Identitate versus progres. Tenisul caută soluții la provocările vieții moderne. Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic?

Treizecizero | 21 noiembrie 2017

Săptămâna trecută, la Londra, reprezentanții celor 4 turnee de Grand Slam s-au întâlnit pentru a dezbate o agendă oarecum radicală, cu mai multe schimbări luate în calcul pentru a fi implementate chiar din 2018. Unele dintre acele schimbări au putut fi văzute testate recent, la Next Gen Finals: shot clock, încălzire limitată, no let, și liber la coaching. Wimbledon deja a dat de înțeles că se va opune într-o bună măsură unor schimbări radicale. Roland Garros și Australian Open par mai interesate să experimenteze lucruri, în vreme ce US Open deja a intrat pe drumul acesta în 2017. Comentăm impactul schimbărilor, în formatul nostru de întrebări și răspunsuri

Camelia:

Pe NextGen Finals n-am stat doar noi cu ochii ca să vedem ce iese din toate inovațiile propuse, ci și ăi bătrâni, care au fost întrebați ce cred imediat cum au pus piciorul în sala de conferințe de la Londra. E interesant cum Federer și Nadal, credincioși posturilor lor complementare, au reacții diferite la schimbare, ca la restul chestiilor pe care pun mâna. Rafa este sceptic din start; formația sa este conservatoare, contra riscurilor și schimbărilor, însă atunci când sunt inevitabile, le acceptă stoic și încearcă să se adapteze la fel cum a făcut toată cariera, ridicând din sprâncene și trecând de-a dreptul prin ele când nu poate să le ocolească. ”Acest sport e bazat pe tradiție – nu s-au făcut prea multe schimbări în istoria sa. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că trebuie schimbări, dar dacă e nevoie ca sportul să devină mai atrăgător pentru fani, atunci aceasta e calea.”

Federer, pe de altă parte, e mai nuanțat și mai analitic. Se uită la care schimbări i-ar conveni și care nu, pentru că nu sunt toate la fel. Drastice sunt cele legate de scor și Roger a avut niște observații foarte interesante despre modificarea lungimii seturilor și gameurilor. ”Seturile mai lungi îți permit să întinzi perioada în care conduci. Ai timp să faci mai multe lucruri, să încerci chestii noi. Invers, atunci când fiecare punct contează atât de mult, nu mai ai așa mult spațiu de manevră.” Sunt avantaje și dezavantaje în ambele sisteme, dar și lui Federer i se pare că scurtarea seturilor ar fi o schimbare prea mare, pentru că ar modifica felul cum se joacă.

Vedem acest lucru deja la dublu, unde schematizarea stilurilor de joc este esențială pentru încheierea punctelor, mai ales a celor decisive. E prea riscant să încerci să improvizezi când miza este atât de mare. Probabil și la simplu, jucătorii ar alege să se bazeze pe scheme fixe la punctele decisive: deja o fac destul de des, dar probabil o vor face și mai des pentru a contrabalansa doza de hazard inerentă într-un sistem de scor care nu le va mai da o a doua șansă.

Codruț:

Schematizarea asta este unul dintre motivele pentru care îmi place dublul. E interesant de urmărit un game întreg fără să te intereseze mingea, să te uiți doar la jucători și la traseele lor. Aveam un prieten care se uita la meciurile de baschet în felul următor: primele două sferturi admira meciul în sine, arucările de 3 puncte, showul de pe margine, pasele frumoase. Iar în ultimele două sferturi făcea abstracție aproape complet de minge și urmărea doar deplasarea jucătorilor, automatismele din echipă. Ca și-n tenis, se pot observa tipare, o înlănțuire de reacții care fie îți aduc punctul, fie lucrează în beneficiul fazelor următoare.

În tenisul de dublu, există un paradox încântător, pe care la simplu nu îl găsim. Pe de o parte, viața dubliștilor pe teren is a game of inches, iar victoriile îți pot scăpa într-o fracțiune de secundă. Pe de altă parte, serviciul, cea mai importantă lovitură din tenis, nu trebuie să fie perfect sau să caute așii, astfel că presiunea (până la deuce) este resimțită mai blând. Dacă jucătorii de simplu ar sta mai mult de vorbă cu dubliștii pur-sânge, sunt convins că ar învăța foarte multe de la ei (nu doar eternul ”are joc bun la fileu, se vede că joacă și dublu).

***

În Shop găsești, până la 1 decembrie, o ofertă gândită pentru cei care vor mai mult 30-0 dintr-o dată 😉 Primești un tricou la alegere, o revistă Pe Curat din 2017, o revistă Pe Curat de colecție (best-of all time 30-0) + un voucher de 30 de lei cu care să te întorci la cumpărături mai avantajoase cu altă ocazie! Ia-ți un pachet super avantajos de aici și ai și transportul gratuit. Economisești 75 de lei!

***

Camelia:

Sunt bune schemele, nu zic, dar nu știu dacă mi-ar plăcea ca la egalitate toți dreptacii să servească de fiecare dată cu exteriorul ca să termine apoi punctul în terenul deschis. Și de când teoria asta că la dublu serviciul nu-i așa crucial ca la simplu? Dacă n-ai serviciu și/sau voleuri excelente credeam că n-ai ce căuta la dublu.

Dublul mi se pare interesant ca preview pentru ce-ar însemna la simplu scurtarea scorului prin eliminarea egalității (nu mai zic de seturi mai scurte). Meciurile de dublu sunt mult mai mult la mila hazardului (vezi ultimele două înfrângeri ale perechii Tecău/Rojer, în care au câștigat mai multe puncte decât adversarii lor) sau a inspirației de moment. Ar fi mult mai multe upseturi decât avem acum. La fel și dacă se reimplementează sistemul cu doar 16 capi de serie în loc de 32 (N.R: citește update-ul de la finalul articolului), vom avea niște prime săptămâni mult mai ”interesante” la Slamuri. Mă încearcă sentimente amestecate în legătură cu aceste lucruri: pe de o parte, ca om care stă ore în șir cu nasul în tenis, sunt pentru scurtarea duratei meciurilor. Pe de altă parte, nu vreau să se termine un meci și să mă uit lung la ecran întrebându-mă ce naiba s-a întâmplat. Meciurile de dublu mi se par îngrozitor de greu de scris tocmai din acest motiv, pentru că sunt extrem de fragmentate.

Codruț:

Meciurile de dublu nici n-ar trebui să fie documentate în scris. Fiecare meci ar trebui să aibă următoarea cronică: ”Tecău și Rojer au jucat cu X și Y și au pierdut/câștigat cu scorul ăsta. Cum a fost? Eh, trebuia să vedeți meciul!”.

Acum serios, tenisul s-a schimbat mult, dar, într-un fel, el revine mereu din zona din care a plecat. Până-n anii 80, jucătorii erau nevoiți să aibă un joc bun la fileu, pentru că, dacă nu făceai voleuri, era greu să termini punctul. Apoi a venit Lendl și a spus:
”Am racheta asta, uite cum facem: dăm tare în ea, nene”.
”Aha, și apoi venim la fileu și pac, facem winner. Smart”.
”Nu nu, boss, a răspuns Ivan neamuzat; dăm tare și *ăla* e winnerul”.

Astăzi, numai câțiva curajoși (tot mai puțini – of, Llodra, of, Radek!) mai vin la fileu, iar forța, înalțimea, serviciul sunt ingrediente de bază. Noua ordine evolutivă a creat jucători ca Rafa, care, la rândul lui, a creat reguli noi. De exemplu, știam că o scurtă pusă în condiții ideale, din apropierea fileului, cu adversarul dincolo de baseline, înseamna winner. Nu mai e cazul. Nadal ne-a întors în timp, la vorbele lui Lendl, dar a schimbat coordonatele: jucătorii nu au altă șansă decât să lovească tare, ”prin el”, pentru a câștiga punctul.

Camelia:

Tocmai de asta mi-e teamă: că simplul, ca și dublul, va deveni de nedocumentat dacă se scurtează gameurile sau seturile. Seturile scurte modifică suspansul și elimină crescendo-ul necesar punctului culminant – sunt complet anticlimactice. La început, idea eliminării avanatajului mă atrăgea, părea mai prietenoasă. Acum, nu mai știu. E ca și cum jucătorii nu se mai află la cârma meciului, ci scorul: cine nu-i gata e luat cu lopata la punctul decisiv fără discuții. De fapt dilema care mă frământă este cum poți scurta meciurile fără să schimbi scorul. Restul timpilor morți s-au redus la maxim (shot-clock, arbitraj electronic, no let, no warm-up), nu mai avem de unde lua decat de la scor.

Însă dacă intrăm în interiorul seturilor și game-urilor, ciuntim ritmul la fel implacabil ca fuxul și refluxul de care tenisul are nevoie ca să creeze tensiune (emoțională pentru spectator, narativă pentru jurnaliști). Singura soluție este cred să fie lăsate în pace gameurile și seturile și să se generalizeze sistemul două din trei cu tie-break în decisiv și la Slamuri. Împreună cu o eventuală reîntoarcere la sistemul de 16 capi de serie, să vezi atunci distracție pentru rechinii care erau obișnuiți să defileze prin prima săptămână. Ce zici? Win-win pentru toată lumea?

Codruț:

Televiziunile ar fi beneficiarul (aparent) cel mai important al unei astfel de schimbări de scor, chiar dacă putem găsi avantaje și pentru alți stakeholderi. Însă în ciuda experimentelor recente, nu cred că va umbla nimeni la scor prea curând. Meciuri mai scurte înseamnă timp economisit, dar timpul ăsta nu însemnă mare lucru dacă pierzi prin alte părți. Formatul actual e doar o verigă din tot ce înseamnă tenisul, dar poate influența multe chestii – prețul biletelor, prețul drepturilor TV, audiențe sau, în contextul schimbării de generații, chiar atașament față de noile fețe. Deci, nu cred că vom vedea schimbări permanente prea curând, deși personal, nu m-ar deranja. Am învățat că mă pot adapta la orice are tenisul să arunce în mine. Cât despre două din trei la slamuri, încă nu am o părere foarte clară. Ca regulă de lucru, mai întâi aștept să se pronunțe maestrul CTP în chestiunile capitale în sport. Glumesc, sunt împotrivă 🙂

 

***

Later Update: Slamurile au adoptat ideea revenirii la sistemul de 16 capi de serie din 2019

Întâlnirea de la Londra a reprezentanților celor patru turnee de Grand Slam s-a lăsat cu câteva decizii și amendamente la reguli care vor fi adoptate începând cu anul viitor.

Cea mai importantă decizie, dar și cea care a suscitat cele mai multe comentarii, privește revenirea la sistemul cu 16 capi de serie la Slamuri începând cu 2019. Slamurile au funcționat cu 32 de capi de serie abia din 2001 încoace, când ideea a fost împinsă în față de către US Open, cu ideea clară de a favoriza numele mari să ajungă în fazele mai avansate ale competiției, când începeau meciurile cuprinse într-un contract de televizare important. Inițial, schimbarea era însoțită de un acord ca seeding-ul să se facă ținându-se cont de rezultatele înregistrate pe suprafața respectivă – reamintește NY Times – însă la ora actuală această idee mai este regăsită într-o oarecare măsură doar la Wimbledon.

E de discutat în ce măsură sistemul cu 32 de capi de serie a contribuit la stabilitatea din tenisul masculin (sau la imprevizibilul din cel feminin), însă e clar ce se dorește prin revenirea la sistemul de 16: meciuri mai tari în primele runde. Dacă asta va duce la meciuri mai slabe în rundele finale, rămâne de văzut.

Celelalte idei adoptate de Slamuri se referă la aplicarea strictă a regulii de 25 de secunde la serviciu cu ajutorul unui „serve clock”, regulă testată la US Open anul acesta, în calificări. Pentru asta se va renunța la precedenta regulă de 20 de secunde între puncte, dar a cărei aplicare era la latitudinea arbitrului.

Warm-up-ul nu poate depăși de acum 5 minute (plus un minut începând cu intrarea pe teren și un minut între încălzire și startul meciului). Iar subiectul jucătorilor care intră într-un Slam deși au probleme medicale, doar pentru a-și asigura cec-ul, a fost și el tratat, conform regulilor următoare:

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi