Garbine Muguruza o învinge pe Angie Kerber; locul 1 e pe masă. Ostapenko continuă să câștige

Radu Marina | 10 iulie 2017

Într-un meci pe măsura așteptărilor, Garbine Muguruza a învins-o pe Angelique Kerber, 4-6, 6-4, 6-4, revenind în sferturile de finală la turneul la care a jucat finala în 2015. Rezultatul înseamnă că Angie va preda locul 1 de săptămâna viitoare. Noua ocupantă se va alege dintre Simona Halep și Karolina Pliskova. Simona are lucrurile în control: dacă ajunge în semifinale, va deveni noul număr 1. Dacă nu, locul va fi al Pliskovei.

Muguruza reuşeşte să o învingă pe Kerber pentru a cincea oară consecutiv, într-un meci tare echilibrat, cu multă intensitate şi cu un nivel al tenisului grozav, mai ales în setul trei. Pentru Garbi e doar al doilea sfert din carieră la Wimbledon; data trecută când a ajuns până aici a mers în finală (în 2015, tot după o victorie la Kerber, în turul trei).

Paradoxal, pentru Kerber, în ciuda înfrângerii, a fost unul din cele mai bune meciuri ale ei din acest an și ar putea însemna un moment de eliberare pentru ea, mai ales că pierde astfel locul 1 de săptămâna viitoare. A lovit incredibil din deplasare, a pasat-o pe Muguruza în multe situaţii şi a făcut diferenţa de fiecare dată cu forehand-ul în lung de linie. Pe lângă asta, a reuşit să absoarbă loviturile agresive ale spaniolei, să o oblige să joace încă o minge şi încă o minge, reuşind în foarte multe momente să facă nişte super puncte trecând de la apărare la atac.

În primele două seturi s-a mers cap la cap până la 4-4. În primul set, Kerber a făcut break-ul după nişte passing shot-uri senzaţionale şi câteva erori venite din partea Muguruzei, iar în setul doi Muguruza a renunţat să mai vină la fileu (acolo unde a pierdut foarte multe puncte şi a ratat complet voleuri consecutive) şi a încercat să impună ea ritmul, să fie mai agresivă de pe baseline, reuşind break-ul la 5-4, asta după ce Kerber salvase anterior o minge de set cu un forehand în lung de linie, specialitatea ei.

Setul decisiv a început cu break făcut de Angie, după un alt passing shot în lung de linie, iar impresia era că din moment în moment Garbine va ceda. Toate mingile înalte, aproape de tuşă, schimburile lungi câştigate de fiecare dată de Kerber şi greşelile aproape copilăreşte din apropierea fileului puteau demoraliza pe oricine. Nu şi pe Garbine, însă. A avut răspuns de fiecare dată , a lovit din ce în ce mai agresiv şi şi-a ajustat puţin jocul; a încercat să o ţină permanent sub presiune pe Kerber şi a jucat mai mult pe centrul terenului; tare şi foarte tare pe centrul terenului e o tactică care merge bine împotriva nemţoaicei. Asta a făcut şi Rogers cu mult succes timp de un set şi jumătate.

Garbine a venit de fiecare dată din urmă în setul decisiv şi a preluat conducerea pentru prima dată la 5-4. La acel scor, finalista din 2015 a pus o presiune fantastică pe Kerber. S-a năpustit cu toată forţa la retur şi a jucat iar pe centru, căutând să închidă unghiurile. La a treia minge de meci, Muguruza a închis meciul cu un rever, al 55-lea punct direct câştigător al meciului. Pentru Muguruza, răspunsul după eliminarea prematură de la Roland Garros, dar şi după cea mai drastică înfrângere (suferită la Eastbourne cu Barbora Strycova, 0-6, 1-6, e cât se poate de bun. Spuneam şi atunci că e posibil să fie o înfrângere care să o scuture puţin şi să o facă să vadă puţin altfel lucrurile.

Pentru un loc în semifinale va juca cu Sveta Kuznetsova, care a trecut în două seturi de Aga Radwanska şi pe care a învins-o de trei ori în patru meciuri.

*

Un alt meci cu un nivel bun a fost Ostapenko – Svitolina. Campioana de la Roland Garros și-a continuat seria victorilor, într-un meci în care a reuşit 43 de lovituri câştigătoare şi a găsit cele mai bune soluţii când a contat, chiar și în condițiile în care a tot irosit oportunități de meci (7 în total). E patra victorie împotriva unei jucătoare din top 10 în acest sezon pentru letonă, care a avut răspuns cam la orice a încercat Svitolina. Iniţial, Elina începuse agresiv, a încercat să dicteze, dar a renunţat pe măsură ce a văzut că Ostapenko o domină copios de pe linia de fund.

De la 1-4 în setul 1 a încercat să forţeze greşeala şi să lovească ceva mai înalt de pe forehand; părea o tactică bună pentru că a recuperat repede 2 game-uri, iar Ostapenko greşea majoritatea mingilor înalte, asta până când s-a obişnuit şi cu aceste mingi şi a lovit impecabil de la nivelul umărului, reuşind să câştige primul set, cu aproape 20 de lovituri direct câştigătoare.

În setul doi, Svitolina a continuat cu aceeaşi tactică. Dar, deși a servit pentru setul doi la 6-5 și a supraviețuit mai multor mingi de meci, Elina n-a avut scăpare. Ostapenko a rămas foarte calmă, surprinzător de calmă şi nu s-a panicat niciun moment după ce a ratat să închidă meciul. Svitolina a încercat tot ce i-a stat în putinţă; a variat înălţimea mingilor, a folosit slice-ul de forehand, de rever, s-a agăţat de orice minge, insuficiente însă în faţă agresivităţii Jelenei, care a închis meciul cu un rever direct câştigător.

Tipul ăsta de jucătoare nu-i tocmai pe placul Svitolinei. În momentul în care nu are controlul meciului şi nu simte că poate conduce, ea devine pasivă şi pare stresată de faptul că ştie că totul depinde de adversara. Nu întâmplător are înfrângeri consecutive la jucătoare precum Osaka, Serena, Kvitova ori chiar Ivanovic. Revenind la Ostapenko, ea continuă seria victoriile în turneele de Grand Slam și devine prima câştigătoare de Slam de la Kim Clijsters care reuşeşte să se califice în sferturi la următorul Slam.

 

*

Îți place conținutul de pe 30-0? Asigură-te că-l citești și pe cel din 30-0 pe curat, Ediția de vară 2017. Mai multe detalii despre cuprins, aici. O poți cumpăra de aici.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi