E ziua Simonei, iar cadourile s-au ținut lanț tot anul

Adrian Țoca | 27 septembrie 2013

Românca va urca, de luni, pe cea mai înaltă poziție a carierei, locul 17. Simona este protagonista unei performanțe incredibile în acest an: niciun alt sportiv din ATP sau WTA nu a câștigat (și nu mai are când să câștige) titluri pe toate suprafețele în 2013. Simona e singura care a reușit asta.

Înainte de orice altceva, să-i urăm La mulți ani Simonei Halep! Simona împlinește azi 22 de ani și din punct de vedere sportiv, niciodată n-a avut o zi de naștere cu mai multe motive de bucurie ca aceasta. Este aproape inutil de reluat lista performanțelor excepționale realizate de Simona anul acesta, pentru că le știe o țară întreagă. Să o facem, totuși, pentru că simpla lectură a acestora ne poate ajuta să înțelegem mai bine valoarea lor reală, singularitatea acestora și caracterul lor cu totul special. Cifrele sunt uimitoare: patru turnee câștigate, ceea ce o face a doua cea mai prolifică jucătoare din lume, după Serena Williams, și o urcă direct pe locul doi în topul româncelor cu cele mai multe titluri all-time. Încă o semifinală de Premier, un tur patru la US Open, un salt de 48 de locuri de la începutul lunii mai și până săptămâna viitoare. Un bilanț total de 44-16, cu care locul 6 în lume într-un clasament al meciurilor câștigate, înaintea unor jucătoare precum Azarenka, Na Li sau Sharapova, plus accesul în Top 20 (de luni va avea cea mai bună clasare a carierei, locul 17). Plus, cel mai probabil, titlul de Most Improved Player of the Year, la finalul sezonului. Performanțe care v-au făcut, nu o dată, să trimiteți gândurile voastre frumoase pentru Simona. 

Dar mai important ca orice, Simona a reușit reintroducerea României în discuția relevanței absolute în tenisul mondial, pentru că tot mai mulți jurnaliști și specialiști o anunță pe Simona drept o prezență sigură în top pentru mulți ani de aici înainte. Săptămână de săptămână, Simo și-a câștigat în liniște respectul și aprecierea noastră, fără să epateze, fără să atragă atenția, fără s-o ceară și, mai important, fără să se schimbe.

După titlul trei, de la Budapesta, spuneam că „Simona își scrie, zilele acestea, o poveste fantastică, o poveste care va fi luată ca reper și dată ca exemplu pentru mulți ani de acum înainte. Și ceea ce este cel mai frumos e că o face în cel mai pur stil neromânesc, refuzând să se oprească, continuând să muncească din greu, refuzând să se mulțumească, așa cum mulți dintre noi o fac, cu puțin.” 

Înainte să-i facem noi, cei de acasă, cadouri, Simona și-a făcut și ne-a făcut ea foarte multe, și nu pare să se oprească prea curând. Pe un plan subiectiv, performanțele ei dau și mai mult sens și motivație existenței Treizecizero.ro. România se pregătește să-și descopere o campioană și ea trebuie să aibă expunerea pe care o merită. După cum copiii care încă nu știu, în secunda asta, că se vor apuca de tenis, trebuie să-și vadă mediatizate viitoarele lor modele, care să-i inspire și să-i convingă să se ducă la terenuri.

La mulți ani, Simona, felicitări și să fii sănătoasă! Iar noi încercăm să lucrăm la propriile noastre variante de cadouri 🙂

Beijing la orizont: tragere la sorți neprietenoasă

Ca să facem trecerea la actualitate, Simona n-a avut parte de prea mult noroc la tragerea la sorți a turneului de la Beijing, punctul maxim de interes al săptămânii viitoare. Cap de serie numărul 16, ultimul, ea a nimerit pe partea de tablou a Serenei Williams, pe care ar putea-o întâlni în turul III. Nu că până acolo drumul ar fi prea accesibil, în mod particular: Ursula Radwanska este adversara de deschidere, iar în turul 2 oponenta se va alege între chinezoaica Jie Zheng, o tenismenă extrem de redutabilă în ziua ei de grație, și rusoaica Maria Kirilenko, cea care își dorește cu siguranță o revanșă după înfrângerea drastică pe care i-a administrat-o Simona la US Open.

Dacă totul merge bine, vom asista la cea de-a treia întâlnire a anului între Simona și Serena și a patra per total. Precedentele două din 2013 s-au întâmplat la turnee solide făcute de jucătoarea noastră: la Roma, la acel faimos parcurs început încă din calificări, apoi în sferturile de la Cincinnati. Din păcate, în fiecare dintre cele două meciuri a existat și câte un set la zero. Singurul set câștigat de Simona în fața liderului mondial a fost în prima lor întâlnire directă, la Wimbledon 2011.

Nici Sorana Cîrstea n-a avut cine știe ce noroc. Fără să fie cap de serie, Sori o va întâlni pe Bojana Jovanovski (a câștigat turneul de la Ningbo în această săptămână) în primul tur, ceea ce îi oferă o șansă rapidă la revanșă, după eșecul de acum câteva săptămâni, în turul 1 la Guangzhou, un 6-2, 6-1. De altfel, aproape toate meciurile celor două au fost expeditive, fie într-un sens, fie în altul. Scorul la general este 3-2 pentru româncă. 

Dacă el va deveni 4-2, atunci Sorana ar putea-o reîntâlni pe Na Li, altă adversară tradițională pentru ea. Scorul direct este 4-2 pentru chinezoaică (două meciuri anul acesta), dar Sori a câștigat cel mai recent meci direct, cel de la turneul de maximă amintire de la Toronto, din semifinale. A fost atunci 6-1, 7-6 pentru româncă.

Pe tabloul de la Beijing se mai află și Monica Niculescu. La rându-i câștigătoare a unui turneu WTA anul acesta, Monica o va întâlni pe Annika Beck în turul 1, iar mai departe ar putea-o întâlni pe Caroline Wozniacki, care a pierdut în semifinale la Tokyo (finala va fi Kvitova – Kerber), și care o conduce pe Niculescu cu 4-0 în meciurile directe. Olteanca și-a sărbătorit și ea ziua de naștere în urmă cu două zile, când a împlinit 26 de ani. Îi urăm și ei la mulți ani!

Serena e lider garantat la finalul sezonului

China Open este ultimul turneu Premier Mandatory al anului, are premii totale în valoare de 5,185,625 de dolari și oferă 1.000 de puncte câștigătoarei. Campioana en-titre este Victoria Azarenka, care a câștigat anul trecut finala cu Maria Sharapova. Inutil de spus că Beijing este și una dintre ultimele ocazii pentru mișcări masive în clasament, în special în vederea Turneului Campioanelor de la Istanbul.

Apropo de Turneul Campioanelor, Na Li este a cincea jucătoare care și-a asigurat deja matematic prezența acolo. La rândul ei, Serena Williams (altă sărbătorită a ultimelor zile, a împlinit 32 de ani joi, adică fix totalul titlurilor ei de slam – simplu + dublu + mixt) și-a asigurat deja locul 1 la finele anului, indiferent de rezultatele de la ultimele turnee.

Interesant este că e abia a treia oară în carieră când Serena termină un an pe locul 1, după precedentele 2002 și 2009. Williams a revenit pe primul loc din februarie și are, până la acest moment, 9 titluri în palmares și un bilanț de 67-4 în 2013.

Alte șase jucătoare au în cont cel puțin trei sezoane încheiate ca lider: Graf (8), Navratilova (7), Evert (5), Davenport (4), Henin și Hingis (câte 3). 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi