Nicholas Ionel, cel nu din cale afară de impresionat că a câștigat un Slam la juniori: „Sunt fericit, mă ajută cu încredere!”. Dar are așteptări mai mari

Melbourne

„Vrei să stai să vezi mingea de meci înainte să vorbim?”

E 12 fără un sfert seara la Melbourne, și trecem pe lângă un ecran unde îl vedem pe Dominic Thiem încercând să încheie meciul cu Sascha Zverev, dar Nicholas încă mai are ceva adrenalină după meciul proaspăt încheiat, care i-a adus primul lui trofeu de Slam la juniori, așa că nu mai are răbdare să mai vadă match point-ul.

„Păi, poate te întâlnești cu ei peste câțiva ani”, adaug, și zâmbim toți. Nicholas ține în brațe trofeul primit de la organizatori, o replică a celui cu care au făcut pozele pe teren. E însoțit de Fatima Keita și Sebastian Gima, ceilalți juniori români care au fost pe tablouri la Melbourne în acest turneu, care l-au susținut în finală.

Înainte să intrăm în sala pe care ne-a pregătit-o reprezentanta ITF, Nicholas trece să-l salute pe Patrick Mouratoglou, aflat într-un studio alăturat. Românul se antrenează la academia acestuia în Franța, iar cei doi schimbă câteva cuvinte. „Nice trophy you have!”, îi spune antrenorul francez. „Well done!”

Am vorbit mai mult cu Nicholas după primul tur la simplu, unde a pierdut, așa că nu e deloc surprinzător când spune că și-ar fi dorit și mai mult să fi câștigat la simplu. Are aproximativ aceeași stare ca și după acel meci pierdut, poate o idee mai zâmbăreț, dar e încurajator felul în care tratează momentul. Pare să-l perceapă drept o victorie și cam atât. Dar, întâi, despre finala în sine. În care au trăit periculos, pe alocuri.

„Primul set ar fi trebuit, cred, să-l câștigăm noi, dar am avut câteva mingi în care n-am fost super stabili. În al doilea set, ei ar fi trebuit să-l câștige, au fost foarte puține mingi care au contat, unele au fost norocoase, pot să zic, dar am stat întotdeauna pozitivi și cred că de aia am câștigat”, începe el rapid.

„În supertiebreak am plecat foarte bine, cred că asta a contat cel mai mult, de fapt, că am început bine. Probabil că ei erau deja cu moralul la pământ”.

Emoții n-a avut la mingile de meci, că era adrenalina prea mare. Mai ales după o zi așa lungă. Programul pe terenul unde au jucat s-a amânat din cauza căldurii foarte puternice de azi de la Melbourne, unde termometrul a trecut de 42 de grade Celsius, iar indicele de confort termic pe terenurile exterioare a forțat oprirea meciurilor. „Foarte greu a fost să așteptăm azi. Am ajuns la bază la ora 12 și am început la 9 și jumătate seara”, adaugă el, știind însă că e o experiență care-i va folosi pe viitor.

Titlul acesta a venit în condițiile în care el și partenerul său, elvețianul Leandro Riedi, un tip înalt și cu o sclipire jucăușă în ochi ce aduce aminte de alt elvețian ceva mai faimos, au jucat prima dată dublu împreună. „Cred că fiecare meci a fost din ce în ce mai bun, doar că acesta din finală au fost condițiile mai grele. Umiditate, lumina… nocturna nu a fost foarte bine. A fost prima oară când am făcut dublu cu el și de la meci la meci a fost din ce în ce mai bine. Așa ni s-a părut nouă, dar și antrenorii au spus asta. ”

Îl întreb cum se simte și își schimbă tonul. „Sunt foarte fericit. Dar cred că aș fi vrut mai mult să câștig la simplu decât la dublu. Dar și ăsta e bun. E la fel, de fapt!”

Devine acesta cel mai important trofeu al lui? „Așa ca turneu, ca nume, da, e cel mai important. Dar am câștigat și alte turnee. Eu zic că e mai important un Futures decât… Dacă întrebați un antrenor, nu ar fi mai important. Dar eu zic că e mai important să câștigi în ATP decât la juniori” 

De ce? „Nu știu, mi se pare că pe viitor nu are… Adică mă ajută ca încredere, dar nu pot să zic că e neapărat wow. Adică la Futures, chiar și dacă câștig la dublu, mi se pare că mă ajută cu puncte, totul e mult mai…”

Mai cu greutate, probabil. Însă acest trofeu e un mod bun de a concluziona cariera de juniori. Nicholas mai poate juca la Slamurile de juniori anul acesta, dar – așa cum mi-a spus în discuția anterioară, plănuiește deja să joace mai des în turneele din tenisul mare, ca să-și ridice clasamentul.

Cu ce simte că îl ajută tenisul la dublu pentru simplu? „Mă ajută în multe lucruri, cu returul, cu voleul, cu rapiditatea, să am energie întotdeauna, să nu mă las niciodată … La dublu totul se poate schimba repede. În două secunde se poate schimba tot meciul. Mă ajută să fiu mai constant, de exemplu dacă vreau să dau cross, dau cross, să nu dau pe mijloc, sau plouată.”

Lui Nicholas îi place dublul, o să mai joace și pe viitor, dar cu grijă. „O să joc și simplu și dublu în același timp, doar că vreau mai mult să joc simplu, ca toată lumea. Îmi place dublul, dar dacă ajung departe în turneu e complicat să joci și simplu, și dublu.”

Insist să-l întreb cum îi sună „campion de Slam”. „Da, e interesant. E complet altceva față de alte turnee, e altă atmosferă, e totul diferit. E cel mai frumos Grand Slam pentru mine.”

Poate că lui Nicholas nu i s-o fi părând acum mare performanță acest trofeu, dar el reprezintă o bornă în cariera lui. Așa că îl întreb cum i s-a părut drumul până aici.

„Foarte frumos. Am avut multe momente bune, unele mai slabe, dar îmi place foarte mult ce fac și nu pot să spun că mă chinui.” 

Momentul cel mai greu? „Poate nu foarte-foarte greu, dar am pierdut la un moment dat vreo șase turnee la rând, nu mai voiam să joc, eram enervat rău de tot. Acum sunt foarte fericit, de un an pot să zic că joc incredibil.”

Cum o să sărbătorească? „Mă duc să mănânc”. Răspunsul e amuzant în normalul lui, și râdem, dar realizezi repede că genul ăsta de viață îl așteaptă – dacă continuă să confirme – pe Nicholas: una în care victoriile, mici sau mari, nu pot fi sărbătorite prea mult timp, pentru că trebuie să te întorci rapid la muncă. „Mâine plec în Tasmania, la un turneu”.

Cui dedici trofeul? „Părinților mei. Că m-au susținut întotdeauna, de la început până la sfârșit.”