Gabriela Ruse câștigă cu Jasmine Paolini, bifează o premieră frumoasă și ajunge în turul 2 la AO

Treizecizero | 17 ianuarie 2022

Gabi va juca mai departe cu Veronika Kudermetova, finalistă recent la Melbourne Summer 1, unde a fost învinsă de Simona Halep.

O nouă bornă depășită de Gabriela Ruse: ea câștigă cu Jasmine Paolini, 6-1, 6-3 în primul tur de la Australian Open și obține astfel prima victorie pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam!

Asta la a patra încercare. Precedentele trei au fost înfrângerea epică cu Agnieszka Radwanska, eșecul cu Julia Goerges, tot la Wimbledon și, anul trecut, înfrângerea cu Marketa Vondrousova de la US Open.

De data asta, grație și urcării ei în clasament, Gabi a primit un alt tip de adversară: nici copleșitor de faimoasă, nici cu arme cu care să-i facă misiunea infernală.

Dar Paolini e o jucătoare complicată, arțăgoasă. Și, mai important, ea a ajuns la AO în poate cea mai bună formă a carierei: 15 victorii în ultimele șapte turnee, serie bună care a dus-o foarte aproape de un debut în Top 50.

Gabi Ruse a avut însă un progres poate chiar mai spectaculos în ultimele luni. În iulie anul trecut, ea era pe locul 198 în lume, departe de perspectiva unei calificări directe la primul Slam al sezonului 2022. Dar seria din vara trecută (cu un titlu și o finală în săptămâni succesive) a adus-o pe româncă acolo unde jocul ei indica de mai mult timp că aparține: în Top 100.

Citește aici declarațiile făcute de Gabriela Ruse pentru 30-0 după meciul de azi.


Gabi a început meciul cu multă energie și la fel de multă claritate, a deschis cu break și, chiar dacă și-a pierdut imediat serviciul, a legat apoi 5 game-uri la rând pentru un 6-1 fără cusur: agresivă la retur, sigură pe ea în schimburile mai lungi propuse de Paolini și puternică în spatele serviciului, Gabi a bifat toate căsuțele în primul set.

Al doilea a fost mai echilibrat.

După o pauză de vestiar în care probabil și-a mai limpezit gândurile, Paolini a căutat să fie mai agresivă, a avut de două ori avantajul unui break, dar Gabi a răspuns perfect de fiecare dată. Și după al doilea ei rebreak, cel prin care a egalat la 3, meciul s-a întors în termenii primului set, cu Gabi tot mai calmă și mai clară în exprimări.

Sigură pe ea și pe un plan de joc în care n-a căutat să vopsească liniile, dar a lovit lung și a condus o mulțime de schimburi, Gabi a lovit (decisiv) la momentul potrivit, cu break pentru 5-3.

Doar câteva momente mai târziu, după alte patru puncte consecutive, Gabi Ruse s-a putut bucura de o victorie cât se poate de convingătoare. Și foarte importantă, pentru că ea reprezintă un nou pas înainte pentru Gabi: știa și ea că are tot ce îi trebuie pentru a înainta pe tabloul principal al unui Slam, acum are o primă victorie la Australian Open.

Ruse o învinsese pe Paolini în două din cele trei meciuri jucate – de fiecare dată, în circumstanțe importante: în calificările US Open și într-un meci din Billie Jean King, cu presiune pe masă, cum a avut, de altfel, și acum.

Gabi va juca mai departe cu Veronika Kudermetova, finalistă recent la Melbourne Summer 1, unde a fost învinsă de Simona Halep.

Tot în primul tur de la Melbourne, Irina Bara a pierdut destul de aspru cu iberica Nuria Parrizas-Diaz, 3-6, 1-6, un meci în care Irina, intrată pe tabloul principal în postură de lucky loser, nu și-a găsit ritmul decât în primele șase-șapte game-uri.

A doua victorie românească a zilei a venit de la Jaqueline Cristian, care a trecut de belgianca Minnen – de asemenea pentru primul ei succes într-un Grand Slam.

Foto: Profimedia Images

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi