereu lucrurile au mers cum și-ar fi dorit, Marius nu a încetat să-și pună întrebări despre ce ar trebui să facă, cum ar trebui să joace să fie mai eficient, ce anume l-ar pune mai mult în valoare sau ce trebuie îmbunătățit.

Dacă inițial în 2012 spunea că trebuie să fie foarte agresiv de pe baseline și să închidă punctele rapid, în 2013 a înțeles că, fiind un jucător mai masiv, nu va rezista prea mult în schimburile de pe linia de fund, și atunci soluția a fost să vină pe cât posibil de des în față. Apoi, pentru că venirile la fileu presupun o pregătire fizică exemplară, a devenit mai solid din punct de vedere fizic și a căutat să fie din ce în ce mai incisiv cu forehand-ul, îmbunătățit considerabil. Pasul final și cel care, spune el, l-a ajutat să crească este progresul pe plan mental, care l-a făcut să fie mai așezat în joc și să depășească anumite bariere pe care chiar el și le punea.

Foto: SportPictures

 

Citește și alte articole din Retrospectiva 2017: 

Mihaela Buzărnescu

Irina Begu

Monica Niculescu

O istorie subiectivă a sezonului 2017: ianuarie, Australian Open | martie, IW – Miami

 

***

Sărbătorește locul 1 și excelența jucătorilor români cu linia de tricouri 30-0 Onederful, tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! 

Ia-ți „Onederful”  și „Onederful Black”. 

Vezi detaliile și cumpără Onederful de AICI 

 

Vezi detaliile și cumpără Onederful Black de AICI