Patricia Țig e la un singur pas de revenirea între primele 100 de jucătoare ale lumii. Drumul de la jucătoare fără clasament la Top 100

Radu Marina | 11 februarie 2020

Ultima dată când Patricia se afla printre cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii se întâmpla în urmă cu trei ani, în luna mai. Acum îi mai trebuie fie o victorie, fie o combinație de rezultate favorabile ca să revină în prima sută.

În urma victoriei obținute astăzi (6-1, 1-6, 7-6) la turneul de la Hua Hin, în fața favoritei 6 Yafan Wang, Patricia Țig a mai făcut un pas important spre revenirea în top 100 WTA. Ultima dată când Patricia se afla printre cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii se întâmpla în urmă cu trei ani, în luna mai.

Acum îi mai trebuie fie o victorie, fie o combinație de rezultate favorabile ca să revină în prima sută.

Separat de asta, succesul în fața chinezoaicei Wang, jucătoare clasată pe locul 56 mondial, este a doua cea mai importantă victorie pe care Patricia o obține de la revenirea în circuit, prima fiind cea reușită în fața letonei Anastasija Sevastova, la București, locul 11 mondial la acel moment. 

După sezonul 2017, Patricia a stat timp de aproape doi ani de zile departe de tenis și de circuit, atât pentru a-și rezolva problemele de sănătate, dar mai ales pentru că la începutul anului 2019 a devenit mamă. Când s-a reîntors la tenis, în aprilie 2019, a făcut-o fără a mai avea clasament și beneficiind de un clasament protejat, valabil pe o durată determinată, doar la opt turnee. (Începând cu acest sezon, WTA a schimbat regulille, astfel că orice jucătoare care revine după o naștere sau o accidentare va beneficia de clasament protejat pentru 12 turnee, care poate fi folosit pe o durată de trei ani).  

A doua carieră. Drumul de la jucătoare fără clasament la top 100 

Drumul Patriciei către revenirea în top 100 s-a petrecut în mai puțin de un an, în liniște și într-un ritm al ei. Date fiind circumstanțele – pauză de aproape doi ani, naștere, revenire în circuit fără clasament, reluare de la zero a carierei – această revenire pe scena mare a tenisului, într-un timp atât de scurt, este cu adevărat remarcabilă.

Pe 10 aprilie 2019, Patricia a jucat primul ei meci oficial după naștere, primul după o pauză de doi ani, în calificările unui turneu ITF 15K, la Cancun. În Mexic și-a început revenirea; timp de aproape trei luni a jucat nouă turnee, câștigând două și jucând alte două finale. Inițial, din cauza regulilor impuse de ITF, punctele adunate în aceste turnee nu s-au contorizat și în clasamentul WTA; astfel că, după două titluri, două finale și 23 de victorii, Patricia era în continuare jucătoare fără clasament, după trei luni de la revenirea în tenis. 

Abia pe 5 august 2019, după mai multe discuții și noi modificări făcute de ITF, punctele aveau să fie aplicate retroactiv.

Până acolo, având în continuare statut de jucătoare fără clasament, Patricia a fost nevoită să joace un turneu de pre-calificare la BRD Bucharest Open. Câștigarea acelui turneu de pre-calificare i-a adus un wild card pe tabloul de calificări, unde  după trei victorii la rând s-a calificat pe tabloul principal. 

Pe tabloul principal au urmat alte patru victorii consecutive, dintre care trei în fața unor favorite (Anastasija Sevastova favorita principală, Kristyna Pliskova favorita 8, Laura Siegemund favorita 6), care au dus-o în a doua ei finală WTA a carierei, după cea reușită la Baku, în 2015. 

Așadar, la primul turneu WTA pe care l-a jucat de la revenire, Patricia ajungea în finală, după nouă victorii consecutive în total, și încerca să devină prima jucătoare din 2009 încoace (Kim Clijsters, US Open) care câștigă un titlu fără să aibă clasament. 

N-avea să fie însă așa, Elena Rybakina dovedindu-se mult prea puternică în finală. Dar realizarea de a juca o nouă finală WTA la doar câteva luni după nașterea fetiței sale Sofia și de a urca peste 800 de locuri în clasamentul WTA, până în top 250, era oricum ceva impresionant. Era și o confirmare care îi arăta Patriciei că e pe drumul cel bun.  

La București, Patricia a apărut ca o persoană cu totul schimbată. Mai matură, recunoscătoare pentru lucrurile pe care le are, mai așezată și, cel mai important, împlinită. “Să fiu mamă m-a ajutat să devin o persoană mai bună. Sunt mai modestă, mai ascultătoare și mai recunoscătoare pentru ce am. Sunt mai matură. Știu că viața nu se termină dacă pierzi un meci de tenis”, spunea ea atunci. 

Dacă la București n-a putut câștiga primul ei titlu WTA, avea să o facă două săptămâni mai târziu, la Karlsruhe, în Germania, unde la începutul lunii august ea a câștigat turneul de 125K, desfășurat sub egida WTA. După un traseu în care a pierdut doar un singur set în cinci meciuri, Patricia reușea să câștige cel mai important trofeu al carierei, urca în top 150 și se declara împlinită din toate punctele de vedere. “A fost o săptămână frumoasă, ne-am bucurat de vreme, de oraș, de Sofia. Ne-am plimbat mult. Am fost super relaxați. Am luat totul așa cum a venit și am muncit mult. Nivelul tenisului, așa cum a fost și la București, e my best ever. Mă simt bine cu mine, mă simt bine pe teren, primesc multă putere de la Sofia și de la Răzvan. Mă simt împlinită, într-un cuvânt”, ne-a spus Patricia la scurt timp după câștigarea titlului.

A urmat sezonul de hard american, unde a participat doar la US Open, în calificări, și segmentul asiatic, pe care l-a încheiat cu două calificări în optimile de finală, venind de fiecare dată din calificări, atât la Hiroshima, cât și la Seul. Cu punctele adunate în sezonul asiatic, Patricia se apropia de top 100, urcând până pe 117. Spre finalul sezonul 2019, Pati a mai jucat încă o finală ITF (25k), la Sevilla, care i-a permis să închidă anul foarte aproape de primele 100 de jucătoare ale lumii, pregatind astfel terenul pentru 2020, an în care avea să se reîntoarcă acolo unde îi e locul. 

Startul noului sezon i-a adus Patriciei alte două finale ITF, una jucată chiar în prima săptămână a anului, la Canberra, alta disputată în urmă cu câteva zile, la Nonthaburi, în Thailanda, unde s-a retras după primul set în fața Irinei Fetecău.

Cu două finale și calificarea de azi în optimile de finala la Hua Hin, turneu WTA, revenirea Patricia între primele 100 de jucătoare ale lumii este iminentă – asta doar la nouă luni distanță de când ea a revenit oficial în tenisul profesionist, începându-și a doua parte a carierei sale de la zero. 

„Am știut că o să fie un meci complicat azi, mă așteptam să fie greu; dar am reușit cumva să mă motivez și să mă activez ca să câștig meciul. Am luptat până la capăt și asta mă bucură foarte tare” – Patricia Țig.

Foto: GSB Thailand Open presented by E@

Îți place?
Cele mai noi

Semifinalele de la Roma:

Simona Halep - Garbine Muguruza, Marketa Vondrousova - Karolina Pliskova.

Novak Djokovic - Casper Ruud, Denis Shapovalov - Diego Schwartzman.