Simona Halep obține o victorie imensă într-un meci infernal cu Zhang, una dintre cele mai impresionante ale carierei ei. Se califică în semifinale la Wimbledon!

Treizecizero | 9 iulie 2019

Simona revine în semifinalele Wimbledon, a doua ei prezență în careul cu ași de pe iarbă.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Simona Halep a reușit să o elimine pe Shuai Zhang, scor 7-6 (4), 6-1, într-un sfert de finală extrem de dificil, asigurându-și calificarea în a doua semifinală de Wimbledon a carierei. Simo revine în ultimele patru la All England Club după cinci ani de la precedenta reușită, în 2014.

Analiza meciului este AICI

Zhang: „Simona e o persoană grozavă”

Simona: „Iubesc iarba! Am început să simt suprafața”

Primul set a fost unul absolut infernal, cu siguranță cel mai greu din turneu pentru Simona și unul dintre cele mai greu de câștigat din tot anul. Înfruptându-se dintr-un matchup care îi place, Zhang a intrat lovind mingea cu poftă, din toate pozițiile, urcând repede la 10 winnere în primele 5 game-uri. Chinezoaica a luat mingea repede și a brutalizat orice minge scurtă, dar și serviciul doi al Simonei, nedându-i româncei prea multe oportunități să urce aproape de baseline. Unele dintre mingile reușite de Zhang au fost de-a dreptul scandaloase, stârnind rumoare în tribune. Părea că va fi o reeditare a celor două meciuri din 2016, dar Simona a pus piciorul în prag. La 4-1 s-a jucat un game imens, pe care Simona a refuzat să-l piardă: a salvat patru mingi de dublu break, reducând din diferență. A urmat, apoi, alt game intens, cu multe raliuri spectaculoase: și acesta a trecut în contul româncei.

S-a intrat apoi într-o perioadă în care, nu fără emoții, cele două și-au făcut serviciul și s-a ajuns într-un tiebreak pe care Simona l-a jucat cu inimă, cu atenție și cu mare eficiență. A reușit să-l câștige, 7-4, smulgând cumva un set pe care puțini ar mai fi văzut-o capabilă să-l întoarcă.

Setul secund a curs rapid în favoarea Simonei, care n-a scăzut o secundă ritmul, obligând-o pe Zhang să simtă nevoia de a încerca să lovească mai mult, mai tare, dar automat greșind mai mult.

O victorie foarte prețioasă pentru Simona, care o așteaptă în semifinale pe Elina Svitolina, care a trecut în trei seturi de Karolina Muchova.

Per total, head-to-head-ul dintre Simona și Elina este de 4-4. Dar acesta va fi primul meci pe iarbă. Cel mai recent duel a fost câștigat de Simona, anul acesta, la Doha, o victorie foarte grea și prețioasă.

În cealaltă semifinală, Serena Williams o va întâlni pe Barbora Strycova. Semifinalele se joacă joi.

https://twitter.com/Wimbledon/status/1148587244476882944?s=20

Semifinalele de Grand Slam ale Simonei: Australian Open (2018), Roland Garros (2014, 2017, 2018), Wimbledon (2014, 2019), US Open (2015)

Cifrele Simonei

Clasament:

-Simona rămâne în cărți să urce cel puțin pe 6 la finalul turneului în clasamentul la zi, iar dacă se va califica în finală va urca până pe 4. Dar mai important e că în clasamentul Race to Shenzhen, acest al doilea sfert de finală de Slam consecutiv îi consolidează prezența Simonei în Top 8. Simo e pe 5 în acest moment; cu încă o victorie ar depăși-o pe Kiki Bertens.

În 2019

-Simona urcă acum la un bilanț de 34-10 în 2019 (14-6 pe hard, 9-3 pe zgură, 7-1 pe iarbă, 4-0 în Fed Cup)

CELEBRATION ÎN SHOP-UL 30-0!

Primul Slam nu se uită niciodată! Așa că facem un tricou de colecție, care să ne reamintească de acea zi minunată de la Paris, de acel scor de neuitat, care poate fi începutul pentru multe alte lucruri frumoase. Design votat de cititorii 30-0!

Comandă-l de AICI.

Ediție limitată!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi