Simona: „Când ea a revenit, mi-am zis că n-o să pierd game-ul și o să închid cu 6-4. Am fost puternică mental și am făcut mereu ce a trebuit”

Adrian Țoca | 6 iulie 2022

Amanda Anisimova: „E atât de greu să joci cu Simona. E dificil să-ți dai seama cum să joci tenisul tău cel mai bun contra ei”

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

(Londra)

Conferințele Simonei sunt tot mai populate de la o rundă la alta, iar întrebările cu referințe la 2019 și la un potențial nou titlu aici sunt, la rândul lor, tot mai numeroase. Din nou bucuroasă cu felul în care a jucat și cum a răspuns la momentul de adversitate din final, Simona spune că nu se gândește, deocamdată, la nimic altceva în afară de momentul actual. „E încă foarte departe. Ziua de mâine e o provocare, dar dacă o să am o șansă să câștig acest turneu, o să muncesc greu ca să o iau”, a spus Simona.

Despre evoluția ei din meciul de azi, i s-a părut că tot jocul a ajutat-o, că s-a mișcat bine pe picioare, a fost agresivă și i-a luat din timp adversarei. Și, mai important, a servit bine când a trebuit. Precum acel ultim game, în care, după ce luase trei game-uri la rând, Anisimova a avut trei mingi de break pe serviciul Simonei, la 5-4 pentru aceasta.

„Da, n-a fost deloc ușor, pentru că ea a început să joace fără să se mai gândească la faptul că ar avea ceva de pierdut, așa că a lovit foarte puternic fiecare minge. Dar am refuzat să permit să egaleze. Chiar și la 0-40, am fost un pic dură cu mine, m-am energizat un pic. Și am crezut cu adevărat că pot să închid cu 6-4. Am servit foarte bine atunci.”

Simona a punctat că simte că nu atât experiența a ajutat-o în acel moment, ci atitudinea ei. „Cred că am fost puternică mental mai mult decât experiență. Am stat liniștită, am zis că n-o să pierd game-ul și am crezut foarte mult că o să revin. Toate la un loc cred că m-au ajutat să termin în două seturi. Am fost acolo pentru fiecare punct, nu a contat scorul, am crezut că sunt suficient de bună ca să câștig și știam ce trebuie să joc. Am făcut ce a trebuit.” 

Întrebată dacă o afectează în vreun fel stările emoționale prin care trece oponenta ei (Amanda a fost pe punctul de a izbucni în lacrimi la un moment dat), Simona a oferit perspectivă:

„Nu văd ce face oponenta pentru că sunt foarte concentrată pe mine. Mereu am făcut asta. Dar da, pot să-mi imaginez că este foarte multă emoție când joci sferturi la Wimbledon pe Centre Court. E un turneu super special și probabil că emoțiile sunt foarte puternice. A mai fost într-o poziție ca asta în 2019. Dar nu o cunosc atât de bine și nu sunt atentă la adversare. Am trecut și eu prin astfel de emoții cu ani în urmă și nu e deloc ușor de gestionat. Dar sunt emoții plăcute, așa că data viitoare ea va fi mai bine, cu certitudine.”

Într-un traseu în care continuă să-și facă meciurile scurte – azi abia a trecut de o oră, și putea fi cu mult mai scurt de atât -, Simona vede beneficiile, în condițiile în care semifinala e deja mâine. „Clar e mai bine decât un meci de trei ore”.

„Da, mă simt gata să joc. Mă simt bine fizic, iar mental, la fel de bine. Mă simt pregătită pentru mâine. În plus, e același lucru și pentru ea, a jucat tot azi. Așa că nu mă gândesc la astfel de lucruri. Mă gândesc doar la faptul că am șansa de a fi din nou în semifinale la Wimbledon.”

Ce fel de provocare presupune jocul Rybakinei pentru ea? Totul începe cu serviciul, iar unul dintre jurnaliști i-a spus că Elena a servit deja 44 de ași până acum, cifră cu care conduce detașată în turneul fetelor la acest capitol (cu 10 ași, Simona e a 20-a).

„Primul gând e să ajung la serviciul ei și să-l pun înapoi în teren. Știu că e o big hitter, am mai jucat de câteva ori. Sunt sigură că are multă încredere fiind în semifinale la Wimbledon. Dar e un alt meci, o altă provocare, pentru care sunt gata și voi da totul să-mi iau șansa.”

Am întrebat-o cum i-ar descrie jocul adversarei din semifinale:  

„Cred că se aseamănă cu cel de azi. Lovește puternic, nu m-am uitat la meciuri aici și n-am mai jucat de mult timp cu ea, dar mă aștept la un meci destul de puternic. Sunt pregătită, sunt entuziasmată și o să dau tot ce am mai bun.”

O ajută faptul că întâlnește adversare de profil asemănător?

„Da, că e același ritm cumva, dar nu e niciodată ușor să joci contra acestor jucătoare, pentru că oarecum nu știi la ce să te aștepți. Pot lovi cum a lovit ea azi în game-urile de dinainte de ultimul: a lovit fără să aibă nicio reținere și au intrat. Trebuie să fii tot timpul, fiecare punct mi se pare că e important cu o astfel de jucătoare.”

Cum se simte înapoi într-o astfel de fază a turneului? 

„E o emoție frumoasă, sunt bucuroasă că sunt din nou într-o semifinală de GS. Înseamnă mult și înseamnă că încă mai pot și mă bucur. Mă bucur că muncesc mai mult și că îmi dau o șansă să joc la nivel înalt.” 

Amanda: „E atât de greu să-ți dai seama cum să joci tenisul tău cel mai bun contra Simonei”

„Cred că Simona a jucat foarte bine, cum o face mereu. Eu nu am putut să-mi ridic nivelul, sau am făcut-o mult prea târziu”, a spus jucătoarea americană, care a vorbit despre cum ocazia, dar și adversara, contribuie la emoțiile prin care trece. „Nu știu, se întâmplă, nu poți să fii fără stres în fiecare meci. A fost diferit zi. E atât de greu să joci cu Simona. E dificil să-ți dai seama cum să joci tenisul tău cel mai bun contra ei”, a spus Amanda, care a fost încărcată iar de emoții și când a încercat să răspundă la ultima întrebare, despre cum n-a reușit să returneze pe al doilea la nivelul ei obișnuit contra Simonei. „Nu știu. Cred că brațul meu n-a existat azi. N-am simțit nimic. Am ratat niște mingi atât de ușoare, nu știu”.

Citește și
Simona, despre cum anume o ajută Patrick
Ce spune Elena Rybakina despre Simona
Cum a fost abordarea tactică a Simonei



 

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Madison Keys, care a câștigat acest turneu cu trei ani în urmă, o elimină în optimi la Cincy pe numărul 1 Iga Swiatek, 6-3, 6-4.

Și ce fain gestul acelei voluntare care a consolat-o pe Iga în drumul către vestiar.