US Open, finala, preview | Djokovic – Nadal, pentru titlu, pentru locul 1, pentru istorie, pentru clipă

Adrian Țoca | 9 septembrie 2013

Pentru a treia oară în ultimii patru ani, finala US Open se joacă între Novak Djokovic și Rafael Nadal. Miza este imensă, iar așteptările sunt la fel de mari. Mai jos, contextul finalei.

“Să găsești on-court space s-ar putea să fie un pic cam greu atunci când ai doi jucători care acoperă mai mult teren decât poate acoperi Google Earth”. O frază (via tennis.com) cum nu se poate mai nimerită ca să descrie matchup-ul dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, care își reiau excepționala lor rivalitate în această noapte, la US Open. Comparați poate nedrept de mult și de des cu rivalitatea Roger – Rafa, cei doi rivali vor fi jucând la US Open pentru a 37-a oară, egalând astfel recordul întâlnirilor directe dintre John McEnroe și Ivan Lendl. Iar la ritmul în care se întâlnesc cei doi, n-ar fi câtuși de puțin de mirare dacă vor depăși, relativ curând, granița a 50 de meciuri.

Becker și Edberg au jucat de 35 de ori, la fel ca și McEnroe și Connors. La rândul lor, Pete Sampras și Agassi s-au confruntat în 34 de rânduri. Cu toată dominația lor stelară și atât de comentată în toate cercurile tenisistice din lume, Roger și Rafa s-au întâlnit în “doar” 31 de ocazii, iar când se va trage linie peste carierele celor trei tenismani implicați, rivalitatea lor nu va fi nici măcar pe aproape de Nole – Rafa, din punct de vedere al numărului de reprezentații. Dar niciuna dintre aceste perechi de rivali nu a ajuns vreodată la nivelul de intensitate pe care îl ating în ziua de azi Novak și Rafa. Blamați, deseori, pentru că au adus pe primul plan elementul fizic, cei doi mari campioni sunt protagoniștii unor meciuri de referință din istoria recentă a tenisului. Și, după toate probabilitățile, vor produce un altul în această noapte. Pentru că sunt atât de puține elemente care să-i separe în acest moment, finala US Open va fi, cel mai probabil, un nou test de anduranță dusă la extrem, o provocare supremă, un examen răvășitor al resurselor fizice și mentale pe care chiar ei îl fac mai greu de la un meci la altul, tocmai pentru că ridică mereu ștacheta.

Va fi, foarte probabil, un fel de continuare a ritmului sufocant în care s-a jucat finala de la Flushing Meadows de acum doi ani, poate cel mai dureros meci de tenis pe care l-am văzut vreodată, din punct de vedere al solicitării fizice. Mult mai intens, ca ritm, decât mult mai faimoasa finală de la Australian Open 2012. Ambele au fost câștigate de Novak, și odată cu ele, titlul neoficial de cel mai bine pregătit din punct de vedere fizic și mental jucător de tenis din lume. Între timp însă, Rafa a găsit soluția la complexul Novak, reechilibrând rivalitatea cu cinci victorii din ultimele șase meciuri directe. Novak a rămas la fel de fit, din punct de vedere fizic, dar a început să dea rateuri tot mai dese când vine vorba de mentalul de fier cu care ne obișnuise în 2011 și mare parte din 2012. Astăzi, cum spuneam mai sus, sunt atât de puține detaliile care să-i separe încât un eventual verdict în ce privește favoritul nu are cum să nu includă, ca ultimă instanță, un dram de subiectivitate.

Începusem amintind de rivalități, dar acesta nu este un articol despre care rivalitate e mai frumoasă, ci despre relevanță. Iar Novak și Rafa sunt campionii care oferă finale memorabile, propun întâlniri hollywoodiene de tipul “numărul 1” versus “numărul 2”, sunt campionii care fac audiențe, care atrag publicul la terenuri, cresc interesul în jurul tenisului și care polarizează. Și da, cantitatea joacă un rol important în asta. Capitolul statistic, pe care vă invit să-l consultați la finalul articolului, spune mai bine povestea. Când finala de la noapte se va fi terminat, Novak și Rafa vor fi adunat 12 titluri dintre ultimele 15 turnee de Slam jucate. Locul 1 este o chestiune care îi privește doar pe ei acum, și soarta lui la final de an va depinde, în bună măsură, de rezultatul de azi.

Spuneam că e greu de decis cine are prima șansă în această finală: Rafa a fost aproape perfect în 2013, compensând pauza de șapte luni de anul trecut cu calificarea în toate finalele (exceptând Wimbledonul) turneelor la care a jucat. Dar parcă nimic nu e mai impresionant decât felul în care Nadal a preluat controlul pe hard în această vară. Contestatarii lui au spus că titlul de la Indian Wells nu surprinde atât de mult, pentru că hardul de acolo îi este mai prietenos lui Rafa decât oricare altul. Dar Nadal a răspuns criticilor cu o incursiune blitz în circuitul nord-american, în care nu doar că a câștigat toate meciurile de până acum, și a făcut asta pe suprafețe mult mai rapide, precum cele din Canada și de la Cincy, dar și-a pierdut serviciul de doar nouă ori în cele trei turnee, numai un singur break petrecându-se la US Open! A făcut asta afișând un tenis mult mai agresiv și mai pozitiv decât ne-a obișnuit vreodată pe hard. Și aici intervine și una dintre cheile meciului: va putea păstra Rafa același ritm și în fața lui Djokovic? Cum se va descurca Nadal în calitate de agresor contra unui apărător la fel de bun ca și el? Și, mai ales, ce rol va juca orgoliul rănit al sârbului, care adoră să joace din postura de outsider și este cel mai periculos atunci când i se dă șansa a doua?

Rafa are de partea lui niște argumente aproape imbatabile: formă, încredere, agresivitate, poate cel mai bun tenis al carierei. Dar, în pofida victoriilor pe hard obținute de el în 2013, în ciuda victoriei directe de la Montreal, diferența dintre cei doi rămâne infimă. Nu mai departe de Roland Garros, cel mai recent meci memorabil al lor, Nole a fost la doar o aruncătură de băț de victorie. Vorbeam de cele mai mici detalii care fac diferența: un fileu atins din greșeală la un punct crucial l-a împiedicat pe Nole să câștige. Și asta pe zgură, suprafața forte a lui Nadal. De data asta se joacă pe hard, suprafața de bază a lui Djokovic. Diferențele pe hard și pe zgură dintre ei s-au estompat de-a lungul anilor, însă mentalul colectiv încă îl mai percepe pe Novak cu un avantaj semnificativ pe hard. Cifrele susțin ideea: sârbul a câștigat 39 dintre ultimele 40 de meciuri pe hard, iar la Flushing Meadows joacă a 4 finală la rând.

Dar aceste argumente statistice nu-i vor servi prea mult lui Djokovic dacă nu va găsi o cale să-și ridice întregul joc cu cel puțin un nivel. În acest an, el a suferit câteva înfrângeri care nu doar i-au zdruncinat încrederea, dar i-au distrus și aparenta invincibilitate în momentele cheie. Ca să câștige azi, trebuie să facă meciul anului.


La ce să ne uităm cu atenție

1. La serviciu: Novak a fost din cale afară de vulnerabil în semifinala cu Wawrinka, aproape haotic în primul set, dar a găsit o cale să câștige, deși a început, practic, meciul de la 0-1 la seturi. Cu Nadal, e la mintea cocoșului că Djokovic va trebui să fie mult mai puternic pe serviciu. Despre Rafa, seria lui de 73 de game-uri câștigate cu serviciul înainte ca Gasquet să-i facă break nu mai necesită alte comentarii. Djokovic este însă cel mai bun jucător de retur din lume, iar asta va pune o presiune suplimentară pe serviciul spaniolului.

2. La încredere + atmosferă: E indiscutabil că Nadal este omul avantajat aici, nici nu mai trebuie argumentat deja. Dincolo, Novak e un jucător care se alimentează cu încredere din tot soiul de episoade ciudate, de regulă, cele în care este ironizat, fluierat sau încercuit. Chiar dacă Nadal va începe mai bine sau îl va controla la un moment dat, meciul nu e gata până când nu se termină. Djokovic are o tradiție infailibilă în ce privește partidele întoarse din situații extreme. În plus, victoria obținută cu suferință în semifinala cu Wawrinka trebuie să-i fi blindat moralul. Avea nevoie de astfel de teste, pentru că în ultimele luni a pierdut multe meciuri strânse, iar primele cinci tururi au fost prea ușoare.

3. La micile detalii: În Australia 2012, Rafa ar fi putut câștiga titlul dacă n-ar fi ratat acel rever la 4-2 în decisiv. La Roland Garros 2013, Djokovic ar fi putut pune punct dominației lui Nadal pe zgura pariziană dacă n-ar fi atins fileul în game-ul opt din decisiv, greșeală care i-a adus o minge de break lui Rafa. La Montreal, totul s-a decis la departajare, în tiebreak-ul decisivului. De urmărit când o să apară un moment psihologic (sau mai multe) în finala din această seară și cine îl va fructifica mai bine. Nu e tocmai un “mic detaliu”, însă și felul în care se va derula primul set s-ar putea să cântărească decisiv: în 10 dintre ultimele 11 meciuri directe, câștigătorul primului set a obținut și victoria.

4. La reverul lui Djokovic: Cu Nadal, Djokovic nu va mai putea câștiga doar dacă va rezista mai bine din punct de vedere fizic, precum în meciul cu Stan, pe care l-a câștigat în esență doar pentru că a putut juca mai bine când a contat. O singură repriză de joc bun nu-i va ajunge acum. Ca să treacă de scutul lui Rafa, el va trebui să regăsească magia cu care l-a dominat la un moment dat pe spaniol, adică reverul. Are doar 32 de puncte direct câștigătoare în tot turneul cu reverul, lovitură care obișnuia să fie punctul său forte de-a lungul ultimilor ani, și nu numai atât, ci obișnuia să fie kriptonita cu care să înfrângă forehandul lui Rafa.

5. La presiune: Rafa și Nole nu sunt doar cei mai buni jucători din lume, sunt și cei mai capabili să facă față momentelor de tortură psihică din timpul marilor finale. Nu există meci pe care ei să nu creadă că nu îl pot câștiga sau întoarce –  este ceea ce îi diferențiază de restul. Miza extremă o să joace și ea un rol major: nu e doar un titlu de Slam la mijloc, ci și viitorul primului loc la mijloc. Îl suspectez pe Nole că a jucat foarte prost la începutul semifinalei cu Wawrinka și pentru că era un meci must-win pentru el ca să-și păstreze fotoliul de lider. E o presiune în minus acum, pentru că problema a fost, temporar, rezolvată. În cazul unei victorii, cu două Slam-uri la activ (și, măcar teoretic, cu mai multe șanse la titlul indoor de la World Tour Finals decât Nadal), Djokovic ar avea mai multe argumente cu care să mai tempereze încoronarea neoficială a lui Rafa drept jucătorul anului. Concluzia acestui punct (și a preview-ului, în general): Rafa are mai puține de pierdut și mult mai multe de câștigat. Are mai multă încredere și are forma de partea lui. Dar Djokovic iubește hardul, iubește să fie outsider și să i se dea șanse puține. Un număr 1 cu șansa a doua, iată un context pe care sârbul îl poate folosi ca să niveleze diferențele de pe hârtie.

Asediul cifrelor | Facts & Numbers

– Este meciul cu numărul 37 dintre cei doi, record în era Open. Nadal conduce cu 21-15. Detalii complete despre rivalitatea celor doi, aici.

– În 2013, cei doi s-au întâlnit în trei rânduri, Rafa câștigând două dintre meciuri (Roland Garros, Montreal. A pierdut la Monte Carlo). Djokovic conduce cu 11-6 pe hard și cu 3-2 în finalele de Slam. Dar Nadal conduce cu 7-3 per total în meciurile de Slam. E a treia finală de US Open pe care Nole și Rafa o dispută în ultimii patru ani. Precedentele două au fost împărțite (sârbul în 2011, spaniolul în 2010)

– Va fi pentru a 34-a oară în ultimele 35 de turnee de Slam când campionul este unul dintre membrii Big Four. Singura excepție rămâne Del Potro – US Open 2009. În toată această perioadă, Federer a adunat 13 titluri, Nadal, 12, Djokovic 6 și Murray 2.

– Va fi pentru a 12-a oară în ultimele 15 Slamuri când titlul este câștigat fie de Nadal (6), fie de Djokovic (5).

– Pentru Djokovic este a 5-a finală de Slam (1-3) și a patra la rând la Flushing Meadows. Ultimul care a jucat cel puțin patru finale la rând la USO este Federer (2004-2009)

– Djokovic joacă trei finale de Slam într-un sezon pentru al treilea an consecutiv.

– Djokovic joacă a 12-a finală de Slam a carierei (6-5). Are un bilanț de 50-8 în 2013. 31 dintre cele 50 de victorii sunt pe hard.  

– Nadal joacă a 18-a finală de Slam a carierei (12-5). Cu un titlu, se va apropia la un singur Slam de Sampras (14), pe locul 3 în ierarhia all-time (primul loc, Federer, 17 titluri).

– Nadal a câștigat ultimele 24 de meciuri jucate pe hard, un record al carierei. 21 dintre ele sunt în 2013.

– Nadal are un record de 59-3 în acest sezon. Una dintre cele trei înfrângeri a fost la Djokovic. Celelalte: Zeballos, Darcis. A jucat în finală la 12 dintre cele 13 turnee la care a participat în acest sezon, bilanțul fiind de 9-2. Recordul lui Rafa este de 11 titluri în 2005.

– Indiferent de rezultat, cei doi își vor păstra locurile în clasament și de mâine încolo: Djokovic va depăși, astfel, 100 de săptămâni petrecute pe primul loc pe 23 septembrie.

– Câștigătorul va intra pe o listă selectă a jucătorilor care au câștigat US Open de cel puțin două ori: Connors, Federer, Sampras (5), McEnroe (4), Lendl (3), Agassi, Edberg, Rafter (2).

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi