Dulcea povară a locului 1. Simona privește iar în față ascensiunea pe primul loc din lume. Ce va aduce acesta și ce va însemna el?

Camelia Butuligă | 20 august 2017

Clasamentul nu este alcătuit doar din punctele de la Slamuri: el contorizează toate turneele pe o perioadă de un an. Clasamentul va răsplăti mereu constanța pe termen mediu și lung. De aceea, locul 1 are mai degrabă o încărcătură simbolică și de prestigiu și nu este singurul indicator al valorii unei jucătoare. Simona, indiferent daca va câștiga sau nu Slamuri, va râmâne în istoria tenisului românesc ca o deschizătoare de drumuri.

Locul 1 e o chestie interesantă în tenis. Este teribil de simbolic, bineînțeles, și are un ecou foarte sonor: într-un domeniu ca sportul profesionist, bazat pe clasament, unde orice miscare contează efectiv la scor, locul 1 are o însemnătate aparte. Înseamnă în primul rând că aparții unei elite foarte restrânse, unui club exclusivist alcătuit până acum din doar 23 de jucătoare din 1975 încoace, de când funcționează clasamentul WTA. În 42 de ani, doar 23 de jucătoare au urcat pe prima treaptă a clasamentului. Simona ar deveni a 24-a. Însă o privire rapidă asupra acestei liste și mai ales asupra numărului de săptămâni petrecute pe locul 1 de diversele nume de pe acea listă ne arată că și între cei mai buni, unii sunt mai buni decât alții.

Sus de tot, avem nume ca Steffi Graf, Serena Williams sau Martina Navratilova, cu peste 300 de săptămâni în total la vârf, dintre care o sută și ceva consecutive. Evert, Hingis, Seles planează în urma lor, cu calupuri de aproximativ 200 săptămâni total și în jur de 100 consecutive. Acestea sunt jucătoarele legendare, care au dominat circuitul la toate nivelurile: și turnee WTA și Slamuri, multe din ele și la simplu și la dublu. Coborând, observăm însă alte două tipuri de lidere ale clasamentului: jucătoare cu destule Slamuri, dar cu relativ puține săptămâni pe locul 1 (Sharapova 21, Clijsters 20, Venus Williams 11) și jucătoare fără niciun Slam, dar cu destul de multe săptămâni pe locul 1 (Wozniacki 67, Safina 26, Jankovic 18).

Clasamentul nu este alcătuit doar din punctele de la Slamuri: el contorizează toate turneele pe o perioadă de un an. Clasamentul va răsplăti mereu constanța pe termen mediu și lung. Sferturi și semifinale la turnee jucate într-o jumătate de an pot aduce mai multe puncte decât un titlu de Grand Slam. De aceea locul 1 are mai degrabă o încărcătură simbolică și de prestigiu și nu este singurul indicator al valorii unei jucătoare. Niciun cunoscător al tenisului nu le va considera pe Wozniacki sau pe Safina jucătoare mai valoroase decât Clijsters sau Sharapova. Numărul de Slamuri câștigate este un factor care va conta mereu în evaluarea carierei oricărei jucătoare de top, în opinia mea chiar mai mult decât numărul de săptămâni pe locul 1.

Totuși, pentru noi ca români și pentru Simona, atingerea locului 1 are o greutate aparte: ar fi pentru prima dată în istoria tenisului feminin românesc când s-ar întâmpla acest lucru. Simona Halep ar fi primul număr 1 WTA lângă care ar figura tricolorul românesc. În orice domeniu este important să fii primul – și ca valoare, dar mai ales cronologic. Simona, indiferent daca va câștiga sau nu Slamuri, va râmâne în istoria tenisului românesc ca o deschizătoare de drumuri. Deja a deschis până acum destule, iar eventuala poziție de numărul 1 WTA nu va face decât să-i consolideze pionieratul. Atât pentru ea, dar mai ales pentru cine va veni după ea, acest lucru poate avea o însemnătate aparte. În viață, trebuie să vezi ca să crezi. Pentru pleiadele de mici tenismeni și tenismene din România viitorului, faptul că numele ei va fi înscris pentru totdeauna în analele tenisului mondial va constitui o dovadă că se poate. Nu va fi neapărat și o garanție (vezi tenisul american, care după generația de aur a anilor 90 la masculin a avut o perioadă de secetă, doar cu Roddick purtător intermitent al stindardului), dar va fi un impuls de netăgăduit.

Este de înțeles deci că fanii tenisului românesc și ai Simonei mai cu seamă își frâng mâinile și socotesc puncte și punctișoare de la Roland Garros încoace. E de înțeles că jurnaliștii străini mai hâtri fac sugestii neconvenționale, ca aceasta (în contextul că, dacă ar pierde, Simona ar rămâne la doar cinci puncte în spatele Pliskovei):

E de înțeles că Simona însăși are probleme în a sări peste pârleazul cel mai înalt din clasament în condițiile în care aleargă cot la cot cu vreo patru alte concurente de luni bune. Presiunea e mare, însemnătatea simbolică e mare. La momentul ăsta, după două încercări ratate, sentimentul general este ”cum-necum, doar să urce pe locul 1 și să scăpăm odată!”. Da, sunt de acord. Dar vom ”scăpa” dacă Simona va urca pe locul 1?

În comentariile ultimului articol cineva își exprima speranța că odată cu accederea pe locul 1 Simona se va ”descătușa” și va porni la galop căre dominarea circuitului și eventual câteva Slamuri. Oricât mi-aș dori să se întâmple asta, am ceva îndoieli. În primul rând pentru că nu cred că Simona are profilul necesar ca tip de joc pentru a ”domina” circuitul. Ea va trebui să lupte pentru fiecare palmă de teren, fiecare zi putând s-o arunce înapoi de unde a plecat. Asta este încercarea ei ca jucătoare, de a nu sta niciodată liniștită, pentru că vor fi destule meciuri care nu vor sta în racheta ei. Simona ca jucătoare este o metaforă bună pentru România: țară nici mică, dar nici mare, care nu va mătura niciodată totul în cale și va trebui să se bazeze pe ingeniozitate și muncă dacă vrea să iasă în față.

Al doilea motiv pentru care mă îndoiesc că urcarea pe locul 1 înseamnă rezolvarea tutror problemelor noastre și ale Simonei este că a fi lider implică și niște dezavantaje. Să fii prima înseamnă o presiune în plus, atât pe teren cât și în afara lui. Off court, devii chipul asociat cu circuitul feminin, un fel de emblemă care va fi scoasă în față și plimbată peste tot ca la paradă. Atenția se va multiplica, la fel și solicitările de promovare și media: asta înseamnă timp și efort. Apoi, de fiecare dată când cineva va pronunța numele respectiv, va urma imediat ”lidera clasamentului feminin” sau ”world number 1”, reiterând poziția de favorită 1 în toate meciurile la care pune piciorul de teren.

Acest lucru îi va face ei viața mai grea și mai simplă adversarelor. Sunt binecunoscute declarațiile jucătoarelor care urcă în top 10 sau top 5 sau pe primul loc și observă imediat o schimbare în felul în care adversarele lor joacă contra lor. Până și marea Serena s-a plâns că ”toată lumea joacă cel mai bun tenis contra mea”. Asta pentru că toate se mobilizează exemplar la gandul de a avea o victorie la numărul 1, și în același timp, tocmai pentru că nu sunt favorite, joacă mai liber. Locul 1, cum bine spun jurnaliștii străini, vine la pachet cu o țintă mare desenată pe spatele fericitului deținător. Nu mai ești vânător, ci vânat, și nu orice vânat, ci cel mai mare și mai prestigios. Și colac peste pupăză, absolut toată lumea din circuit te fugărește.

De aceea sunt convinsă că Simona va avea o viață mai grea ca numărul 1 decât ca numărul 2, 3 sau 6. Parcursul ei din trecut ne-a arătat că are nevoie de timp să se ajusteze la fiecare salt pe care-l face. Locul 1, din punctul meu de vedere, vine cu mai multe responsabilități decât avantaje pentru jucătoarele care ajung acolo. Dar orice sportiv care decide să devină profesionist o face pentru că are adânc în suflet o foame de a fi primul, de a fi mai bun decât restul. Sunt sigură că și Simona Halep o are. Rămâne de văzut dacă acest impuls va fi mai puternic decât teama de necunoscut și greutatea mantiei pe care va trebui s-o poarte odată ajunsă pe cel mai înalt loc al clasamentului. Deocamdată, între ea și această dulce povară a primului loc stă o amazoană care reprezintă, din punct de vedere al jocului, opusul Simonei. Mi se pare simbolic că pentru a ajunge în vârf, ultima culme care trebuie escaladată este și cea mai grea.

***

Citește, în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017 – „De ce Simona Halep”, plus alte super articole, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis. 

Ia-ți revista 30-0 Pe Curat de aici.

Mărirea, stagnarea și din nou mărirea Simonei Halep în ierarhia tenisului mondial și, mai ales, reacțiile noastre la succesele sale sunt, până la urmă, o radiografie a societății noastre. Cum suntem? Cum ne raportăm la gloria aproapelui? Și ce spune asta despre noi?

Citește articolul complet în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017

Îți place?
Cele mai noi