Linia dreaptă în ATP Race to London. Cine are cele mai mari șanse să se califice la Turneul Campionilor

Spre deosebire de circuitul feminin, unde, așa cum am scris, lucrurile sunt în mare parte decise în ce privește Road to Singapore, în ATP ne pregătim pentru una dintre cele mai spectaculoase curse de calificare la Turneul Campionilor din ultimii ani. E consecința firească a unui sezon imprevizibil, în care plutonul nu doar că a mai redus din diferența față de Big Four, ba chiar și-a împărțit frățește titlurile de Slam cu faimosul grup care a confiscat tenisul în ultimii ani. Implicit, și clasamentul din zona locurilor 5 – 11 e mai strâns ca în alți ani.

Mai mult, unul dintre membrii Big Four, Andy Murray, este prins în bătălia pentru ultimele locuri și riscă să rateze pentru al doilea an consecutiv întâlnirea cu O2 din Londra, locul unde sezonul își încheie socotelile. În 2013, Andy a fost accidentat și a trebuit să spună pas, chiar dacă obținuse dreptul de a juca; de data aceasta, el suferă consecințele unui sezon mediocru pentru standardele lui și, cel mai probabil, va fi nevoit să lupte până la ultimele puncte puse în joc. E al doilea sezon la rând în care unul dintre Big Four trăiește periculos în ce privește calificarea. Anul trecut, Roger Federer s-a autoinclus în plutonul de opt grație unui reviriment de final, venit în sezonul de indoor. De văzut dacă Andy va reuși același lucru anul acesta.

Dar care e situația concretă în Road to London? Explozivă. Trei jucători sunt calificați. Alți doi stau foarte bine. Alți șase sunt aproape umăr la umăr, în ceea ce va fi, probabil, un final de sezon pasionant. Și partea bună e că s-ar putea să avem și câteva figuri noi la O2 cu această ocazie.

Înainte de a trece mai departe, trebuie spus că, dacă WTA a început de câțiva ani și a accelerat anul acesta strategia prin care caută să dea o importanță și un aer aparte Turneului Campioanelor, competiția similară masculină se bucură deja de acest statut. ATP World Tour Finals, sau Turneul Campionilor, este nu doar un eveniment de succes din punct de vedere financiar, ci și un show sportiv de excepție. Mutarea la Londra, în remarcabilul O2, a însemnat pasul următor pentru competiția produsă de ATP, care, anterior, se plimbase pe la Shanghai (2005 – 2008), Houston (2003-2004), din nou Shanghai (2002), Sydney (2001), Lisabona (2000) și Hanovra (1996-1999). 1999 este anul în care ATP și ITF (for care organiza o competiție rivală sub numele de Grand Slam Cup) au ajuns la o înțelegere să nu se mai concureze, iar Tennis Masters Cup, numele sub care a funcționat până în 2008, a început să crească.
Rebranduit în 2009, de când a trecut la Londra, sub numele de ATP World Tour Finals, turneul a cunoscut un succes fantastic, în special datorită distribuției inteligente a programului și a aerului de gală pe care l-a căpătat, un “Super Bowl” al tenisului, așa cum l-a descris Chris Kermode, fostul director al turneului și actual CEO al ATP.

Din 2009, peste 1,4 milioane de fani au urmărit live competiția, iar prestigiul competiției a crescut de la an la an. Într-atât de mult încât Londra a primit o extindere a contractului inițial, care expira în 2013. Noua înțelegere e valabilă până la anul, inclusiv, însă se pare că sunt șanse foarte mari ca să fie semnat un nou contract. Asta, în ciuda opoziției puternice a lui Rafa Nadal, care a cerut ca turneul să fie mutat în 2015, argumentând că nu este corect ca un turneu care decide premiantul anului să se joace mereu indoor hard, în condițiile în care, procentual, foarte multe dintre turneele din calendar se joacă pe zgură. Djokovic, la rândul său, a susținut ideea mutării turneului la fiecare trei ani, însă a arătat că e problematică găsirea unei locații care să respecte toate bifele cerute: suprafață, climă, piață bună pentru tenis, succes de casă.

Până una-alta, vorbim despre Turneul Campionilor de la Londra, o competiție pe care toți jucătorii o iubesc și la care își doresc să joace. Un motiv în plus pentru a urmări eforturile lor pe această linie dreaptă pasionantă.

De unde plecăm:

Clasamentul Race to London, valabil la startul acestei săptămâni, este următorul:

1. Novak Djokovic 8.195, 2. Roger Federer 7.020, 3. Rafael Nadal 6.690, 4. Stan Wawrinka 4.795, 5. Marin Cilic 3.935, 6. Kei Nishikori 3.845, 7. David Ferrer 3.535, 8. Tomas Berdych 3.510, 9. Milos Raonic 3.485, 10. Andy Murray 3.430, 11. Grigor Dimitrov 3.360, 12. Jo-Wilfried Tsonga 2.650, 13. Ernests Gulbis 2.445, 14. Roberto Bautista Agut 1.800.

Cine, ce, cum

Cum spuneam, trei jucători sunt deja calificați, iar lectura numelor lor te face să crezi că suntem încă în 2008. Sau 2011. Sau orice alt an din ultimii 8-9: Djokovic, Federer, Nadal. Deși niciunul n-a mai dominat anul acesta, fiecare s-a remarcat prin momente strălucitoare de-a lungul sezonului. Djokovic a câștigat și a pierdut titluri fix invers față de așteptările puse în el, Nadal a câștigat din nou zgura, iar Federer a fost foarte aproape de câteva trofee mari și a câștigat suficient cât să-și asigure cu multe luni înainte calificarea.

