Indian Wells s-a încheiat, dar ia stați puțin. Idei după unul dintre cele mai spectaculoase turnee recente

Codruț Baciu | 18 martie 2019

Indian Wells s-a dovedit a fi unul dintre cele mai spectaculoase turnee recente. Tabloul feminin a dus iar greul, dar nici la băieți n-au lipsit momentele spectaculoase sau surprinzătoare

Ce turneu!

Și ce repede trebuie să trecem peste el. Atenția noastră a trecut deja la calificările de la Miami, acolo unde avem trei fete pe tablou. Însă înainte să ne lăsăm complet seduși de tragerea la sorți și de albastrul de pe Hard Rock Stadium, trebuie să ne uităm un pic peste umăr. La acest Indian Wells care tocmai s-a încheiat. Și să facem o recapitulare a subiectelor care ar fi meritat o atenție mai mare.

La fete

Cel mai lung meci al anului. Svitolina și Ashleigh Barty au jucat, vreme de trei ore și 12 minute, un tenis intens și plin de breakuri. Jucătoarea din Ucraina a trecut mai departe, iar la conferința de după meci a spus că partida s-a simțit ca și când ar fi durat chiar mai mult de-atât.

În topul celor mai lungi meci ale anului se mai află două partide de peste trei ore, ambele jucate la Brisbane: Birrel vs. Kasatkina și Kvitova vs. Collins.

Alte serii sau momente de luat aminte la. Bianca Andreescu a luat mințile și ochii tuturor. Și pe bună dreptate. Dar Indian Wells a fost atât de lung și de lat încât a fost loc de mai multe serii (sau „run”-uri) de meciuri bune și foarte bune ale unor alte jucătoare. Atât de încărcat în calitate e acum WTA, însă, încât n-a fost loc pentru toate.

Bunăoară: Serena vs Vika? Parcă a fost acum o lună. Totuși, meciul din turul doi dintre cele două mame a fost exploziv, de un nivel formidabil, demn de o finală. Serena a acuzat probabil efortul, întrucât s-a retras apoi cu Muguruza. Care Garbine a legat și ea, în sfârșit, niște victorii relevante (a bătut-o și pe Bertens după Serena), înainte de a fi surclasată de Bianca.

După Muguruza, Andreescu a bătut-o și pe Svitolina, care muncise din greu să ajungă acolo: meciuri teribil de dificile cu Kenin, Gavrilova, Barty și Vondrousova.

Și înainte să ne extaziem de Bianca, ne minunam cu toții de Belinda. Bencic avea, la un moment dat, o nouă posibilitate să câștige alt turneu trecând de patru jucătoare de Top 10, cum a făcut-o în Dubai, dar după ce le-a înșirat pe Naomi Osaka și pe Karolina Pliskova, s-a oprit în fața lui Kerber. Match-ups. Care Kerber, să nu uităm, revenise spectaculos cu Sabalenka și a avut de tras cu Venus înainte de Bencic. Venus, la rându-i, jucase excelent cu Kvitova și a făcut un turneu foarte bun până în sferturi. Iată cât e de muncit ca să ajungi departe într-un astfel de turneu. Pe unde te uiți, traseul e complicat.

WTA Mother Award. Este un premiu anual, decernat pentru a recunoaște și sărbători femeile care au adus contribuții importante la ”cultura și viața emoțională a familiei WTA”. Anul acesta, Chris Evert a primit acest premiu ce poartă numele Georginei Clark (una dintre figurile importante ale circuitului WTA, care s-a stins din viață).

Titlul de dublu, câștigat de Sabalenka și Mertens. Fetele nu mai jucaseră decât un singur turneu înainte să vină în deșertul californian și să câștige 5 meciuri la rând pentru titlul de la Indian Wells. O făcuseră în ianuarie, la Australian Open. Învingătoarele lor de-atunci? Krejcikova și Siniakova, adică exact cele pe care tocmai le-au învins în weekend.

Povestea surorilor Chan. Cele două au fost eliminate, la această ediție de Indian Wells, de către favoritele 1, sus-amintitele Krejcikova/Siniakova. Însă nu spre tablou vă rog să vă îndreptați atenția, ci spre materialul semnat de Stephanie Livaudais, pe site-ul WTA.

În cele două circuite, găsim destule exemple de frați și surori care joacă turnee în echipă (frații Djokovic, surorile Pliskova, Zverev, Bryan, Williams etc). Dacă vă închipuiți că e floare la ureche să joci în familie, ei bine, nu e mereu așa.

“Ca să fiu sinceră, să joci cu propria soră nu e întotdeauna simplu. Noi am început să jucăm împreună când eram tinere și este greu să faci echipă când nu ai maturitatea necesară pentru așa ceva. Plus că sunt 4 ani între noi, așa că tenisul și partea mentală a fiecăreia pot fi dificil de gestionat”


La băieți

Rafa ia pauză. N-a fost Fedal 39 în semifinale, în schimb retragerea lui Nadal a renăscut discuțiile despre ce ar trebui să se întâmple în turneu când un jucător se retrage. S-au vehiculat propuneri precum cea în care învinsul din turul anterior să fie promovat în locul celui retras, dar asta ar produce un coșmar logistic. Și, în plus, ar mai fi în spiritul tenisului să avem un astfel de upgraded lucky-loser?

Cât despre Nadal, ne vom revedea cu el abia pe zgură, la Monte Carlo; Rafa a sărit peste Miami, Mastersul pe care încă nu l-a câștigat.

Copiii tot vin. Copiii fiind Hurkacz și Kecmanovic, în cazul de față. Dacă Hubert bate deja la poarta Top50 de ceva vreme, traseul sârbului Miomir (proaspăt intrat în Top100) nu era previzibil deloc. Să-i luăm pe rând.

Ca să ajungă să joace semifinală cu Federer, Hurkacz i-a înșirat pe traseu pe Young, Pouille, Nishikori și Shapovalov. N-a reușit să-i pună probleme prea mari elvețianului, dar s-a anunțat deja ca un contender serios la vârful #NextGen și nu numai.

Cât despre Kecmanovic, el este încă o surpriză recentă a vecinilor noștri. Pipeline-ul sârbilor e mereu gata să producă tenismeni buni, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit. Dacă în cazul canadienilor sau australienilor, de exemplu, imigranții aduc un plus minunat în sport, sârbii se descurcă singuri, fără să se bată cetățenii lumii pe pașapoartele de Belgrad. Cum or reuși? Poate se inspiră și alții. (Încă un exemplu recent este Laslo Djere). În orice caz, săptămâna trecută, a fost nevoie de un Raonic în mare formă pentru a-l opri pe tânărul Miomir (19 ani).

Duelul Stefano – Felix. Tsitsipas și-a atins apogeul la Melbourne, împotriva lui Federer, iar de-atunci, deși a mai avut rezultate bune, le-a alternat cu mici dezamăgiri. Una din ele, datorate inclusiv oboselii probabil, a venit la tânărul Auger-Aliassime. Felix e tânăr chiar și în comparație cu Tsitsipas, e deja greu să mai ții socoteala – care-i NextGen și care-i FutureGen.  

Djokonini. Recunosc, nu eram mare fan al perechii Fognini-Djokovic, dar după ce i-au scos pe Tecău și Rojer în sferturi, m-au supărat și mai rău. Însă ce doi s-au completat uimitor de bine (și s-au dat în spectacol pe măsură). Au pierdut la Kubot și Melo, în semifinale, dar au făcut show, iar publicul s-a dar în vânt după ei. Indian Wells rămâne unul din turneele care atrag și jucătorii de simplu în circuitul dublului, iar asta e bine.

De văzut cât l-a ajutat pe Djokovic acest traseu ca să treacă peste frustrarea de la simplu – eliminarea lui în fața lui Kohlschreiber a fost una dintre marile enigme ale turneului masculin. Apropo de Philipp, ce turneu a făcut veteranul german, înainte de a claca și el fizic: victorii back-to-back cu Kyrgios și cu Djokovic.

Traseul lui Zverev. Frânt, de astă dată, de conaționalul Struff. Sascha a fost departe de forma cu care lua Turneul Campionilor anul trecut, însă nici Struff nu a fost vreun pushover: 9 ași, un procentaj de 89% pe primul serviciu și cele patru breakuri i-au permis să-și câștige meciul destul de ușor. Sasha a explicat că fusese bolnav (atins de un virus care a mai făcut și alte victime la IW), dar iată că aproape a venit zgura și Zverev e iar, cum-necum, pe plan secund, în ciuda clasamentului.

Monfils cel serios. Gael e un monument de constanță zilele astea. Păcat de accidentarea care l-a oprit să-și joace șansele pe teren, dar tenisul lui de aici a fost foarte, foarte bun și merită menționat.  

Gata, abia acum putem să încercăm cu toții să ghicim cum se numește culoarea stadionului de la Miami.

Foto: Kathryn Riley/BNP Paribas Open

Ți-a plăcut acest articol? Contribuie la un jurnalism mai bun abonându-te la 30-0+, programul lansat de 30-0 și care oferă abonaților, sub forma a cinci pachete diferite, conținut premium, cadouri și beneficii suplimentare. Detalii despre inițiativă, aici și aici. Abonamentele pot fi făcute aici.

Îți place?
Cele mai noi