La primul Slam, Gabriela Ruse ratează victoria vieții. Pierde cu Radwanska, după 6 mingi de meci ratate. „O să mai fie șanse!”

Adrian Țoca | 2 iulie 2018

„Acum trei luni eram în situația de a mă lăsa de tenis. Antrenorul meu m-a sfătuit să lucrez în continuare cu el și să-l ascult și că rezultatele vor veni. Și așa a fost. Mă gândeam să mă las pentru că simțeam că nu mai pot să joc la un nivel atât de înalt, simțeam că mă plafonasem, că nu mai pot reveni după acea accidentare foarte urâtă la genunchi. Până la urmă, am ascultat de el, iar rezultatele au venit.”

Gabriela Ruse a simțit ce înseamnă tenisul de mare nivel și l-a mai și trăit la o intensitate specifică marilor ocazii. Gabi, care a venit din calificări pentru prima ei prezență pe tabloul unui Grand Slam, a fost la un punct de surpriza zilei la Wimbledon, în turul 1 cu Agnieszka Radwanska, într-un meci jucat pe Court 1, a doua arenă ca mărime de la Wimbledon. Dar scena mare n-a intimidat-o pe Gabi, care a întors după pierderea primului set cu o evoluție exuberantă, pe parcursul căreia nu s-a sfiit să zâmbească larg, să interacționeze cu publicul sau să se stropșească la arbitru. În decisiv, Ruse a recuperat imediat pierderea unui break, a depășit cu bine un game cu 6 duble greșeli și a jucat foarte curajos punctele mari, mai ales la 4-4, când a salvat o minge de break chemând-o la fileu pe Aga cu un slice, apoi pasând-o fără emoții.

În game-ul imediat următor, Gabriela a atacat curajos și a fost de nu mai puțin de șase ori la un pas de a închide meciul. Radwanska s-a strecurat așa cum o face de atâtea ori și și-a folosit experiența ca să facă break imediat după și să închidă meciul.

*

Gabriela a venit zâmbind amar la conferință, dar atitudinea ei a fost aceea de a lua meciul ca pe o etapă normală în creșterea ei, una care nu trebuie dramatizată. „Încerc să fiu bine”, a început ea. ”Zâmbești!”. „Păi, ce să fac. Nu mai pot să mai dau timpul înapoi, o să mai fie șanse. Până la urmă, am fost chiar „acolo”, la un pas. Sunt dezamăgită că am pierdut, normal, însă o să mai am parte de asemenea meciuri și sper să depășesc momentul ăsta.

Am întrebat-o ce i-a trecut prin cap în momentele când s-a terminat meciul, când a început să conștientizeze că a pierdut și a rămas un pic pe scaun.

„Mi-am zis că așa a fost să fie, că nu a fost altfel. Că n-am fost în stare să închid meciul. Dar sunt multe meciuri în situația asta, nu numai eu am pățit-o. Și eu am mai întors meciuri așa, la Praga, de exemplu, unde Pera a avut cinci mingi de meci. Deci se poate întâmpla, nu înseamnă că, dacă ai minge de meci, e gata meciul. Fetele, mai ales cele de top, luptă pentru fiecare minge și dau totul. Până nu le vezi urcate în avion, nu se lasă.”

În schimb, am întrebat-o cu ce mindset intrase pe teren și când a început să sesizeze că poate câștiga meciul.

”Primul meu gând și cel mai important a fost să mă bucur de șansa pe care mi-am oferit-o singură, aceea de a mă califica, de a juca pe un teren mare și de a întâlni o adversară de top.”

„Despre victorie, sincer, nici nu m-am gândit. De exemplu, la Nottingham am jucat cu Rybarikova, am revenit, iar în decisiv am avut mingi de 2-0 și eram foarte stresată că aoleu, să vezi că o să câștig. Și mi-a fugit concentrarea, așa că de data asta am încercat să nu mă mai gândesc. Și s-a văzut.”

Gabriela găsește încurajator faptul că nu s-a simțit inferioară fizic, tehnic sau tactic. Spune încă că resimte că a fost un pic temătoare la unele mingi. „Singurul lucru unde m-am simțit inferioară a fost la starea interioară. Am fost temătoare la câteva mingi unde trebuia să intru și să dau; dacă intra, bine, dacă nu, nu. Până la urmă, am făcut asta la ultima minge de meci, n-a intrat, s-a întors meciul și am pierdut. Dar nu sunt supărată că am încercat să dau o lovitură câștigătoare. Dacă nu făceam asta, ieșeam de pe teren și m-aș fi gândit de ce n-am dat-o, de ce n-am riscat.”

Am întrebat-o ce i-a spus Marcel Miron, antrenorul ei, după meci, prilej pentru Gabriela să-și amintească un episod nu foarte îndepărtat, în care intervenția acestuia a fost foarte importantă.

„Mi-a spus că e mândru de mine și că, după părerea lui, chiar dacă am pierdut, pentru el am câștigat meciul. Mai ales că acum trei luni eram în situația de a mă lăsa de tenis. Marcel m-a sfătuit să lucrez în continuare cu el și să-l ascult și că rezultatele vor veni. Și așa a fost. Mă gândeam să mă las pentru că simțeam că nu mai pot să joc la un nivel atât de înalt, simțeam că mă plafonasem, că nu mai pot reveni după acea accidentare foarte urâtă la genunchi. Până la urmă, am ascultat de el, iar rezultatele au venit.”

Gabriela își dorește mult să joace bine la București. „O să ajung acasă și va fi greu să nu mă gândesc la înfrângerea asta, dar mă așteaptă multe turnee. Mă așteaptă Bucureștiul, și îmi doresc să joc foarte bine acasă. Mai ales că acum probabil că o să vină multă lume să mă susțină. Mai ales că au mai auzit de mine în ultima perioadă și vreau să nu-i dezamăgesc. Ca azi.” 

Îi spun că nu cred că a dezamăgit pe nimeni azi, în schimb, cu siguranță și-a făcut mulți fani noi. Publicul care a urmărit-o pe Court 1 sigur a rămas cu o impresie bună despre ea și i-a apreciat și stilul energic. „Sunt bucuroasă că eram pe un teren atât de mare și majoritatea oamenilor strigau cu mine. Nu știu dacă erau români, nu cred, dar eram foarte fericită când îi auzeam, îmi dădeau foarte multă energie.”

Când lucrurile se vor mai așeza, și se va uita în urmă, Gabriela crede că meciul cu Aga va fi un fel de reper pentru ea și încheie pe un ton hiperoptimist. „Sigur, va rămâne în memorie meciul ăsta, dar nu va fi nici primul, nici ultimul pentru mine. Sunt hotărâtă ca aici să fie primul meu Grand Slam câștigat. Mă simt foarte bine pe iarbă și cum fiecare jucătoare își dorește să câștige un GS, așa eu îmi doresc să câștig Wimbledon.”

„Trecerea de la junioare la senioare e foarte discutată în România și e considerată foarte grea. Eu n-am considerat-o așa, dar pentru că toată lumea mi-a tot zis că e grea, că o să urmeze câțiva ani în care îmi va fi foarte greu, am avut un prag mental pe care nu-l puteam depăși. Făcusem semi la junioare, dar pierdeam apoi în primul tur de calificare la un 10k. Și era totul mental, pentru că eram blocată.” – Gabriela Ruse

 

 

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Cele mai noi