Sub ei vin cei doi campioni surpriză de la Australian Open și US Open, Stan Wawrinka și Marin Cilic. În ciuda interminabilului șir de rezultate contradictorii, Stan e deja cu un picior la Londra, acolo unde anul trecut, ca debutant, obținea o semifinală ce anunța cumva explozia din Australia. La rândul său, Cilic e bine poziționat și, oricum, pare capabil să mai obțină puncte fie și numai din inerția victoriei de la New York.

Dar cei doi mai au un argument: o regulă a ATP care protejează acei campioni de Slam care nu obțin biletele în mod direct. Până la maxim doi campioni de Grand Slam care sunt clasați între locurile 8 – 20 ATP intră pe Selection List, alături de primii șapte clasați în Race to London, de unde se alege, în ordinea rankingului, grupul de opt jucători calificați, plus cele două rezerve. Cu alte cuvinte, dacă, ipotetic, Wawrinka ar încheia Race-ul pe 9, iar Cilic pe 11, atunci Wawrinka s-ar califica, iar jucătorul de pe locul 8 din Race, alături de locul 9, vor ocupa pozițiile de rezerve.

Dar, la cum arată lucrurile, și Stan și Marin sunt în cărți pentru calificare directă. Ceea ce ne duce la următorul grup de jucători, unde, de fapt, se dă marea luptă, pasionantă din punct de vedere al calculelor și al posibilităților.

Cu 3.250 de puncte încă în joc, în teorie orice e posibil, chiar și un sprint al cuiva din afara Top 15. În practică, toți jucătorii de la locul 6 (Kei Nishikori) la locul 11 (Grigor Dimitrov) își vor disputa cele trei locuri rămase, plus două locuri de rezerve. Tsonga și Gulbis ar putea să emită pretenții doar dacă vor reuși un rezultat mare, în vreme ce calculele fanteziste se opresc la locul 14.

Ce mai e de jucat

Săptămâna 1 (curentă)

Beijing (500 de puncte): Djokovic, Nadal, Cilic, Berdych, Murray, Dimitrov, Gulbis (cu toții încă în turneu)
Tokyo (500): Wawrinka, Ferrer, Tsonga (deja eliminați), Nishikori, Raonic (în turneu)

Săptămâna 2
Mastersul de la Shanghai (1.000): Toți jucătorii cu șanse vor fi la start. Revine și Federer.

Săptămâna 3
Moscova, Stockholm, Viena (toate 3, turnee de 250)

Săptămâna 4
Basel, Valencia (turnee de 500)

Săptămâna 5
Paris (1000)

Săptămâna 6
Pauză: de anul acesta a fost implementată pauza de o săptămână între Mastersul de la Paris și WTF.

ATP World Tour Finals
9 – 16 noiembrie

 

Formă și șanse

Stan Wawrinka: oscilant încă de după AO, Stan rămâne capabil să câștige orice turneu sau să piardă oricând în turul 1. Dar e cvasicalificat. 95 la sută.

Marin Cilic: croatul se anunță un pretendent și la alte titluri. Nu e niciun motiv pentru care n-ar putea replica forma de la New York și în continuare. 80 la sută.

Kei Nishikori: campionul nipon și-a făcut deja o favoare câștigând la Kuala Lumpur și e bine poziționat și săptămâna asta, la Tokyo. Un nou titlu l-ar plasa foarte bine. Dacă rămâne sănătos, pare un pariu bun pentru debutul la Londra. 70 la sută.

David Ferrer, Tomas Berdych: dezamăgirile toamnei. Cei doi veterani țin cu greu pasul, în special Ferrer, deja într-o serie de trei înfrângeri la rând. Vor fi ținte pentru cei din plutonul urmăritor, iar dacă nu-și regăsi forma, riscă să piardă Londra anul acesta. 40-50 la sută

Milos Raonic: Canadianul are o semifinală și un sfert de Slam, plus alte câteva parcursuri notabile, dar s-ar putea să nu-i ajungă. Anul trecut n-a jucat deloc grozav indoor. Are o șansă bună la Tokyo, însă, în această săptămână. 40-50 la sută

Andy Murray: Oaia neagră a grupului, în tot felul de sensuri. În teorie, n-ar fi trebuit să se afle aici, în practică risca să-și compromită de tot șansele, dar titlul câștigat la Shenzhen a venit când trebuia. Experimentat cu astfel de situații, capabil mereu de rezultate bune în Asia, Murray are timp să-și rezolve clasamentul. Are și un atu în plus: dacă va ajunge într-un meci de care pe care, e mai experimentat decât aproape toți oponenții săi. Șanse: 60-70 la sută

Grigor Dimitrov: Cumva ca Raonic, Grigor a făcut progrese anul acesta și va fi interesant de urmărit cum va răspunde unei astfel de provocări întinse pe mai multe săptămâni. Dimitrov luptă de ceva timp cu eticheta de “soft”: un duel pentru Londra, câștigat în luptă directă, i-ar crește acțiunile. Șanse: 40-50 la sută

Jo-Wilfried Tsonga, Ernests Gulbis: Nu că n-ar avea jocul care să-i ducă la O2, dar la amândoi sunt motive de neîncredere din alte motive. Atât Jo, cât și Ernie au nevoie de un titlu important ca să recupereze ecartul. Oricare dintre ei ar fi o prezență oportună la Londra, dar mai rămâne să și poată ajunge acolo. Șanse: 10-20 la sută

 

În partea a doua a articolului: Lupta pentru locul 1