Simona Halep se oprește la Stuttgart, învinsă într-un meci-maraton de Caroline Wozniacki

Simona Halep a înregistrat abia a patra înfrângere a anului, învinsă în semifinalele de la Stuttgart de Caroline Wozniacki, într-un meci epuizant, de trei ore fără un minut: 7-5, 5-7, 6-2. Simona suferă a treia înfrângere pe zgură în ultimele 22 de meciuri jucate pe această suprafață, dar va urca pe locul al doilea în clasamentul WTA începând de luni, înlocuind-o pe Maria Sharapova. Următorul turneu va fi Premier Mandatory-ul de la Madrid, de care ne mai separă o săptămână.

Orice i s-ar putea reproșa Simonei, că nu încearcă iese din discuție. Dincolo de înfrângeri și de victorii, felul în care lupți pentru șansele tale te definește, te reprezintă, îți spune povestea. Chiar dacă ai pierdut azi, efortul nu va trece neobservat. Chiar dacă ai pierdut azi, următorul adversar va ști că trebuie să dea totul și ceva în plus ca să aibă o șansă decentă; va ști că “bine” nu e, pur și simplu, suficient.

La urma urmelor, și astfel de meciuri fac parte din bagajul unui sportiv, din reputația lui. Chiar dacă sunt pierdute, pentru că nu pe fiecare zi este soare, ele atrag simpatii, obțin empatie, inspiră și servesc ca lecții, pentru tine și pentru alții.

Era 4-5 în setul secund, când Simona s-a văzut adusă la 30-30, spre finalul unui set care începuse promițător, cu un avantaj de două break-uri, dar care amenința să se termine cu un mic colaps. Într-un rally în care Wozniacki a atacat furibund, penultima ei lovitură din schimb având o lungime remarcabilă, Simona a găsit resurse pentru un passing-shot excepțional, date fiind condițiile și scorul. Cu spatele la zid, cu perspectiva unei mingi de meci de înfruntat în cazul în care n-ar fi reușit punctul, românca a găsit una dintre acele execuții care îi definesc pe campioni. Big time, big plays – e una dintre filosofiile din baschetul nord-american sau din majoritatea sporturilor unde, când acțiunea intră în linie dreaptă, toate privirile se îndreaptă către acel star care și-a obișnuit fanii și coechipierii cu asumarea responsabilității. În tenis n-ai colegi de echipă care să te scutească de responsabilități măcar un game, două, cât să te reîncarci. Așa că, la acel rever în diagonală executat cu atâta ușurință naturalețe – deși, în tot schimbul, românca fusese împinsă tot mai în spate -, Simona n-a avut către cine să se întoarcă, scăparea nu putea veni decât de la ea. Faci punctul sau pleci acasă. Mai departe, cu punctul respectiv câștigat, Halep a găsit putere să facă break, la capătul altor câtorva execuții remarcabile, apoi să salveze trei break points în următorul și să împingă setul în decisiv. 

În cele din urmă, Simona a pierdut, motiv pentru care acel rever salvator nu va mai fi cântat atât de mult pe cât ar fi meritat, sau pe cât s-ar fi întâmplat în cazul unei victorii. Dar el, sau ceea ce reprezintă el, e bun ca studiu de caz pentru ceea ce înseamnă Simona acum în tenisul feminin și respectul pe care îl generează între colegele din circuit. El ne reamintește două lucruri mari și late, reprezentative pentru Halep, varianta 2015: că, atunci când situația o cere, Halep e gata să înfrunte înfrângerea și s-o privească în ochi, dispusă să-și asume orice risc fără să-i tremure mâna. Și că, indiferent de nivelul la care este jocul ei în ziua respectivă, indiferent de condiția ei fizică, nu-și va încălca niciodată promisiunea făcută după Australia. Și va lupta. Când nimic altceva nu va merge, măcar va lupta.

Aceasta este principalul câștig al zilei, într-un meci pe care Caroline l-a câștigat fără îndoială meritat. L-a meritat pentru că a fost mai inspirată și mai puternică, și peste toate, mai proaspătă. Pentru că a jucat cu mai multă foame. Pentru că nu s-a lăsat dărâmată de pierderea setului doi. Pentru că a știut cum să-și impună în schimburi termeni favorabili ei. Pentru că și-a asumat riscuri la destule dintre mingile de break ale Simonei, pe multe dintre ele salvându-le, în loc să aștepte un cadou. Pentru că s-a apărat extraordinar, așa cum știam cu toții că o poate face, și pentru că a avut mai multă limpezime la punctele mari. Minus acel rever. Dar nici acolo n-are ce să-și reproșeze: a atacat foarte bine, a pus presiune, a fost depășită numai de execuția fantastică a unei jucătoare de mare clasă.

A fost unul dintre meciurile remarcabile ale sezonului. Nu i-ar fi lipsit mult să candideze cu autoritate direct la titlul de meciul anului; ar fi primit acest titlu onorific dacă s-ar fi jucat într-o finală și dacă setul trei ar fi avut mai mult echilibru. Ceea ce, de exemplu, finala de la Roland Garros de anul trecut a avut. O revanșă pentru șansa ratată din Singapore, când doar un punct a lipsit ca Halep și Wozniacki să se vadă în finală.

Simona a părut încă de la început un pic puțin defazată. Fără să fie la 100 la 100. Ceva n-a mers, cu toate că primul game a adus și primele șanse de break. I-a lipsit convingerea și consistența loviturilor, a făcut destule greșeli relativ ușoare și n-a reușit să lege perioadele de dominare. Primele trei game-uri au avut nevoie de 18 minute ca să se termine și au funcționat ca un preview pentru cum a curs restul meciului: senzația că Simona se poate desprinde a fost, până la urmă, domolită și anihilată de Caroline, care a avut ceva în plus, fix cât să evite break-ul în acele game-uri de început, fix cât să fugă cu primul set, fix cât să repete isprava în decisiv.

Și ori de câte ori au apărut semnele că va trece la o viteză superioară, ele n-au fost consolidate: cei doi ași succesivi pentru hold-ul de la 2-2. Running forehand-ul cu care a făcut 4-4. Forehandul în cross pentru 5-5. Două drop-volley-uri frumoase de la fileu, după ce inițial le ratase pe primele două (per total, bilanțul a fost chiar pozitiv în zona fileului: 15 puncte din 20 câștigate acolo de româncă, dar ce păcat că legenda le reține pe cele ratate). Aproape câte o bijuterie strecurată în fiecare game. S-a mers cu serviciul până la 5-6. La prima minge de set, Halep a atacat superb, îndepărtând pericolul ca pe o muscă. La a doua, însă, a trimis un rever în fileu, iar setul n-a primit tiebreak-ul pe care l-ar fi meritat.

Revigorată în startul setului secund, Simona a avut în sfârșit o atitudine dominantă pe o perioadă mai lungă de timp. Și s-a simțit. A deschis mai bine unghiurile, a obligat-o pe Caroline să lovească din alergare, lucru pe care daneza nu-l agreează în mod special. S-a făcut 3-0 cu două break-uri, dar se simțea, cumva, că nu va fi unul dintre acele seturi-pedeapsă pe care Simona le mai administrează uneori după ce-l pierde pe primul. Cum a fost cazul de altfel chiar și cu Caro, la Dubai. Se simțea că nu poate menține același ritm. Treptat, jocul a recăpătat fața din primul set, în special după ce Halep a ratat alte șanse de a reconsolida dublul break. Așa s-a ajuns, în locul unui set tranșat rapid, ca Simona să servească la 4-5 și să se regăsească în postura descrisă la începutul articolului. Cumva, cu o mobilizare pe care puțini ar mai fi văzut-o posibilă, ea s-a extras din încurcătură și a câștigat setul. Dar efortul depus, în special cel mental, a fost enorm și a fost plătit în decisiv. 

Care decisiv a început tot cu șanse de break ratate, trei la număr în primul game. Ce s-ar fi întâmplat dacă Simona ar fi lovit prima? Nu vom ști niciodată: poate Caroline ar fi revenit încă o dată, la fel ca în setul secund. Sau poate că daneza ar fi căzut mental, deși foarte puțin probabil. Cel mai sigur e că s-ar fi continuat în același ritm, un dans interminabil al pumnilor, până când cineva ar fi căzut din picioare. Știm sigur ce s-a întâmplat: Simona a căzut fizic. S-a simțit că e foarte obosită în schimburi, a lovit fără forță, n-a mai opus rezistență la primire, iar setul a curs încet, dar sigur, spre victoria danezei. Nu fără un ultim efort de final, făcut aproape demonstrativ, ca și cum Simona ar fi ținut neapărat să-și reafirme brandingul personal. Punctul care a precedat break-ul de 5-2, cu acea combinație de scurte, a avut o nonșalanță demnă de un meci neoficial. Dar, deși a urmat un 40-15 pe game-ul următor, era prea târziu să se mai poată schimba ceva. Nu azi, nu contra unei daneze care nu putea lăsa să-i scape un avans așa de mare.

Un meci superb pentru privitorii neutri și fabulos pentru posesorii de bilete de la Stuttgart, pe care Simona l-a pierdut în ciuda celor 41 de lovituri direct câștigătoare, în ciuda numeroaselor puncte spectaculoase pe care le-a reușit, în ciuda procentajului remarcabil de la fileu. Dar e genul de înfrângere care e preferabil să se întâmple într-un astfel de turneu, și nu în următoarele, și în urma căreia Simona a replicat simplu: “A fost un meci bun pentru mine, ca să văd cum trebuie să joc pe zgură. Nu am de ce să fiu dezamăgită. Am jucat foarte bine, dar Caroline a fost extraordinară azi. Am fost un pic obosită la final, dar nimic extraordinar, echipa mea va avea grijă de asta”.

În ciuda eliminării de azi, săptămâna de la Stuttgart n-a fost fără câștiguri: victoria din meciul cu Muguruza a fost importantă pentru Simona, pentru că a reglat niște conturi la momentul potrivit, mai ales în cazul în care o va reîntâlni pe iberică la Roland Garros. De asemenea, victoria solidă cu Sara Errani, altă jucătoare cu performanțe notabile la Paris. Plus confirmarea statutului de Fighter Girl. Și, bineînțeles, recuperarea locului 2, un detaliu care s-ar putea dovedi de o importanță enormă la ora turneului de Grand Slam din capitala Franței, dacă va reuși să-l mențină până acolo. 

Până una-alta, pauză o săptămână, de reîncărcare pentru toată lumea, înainte de Madrid, deja al treilea Premier Mandatory al anului. Ritmul în care se întâmplă lucrurile în tenis este sufocant și nu așteaptă pe nimeni. Dovadă această săptămână, începută cu o bucurie fantastică în Fed Cup și încheiată cu o întâlnire dramatică. În zodia în care sunt fetele noastre acum, până și înfrângerile sunt amintiri prețioase.

RT @WTA: Incredible rally from @Simona_Halep & @CaroWozniacki! Halep staying alive, trails 2-5 in 3rd set #tennis https://t.co/JDcvGDvFj0

— Treizecizero.ro (@treizecizero) April 25, 2015

 

 

| Foto: Jimmie48 Tennis Photography