Linda Noskova câștigă Wimbledon, Cehia introduce un nou star în tenisul mondial

La 21 de ani, Linda Noskova este noua campioană de la Wimbledon, după o evoluție excelentă în finala cu Karolina Muchova, 6-2, 5-7, 6-3. Calmă, curajoasă și foarte eficientă, Noskova a gestionat perfect, pentru o vreme, emoțiile debutului într-o astfel de ocazie. Apoi a înfruntat o situație din care puține jucătoare mult mai experimentate ar fi ieșit, cele cinci mingi de meci ratate în setul al doilea. Și, după ce furtuna a trecut, Noskova era încă în picioare, mulțumind cerului și trăind emoțiile unui titlu de Grand Slam.

Linda Noskova a câștigat Wimbledon de două ori

Prima dată, când a condus cu 6-2, 5-2 și părea că finala, una complet nememorabilă, se va termina fără să înceapă cu adevărat. A doua oară, după ce titlul îi scăpase aproape complet printre degete. A doua victorie a fost cea care a făcut-o campioană.

Linda Noskova a avut nevoie de șase mingi de campionat, de două ore și 28 de minute și de aproape întreaga gamă de emoții pe care le poate produce o finală de Grand Slam pentru a o învinge pe Karolina Muchova. La 21 de ani, este campioană la Wimbledon și noul număr 7 mondial. Felul în care a ajuns acolo ne spune mai multe despre ea decât trofeul în sine.

Pentru mai bine de un set și jumătate, finala a fost despre diferența dintre cele două jucătoare. Muchova, o știm, are unul dintre cele mai frumoase jocuri ale generației sale: complet, imaginativ, plin de soluții, parcă customizat pentru iarbă. Poate tăia mingea, poate schimba ritmul, poate veni la fileu și poate transforma un punct banal într-o mică demonstrație de geometrie. Numai că toate acestea au nevoie de timp. Iar la începutul finalei Noskova nu i-a oferit aproape deloc timp.

Serviciul Lindăi a intrat precis, greu, din nou și din nou. La adăpostul lui, Noskova s-a instalat pe linia de fund și a lovit fără ezitare. Mingea ei a traversat terenul mai repede și cu mai multă greutate, iar Muchova, rigidă și imprecisă, a fost împinsă în poziția pe care o detestă orice jucătoare creativă: aceea de a reacționa în permanență, fără să poată alege ea termenii punctului.

La 6-2, 5-2, finala părea rezolvată. Numărul mare de personalități din tribună – printre care și Simona Halep – nu avuseseră parte de vreun spectacol, ci o demonstrație de autoritate din partea unei jucătoare care venise la Wimbledon după titlul de la Berlin, după mult succes pe iarbă în ultimele două sezoane, și care și-a construit întregul turneu în jurul serviciului și al primei lovituri. Și-apoi, nu e ca și cum Noskova apăruse din senin. Fusese de ceva timp privită ca unul dintre talentele importante ale generației sale. Iar iarba îi amplifică toate calitățile: serviciul, timingul, curajul de a lovi drept prin teren.

Apoi a început adevărata finală.

Muchova a salvat trei mingi de meci la 2-5, folosindu-se de serviciu și de forehand. În game-ul următor, în care Noskova a servit pentru titlu, au urmat alte două mingi de titlu ratate, șapte mingi de break și un amestec aproape neverosimil de ași, duble greșeli și forehanduri lovite cu brațul din ce în ce mai strâns. La fiecare minge de break, Noskova găsea un serviciu nereturnabil. La fiecare deuce, fie dreapta ei se ducea afară, fie Muchova găsea ceva care să funcționeze.

Noskova avea să afle în real time diferența dintre a juca tenis ca să câștige meciul și a juca tenis pentru a câștiga titlul Wimbledon.

Centre Court a simțit schimbarea și, doritor de un meci mai lung, s-a așezat în spatele Muchovei. Karolina, care revenise spectaculos și în semifinala cu Coco Gauff, nu a avut nevoie de prea multe invitații. A început să prelungească punctele, să varieze, să o oblige pe Noskova să se gândească la fiecare lovitură. Forehandul Lindei, care până atunci împinsese finala într-o singură direcție, a început să tremure.

Noskova a pierdut cinci game-uri consecutive. De la o minge distanță de trofeu s-a văzut dusă în set decisiv, cu prosopul tras peste cap și încercând să se izoleze de zgomotul unui stadion care tocmai primise finala pe care și-o dorea. Gestul acela cu degetele la urechi cu care s-a îndreptat spre scaun ne-a spus mai multe despre ea decât o sută de postări metaforice.

Povestea ei se putea termina aici, și-am fi putut vorbi acum despre o apariție în finală un pic random, sau despre o jucătoare care s-a sufocat sub presiunea momentului, cum destule altele au făcut-o înaintea ei.

Diferența dintre a pierde o finală de la 5 mingi de meci și a o câștiga, totuși, chiar și așa, e ceva ce poate schimba o carieră. Cel mai probabil, în cazul Noskovei asta se va și întâmpla.

În pauza dintre seturile doi și trei, Linda a trecut pe lângă cele două trofee. Mai târziu avea să povestească faptul că și-a spus că nu îl va lua pe cel mic. Poate suna ca o motivație copilărească, dar e ceva ce a funcționat. A fost suficient pentru a-i muta atenția dinspre ce pierduse spre ce mai putea încă să câștige.

Primul game din decisiv a fost, probabil, testul suprem. Muchova a avut trei mingi de break. Dacă ar fi câștigat acel game, revenirea ei ar fi căpătat o greutate aproape imposibil de oprit. Noskova le-a salvat pe toate. Și-a regăsit apoi serviciul și, încet-încet, restul jocului a început să revină: poziția apropiată de linia de fund, loviturile lovite înainte ca Muchova să poată construi, mingea grea care o împingea înapoi. A revenit la tenisul care o adusese la 6-2, 5-2.

Pe a șasea minge de campionat, a servit puternic, iar Muchova nu a mai putut pune mingea în joc. De data aceasta, s-a terminat înainte ca Muchova – sau Noskova – să mai aibă timp să gândească prea mult la ce s-ar putea întâmpla.

Pentru Muchova, aceasta este a doua finală de Grand Slam pe care o pierde, după Roland-Garros 2023, și intră acum într-o galerie de jucătoare pe care presiunea crește pe măsură ce astfel de șanse trec. În ambele a fost în meci. Va exista inevitabil regretul că nu a profitat de momentul în care meciul se întorsese complet. Dar, pe de o parte, e de discutat dacă, odată ce Noskova a început iar să joace, soarta meciului a fost, vreo secundă, în mâinile Karolinei. Pe de altă parte, revenirea ei a schimbat finala și, într-un fel, a dat o valoare specială victoriei Noskovei, obligând-o pe aceasta să sape după ceva ce poate nici ea nu știa că are în arsenal. De acum, știe și ea, știm și noi, și, mai important, știe tot circuitul.

Cele două fuseseră partenere la Jocurile Olimpice de la Paris și terminaseră pe locul patru. De atunci s-au împrietenit, iar Muchova și-a început discursul numind-o, în glumă, „fosta mea prietenă”. Apoi a spus lucrul esențial: felul în care Linda a gestionat prima ei finală majoră a fost extraordinar.

A fost și prima finală de Grand Slam disputată de două jucătoare din Cehia. Noskova este a treia campioană cehă la Wimbledon în ultimii patru ani, după Marketa Vondrousova și Barbora Krejcikova, și cea mai tânără câștigătoare de aici de la o altă cehoaică, Petra Kvitova, care avea tot 21 de ani în 2011. Martina Navratilova și Kvitova au urmărit finala din Royal Box. Succesiunea aproape că s-a scris singură.

Sub ochii atâtor glorii, Linda a început să-și scrie, însă, propria ei istorie. În turul al treilea, Noskova salvase o minge de meci cu Sorana Cîrstea și câștigase super-tiebreakul cu 11-9. A făcut-o cu ceva noroc, dar genul de noroc pe care mai degrabă ți-l faci singur, atacând și asumându-ți riscuri. Sorana a fost extraordinară (și) în acea zi, dar Noskova n-a clacat, deși pierduse trei meciuri din patru contra româncei în ultimele luni. Dacă e să cântărim la grame, probabil că Linda a avut 50,1 la sută în acea zi, iar Sorana, 49,9. Uneori, diferența e atât de mică.

În finală, a ratat cinci mingi de titlu și a văzut cum un meci aflat complet în mâinile ei se poate da peste cap. În ambele situații a rămas pe teren suficient de mult pentru a câștiga ultimul punct.

La finalul discursului, Linda i-a mulțumit mamei sale, Ivana, care a murit de cancer chiar înainte de Wimbledon 2024. “Mai e o persoană căreia aș vrea să-i mulțumesc, mama mea. Cu siguranță nu aș fi aici, acum, dacă nu era ea. Eu nu plâng de obicei. Dar toate lacrimile de tristețe, toate lacrimile de fericire, toată transpirația și efortul de care a fost nevoie pentru asta. Totul a meritat”. Noskova a ridicat privirea și a trimis un sărut spre cer. Toate emoțiile pe care le adunase această finală s-au revărsat în acele secunde. Iar lumea a aflat și ce fel de motivație extra are Noskova, și de unde a găsit curajul după care a săpat între setul doi și setul trei.

Uneori, e bine să ai curajul să-ți alegi, dintre un trofeu mare și unul mic, pe cel mare. Și apoi să faci tot ce ține de tine ca să-l câștigi. Sună ca din manualele de self-help, dar funcționează.