Transylvania Open a fost mai bine decât ne-am așteptat în cele mai optimiste scenarii. În 2022, turneul începe drumul cel mai greu: cel către tradiție

Adrian Țoca | 3 noiembrie 2021

Este o oportunitate uriașă pentru acest turneu să crească și să ocupe un loc proeminent în segmentul european de toamnă, mai ales într-un calendar în care, în Europa, e spațiu de acoperit. Asta va servi bine și tenisului românesc, care va câștiga în credibilitate, și sportului românesc, care va câștiga un eveniment de prestigiu.

În prima duminică a turneului îmi notasem în numeroasele drafturi o idee de titlu pentru un articol de recapitulare a turneului. Era ceva de genul “Cum a fost, dar ce-ar fi putut fi Transylvania Open!”, o idee venită sub impresia momentului și a veștilor care încă pluteau asupra evenimentului, cele referitoare la interzicerea spectatorilor la turneu. Sentimentul de atunci era că absența fanilor, o lovitură incredibil de puternică încasată de organizatori exact când erau pe punctul să deschidă porțile, va fi un șoc care va afecta considerabil evenimentul. Și chiar l-a afectat, fără dubii. Totuși, câteva zile mai târziu, devenise repede evident că turneul va putea fi declarat chiar și așa un succes. Că a performat în ciuda contextului, că n-a cedat tentației negativismului. S-a repliat și a putut găsi resursele ca să meargă mai departe și să devină unul dintre evenimentele sportive de referință organizate în România. 

Spun asta adăugând din start și disclaimerul că Treizecizero a fost alături de organizatori pe durata turneului (ocupându-se de conținutul editorial și ajutând la cel de social media). Însă dacă găsești opinia de mai sus subiectivă, ea poate fi cu ușurință validată (și, în multe cazuri, a fost confirmată deja) de jucătoare, de staff-urile acestora, de părinții copiilor de mingi, de parteneri externi, de agenți, de observatori neutri și oameni de tenis, de jurnaliștii străini prezenți la Cluj și, cel mai important, de WTA. Toate aceste grupuri cu interese și implicări complet diferite au observat însă același lucru: Transylvania Open a fost o revelație pe toate planurile, un turneu peste medie, de la idee la execuție. 

Ne-am obișnuit să trăim într-o țară a lucrurilor făcute doar pe jumătate și aproape că ne-a devenit convenabil așa – scria cineva pe o rețea socială. Și ne-am obișnuit de multe ori, să ne lamentăm de treaba asta, să spunem că la noi “nu se poate, sau “nu se face” (ah, faimosul “să se facă”), și să lăsăm lucrurile așa. E cu atât mai important să observăm când cineva nu lasă lucrurile “așa”. E important să vorbim (mult) despre exemplele pozitive, pentru că energia lor e contagioasă, pentru că ele ne încurajează că nu e totul pierdut. Și tocmai ce ni s-a servit unul: un eveniment care are potențialul de a face un PR fantastic României. Asta, în ciuda faptului că România i-a servit o palmă strașnică, fără vreo încercare de a oferi măcar un compromis, fix la început.  

În vară, după Winners Open, scriam despre cum faci un turneu de 250 mai bun decât unul de 250, subliniind mixul găsit de echipa Sports Festival, cea care a organizat ambele turnee, între munca de calitate, entuziasmul pentru o idee și, mai ales, execuție. În timp ce Winners Open abia ce pornise, venise și confirmarea că gazdele lui au mai primit un al doilea turneu, în toamnă. Iar dacă Winners Open a fost pus la punct în doar trei luni, pentru Transylvania Open timpul de execuție a fost și mai scurt: două luni. Doar ideea în sine de a organiza două turnee WTA în cinci luni, fără o experiență anterioară de organizare în circuitul de tenis, sună din start intimidant, o responsabilitate uriașă.

Ajută, firește, să ai o sală în centrul orașului precum BT Arena, dar asta nu înseamnă că toate problemele sunt rezolvate prin existența locației. Oricine a încercat să organizeze un eveniment de cele mai mici dimensiuni știe că ai nevoie de timp pentru a găsi parteneri, bugete și aprobări, iar orice piesă de puzzle care nu e pusă la locul ei riscă să afecteze succesul întregului turneu. O misiune devenită și mai complicată în contextul actual, în care incertitudinile sunt, parcă, interminabile, iar lipsa de predictibilitate anulează multe inițiative. 

După ce bugetul (peste 1,2 milioane de euro) și partenerii (fiecare dintre ei, foarte important) au fost asigurați, greutatea a căzut pe execuție. Dacă core team-ul a rămas același, în jurul lor s-au strâns peste 400 de colaboratori, angajați sau voluntari care au susținut logistica și execuția. Unul dintre lucrurile care a impresionat cel mai mult este că, la fel ca la Winners Open, nu au fost făcut compromisuri când vine vorba de calitate. Resursele umane și profesionale implicate au fost dintre cele mai bune, de la echipa de curățenie și până la noua față a interviurilor de pe teren, Alexandra Dulgheru, o naturală în acest rol. Impresia vizuală foarte puternică a fost susținută de o echipă de producție video al cărei conținut a obținut oftaturi pe Twitter și de o altă echipă mai mult decât generoasă de fotografi, care a contribuit decisiv la imaginea grozavă pe care a lăsat-o turneul celor de la distanță. Sala a arătat excelent, chiar mai bine live decât pe feed-ul tv, o surpriză plăcută pentru oricine a fost îngrijorat că ideea de a împărți suprafața folosibilă din BT Arena în două terenuri ar lăsa un aer de improvizație. Singura improvație a fost atunci când turneul a trebuit să se replieze din mers la situația de a nu i se permite public, și a făcut-o constructiv, oferindu-le fanilor două sesiuni de antrenament-show în ultimele zile deschise audienței. Per total, întregul vibe a fost unul al unui eveniment occidental, iar sentimentul a fost că în locul acestui 250 ar fi putut fi, la fel de bine, un turneu de o categorie mai mare. 

În mod cert, acțiunea de pe teren a dus cu gândul la un astfel de turneu chiar mai important. Ajutat de poziția din calendar, Transylvania Open a avut din start doi piloni care i-au adus expunere la nivel mondial, transformându-l într-un eveniment de interes peste tot în lume, așa cum e de așteptat atunci când ai la start două campioane de Grand Slam. Lângă Simona Halep și Emma Raducanu au venit alte jucătoare de top, și chiar dacă alte câteva nume importante s-au retras în ceasul al 11-lea sau al 12-lea, pentru că lucrurile în clasament se clarificaseră încă de la Moscova, nivelul tabloului a fost și așa foarte înalt: cu tot valul de retrageri, cut-ul de intrare pe tablou a fost în vecinătatea locului 100.

În plus, prezența lui Anett Kontaveit a adus turneului un al treilea storyline foarte important, mai ales pe plan extern. Tot tenisul feminin era interesat să vadă ce va face Kontaveit la Cluj, în contextul luptei de calificare la WTA Finals, iar Anett, una dintre cele mai în formă din lume în acest moment, a răspuns provocării până la capăt, dând turneului o campioană cu greutate pentru ediția sa inaugurală. 

Firește, vedeta turneului a fost Simona Halep, în orice moment, atracția numărul 1 pentru orice fan al tenisului românesc. Prezența ei la start a fost un câștig de o valoare inestimabilă pentru turneu, dându-i greutate și o validare imediată. Asta, pentru că e știută concentrarea și intensitatea cu totul speciale pe care le aduce Simona ori de câte ori joacă în țară, fie că în turnee (2 titluri și 1 finală), fie că în Fed Cup (aceasta din urmă, în multe ocazii, chiar la Cluj). Pentru Simona, un turneu în România este un turneu cu semnficație, pe care-l prețuiește și-l abordează la fel ca pe un turneu de primă mână, și am putut vedea ce înseamnă asta încă de la prima ei apariție pe teren. 

Lângă ea, prezența Emmei Raducanu a fost o aliniere de planete absolut grozavă; genul de breakthrough pentru care trebuie să ai și un pic de noroc, dar un noroc pe care îl primești pe merit, pentru că ai făcut toți pașii corecți ca să te găsești în locul potrivit, la momentul potrivit. Când TO lua formă pe hârtie în vară, Emma Raducanu nu era cu nimic mai mult decât o tânără speranță cu câteva meciuri promițătoare la Wimbledon. Câteva săptămâni mai târziu, Emma câștiga titlul la US Open și devenea un star global. Unul care și-a dorit, însă, să joace la Cluj înainte ca organizatorii să apuce să îi propună asta.

Conexiunea dintre Emma și țara tatălui ei s-a produs aproape instant și a devenit unul dintre firele narative ale turneului, unul care nici măcar n-a trebuit forțat în vreun fel, pentru că tot ce s-a creat în jurul lui a fost nativ, onest și cald – iar publicul a simțit asta. Gesturile atente ale organizatorilor au fost întoarse cu aceeași măsură de Emma, care și-a folosit toate resursele rămase (nu foarte multe după turul de atenție publică post-US Open) ca să stea cât mai mult în turneu. A fost evident pentru oricine prezent la meciul ei de deschidere că britanica face tot posibilul să câștige acel meci pentru turneu mai mult decât pentru ea; și foarte probabil l-ar fi pierdut într-un alt loc. Iar acela a fost și unul dintre momentele cheie ale săptămânii, pentru că, de multe ori, intensitatea pe care o aduc cele mai mari nume de pe afiș echivalează cu succesul sportiv al turneului. Emma a impresionat în toate interacțiunile prin naturalețe și eforturile de a comunica în română (în câteva discuții a folosit în real time Google Translate doar ca să poată folosi cuvântul dorit în română) și intenționează să se întoarcă la turneul în anii viitori, anunțându-și intenția de a face din Cluj un punct fix în calendarul ei. Dacă se va întâmpla așa, Transylvania Open va avea asigurat un punct de interes masiv, care-i va accelera transformarea într-un eveniment global, așa cum s-a poziționat încă din start. 

Și vorbind de poziționare, prezența vampirilor și a spiritelor malefice transilvănene pe linia de comunicare a turneului s-a dovedit a fi o idee câștigătoare. Asta chiar dacă destui români, îngrijorați sau săturați de asocierea țării lor cu vestitul Dracula, au privit-o la început cu scepticism. Însă, pentru fanii străini, care au denumit cu afecțiune turneul #SpookyOpen sau #DraculaOpen pe Twitter, alegerea a fost una perfectă, mai ales că marketingul a reușit să atingă exact notele potrivite, găsind un ton jucăuș, light, care nu s-a luat pe sine prea în serios. Ceea ce a funcționat, într-un context în care turneele de tenis tind adesea să folosească în comunicare fie un ton prea oficial, fie unul forțat amuzant. Iar cei doi actori costumați în Dracula, prezenți în toate activările, au stârnit hohote sincere de râs și au contribuit și ei la un capital de simpatie al turneului care a crescut pe măsură ce zilele au trecut. A ajutat la asta și ideea virală a lui Jaqueline Cristian, o altă joacă primită bine. În ciuda împrejurărilor, turneul a avut un aer de sărbătoare între prieteni.

Toate astea ar fi contat, firește, mult mai puțin, dacă realitatea din teren n-ar fi susținut turneul (și a susținut-o, cu o varietate de evenimente relevante). Sau dacă acel ingredient secret pe care l-a găsit echipa organizatoare n-ar fi existat. L-am numit Cluj Vibe, și oricine a petrecut câteva zile în mijlocul acestor oameni atât de inimoși, știe ce înseamnă. 

L-au simțit și sportivii, și antrenorii.  

“Am vrea să mulțumesc staff-ului pentru tot ce a făcut pentru noi atât la primul, cât și la al doilea turneu, se pot vedea îmbunătățirile de la unul la altul. Din primul moment ne-am simțit ca acasă și ne-am bucurat de fiecare secundă aici – voiam să spun asta în numele antrenorilor și a jucătoarelor în jurul cărora am fost. Nimeni nu a avut nimic rău de spus, cu toții ne-am bucurat de energia grozavă de aici. Toată lumea a contribuit la asta, de la șoferi la oamenii de la front desk, cu toții au fost aici ca să le facă pe sportive să se simtă bine, iar ele au simțit asta. Mulțumesc pentru energia asta, am simțit-o și abia așteptăm să ne întoarcem aici pentru mulți ani de acum înainte”, este mesajul pe care l-a înregistrat și transmis organizatorilor antrenorul olandezei Lesley Kerkhove, cea care a ajuns până în finală la dublu. 

În vreme ce Dmitri Tursunov, cel care a contribuit major la saltul valoric făcut de Anett Kontaveit în aceste săptămâni, a avut și el un feedback asemănător: “Mulțumim pentru că ne-ați primit în Cluj. Turneul este foarte bine organizat, de fapt este unul dintre cele mai bune turnee de anul acesta, și sper că-l veți putea găzdui în continuare, iar noi vom putea să revenim”. Mesaje similare continuă să curgă pe grupurile organizatorilor.

https://twitter.com/TransylvaniaOpn/status/1453998379936137217?s=20

Transylvania Open se va întoarce, într-adevăr, din 2022, de acum e confirmat. Singura necunoscută ce rămâne să fie clarificată este săptămâna din calendarul WTA pe care o va ocupa, dar cel mai probabil el va rămâne în sezonul indoor de final de an, într-o perioadă în care punctele sunt la mare căutare pentru numele mari din circuit. Este o oportunitate uriașă pentru acest turneu să crească și să ocupe un loc proeminent în segmentul european de toamnă, mai ales într-un calendar în care, în Europa, e spațiu de acoperit. Asta va servi bine și tenisului românesc, care va câștiga în credibilitate, și sportului românesc, care va câștiga un eveniment de prestigiu, și Clujului, pentru că poți să fii sigur că tenisul de înalt nivel și vampirii vor continua să vândă și să atragă turiști străini ani la rândul. De aici înainte, odată cu a doua ediție, începe partea mai grea, de consolidare a lucrurilor bune din primul an, de confirmare a unor așteptări setate deja foarte sus. La fel ca în tenis, uneori e mai complicat să-ți aperi un titlu decât să-l câștigi în primă fază. Dar începe și partea poate cea mai frumoasă, pentru că dacă elanul începutului e șarmant și face ca totul să pară posibil, înțelepciunea necesară construcției pe termen lung este incomparabilă ca valoare. Clujul are o oportunitate acum să clădească o tradiție și să aibă impactul pe care-l caută. Și poate ne vom obișnui și noi, în felul ăsta, să nu mai fim atât de mirați că se întâmplă și în România evenimente sportive de o calitate similară cu ce vedem în alte țări.  

Sportul este escapism, dar de multe ori, în feluri uneori misterioase, sportul ne salvează viața, ne împacă cu însuși lucrul de care fugim. Ne dă sens, ne dă o direcție, ne ajută să întâlnim oamenii potriviți. Cu Transylvania Open, tenisul românesc câștigă și el și sens, și direcție, și niște idei noi. Inspirația vine de cele mai multe ori de la Simona Halep și cele ca ea. Dar, uneori, vine de la o echipă de tineri, câțiva prieteni care știu să facă un eveniment de asemenea dimensiuni cu zâmbetul pe buze și care se ambiționează să ducă lucrurile până la capăt, nu doar până la jumătate.

 

Fotografii: Transylvania Open

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi