Simona Halep este prima în lume al doilea an la rând, intră în clubul select al jucătoarelor cu cel puțin doi ani în fruntea ierarhiei

Treizecizero | 15 octombrie 2018

Simona va intra astfel și într-un grup restrâns al jucătoarelor cu cel puțin două sezoane încheiate pe primul loc. Sunt 25 de jucătoare care au ajuns vreodată pe această poziție, dar doar 13 dintre ele au încheiat un sezon ca number 1 și doar 10 au repetat această performanță în ani diferiți.

Ceea ce se profila încă din vară și a devenit evident după ce contracandidatele ei nu au reușit să adune suficiente puncte în absența româncei, a fost confirmat azi oficial de către WTA. Forul mondial are motivele lui pentru care alege să declare astfel de momente drept „oficiale” cu un ușor decalaj față de clipa când devin sigure. Dar asta e mai puțin important.

Relevant este că, pentru al doilea an consecutiv, Simona Halep este numărul 1 la final de sezon. O performanță greu de măsurat în cuvinte la această fază a carierei Simonei, mai ales când amintirile adevăratului ei start de carieră, cel din 2013, sunt parcă încă proaspete. Venită de nicăieri, Simona a devenit unul dintre cei mai puțini probabili lideri mondiali, ascensiunea ei de la marginea Top 100 și până la acest nivel nefiind anticipată de nimeni, afară de familia ei.

Față de anul precedent, când Simona a sprintat cu locul 1 pe ultima sută de metri a sezonului, depășind un grup compact de rivale, anul acesta a șters orice dubiu în ce privește apartenența Simonei la ce presupune locul 1. Jucătoarea noastră a dominat clasamentul aproape de la început și până la sfârșit, ocupându-l timp de 40 de săptămâni. L-a cedat pentru o scurtă bucată de timp după Australian Open, apoi a reintrat în poziția lui și l-a consolidat din toate punctele de vedere, atât matematic, cât mai ales ca reputație, odată cu cucerirea primului ei titlu de Grand Slam, la Roland Garros.

https://twitter.com/Simona_Halep/status/1051779434515189761

La finalul anului, Simona va atinge 61 de săptămâni pe locul 1, ceea ce o va plasa pe locul 4 între jucătoarele active și o va urca pe locul 10 în clasamentul all-time al săptămânilor petrecute pe locul 1. Următoarea ei țintă este Caroline Wozniacki, locul 9 all-time, cu 71 de săptămâni.

„Când am încheiat sezonul trecut pe locul 1 a fost o onoare mare pentru mine. Să reușesc asta a doua oară în 2018 se simte ca o realizare specială, mai ales că am câștigat și primul meu titlu de Grand Slam anul acesta. Sunt foarte mândră să-mi văd numele printre legendele care au reușit să încheie un sezon pe primul loc” – Simona Halep.

Simona va intra astfel și într-un grup restrâns al jucătoarelor cu cel puțin două sezoane încheiate pe primul loc. Sunt 25 de jucătoare care au ajuns vreodată pe această poziție, dar doar 13 dintre ele au încheiat un sezon ca number 1 și doar 10 au repetat această performanță în ani diferiți. Steffi Graf deține recordul all-time, cu 8 sezoane. Ea e urmată de Martina Navratilova, cu 7, Chris Evert și Serena Williams, cu câte 5 ani, Lindsay Davenport cu 4, Monica Seles, Martina Hingis și Justine Henin cu câte 3 ani. Simona Halep i se alătură lui Caroline Wozniacki, ambele cu câte două sezoane încheiate ca world number 1.

Simona are la acest moment 34 de săptămâni consecutive pe locul 1. La finalul anului, această serie va atinge 45 de săptămâni consecutive, ceea ce o va urca peste Justine Henin și Lindsay Davenport, fiecare cu câte 44 de săptămâni consecutive.

„Când am încheiat sezonul trecut pe locul 1 a fost o onoare mare pentru mine. Să reușesc asta a doua oară în 2018 se simte ca o realizare specială, mai ales că am câștigat și primul meu titlu de Grand Slam anul acesta. Sunt foarte mândră să-mi văd numele printre legendele care au reușit să încheie un sezon pe primul loc”, spune Simona, citată de WTA.

„Simona a reușit un nou sezon extraordinar și este un privilegiu să o sărbătorim în calitate de „2018 WTA Year-End World No.1 Singles Player presented by Dubai Duty Free” pentru al doilea an consecutiv. E o realizare remarcabilă că a câștigat un titlu de Grand Slam și să joace alte șase finale anul acesta; de asemenea, în afara terenului, Simona întruchipează toate valorile care fac bine unui număr 1 mondial”, a spus Steve Simon, CEO-ul WTA.

Până în acest moment, Simona a reușit trei titluri anul acesta, impunându-se la Roland Garros, Montreal și Shenzhen, ajungând în finală la Australian Open, Roma și Cincinnati. Cu șase finale jucate anul acesta, ea conduce plutonul WTA și din acest punct de vedere. Acestor rezultate li se mai adaugă semifinalele de la Doha și Indian Wells, plus sferturile de la Stuttgart și Madrid. Bilanțul ei actual în 2018 este de 46 de victorii și 11 înfrângeri, iar toate aceste performanțe au asigurat-o de calificarea la Singapore încă din vară, pentru al cincilea an la rând. Simona este singura jucătoare care s-a calificat la toate cele cinci ediții ale Turneului Campioanelor din Singapore.

Ea urmează să primească trofeul pentru numărul 1 la final de an într-o ceremonie care va fi organizată în Singapore, în timpul turneului.

Indiferent dacă va mai juca un alt meci în acest an, Simona, care începe azi săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului, va simți presiunea urmăritoarelor din clasament abia odată cu Australian Open 2019, acolo unde clasamentul se va reașeza.

***

Bunătăți din Shop-ul 30-0 de care tu și prietenii tăi ar trebui să știți:

1. Pachetul One e reeditat: după ce tricourile Onederful au fost sold-out, pachetul One, dedicat Simonei, revine și e compus acum din tricoul Onederful Tricolor și ediția a doua a albumului foto Simona de Păstrat. Cum Simona  va încheia un nou sezon pe locul 1 în lume, iată un cadou perfect pentru fanii ei. O combinație de două produse populare, la un preț mult mai avantajos.

 

2. Tricoul „N-o să”. Considerat de mulți dintre voi (și de noi :D) drept cel mai bun tricou făcut de 30-0. „N-o să” vorbește pentru sine. Prinde o mărime aici, cât încă mai găsești!

3. Neînvinșii. Cartea colegei Andreea Giuclea e o colecție grozavă de povești motivaționale a unora dintre cei mai buni sportivi români. Merită să le ducem aceste povești mai departe, fie și ca o formă de inspirație pentru viitorii campioni, de care sportul românesc are atâta nevoie.

4. „Povestea Primului Slam”. Unii dintre voi i-ați zis „carte”, alții, „revistă”. Dar cei mai mulți ați descris-o drept o publicație la standardele cele mai înalte, așa cum găsim în străinătate, despre campionii altora. Ei bine, avem și noi campionii noștri world-class. Simona Halep și titlul ei câștigat la Roland Garros sunt în centrul acestei colecții de articole, reportaje, interviuri și texte de opinie, colecție pe care n-o mai găsiți nicăieri în altă parte.

5. Tricoul „Icecream”. Iubim cu toții tenisul de ne topim după el. Ce mod mai bun de a transmite asta decât printr-un tricou cu mesaj? Tennis to melt for. 

6. Ești genul care preferă bundle-urile? Iată un super pachet, care cuprinde toate produsele de print scoase vreodată de 30-0, în cea mai avantajoasă ofertă cu putință: album foto + trei reviste, la un super preț promoțional, disponibil un timp limitat.

Verifică aici toate produsele din Shop.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi