Shuai Zhang: „Simona e o persoană grozavă. Mereu încearcă să ajute România, româncele. Și e o eroină în țara voastră, nu? Am avea și noi nevoie în China de cineva ca ea”

Adrian Țoca | 9 iulie 2019

„Mă bucur mult de tot pentru acest set, pentru că mi-a dat multă încredere și mi-am dat seama că am puterea necesară să revin de la orice scor!”

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Corespondență de la Londra

Simona a spus că a intrat pe teren un pic stresată tocmai pentru că știa la ce fel de mingi să se aștepte de la adversara ei.

„Ei bine, mă așteptam ca ea să joace atât de bine. M-a bătut în ultimele două întâlniri ale noastre. Am fost un pic stresată înainte de meci, pentru că știam că va intra și va lovi extrem de puternic. De asemenea, când lovește așa, mingea nu sare prea mult. E foarte dificil de returnat. Dar am continuat să lupt. Știam că trebuie să fiu 100 la 100 pentru fiecare minge, și astfel îi voi rupe un pic ritmul. S-a întâmplat asta în setul secund.”

Ambele jucătoare au identificat game-ul de la 1-4 din primul set, când Simona a salvat patru mingi de break într-o bătălie de peste 10 minute, drept momentul psihologic al meciului.

Pe Simona a ajutat-o să creadă că poate reveni: “Nu-mi mai amintesc exact la ce mă gândeam atunci, dar câștigând acel game m-a făcut să cred că încă sunt în set. Dacă scorul ar fi devenit 5-1, cred că setul era gata. Dar am continuat să mă motivez și să cred că pot să întorc rezultatul. Cred că am lovit bine și până la 1-4, dar am jucat greșit tactic.”

Ulterior, a explicat în ce a constat schimbarea pe care a făcut-o:

„Consider că am fost puternică mental, n-am cedat niciun punct și am și schimbat tactica un pic, am jucat un pic mai pe sus, nu foarte sus, dar mai mult efect, nu am mai dat foarte drept, pentru că îi plăcea foarte mult.” 

Natural, e un set pe care-l Simona îl plasează sus de tot în tabloul acestui an.

„Da, consider că a fost cel mai intens set, pentru că a fost și 4-1 la ea și tot timpul a trebuit să lupt să revin, să ajung la egalitate și a fost mai greu. Dar mă bucur mult de tot pentru acest set, pentru că mi-a dat multă încredere și mi-am dat seama că am puterea necesară să revin de la orice scor.” 

Totuși, de ce este Shuai Zhang o adversară atât de complicată pentru jucătoarea noastră? Explică Simona: „Pentru că nu-mi place stilul ei și nu-mi e ușor să joc contra ei. Dă foarte razant, și mingea nu sare foarte mult, iar mie mi-e foarte greu să manevrez mingea de jos.” 

Simona a continuat să detalieze specificul tehnic și tactic al acestui matchup:

“Cred că întotdeauna a jucat bine contra mea, cel puțin în cele două meciuri când m-a bătut a fost foarte greu să-i returnez mingile și să intru în ritm. Azi s-a întâmplat la fel la începutul meciului. Dar știam că trebuie să fiu puternică și să nu mă las împinsă prea mult în spatele terenului. Așa că am rămas agresivă. A servit foarte bine și a lovit mingea tare. Cred că și-a îmbunătățit mult și forehandul, e puternică acum pe ambele părți. Cred că a fost un meci foarte bun“.

Shuai Zhang a povestit cum a văzut și ea meciul și răsturnarea de direcție din primul set: „Nu cred că am făcut ceva greșit, am încercat tot, dar ea și-a găsit ritmul după primele câteva game-uri. Totul a început să se schimbe de la 4-1. Am jucat foarte bine, dar ea a reușit să lovească mai adânc. Și se și apără foarte bine. Oricum, s-a terminat. Sunt foarte fericită cu acest Wimbledon”

Chinezoaica a spus apoi că se bucură mult pentru Simona, pe care o place nu doar ca și competitoare, ci și ca om: „Îmi place nu doar pentru că joacă un tenis foarte bun, ci și pentru că e o persoană grozavă. Poți să vezi cât e de drăguță. Și cu mine, când am câștigat cu ea de două ori, tot a fost foarte drăguță cu mine”.

„E numărul 1, dar mereu încearcă să ajute România, româncele. Chiar și dacă e foarte obosită după un meci lung de simplu, ea joacă și dublu. Alte jucătoare s-ar retrage ca să se protejeze pentru meciul de simplu de a doua zi. Ea nu face niciodată asta. Încearcă mereu să ajute alte jucătoare din țara ei cu care joacă dublu.”

„Și e ca o eroină în România, în toată țara, nu? Pentru că a dat tot ce a avut în Fed Cup, încercând să câștige. Chiar dacă a pierdut. De aceea o respect atât de mult. Cred că și noi am avea nevoie la noi în țară de cineva ca ea”.

Simona i-a complimentat și ea jocul în câteva ocazii în conferință; am întrebat-o la final ce și-au spus în acele momente frumoase de la fileu, în care noi toți probabil că ne-am închipuit o replică de genul „Mi-ai scos peri albi și azi!”.

„M-a felicitat. Noi ne înțelegem foarte bine în afara terenului, suntem foarte ok. Și mi-a spus că speră să câștig turneul. Și i-am spus ‘să te audă Dumnezeu!'”.

Fotografii: AELTC


CELEBRATION ÎN SHOP-UL 30-0!

Primul Slam nu se uită niciodată! Așa că facem un tricou de colecție, care să ne reamintească de acea zi minunată de la Paris, de acel scor de neuitat, care poate fi începutul pentru multe alte lucruri frumoase. Design votat de cititorii 30-0!

Comandă-l de AICI.

Ediție limitată!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi