Gabriel Moraru, noul antrenor al Anei Bogdan, despre potențialul de „ligă superioară” al Anei: „Eu o văd în Top 50, apoi vedem”

Adrian Țoca | 22 iulie 2017

Cristina Dinu și Gabriel Moraru au fost invitații BRD Tennis Insider în ziua a 5-a de emisiuni în direct de la BRD Bucharest Open, acolo unde 30-0 și-a stabilit platoul pentru întreaga săptămână. Cei doi au discutat cu Andrei și Camelia despre momentele și provocările din carierele lor.

În ziua a patra la BRD Tennis Insider, sezonul 2017 (prima zi, aici, a doua zi, aici, a treia zi, aici, iar ziua a patra e aici), i-am avut în platou pe Cristina Dinu și pe Gabriel Moraru.

Urmărește-ne și în ultimele două zile ale turneului, lucrurile interesante nu s-au epuizat la BRD Tennis Insider.

*

Cristina Dinu a trecut printr-o perioadă de formă mai slabă recent, când lucruri off-court și-au făcut simțită influența și pe teren, așa că s-a bucurat când a reușit, recent, să joace un număr mare de meciuri la un ITF de la București pe care l-a câștigat venind din calificări (asta, pentru că nu s-a înscris la timp), învingând-o în finală pe Georgia Crăciun.

“Mi-am zis că, gata, trebuie să-mi revin; ce-a fost, a fost și acum o iau de la capăt. Acum va fi mai bine, cu siguranță”. La BRD Bucharest Open n-a ieșit din calificări, însă a făcut dublu cu Jaqueline Cristian, iar cele două au trecut un tur, deși s-au aflat la prima experiență împreună.

“Știu că am nivelul să urc în clasament, am nevoie de o perioadă bună”, spune Cristina, o prezență calmă și caldă, relaxată, care nu și-a pierdut încrederea și vrea să atace zona clasamentului în care a mai fost. “E important că sunt din nou bine pe teren, nu mi-am făcut griji pentru rezultate și clasament. Obiectivul imediat e să joc cât mai multe meciuri, pentru că din meciuri îți recapeți încrederea. Ce simți în timpul meciurilor nu o să simți niciodată la antrenament, nu ai cum, oricât te-ai pregăti”.

Cristina e, momentan, fără antrenor. “Am simțit că asta îmi trebuie în momentul de față, că așa e cel mai bine pentru mine. Cu siguranță am luat decizia bună”.

Interesant e că Cristina a ales să locuiască la hotel pe perioada turneului, la fel ca și alte câteva fete din România, tocmai pentru a se menține în starea de concurs.

La final, Cristina a răspuns și ea quiz-ului cu întrebări relaxate.

Urmărește întreaga discuție AICI:

 

 

 

*

Gabriel Moraru este, pentru mulți, un fost jucător ATP care a atins, în punctul maxim, locul 234. E, de asemenea, noul antrenor al Anei Bogdan. Iar pentru noi a fost, peste toate astea, o surpriză foarte plăcută, un interlocutor excelent și un tehnician foarte bine pregătit, foarte motivat și dornic să facă treabă, cu idei proaspete, în ton cu vremurile, cu un discurs bine închegat și o mulțime de insight-uri valoroase.

Venit în studio foarte repede după victoria Anei cu Sevastova, care a dus-o în semifinalele BRD Bucharest Open, Gabriel ne-a povestit despre cum au început cei doi parteneriatul și pe ce se concentrează în acest început de parteneriat. “Capacitatea de efort și de a se antrena este la cote maxime, ba chiar tinde să exagereze, să lucreze prea mult. Încercăm să devină un pic mai agresivă, să închidă repede mingile scurte. Tema e să o facem să intre mai mult în teren. Obișnuia să alerge prea mult în spatele liniei și lua de multe ori punctele de la capăt. Se mai întâmplă și acum, dar e foarte «coachable», ascultă, își dorește. Îmi doresc să ajungem să închidem meciurile mai repede”, a spus Moraru, citând reverul și serviciul drept puncte forte ale Anei. “Într-adevăr, nu zgura e suprafața ei preferată, ci hardul. Ne ajută că aici terenurile sunt un pic mai rapide”, a completat el.

“Ne ajută să le dăm jucătoarelor încredere, pentru că am trăit aceleași emoții ca și ele. Poți să îi ajuți să ia deciziile mai bune, să-i îndrumi. La nivel emoțional, știi ce să transmiți”, spune Gabriel, cu referire la ceea ce se profilează a fi o întreagă generație de foști jucători români, transformați acum în antrenori, destui dintre ei cu succes.

Moraru a mai lucrat cu Irina Begu, cu Marius Copil și cu Cristina Dinu. “Fetele sunt un pic mai conștiincioase. Nu degeaba se fac rezultate mai bune la fete acum”, a spus el.

“Ana a fost o jucătoare bună la juniori. Nu cunosc istoria, procesul prin care a trecut. Părerea mea e că putea să ajungă în punctul ăsta mai devreme, dar deciziile luate sunt în urmă acum și nu le cunosc. Poate ar fi trebuit să joace mai devreme turnee mai mari, poate că a pierdut un pic cam mult timp în turnee de 25k, 50k. Nu știu istoria, dar îi știu rezultatele. Ascensiunea ei a venit în turnee WTA. Are un joc de liga principală. Eu mă gândesc întâi la Top 50 și de acolo vedem“.

Antrenorul Anei știe din experiența lui: dacă e ceva ce își reproșează din perioada de jucător e că n-a forțat pasul spre turneele mari și s-a complăcut într-o zonă călduță a clasamentului, fiindu-i teamă să nu piardă ce avea deja.

Gabriel ne-a povestit și cum s-a încheiat cariera lui de jucător profesionist (nu tocmai ușor), cum a făcut tranziția de la a fi pe teren la a sta în colțul unui jucător și despre ce-l și cine îl inspiră în cariera lui de antrenor. Și, foarte interesant, ne-a mai spus câte ceva despre trăirile unui jucător și cum se explică unele dintre cele mai spectaculoase căderi din timpul unui meci de tenis. “Sunt meciuri în care totul se schimbă fantastic. Ne facem scenarii, punem poate mai presus decât ar trebui adversarul… Sunt mii și mii de gânduri în momentul ăla. Jucătorii sunt oameni. Au emoții. Își fac scenarii. Au frici. Tot ceea ce se întâmplă e normal. Mintea umană e extrem de complicată. Diferența dintre jucătorii de top și cei de la coadă e că primii învață să-și controleze emoțiile.”

“Simona pe primul lor e o chestiune de timp, părerea mea. Da, a scăpat un moment aici, dar… E greu să mă pronunț, dar pot să înțeleg. Chiar și faptul că a pierdut pot să înțeleg.”

Dar mai bine vă lăsăm să urmăriți întreaga discuție, că merită. Ca și colegii lui de generație, Gabriel se profilează a fi un alt nume care încearcă și poate să aibă un impact în tenisul românesc.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi