Final de turneu, dar drumul abia începe: Simona s-a oprit în optimi la US Open

Adrian Țoca | 2 septembrie 2013

Flavia Pennetta a condus cu 6-2 și 4-2, plus serviciul. A urmat un game epic, cu Simona Halep reușind, în fine, primul break al meciului după șapte șanse ratate. La 5-4 și minge de set pentru româncă, ploaia a oprit meciul. La reluare, Pennetta a salvat mingea de set și s-a impus în tiebreak. 6-2, 7-6.

Actul II. În care mingea de set s-a dus mult prea repede, iar visul se amână

Exact de ce ne era frică n-am scăpat. A fost, până la urmă, vorba de două meciuri diferite. Jocul s-a putut relua abia la patru ore și jumătate distanță de momentul întreruperii inițiale, timp în care organizatorii au încercat în două rânduri să readucă terenul în condiții optime de joc. De fiecare dată după ce mașinuțele cu care se îndepărtează apa își terminau treaba, ploaia se pornea la loc. Asta înseamnă nu doar o nouă amânare deranjantă pentru fani și televiziuni, ci și un alt restart pentru jucătoare. Pentru fiecare tură cu mașinuțele care uscau terenul, adăugați și o repriză de încălzire pentru Simona și Flavia. Plus stresul de rigoare, nerăbdarea de a intra pe teren și toate stările aferente. Apoi vestea că trebuie să se reîntoarcă în vestiare. Și tot așa, vreme de patru ore. 

Când, în fine, meciul s-a reluat, serviciul acela nereturnabil pe care ni-l doream cu toții n-a mai venit. Simona a pierdut, în schimb, trei puncte la rând și și-a cedat serviciul. A făcut iar break-ul, dar nici la a doua tentativă, la 6-5, n-a putut închide. Așa că s-a ajuns în tiebreak, unde Pennetta s-a impus la a treia minge de meci.

La reluare, meciul s-a schimbat mult comparativ cu prima parte. În primul rând, atmosfera a fost diferită. Publicul a fost mult mai numeros, în condițiile în care fanii au luat cu asalt Louis Armstrong, anticipând mutarea meciului lui Federer pe această arenă. Apoi, mai important, stresul s-a văzut că le-a afectat pe ambele jucătoare, preponderent la serviciu, de unde seria de trei break-uri. De asemenea, au apărut mai multe raliuri lungi și foarte lungi, pe care Pennetta, care a trecut la o strategie care a implicat mai multă răbdare, a găsit mereu o cale să le câștige.

Simona a plătit prețul pentru graba din tie-break, unde a făcut o serie de greșeli neforțate din situații în care a încercat să iuțească punctul, dar a sfârșit prin a-și grăbi execuțiile. În schimb, au fost câteva situații aproape frapante în care Simo n-a putut, sau n-a avut încredere, să vină în față pentru a închide niște puncte pe care Pennetta le prelungea cu lovituri defensive aproape disperate. Când s-ar fi impus fie un smash, fie un drive-vole decisiv, Simona n-a reușit decât să pună mingea înapoi, ceea ce, practic, reseta punctul. A scăpat în câteva ocazii câștigând punctul, dar uneori asta începe să devine irelevant. În mintea ambilor oponenți ideea rămâne: tu știi că ai executat insuficient, adversarul înțelege că ți-a produs o durere de cap suplimentară. Cu alte cuvinte, transfer de încredere. 

Pennetta are acum o performanță notabilă la activ. Nu doar că s-a calificat pentru a patra oară în carieră în sferturile de finală la US Open, dar este și singura jucătoare, alături de Serena Williams, care o bate pe Simona de două ori în timpul acestei veri de vis pentru româncă. De fiecare dată cu o notă de subsol însă. La Bastad, printr-o retragere. La New York, cu gândul acelui final de set care nu s-a mai jucat niciodată conform cu scenariul inițial.

Nu e nici pe departe o dramă pentru Simona. Vom mai reveni asupra acestei idei, dar pentru moment merită spus atât. E o înfrângere dureroasă, asta-i clar. Simona trebuie că a simțit că e un meci pe care putea și trebuia să-l câștige, iar asta o va frustra. Se va gândi o vreme la șansa imensă ratată, la culoarul pe care l-ar fi avut către semifinale (sfert de finală cu Vinci, pe care o învinsese la 1 și la 0 în ultimul meci direct). Dar amărăciunea momentului va trece repede, iar Simona va realiza la fel de repede cât de grozav a fost sezonul ei, unul în care mai sunt multe meciuri de jucat și de câștigat. Într-un fel, poate e chiar mai bine așa. Va rămâne pe 19, cu potențial de a coborî până pe 21, în funcție de celelalte rezultate, dar e plasată foarte bine pentru a se apropia oricum de Top în următoarele luni. Poate că în cazul în care ar fi ajuns în semifinale, saltul prea brusc (dintr-un punct de vedere) într-o fază atât de avansată și în Top 10 ar fi avut efecte contrare. Ar fi fost greu de manageriat. Așa însă, e o înfrângere care nu face decât să-i deschidă apetitul și mai mult Simonei. E o înfrângere grea, dar o lecție grozavă pentru viitor. Un viitor care îi aparține Simonei, cu siguranță.

Tiebreak-ul

 

Ploaia a oprit optimea de finală dintre Simona Halep și Flavia Pennetta exact într-un moment crucial, la minge de set pentru Simona în setul secund, după ce italianca îl câștigase pe primul: 2-6, 5-4, 40-30. Dat fiind că, foarte probabil, va fi o pauză mai lungă, forecastul restului zilei nefiind deloc unul prietenos la New York, se poate spune că vorbim despre două meciuri diferite. Așa că le vom trata diferit, în speranța că vom putea vorbi (și scrie) ceva mai târziu despre un final fericit.

Actul I. În care Pennetta domină, iar Simona revine din pumni

A fost obosită? A fost apăsată de presiunea diferită în care s-a jucat acest meci? A fost, pur și simplu, depășită de adversară? A fost doar neinspirată la începutul meciului? Câte puțin din fiecare, dacă nu cumva toate în egală măsură. Cert e că Simona a început nefast meciul cu Pennetta, pierzând destul de clar un prim set în care italianca a dominat cu autoritate. Am mai scris despre oboseala Simonei, inclusiv (sau mai ales) după meciul cu Watson, însă de data asta n-aș arunca totul în spatele scăderii rezistenței fizice a jucătoarei noastre. Pennetta a jucat aproape impecabil în primul set, a fost jucătoarea mai bună și mai agresivă. A servit bine și variat, dictând cu primul serviciu, cu care a câștigat 100 la 100 din punctele jucate atunci când l-a pus în teren. N-au fost multe lucruri pe care Simona le putea face și, dacă e comod în general să căutăm scuze, e de preferat să dăm credit adversarei. Flavia a jucat ca în vremurile bune, cu autoritatea celei care se simte pe terenul propriu, pe care îl adoră și în care se simte în siguranță. Dacă anul trecut n-a jucat la Flushing Meadows, fiind accidentată, la ultima ei apariție aici, cea din 2011, a făcut sferturi de finală, la fel ca și în 2008 și 2009. Este, de altfel, cel mai bun Slam al Flaviei și în prima parte a meciului a arătat exact de ce.

Pennetta a lovit mingea foarte adânc, împrumutând ceva din calitățile Simonei din acest punct de vedere. A variat foarte inspirat cu o serie de scurte la care Simona nici n-a alergat în primă fază. Apoi a alergat, dar nu le-a ajuns, apoi le-a ajuns, dar nu le-a pus în teren, apoi le-a pus în teren cu un efort uriaș și cu un rezultat excepțional, din punct de vedere tehnic (vezi faza din game-ul șapte al setului doi, revenim).

Scurtele i-au tăiat răsuflarea Simonei și i-au sporit încrederea italiencei. A continuat să joace cu agresivitate, iar break-ul obținut în game-ul patru a fost suficient să rupă complet echilibrul primului set. Mai puțin îngrijită în lovituri decât în alte ocazii, Halep a arătat și a fost a doua cea mai bună jucătoare de pe teren, iar Pennetta a închis setul cu un alt break, cu un retur bine plasat în colț, echivalent cu un mesaj.  

Dar în Slamuri nu poți ajunge departe fără astfel de meciuri. Pentru setul secund erau posibile două scenarii: Fie Simona își curăța jocul de erorile neforțate și începea să găsească soluții pe retur, reechilibrând astfel jocul, fie Pennetta continua să o țină la distanță pe tânăra ei adversară, închizându-i orice cale prin care să reintre în meci. 

Ce s-a întâmplat a fost o combinație între cele două. Pennetta n-a scăzut (nu în primă fază, cel puțin) ritmul, ba chiar a început la fel de brutal, cu un hold la zero. Din fericire, Simona s-a mai liniștit și a început să crească în consistență. După ce a răspuns, la rându-i, cu un game câștigat la zero, Simo a început să se apropie de Pennetta pe serviciul acesteia. A urmat o perioadă a jocului despre care ultrafolosita sintagmă „extrem de disputat” nu spune fidel toată povestea. Alergată în defensivă pe tot terenul, dar fără să renunțe vreo clipă la luptă, Simona a rămas cu încăpățânare în coasta italiencei, chit că șansele de break s-au dus așa cum au venit. Să fi fost acele trei mingi de break ratate punctul de cotitură în dinamica jocului pe care-l așteptam cu toții, iar Simona a trecut pe lângă el? După aceste șanse irosite, a urmat inevitabilul, un game slab pe serviciu, iar Pennetta se desprindea la 6-2, 4-2, spre stupefacția Simonei care a privit câteva frânturi de secundă în gol, nevenindu-i a crede. Românca se găsea într-un moment critic, aproape decisiv, din care se iese greu sau nu se mai iese deloc. Dar punctul de cotitură abia acum venea. A urmat un game uriaș, despre care s-ar putea să descoperim, peste câteva zile, că a jucat un rol din cale afară de important, dacă nu cumva decisiv, în imaginea de ansamblu a participării Simonei la acest US Open. 

Fără să-i mai rămână multe de pierdut, Simo a început mai agresiv și s-a dus repede la 40-15. Alte două șanse de break, dar Pennetta le-a jucat pe ambele excelent. A fost și game-ul în care s-a petrecut faza de care aminteam mai sus: chemată încă o dată la fileu cu o scurtă, Simona a ajuns și a plasat foarte inteligent mingea, în colțul din spatele Pennettei, o execuție de mare finețe, foarte dificil de executat din acea poziție. A zâmbit apoi ștrengărește către boxa ei, apreciindu-și, parcă, lovitura, apoi a spus un „Nu mai pot”, dar un „Nu mai pot” care putea însemna atâtea lucruri, nu neapărat că nu mai poate din punct de vedere fizic. Putea însemna că nu mai poate (nu mai suportă) cu atâtea scurte, cu fileul care i-a jucat feste în câteva rânduri, cu mingile de break ratate în serie sau cu propriile-i erori și alegeri. La a opta șansă de break, Simona a reușit, în sfârșit, break-ul salvator, relansând meciul cu un winner fabulos din alergare care a plutit prin fața Flaviei. 

Și asta n-a fost totul: Halep a consolidat cu serviciul, și a continuat cu un alt break, blitz, trecând în avantaj pentru prima dată în meci. A servit pentru set, moment în care ploaia torențială a început să cadă chiar din timpul punctului care i-a adus minge de set. Și apoi pauză. 

O pauză care a venit în cel mai prost moment pentru Simona. După break-ul de la 3-4, românca își regăsise jocul și inspirația, iar momentul era în întregime al ei. Dincolo, Flavia avea de luptat cu frustrarea că n-a reușit să termine meciul la timp înainte de ploaie, deși a avut 6-2, 4-2 și serviciul, deși a jucat fabulos vreme de trei sferturi din el. În plus, după pierderea serviciului, jocul Flaviei practic s-a prăbușit pe loc. Întreruperea cauzată de ploaie nivelează însă acest context emoțional, dându-le ambelor șansa să o ia de la capăt. În plus, stresul provocat de eterna încălzire/reîncălzire/așteptare este primit diferit de jucători și poate juca și el un rol. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o situație în care, la revenire, ea va beneficia de o minge de meci.

Cu siguranță că sunt și avantaje pentru Simona (odihnă, sfaturi, etc), dar evident că ar fi fost de preferat pentru ea ca meciul să continue. După o întrerupere atât de consistentă, vorbim, practic, despre un alt meci. Să-i ținem pumnii Simone să-l înceapă cu un as, apoi să-l ducă la capăt așa cum ne-a obișnuit.

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi