Simona Halep are un motiv în plus să-i placă Madridul: câștigă Tiebreak Tens

Adrian Țoca | 4 mai 2017

Simona Halep continuă seria de victorii la Madrid. Simona a câștigat Tiebreak Tens, turneul caritabil jucat în format scurt, constând într-un singur tiebreak până la 10. Simona s-a adaptat cel mai bine la condițiile speciale din tot line-up-ul de opt jucătoare și le-a învins, pe rând, pe Johanna Konta (10-2), pe Monica Puig (10-5) și pe Svetlana Kuznetsova (10-6). 

Jucătorii de simplu joacă o mulțime de tiebreak-uri, dar nu joacă niciodată supertiebreak-uri (sau match tiebreak, în engleză) și, evident, câtuși de puțin direct supertiebreak-uri. Așa că formatul Tiebreak Tens, aflat la a treia ediție (primele două, Viena și Londra), a pornit din start cu un mare avantaj: era o noutate perfectă pentru toți cei implicați.

Formatul e destul de atrăgător la prima vedere (ajungem și la punctele slabe) și e simplu de înțeles de ce e ușor de vândut televiziunilor și acelor fani în căutare de o pauză sau o variație de la rutina turneelor obișnuite. Opt nume mari pe fiecare dintre cele două tablouri se duelează în format eliminatoriu: ai pierdut, ai ieșit. Ai câștigat, revii ceva mai târziu să continui turneul. Concluzia e rapidă: un supertiebreak până la 10, ca în meciurile de dublu, decide învingătorul – cu condiția să fie o diferență de două puncte. Ai nevoie de trei victorii ca să câștigi turneul; în câteva ore totul era gata. Pe lângă asta, atmosfera e foarte plăcută. Nu-i puțin lucru să-i vezi pe cei 16 jucători și jucătoare împreună pe marginea terenului (Grigor Dimitrov și Maria Sharapova au dat material pentru suficiente tweet-uri de calitate), făcând selfie-uri, trollându-și interviurile (tot Grigor Dimitrov a excelat) sau încălzindu-se pe bicicletă în timp ce urmăreau meciul în desfășurare. În plus, mai toată lumea a zâmbit și s-a simțit bine, ca la o petrecere cu lume bună și cu o tematică bine aleasă.

Meciurile în sine au fost pe alocuri chiar bune. Normal că a lipsit încrâncenarea marilor dueluri din circuit, dar au fost și momente de tenis solid, spre surpriza chiar a lor, a jucătorilor, care nu prea știau la ce să se aștepte. Lipsa spațiului pentru greșeli i-a ajutat pe unii și i-a trimis repede la vestiare pe alții (Stan Wawrinka, deloc surprinzător, a fost cel mai leneș în blocstart-uri; un singur punct cu Feliciano Lopez). Cum vedem la dublu, în meciuri s-a ajuns foarte repede la situații pe muchie: primele confruntări, dintre Kuznetsova și Keys sau Evans și Dimitrov, au avut nevoie de prelungiri. Față de un tiebreak normal, un supertiebreak îți oferă însă timp și spațiu de o revenire. Ai timp să repari un start fals, ceea ce nu prea se întâmplă într-un tiebreak obișnuit. Așa a fost posibil ca Agnieszka Radwanska să câștige cu Muguruza (de la 1-5 la 10-5); de asemenea, Evans i-a făcut viață grea lui Dimitrov de unde meciul părea gata repede, iar Berdych a venit brusc din urmă și l-a întors pe Jack Sock.

Dintre toți, Simona Halep a fost un caz (ne)așteptat de jucătoare care s-a adaptat foarte ușor la condiții. Simona are o reputație că se încălzește greu în meciuri, dar nu-i în întregime corectă. În ultimul an, ea a pornit ca din pușcă și a ținut ritmul la fel până la final, făcându-și multe meciuri ușoare, pe o durată de o oră (plus-minus câteva minute). Ce-i drept, recordul ei în tiebreak-uri nu e grozav, și nici așteptările nu-s clare în ce-o privește când vine vorba de acest segment al jocului. Asta are de-a face cu tendința ei de a fi o jucătoare care e capabilă, într-un meci de tenis (întreg), să intre într-un tunel, fie într-o serie excelentă, fie una foarte proastă. Asta, implicit, o poate face fie foarte vulnerabilă într-un tiebreak, fie foarte dificil de oprit când tinde să fugă cu meciul spre linia de sosire.

Dar Simona e într-un loc bun acum – turneul de la Stuttgart rămâne un plus pentru ea – , iar traseul de la Tiebreak Tens i-a venit de asemenea ca o mănușă. A deschis cu Johanna Konta – cu care a fost față în față pentru a treia oară într-o lună – iar Simo a reluat lucrurile de unde le lăsase la Mamaia, arătând încă o dată că britanica nu-i poate face față pe zgură. Simona a fost o bucurie de privit în acest prim supertiebreak, în care a dominat copios și a plasat mingea cu mâna. Apoi, în loc de Sharapova, Simona a primit-o pe Monica Puig, cu care a jucat inteligent tactic, alegând să lovească mingea mult peste fileu și nedându-i nimic campioanei olimpice; firesc, Puig n-a putut răspunde la consistența Simonei în raliuri și a greșit non-stop.

Așa că Simona a ajuns în finală, unde a primit-o pe una dintre preferatele ei din circuit, pe Svetlana Kuznetsova, care le învinsese pe Keys și Radwanska. Un meci ideal pentru finala unei asemenea competiții, între două jucătoare cu un tennis-IQ foarte ridicat, prefațat de un moment amuzant, în care Alex Corretja, pe post de MC, le-a explicat fiecăreia dintre fete ce trebuie să facă pentru a câștiga. După un start echilibrat, Simona s-a distanțat și nu s-a mai uitat în urmă, cu câteva mingi care ne-au făcut să ne gândim cu poftă la Madrid, dar mai ales la Roland Garros.

Un antrenament bun și o porție suplimentară de voie bună și încredere pentru Simona, care trebuie însă să treacă la treaba serioasă acum; din weekend va încerca să facă un lucru încă nereușit în trecut: să-și apere un titlu (câștigat sezonul precedent în același oraș).

Cât despre Tiebreak Tens Madrid? Clar, o reușită; de altfel, față de experimentele similare precedente (Londra și Viena), ediția aceasta a fost și cea care a adus la start cel mai bun line-up. A fost, de asemenea, și prima cu un tablou feminin. Faptul că a fost organizată în antecamera unui turneu așa de mare a ajutat (Londra s-a desfășurat fără “lipirea” de un turneu oficial, Viena a precedat turneul ATP de 500). Organizatorii acestei serii plănuiesc să extindă acest circuit pe aceeași idee, adică să organizeze aceste mici turnee-satelit de o zi, care să preceadă turneele ATP și WTA.

Este, probabil, cel mai bun scenariu în care acest format poate exista: acela de distracție de la treaba serioasă. Pentru că, dincolo de toată voia bună din seara asta, e ușor să vezi de ce va fi foarte greu să se implementeze schimbările despre care am mai vorbit în trecut. Spre exemplu, argumentul numărul 1 pentru schimbări este dinamizarea jocului, faptul că spectatorii nu mai au răbdare să urmărească un meci întreg, cu seturi până la 6 și trei seturi din cinci (în cazul Slamurilor). Toate bune și frumoase, dar formatul acesta abreviat a arătat că e puțin spre deloc practic din punct de vedere logistic. Meciurile în sine au mers foarte repede, de acord (Simona a dat tonul în meciul cu Konta. De asemenea: helău, Stan!). Dar momentele moarte au fost chiar mai multe : pauzele dintre meciuri și încălzirea inevitabilă de dinainte de prima minge au lungit durata serii și au creat multe viduri. Ele au fost umplute cu interviuri cu jucătorii, dar asta nu e sustenabil într-o competiție oficială.

Oricum, fanii tenisului și/sau dușmanii schimbărilor pot să stea destul de liniștiți. Întregul demers de schimbare a formatului acestui sport e foarte delicat și va avea nevoie de mult timp și multe probe și reglaje fine pentru a putea fi implementat. Însă e cert că adăugarea unor asemenea competiții nu poate strica. După cum nici discuția în sine despre schimbare nu poate strica. Într-un final, schimbările pot purta tenisul mai departe.

Foto: Jimmie48Photography

*

Parcursul Simonei în tweet-uri

https://twitter.com/tiebreaktens/status/860241152469082112

Turneul masculin a fost câștigat de Grigor Dimitrov, care l-a învins cu 10-7 în finală pe Feliciano Lopez.

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi