O nouă amânare în cazul Simonei Halep

Treizecizero | 31 august 2023

Noua amânare îi reduce din șansele de a prinde finalul acestui sezon. Simona va ieși din clasamentul WTA la finalul US Open și, la momentul revenirii pe teren, va trebui să pornească de la zero.

Un verdict în cazul Simonei Halep va întârzia și mai mult decât deja a făcut-o, potrivit unui anunț făcut de jucătoare pe rețelele de social media.

„Azi am aflat că o decizie în cazul meu, care era așteptată în această săptămână, va fi amânată suplimentar. Aceasta este o veste foarte dezamăgitoare, dat fiind că am spus în mai multe rânduri că tot ce îmi doresc este să fiu judecată. Este greu de explicat efectul negativ emoțional pe care l-au avut și continuă să îl aibă asupra mea aceste amânări”, a scris Simona, joi seara.

La un an și două zile de la ultimul meci oficial jucat de Simona, în primul tur la US Open 2022, încă nu este clar un orizont de așteptare în ce privește o decizie în cazul ei. După trei amânări ale audierii, jucătoarea a fost audiată la finalul lunii iunie de către tribunalul independent Sports Resolutions, un verdict fiind inițial așteptat într-un interval de până la trei săptămâni, fapt confirmat și de sportivă. Două luni mai târziu, jucătoarea încă nu știe când va primi un rezultat. Simona este suspendată provizoriu din luna octombrie a anului trecut și a negat vehement, cu fiecare ocazie, toate acuzațiile care i se aduc.

International Tennis Integrity Agency are două capete de acuzare deschise împotriva Simonei Halep, în ceea ce a devenit cel mai important – și poate cel mai mediatizat – caz de dopaj din tenisul profesionist în ultimii ani. Primul, acuzația de dopaj deja deschis împotriva sportivei, care este în acest moment suspendată provizoriu, o suspendare ce curge din octombrie 2022, după ce a fost anunțat că în proba jucătoarei a fost descoperită roxadustat, o substanță interzisă. Al doilea, o încălcare suplimentară a regulamentului antidoping pe motiv de „nereguli în pașaportul biologic al sportivei”, potrivit ITIA. 

De notat că această perioadă de suspendare provizorie urmează să i se scadă în urma verdictului final.

Noua amânare îi reduce din șansele de a prinde finalul acestui sezon. Simona va ieși din clasamentul WTA la finalul US Open și, la momentul revenirii pe teren, va trebui să pornească de la zero, asta însemnând wildcard-uri și turnee mai mici. 

Cu câteva zile în urmă, jucătoarea vorbea, într-un interviu pentru Eurosport, despre efectele pe care le-a avut acest an asupra ei și despre cum au decurs audierile.

„Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată, pentru că doream tare mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată și să vedem ce se întâmplă. Așteptarea a fost un calvar, pentru că incertitudinea, faptul că nu e în mâinile tale absolut nimic, nu ai nicio putere, este cu atât mai greu să trăiești în stilul acesta. A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranțe, de la o amânare la alta.

Nu am amânat eu niciodată acest caz sau această audiere, tot timpul cei care m-au acuzat au amânat. Eu am vrut cât mai repede să fiu judecată și să primesc decizia. Imaginea mea în sufletul meu este curată, pentru că știu și sunt 100% convinsă și am încredere că nu am, spun cu încredere că nu am făcut nimic necinstit sau nimic contra reguliilor, tot timpul am respectat tenisul și am respectat tot ce e pe lângă tenis. Tenisul este și spus că este sportul alb și cum am respectat eu tenisul, este greu de imaginat. De la muncă, de la tot ce ține de el, am fost totală și efectiv a fost prioritatea vieții mele și niciodată n-aș fi făcut ceva interzis.”

„A fost un caz destul de dificil. Acolo, la audieri, echipa mea a fost extraordinară împreună cu toți experții pe care i-am avut, cu avocații. A fost și Bogdan Stoica, avocatul din România, împreună cu Howard, din America (n.a. Howard Jacobs). Au fost puternici și apărarea mea a fost foarte bună. Adevărul, întotdeauna este mai ușor când spui adevărul. Și am simțit că totul o să fie bine. Mă așteptam să primesc decizia mult mai repede. Din câte știu eu, în regulament sunt 3 săptămâni. Deja se fac două luni și nu am primit absolut nicio știre despre decizie.”

Darren Cahill: „Simona are dreptul de a-și vedea mai departe de carieră și de viață”

Un nou mesaj de susținere a venit vineri pentru Simona din partea lui Darren Cahill, antrenorul alături de care a petrecut cea mai importantă perioadă a carierei.

Australianul a postat pe Instagram:

„O altă amânare. Detaliile acestui caz vor ieși, în cele din urmă, la lumină, dar, indiferent de care va fi rezultatul, acest proces a fost gestionat îngrozitor de către ITF și ITIA. Zero îngrijorare și grijă pentru sportivă sau pentru starea ei de bine, în condițiile în care acest caz se tot prelungește de aproape 12 luni, fără judecată sau rezolvare.

Am respect pentru programul de testare din sportul nostru și pentru un proces corect, dar procedura din cazul acesta a fost oricum, numai corectă nu.

Simona are dreptul de a-și vedea mai departe de carieră și de viață. La acest moment, nu poate face nici una, nici alta. Niciun jucător nu ar trebui să mai treacă vreodată prin asemenea amânări. WTA, consiliul de administrație și consiliul jucătoarelor trebuie să facă o treabă mai bună în a se asigura că jucătoarele au o protecție cât de cât în situații asemănătoare și au dreptul la o rezolvare mai rapidă. La acest moment, nu au niciuna.”

Articolul a fost updatat pentru a reflecta reacția lui Darren Cahill.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi