Final oficial de Big Four? Marin Cilic face meciul vieții, îl învinge pe Federer. Finala US Open e Nishikori – Cilic!

Într-o zi istorică la US Open, Marin Cilic a produs a doua mare surpriză a zilei la US Open. Croatul l-a învins clar pe Roger Federer în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-4 și s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei.  Ceva mai devreme, Kei Nishikori îl eliminase pe Novak Djokovic; marii favoriți ai turneului au capotat unul după altul, în cea mai surprinzătoare zi de tenis a sezonului.

Finala dintre Nishikori și Cilic se va juca luni. Cei doi s-au mai întâlnit în șapte ocazii anterior, japonezul câștigând cinci dintre aceste meciuri, trei dintre ele pe hard. Va fi prima finală de Grand Slam din 2005 încoace care nu-i are la start nici pe Federer, nici pe Nadal, nici pe Djokovic! 

Cineva spunea pe Twitter că victoria obținută de Kei Nishikori cu câteva zeci de minute înainte ca Federer și Cilic să intre pe teren a schimbat cu totul dinamica pentru croat; i-a dat și mai multă convingere că poate replica performanța japonezului. Dar Cilic avea deja suficientă încredere în el. Încredere plus foame, ambele acumulate pe parcursul unui sezon în care a mers mult pe sub radarele tuturor. Radarele erau preocupate să vadă în Dimitrov sau în Raonic următorul finalist surpriză, dar finaliștii surpriză erau alții, și s-au ridicat chiar din mijlocul grupului de jucători denumiți adesea “linia a doua”: un grup de jucători potenți, aflați prin circuit de ceva ani deja, care se învârt de regulă între locurile 9-25, care se mulțumesc cu turneele insignifiante pentru Big Four și care sunt adesea ponegriți cu etichete de tipul “underachiever”, ca și când toată lumea ar trebui să aibă loc în Top 5, eventual în același timp.

Din acest punct de vedere, bombele detonate azi într-un interval de câteva ore de către Nishikori și Cilic înseamnă o revanșă enormă a acestui grup. Veniți din “linia a doua”, Kei și Marin au meritul de a fi crezut în șansa lor contra unor adversari în fața cărora, în alte ocazii, n-ar fi mișcat în front. Așa a fost posibilă una dintre cele mai improbabile finale de Slam ale ultimului deceniu.

Roger Federer are o lungă tradiție de a răspunde negativ pe teren după ce principalul său rival dintr-un Slam este eliminat pe neașteptate iar asta, cumva, îi deschide calea spre titlu. E ca și cum inopinatul situației îl scoate din ale lui și-l descumpănește, stricându-i reperele pe care și le luase în turneu. La RG 2009 de exemplu, când Rafa a pierdut cu Soderling, Federer, căruia i se deschidea astfel o poartă imensă către primul titlu la Paris, era cât pe ce să piardă prompt cu Tommy Haas, a doua zi, și numai o revenire in extremis de la 0-2 la seturi l-a salvat. La Wimbledon 2012, Federer a ieșit din turneu imediat după ce Rafa făcuse același lucru. În multe alte situații, elvețianul a răspuns la fel după o surpriză care îi ușura traseul: jucând prost.

Dar de data asta nu a mai fost vorba despre el. Spre liniștea lui, Federer a jucat decent. Nu strălucit, dar în niciun caz rău. Ghinionul lui a fost că nu a contat câtuși de puțin cum a jucat sau cum n-a jucat el. Marin Cilic, la 25 de ani și la patru ani distanță de vremea în care atingea career high-ul său de până acum (locul 9), și-a câștigat astăzi dreptul de a fi privit cu alți ochi, cu totul alți ochi decât până acum.

În multitudinea de reacții cu care ploua pe Twitter în timpul meciului, pe cât de bine juca Cilic, pe atât de des reapărea la suprafață o etichetă. Paranteză, în tenis etichetele se pun ușor, de către oricine, și se șterg greu spre deloc. Tenisul feminin e oribil – etichetă. Murray e pusher – etichetă. Trei sferturi dintre băieți și 95 la sută dintre fete au mentalul în piuneze – etichetă. Și câte și mai câte alte asemenea. De regulă, trebuie să faci ceva ieșit din comun ca să-ți ștergi eticheta lipită pe frunte cu o ușurință aproape trivială.

Cilic avea și el eticheta lui. Cea care reapărea pe Twitter reamintea de dificultățile avute în trecut de Cilic, în a închide meciurile atunci când ajunge la linia de sosire. “Vă mai amintiți”, ziceau oamenii pe Twitter, “Cilic e cel care l-a condus cu un set și cu 5-1 pe Murray. Și juca excepțional. Apoi a pierdut”. Sau. “Cilic l-a scurtcircuitat pe Nole cu 6-1 la Indian Wells. Apoi a pierdut”. Sau. “Cilic a avut 2-1 la seturi cu Nole la Wimbledon. Apoi a pierdut”. Poți să-i înțelegi pe toți cei care, în ciuda faptului că-l vedeau pe Marin dezlănțuit, se îndoiau că acesta chiar va duce treaba la bun sfârșit.

Dar, de data asta, Cilic a avut alte idei. Și-a șters eticheta cu zgomot, privindu-și în ochi faimoasa-i victimă și potolind publicul care cerea insistent prelungirea meciului. Când a venit momentul, Cilic s-a așezat la linia de serviciu și a pus unul, doi, trei ași la rând. Cel mai bun mod de a-l bate pe Federer, de a înlătura orice urmă de dubiu, e să nu-i dai mingea nici măcar un pic, ca nu cumva să scoată din tolbă vreuna dintre minunile lui obișnuite. La al patrulea punct, Federer a apucat să atingă mingea, dar timpul pentru minuni se dusese: Cilic a închis meciul cu un alt winner, al 43-lea, la care Federer, înfrânt, n-a mai schițat nicio urmă de apărare.

N-avea cum să se mai apere, pentru că nu reușise să facă asta nici în restul meciului. Cilic i-a luat racheta din mână și nu l-a lăsat să joace, dictându-i condițiile. “Marin s-a schimbat mult în ultima perioadă, când joci cu el acum ai sentimentul că el poate controla”, spunea Federer înainte de meci, și exact asta s-a întâmplat. Numai că n-a mai fost doar un “sentiment”, o “impresie”: a fost o realitate executată perfect de croat.

“Va trebui să-și impună primul serviciu, așa cum a făcut-o pe alocuri la Toronto”, scriam în preview, și Cilic a făcut mai mult decât atât. A servit aproape fără greșeală – cifrele sunt elocvente: 13 ași, doar două mingi de break înfruntate, doar șase puncte pierdute pe primul serviciu. Când mingea a rămas în joc, Federer a trebuit fie să se apere pe rever, unde a fost torturat de reverul cu două mâini direcționat cu adâncime și putere de croat, fie a făcut eforturi disperate să lungească punctul și să treacă în poziție de atac. A apucat doar în rare ocazii, pentru că Cilic a fost mereu impozant în schimburi, lovind curat, fluid și puternic, foarte puternic. Vulnerabil la big hitteri și în trecut, în anii lui de glorie, Federer n-a prins câtuși de puțin o continuitate în joc, pentru că Cilic respingea din start orice tentativă de revenire fie cu un as, fie cu o lovitură direct câștigătoare.

Federer l-a ajutat un pic pe croat să-și găsească ritmul: break-ul cedat în primul set, de la un avantaj de 40-0, avea să se dovedească foarte costisitor, în fruntea listei de momente psihologice ale lui Federer, listă cu doar o singură altă liniuță – breakul din startul setului trei. Atunci, fanii elvețianului începuseră să spere că minunea cu Monfils s-ar putea repeta. Replica lui Cilic a fost strălucitoare, iar când croatul, în spatele unor retururi devastatoare, a fugit către bancă având rebreakul în buzunar, Federer trebuie să fi înțeles că șansele lui se împuținaseră dramatic. Azi n-avea cum, nu putea să se întâmple un nou Monfils, pentru că Cilic, spre deosebire de Monfils, nu avea chef nici de giumbușlucuri, nici de alte asemenea. Roger încuviințează: “N-am mai fost la fel de încrezător de data asta că pot să revin, pentru că Marin a jucat mult mai agresiv. A servit incredibil, iar din acest punct de vedere știam că șansele sunt mai mici, chiar dacă am crezut în ele până la capăt. Am avut o reacție asemănătoare ca în meciul anterior, am început cu un break setul trei, dar am știut că un comeback va fi mai greu de executat pentru simplul motiv că el a servit extraordinar și și-a asumat riscuri mult mai mari”.

Întorcându-ne în setul întâi, la momentul acelui break cedat de la 40-0, Federer a avut o șansă să și-l ia înapoi imediat, dar Cilic a fost atent, apoi a închis game-ul cu un as. Croatul a dat zero șanse în restul setului și l-a început furtunos și pe al doilea, înțelegând că o astfel de surpriză are șanse mult mai mari de reușită dacă e executată blitzkrieg. O eroare pe rever a lui Federer a consfințit breakul de 1-0, iar un alt rever lung al lui Federer, întâmplat la 1-2 și 30-30 pe serviciul croatului, l-a făcut pe RF să izbucnească într-un țipăt de frustrare.

Roger înțelegea deja că nu mai e prea mult timp, în ciuda faptului că meciul era încă tânăr. Abilitatea lui de a citi atât de bine serviciul big serverilor nu l-a ajutat câtuși de puțin azi. Cilic nu i-a dat șanse pe serviciu și a încheiat setul cu un alt as, un alt serviciu autoritar, așa cum avea să fie și ultimul al meciului. “Nu-s deloc fericit cu felul în care am returnat azi, aștept mai bine de la mine. În special pe primul serviciu, măcar să am idee despre ce se întâmplă, să las impresia că știu unde servește. Azi nu s-a întâmplat deloc așa. Credit lui, cum am mai spus. A servit excelent, aproape de linii. Când reușește asta, îți rămân puține de făcut. Dar cred că el a jucat foarte bine și de pe baseline, nu îi facem dreptate să vorbim numai despre serviciul lui”, a spus Federer într-o conferință de presă plină de insight-uri interesante.

Apoi a concluzionat: “A fost unul dintre acele meciuri de tenis old-school. Totul a curs pentru el: serviciu, rever, forehand, backhand. Nicio reținere. Nu am putut să rămân cu el în meci suficient cât să-i creez ceva dubii. Atunci când un meci decurge așa, poți să depășești mult mai ușor momentul”.

În fapt, natura înfrângerii o face mai ușor de suportat, din perspectiva lui Federer. Pentru elvețian se deschisese o fereastră către Slamul 18 imediat după eliminarea lui Djokovic, dar în realitate fereastra n-a rămas deschisă decât până la momentul în care Marin a pus prima minge în teren. De acolo s-a jucat numai în condițiile acestuia.

“De la primul punct și până la ultimul am jucat cel mai bun tenis al vieții mele. Luând în calcul miza imensă, n-ar fi putut fi mai special decât este. Plus că publicul a încercat să-l ajute pe Roger să revină atunci când conduceam cu un set și un break, iar asta n-a fost simplu de manageriat. Dar serviciul m-a ajutat enorm azi, înseamnă mult să obții niște puncte gratis, în așa fel încât să respiri un pic”, a spus Cilic.

Dacă despre Federer și fereastra Slamurilor vom mai vorbi, întrebarea este dacă Marin a jucat peste nivelul său obișnuit azi, dacă a fost în transă, adică, sau acesta este noul său nivel? Dacă a navigat în ape în care nu se scaldă de obicei, atunci va fi foarte interesant de văzut în ce măsură va putea el să replice senzaționala performanță de azi în finala cu Nishikori. Kei a lăsat impresia că nu și-a depășit plafonul său maxim ca să-l bată pe Djokovic – cu alte cuvinte, e deja la un nivel pe care nu va avea dificultăți în a-l replica. Marin spunea, mai sus, despre “tenisul vieții mele”, ceea ce implică din start o excepție de la regulă. Dar acesta e un lux pe care-l vom avea până luni: să încercăm să deslușim cum va decurge prima finală de Grand Slam fără Federer, Nadal sau Djokovic de la AO 2005 încoace.

Tot un AO, cel de anul acesta, a dat semnalul că se poate. Titlul lui Stan Wawrinka le-a deschis ușa celor din “linia a doua” (interesant că am descoperit abia la finalul textului că Marin Cilic a folosit în repetate rânduri, în conferința sa de presă, exact același termen de descriere pentru “noi, cei din linia a doua”). Din această perspectivă, am putea spune că da, finalul Big Four a început să se scrie aici. Bineînțeles că asta nu înseamnă că ei nu vor mai câștiga titluri, dimpotrivă, cel mai probabil vor mai câștiga o mulțime. Dar un sezon în care doi dintre campioni sunt din linia a doua înseamnă o schimbare enormă față de trendul ultimilor 10 ani. Și le va arăta și altora că se poate.

Marin Cilic: “Competiția va deveni din ce în ce mai strânsă. Cei din grupul nostru se apropie, reduc diferența valorică, iar de aici înainte vor continua să se îmbunătățească, în niciun caz nu vor regresa. Ei apar mult mai des în fazele avansate ale turneelor, sunt mai multe oportunități acum. Din acest punct de vedere, următoarele Slamuri vor fi foarte greu de prevăzut”.