Finala semifinalelor: Federer și Murray își reiau rivalitatea, caută o nouă finală la Wimbledon. Novak privește

Andrei Năstase | 8 iulie 2015

În partea cuminte a zilei, Djokovic, Federer și Murray s-au îngrămădit în semifinale fără să cedeze măcar un set opoziției, cum era de așteptat. Novak are acum 27 de semifinale de Slam, al patrulea din toate timpurile, după Federer (37), Connors (31) și Lendl (28). Federer, la rândul său, a ajuns la 10 semifinale la Wimbledon.

După semi-maratonul din turul patru, când Kevin Anderson i-a cerut cinci seturi și două zile, Djokovic a fost mult mai zgârcit azi, trecând scurt, în trei seturi simetrice (6-4), de croatul Marin Cilic. 

Specialiștii vor spune că, în cursul unui turneu important, eventualul campion are nevoie de cel puțin un meci test, care fie să-l oblige la cel mai bun tenis, fie să-l convingă că poate câștiga meciuri și fără cel mai bun tenis. Și, de regulă, specialiștii au dreptate.  Astfel, putem spune că lui Nole i-a priit încercarea cu Anderson (pe care a descris-o drept una dintre cele mai grele victorii din carieră) și că de acum e tocmai bine intrat în atmosfera de turneu. 

În meciul cu Cilic  – pe care îl conduce cu 13-0 la întâlnirile directe – sârbul a făcut break în fiecare game în care i s-a ivit ocazia. Altfel spus, chiar dacă statistica îl arată pe Nole fructificând trei din cinci ocazii, merită observat că Cilic nu a salvat niciunul din cele trei game-uri în care i-a oferit adversarului mingi de break. De cealaltă parte, statistica nu merită interpretată: Nole nu a avut ce să salveze, căci a cedat doar 18 puncte în cele 15 jocuri pe propria repunere.

Djokovic, care ajunge în a șasea semifinală consecutivă pe iarba de la All England, a ținut să sublinieze importanța momentului: “Încerc să nu consider că victoria asta mi se cuvenea oricum, chiar dacă lumea are pretenția ca jucătorii de top să ajungă mereu în fazele finale”, spunea sârbul, pentru BBC, imediat după meci.

El mai are un singur hop până în finală: Richard Gasquet. Nu va avea ocazia să se răzbune pe Stan Wawrinka pentru finala de la Roland Garros, și poate că e mai bine pentru el: pe Gasquet îl conduce și mai clar decât pe Stan în meciurile directe. E 12-1, iar multe dintre meciurile recente n-au fost nici măcar strânse. Când cei doi au fost, recent, adversari la French Open, Gasquet, care n-a părut să creadă vreo secundă că are șanse reale, a adunat șase game-uri în meciul lor din turul al patrulea.

În semifinale au ajuns și ceilalți doi jucători pe care fanii și cunoscătorii îi proiectaseră deja acolo: Murray și Federer. Elvețianul și-a pierdut pentru prima dată serviciul în actuala ediție, însă nu s-a gândit prea mult la treaba asta și l-a depășit fără emoții pe Gilles Simon: a fost 6-3, 7-5, 6-2, în cel mai scurt meci al zilei. A ratat, însă, de puțin să stabilească un nou record cu cele mai multe servicii păstrate la rând. Federer, care nu-și mai pierduse serva din primul tur de la Halle, venise aproape de liderul Ivo Karlovic (129 de holduri la rând).

Am fi tentați să spunem că pentru Roger a fost o zi obișnuită la biroul lui favorit, însă (măcar) ceva nu a fost la locul său: Federer a fost mutat pe Terenul 1, Arena Centrală fiind rezervată pentru Murray și Djokovic. Asta a însemnat că la cele două pauze impuse de scurtele averse de ploaie, Murray – nu Roger – a fost cel care a avut un acoperiș deasupra capului.

Cu toate astea, Fed n-a părut deranjat și atinge azi a 37-a semifinală de Grand Slam și a 10-a semifinală la Wimbledon. În precedentele nouă a trecut de fiecare dată mai departe.

“Sunt foarte bucuros să mă aflu din nou în semifinale”, a spus Federer. “Nu e un drum ușor până aici. Dar simt că încă am energie pentru, sper eu, un meci grozav cu Andy”. Întrebat dacă se simte mai puternic și mai pregătit ca oricând să câștige, Roger a spus că meciul următor e un bun barometru: “Dacă pierd în semifinale, atunci evident că nu. Însă dacă ajung în finală, atunci putem discuta și despre asta”. 

Oricum ar fi, pentru Murray, care l-a depășit pe canadianul Vasek Pospisil, apariția surpriză din sferturi, forma arătată de Roger nu intră în sertarul veștilor grozave. Federer a câștigat cele mai recente trei meciuri directe, întorcând astfel în favoarea sa raportul meciurilor directe (12-11). Cel mai recent a fost acel halucinant 6-0, 6-1 reușit tot la Londra, dar indoor, toamna trecută, la Turneul Campionilor.

Scoțianul se află și el la a șasea semifinală și declară (cum altfel?) că mereu a jucat cu plăcere la Wimbledon. “Și mereu am jucat cel mai bun tenis al meu aici, indiferent de forma arătată în de-a lungul anului”. La fel ca Djokovic, Andy a făcut câte un break în fiecare set (6-4, 7-5, 6-4), salvând totodată singura minge de break a canadianului, venită tocmai în game-ul în care Murray servea pentru meci. Una peste cealaltă, scoțianul nu a arătat de nebătut până acum. Și înainte de confruntarea din semifinală, Andy trebuie să spere că există undeva în el o viteză în plus. 

Murray și Federer s-au întâlnit de doar două ori pe iarbă, de fiecare dată pe iarba de la All England Club, însă în același an: titlul de la Wimbledon a trecut în palmaresul lui Roger, iar medalia de aur de la Jocurile Olimpice din 2012 în vitrina lui Andy. Acum, câștigătorul îl va primi, cel mai probabil, pe Djokovic.

Îți place?
Cele mai noi
  • Jo Konta confirms split from coach Wim Fissette. Also says foot not ready for Singapore (as alternate) or Zhuhai. Time to reset for 2018