Aceşti jucători şi ticurile lor neobişnuite. Cele mai ciudate obiceiuri din circuit

Camelia Butuligă | 26 februarie 2012

Le ştim cu toţii: acele mişcări repetate obsesiv şi care, aparent, nu le ajută cu nimic jocul. Alinierea milimetrică a sticlelor cu apă, aranjatul şuviţelor imaginare de păr, bătutul la nesfârşit al mingii înainte de a servi, ţopăitul, potrivitul hainelor, grimasele, săritul peste tuşe, etc, etc, etc. Le-am criticat, le-am ironizat, dar au devenit un lucru atât de comun încât am ajuns să nu le mai luăm în seamă.

Tenisul e un sport de interval. Punctele sunt separate între ele prin pauze de câte 20 (Grand Slam-uri) sau 25 de secunde (turnee ATP), game-urile de câte 90 de secunde şi seturile de câte 2 minute. Considerând că un gând durează cam o secundă, în pauza dintre două puncte ai timp pentru vreo 20 de gânduri. În 90 de secunde sau 2 minute probabil poţi să  scrii o mică nuvelă cu materialul care-ţi zapează cu viteza luminii prin cap. Pare contra-intuitiv, dar pe teren mintea e cel mai mare duşman al jucătorilor. Gândurile prea multe distrag, obosesc, provoacă anxietate sau nervi. Rafael Nadal a spus într-un interviu că pe teren încearcă să-şi facă mintea să tacă, astfel încât corpul să poată să vorbească.  Iată, într-o propoziţie, esenţa succesului în tenis.

În timpul punctului, când este  în mişcare, corpul e liber să vorbească. Dar între puncte? Pauzele sunt momentul în care jucătorii sunt cei mai vulnerabili: nejucând, au timp să se gândească. Şi odată cu gândurile, vine şi îndoiala. Ca să umple aceste intervale periculoase  şi să ţină demonii la distanţă, jucătorii de tenis (şi sportivii în general) recurg la ticuri şi gesturi care devin uneori superstiţii.

Le ştim cu toţii: acele mişcări repetate obsesiv şi care, aparent, nu le ajută cu nimic jocul. Alinierea milimetrică a sticlelor cu apă, aranjatul şuviţelor imaginare de păr, bătutul la nesfârşit al mingii înainte de a servi, ţopăitul, potrivitul hainelor, grimasele, săritul peste tuşe, etc, etc, etc. Le-am criticat, le-am ironizat, dar au devenit un lucru atât de comun încât am ajuns să nu le mai luăm în seamă.

Toate aceste “fixaţii” au însă un scop foarte serios: să dea creierului ceva de făcut  până la începerea punctului următor.  Jim Loehr, psiholog sportiv: “Cu cât ai mai mult timp în care nu faci nimic constructiv, cu atât mintea ta e în pericol să zboare. Jucătorii buni  învaţă să umple acel timp cu gesturi care-i liniştesc, care sunt un fel de numărătoare inversă până la lansare”. Aşa se explică poate că ticurile şi automatismele se înmulţesc cu cât jucătorul este mai sus clasat şi presiunea este mai mare.

Fenomenul nu e nou. Nu Djokovic a inventat bătutul mingii de 20 de ori înainte de a servi. Se pare că a existat o jucătoare din Germania, prin anii ’80, care o bătea de 30 de ori. Art Larsen, jucător american care a câştigat US Open-ul în 1950, era poreclit “Tappy”  (de la „tap”- a ciocăni uşor) din cauza obiceiului de a atinge uşor cu racheta terenul, scaunele arbitrilor, chiar şi pe copiii de mingi.

Ivan Lendl se trăgea de sprâncene înainte de a servi, iar Marcelo Rios a avut o perioadă când îşi trecea racheta pe sub scaunul arbitrului de câte ori schimba terenul.  Agassi, indiferent dacă câştiga sau pierdea un punct, avea aceeaşi rutină: mergea cu paşi mici şi repezi, se uita la racordaj şi îşi aduna partea din faţă a tricoului într-un nod imaginar.  

Dar perioada pe care o traversăm poate fi numită Epoca de Aur a Ticurilor. Niciodată parcă n-au fost mai diversificate, inedite, sau bizare (Marion Bartoli, par exemple). Mai mult,  aceste obiceiuri neortodoxe s-au întins şi pe parcursul punctului. Chiotele care au devenit motiv de dispute în ultimul timp în WTA sunt tot nişte ritualuri repetitive, care dau siguranţă şi comfort emitentei, în plus (bonus!) provocând o grămadă de nervi adversarei şi nefericiţilor din public. Chiotele sunt în opinia mea „the next level” al ticurilor dintre puncte.

Şi, în încheiere, un top 10 al campionilor şi campioanelor obiceiurilor ciudate pe teren (nu vom lua în considerare ştersul cu prosopul şi alesul mingilor, care au devenit practici generalizate)

10. Victoria Azarenka: ia mingi numai de la copiii de mingi situaţi în stânga ei. Dacă aceştia nu au mingi, aşteaptă până când le primesc de la ceilalţi copii.

9. David Ferrer: Când este în dificultate, are tendinţa de a muşca chestii (tricoul, prosopul sau mingea)

8. Ernests Gulbis: Înainte de a servi, ia cele două mingi şi le jonglează cu o singură mână, în timp ce cu cealaltă se şterge pe faţă.

7. Andy Murray: Când e în dificultate mormăie, se ceartă cu loja lui iar după mingile deosebit de proaste, asta:

6. Andy Roddick: Îşi ridică constant mânecile tricoului (care e mereu cu cel puţin două numere mai mare), îşi aranjează cozorocul şepcii şi…hm, încă ceva.

5. Jelena Jankovic – regina melodramei, are un întreg arsenal de gesturi teatrale, mai ales când jocul nu-i merge: mâini în şold, ochi spre cer, zâmbete cu subînţeles spre public şi loja ei. Ocazional, dialoguri cu arbitrul/loja/cerul. Alături de prosop, are deseori şi un pachet de şerveţele pentru a-şi sufla nasul între puncte.

4. Novak Djokovic: Bate mingea în medie de 10 ori înainte să servească (numărul creşte proporţional cu importanţa punctului), pufăie şi respiră adânc când e nervos, îşi aruncă ochii şi mâinile implorator în sus când lucrurile nu merg.

3. Marion Bartoli: între puncte nu stă nici o clipă, sare pe loc, face genuflexiuni, exersează mişcarea de serviciu sau lovitura de dreapta şi stânga, toate astea cu părul vâlvoi şi-ntr-o stare de agitaţiune extremă.

2. Maria Sharapova

Înainte de serviciu: sare pe loc, îşi aranjează părul după urechi, bate mingea odată, aruncă o privire ucigaşă peste fileu, serveşte. Între puncte: se întoarce cu spatele,  îşi verifică câteva secunde bune racordajul.  La primire: cu pumnul sâng strâns, îşi atinge coapsa de câteva ori.

1. Rafael Nadal

Înainte de meci: intră tot timpul pe teren cu racheta-n mână, aranjează milimetric sticlele lângă scaun, ia o gură de jeleu din plic, îi face să aştepte pe adversar şi pe arbitru, sare-n sus şi-n jos la fileu, sprintează spre linia de fund.

Între puncte – curăţă de zgură tuşele cu piciorul, evită să calce pe linii când merge.

Înainte să servească: aranjează şuviţele după ureche, îşi ajustează turul pantalonilor, împinge mingea a doua în buzunar, toate astea în timp ce bate mingea cu racheta, apoi bate mingea cu mâna, se uită peste fileu, face o uşoară grimasă, serveşte.

Între game-uri: se şterge, bea din prima sticlă, apoi dintr-a doua, mişcă în sus şi-n jos  un genunchi, se şterge iar.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi