30-0 pe print. Revista „Povestea Primului Slam” + albumul „Simona de păstrat” + „30-0 de colecție”

Ai ce citi, ai ce dărui. Un bundle care aduce la un loc tot conținutul tipărit de 30-0: revista Simona. Povestea Primului Slam, albumul foto „Simona de păstrat” și revista Treizecizero Pe Curat de colecție.

139,00 lei 129,00 lei

În stoc

Descriere

Ai ce citi, ai ce dărui. Vrei mai mult 30-0?

Iată un bundle care aduce la un loc tot conținutul tipărit pe hârtie de 30-0, un publisher născut și crescut în digital. Ai într-un singur pachet:

– revista Simona. Povestea Primului Slam
– albumul foto „Simona de păstrat”, ediția a 2-a
– revista Treizecizero Pe Curat de colecție.

 

Simona. Povestea Primului Slam este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor. Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – turneul la care s-a petrecut totul.

Atmosfera Roland Garros 2018 este povestită de Camelia Butuligă și Adrian Țoca, autorii Treizecizero care au urmărit-o pe Simona în cei cinci ani de când liderul mondial și-a început ascensiunea și care au fost prezenți și la această ediție de Roland Garros.

Texte de la autori invitați, declarații, interviuri și multe alte surprize completează o publicație care e posibilă o dată în viață. Asigură-te că nu o ratezi!

 

Simona de păstrat urmărește cei mai frumoși ani ai carierei Simonei Halep și drumul către locul 1.

Un design minimalist, dar cu mult suflet; imagini de la unii dintre cei mai buni fotoreporteri din lume, tipărite alb-negru, ceea ce îi conferă multă eleganță și unitate.

Reeditarea albumului foto dedicat în exclusivitate Simonei, tipărit cum te-am obișnuit, în condiții grafice de mare calitate, vine cu conținut nou, de la Australian Open, și cu 16 pagini în plus, la același preț. În total, 160 de pagini, în format landscape, cu hardcover.

Pentru un fan al Simonei, albumul e de neratat. Pentru colecționarii de momente speciale, asemenea. Dacă nu ești niciunul, nici altul, poate fi, pur și simplu, o idee de cadou original 😉 Îl poți comanda separat de aici.

Iar dacă nu ai fost de la început alături de 30-0, ediția Pe Curat de colecție îți oferă o recapitulare a celor mai bune texte din istoria site-ului (inclusiv documentarea exploziei Simonei Halep).

Fie că ești fan de tenis începător sau cu vechime, acest pachet constituie o introducere intensivă în tenis și în jurnalismul sportiv de calitate. În plus, îți dă șansa de a avea întreaga colecție de publicații 30-0!

Un pachet disponibil într-un număr limitat, care combină tenisul, jurnalismul și fotografia. Enjoy it!