US Open, săptămâna a doua | Big Four, în formă înainte de marele final

Adrian Țoca | 2 septembrie 2013

Djokovic, Nadal, Murray și Federer par să atingă cu toții un nivel înalt de formă în același timp, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ceva vreme. În plus, fiecare are câte ceva de demonstrat la acest turneu. E doar unul dintre motivele pentru care partea finală a US Open promite câteva momente excelente. Un scurt preview al meciurilor următoare.

US Open este oferit de

Începe săptămâna a doua la US Open, începe o săptămână care anunță o serie de meciuri de un interes mult peste medie. Se zice, adesea, că un Grand Slam e compus din două turnee diferite. Unul e în prima săptămână, când favoriții își reglează jocul, iar outsiderii caută marile surprize, un altul este cel din săptămâna a doua, din motive pe care le-am atins și aici.

US Open se conturează, încet-încet, a fi un Slam foarte reușit, cel puțin la masculin. Pentru prima oară după ceva vreme, toți cei patru jucători din Big Four par să-și atingă vârful de formă în același timp, ceea ce e notabil, pentru că a trecut ceva vreme de când s-a mai întâmplat asta. La Wimbledon, Roger și Rafa au ieșit repede, la Roland Garros, Murray a lipsit, iar Federer n-a prea contat. La Australian Open a lipsit Rafa, la fel ca și la precedentul US Open, în vreme ce la Wimbledon 2012, Rafa a fost cel care a ieșit repede. Acum, toți cei patru au navigat fără emoții printre primele meciuri și au fiecare câte ceva de demonstrat, ceea ce ridică miza acestui turneu. 

Djokovic trebuie să-și apere locul 1 și să-și recapete imaginea de intangibil, serios afectată în acest sezon, în care a pierdut multe meciuri exact în felul în care obișnuia să le câștige, pe plan mental. Murray este campionul en-titre și un nou titlu i-ar cimenta definitiv reputația la vârf. Rafa este cel mai în formă jucător al anului, iar un titlu aici i-ar asigura, într-o proporție covârșitoare, locul 1 la finele anului. Iar Federer, după un sezon mult sub standardele lui, dă semne de reviriment și are toate motivele să-și dorească un rezultat solid la Flushing Meadows.

Dincolo, la feminin, totul indică, pe hârtie, către o nouă finală Serena Williams – Victoria Azarenka, bielorusa fiind singura care a arătat că poate contesta, măcar parțial, supremația Serenei. Parcursul Simonei Halep a crescut fundamental interesul pentru US Open la noi în țară, iar asta nu face decât să contribuie la un US Open, din punctul nostru de vedere, cu potențial de a deveni memorabil. 

O privire către ce urmează.


Masculin, Optimi de finală

Novak Djokovic – Marcel Granollers

Novak are o plimbare în parc până în semifinale, ceea ce ar putea fi cu dus și întors. Sârbul i-a eliminat în primele trei tururi pe Berankis, Becker și Sousa și, cu o excepție, în niciun set din cele nouă jucate nu a pierdut mai mult de două game-uri. După Granollers, Nole urmează să-l întâlnească pe învingătorul dintre Youzhny și Hewitt, ceea ce, pe o parte de tablou eliberată de Del Potro, ar putea însemna că liderul mondial va ajunge aproape netestat în semifinale. Dacă va ajunge acolo, Djokovic va bifa a 14-a semifinală de Slam consecutivă. Doar Federer are mai multe, 23, cei doi fiind și singurii care au ajuns în mai mult de 10 semifinale de Slam la rând. Există și un revers al medaliei în această ecuație. Djokovic nu are nevoie doar de un titlu, ci și de victorii concludente obținute în meciuri grele, solicitante, genul de victorii care să-i repare scutul, destul de afectat în ultimele luni. 

Granollers nu e omul care să-l jeneze pe Nole, cu atât mai puțin după ce a avut nevoie de câte cinci seturi pentru toate cele trei meciuri jucate până acum.

Mikhail Youzhny – Lleyton Hewitt

Iată o optime cu aromă de anii 2000. Campion la US Open în 2001, Hewitt are o șansă mare de tot să joace sfert de Slam la Flushing Meadows 12 ani mai târziu. Asta deoarece australianul care l-a eliminat pe Delpo conduce cu 6-1 la meciuri directe contra lui Youzhny, o prezență constantă în tururile avansate ale Slamurilor în ultimii doi ani. Mișa a ajuns cel puțin în optimi de finală la patru dintre ultimele șase Slamuri jucate. În turul precedent, Youzhny a trecut de Tommy Haas, dar, în pofida unui joc general slab, veteranul german a produs faza de mai jos, una dintre cele mai spectaculoase execuții din turneu.

Andy Murray – Denis Istomin

Cu vreo două seturi mai ezitante, așa cum ne-a obișnuit, de altfel, Murray începe să-și regleze ritmul la timp pentru săptămâna a doua. Are o optime la îndemână, dar apoi va avea de furcă în sferturi. Oricine îi va veni dintre Wawrinka/Berdych are armele necesare să-l bată pe britanic în turul următor. Atât Stan, cât și Berd au numeroase victorii la Muzz în trecut și se numără printre jucătorii care intră pe teren cu multă încredere contra campionului britanic.

 

Stanislas Wawrinka – Tomas Berdych

Cel mai bun meci al optimilor de finală, cel puțin pe hârtie. Se întâlnesc doi jucători care, în ziua lor bună, pot pune probleme oricui. Despre Berdych sunt deja ani de când se spune că are potențial pentru câștigarea unui Slam, iar forma cehului a fost impresionantă până acum la acest US Open. Optimea cu Stanislas, alt „dark horse” al turneului, ne va da un răspuns real în ce privește forma lui Berdych. 6-5 la meciuri directe pentru Wawrinka, un meci neapărat de văzut.

Richard Gasquet – Milos Raonic

Gasquet nu are doar unul dintre cele mai frumoase lovituri de rever din lume, ci și un record îngrozitor în ce privește meciurile jucate în optimile unui Slam. De 17 ori a ajuns francezul în această fază, dar n-a trecut de ea decât o singură dată! Așadar, numai acest 1-16 care atârnă de gâtul său ca o piatră de moară e suficient pentru a privi circumspect șansele lui contra lui Milos Raonic. Pe de altă parte, până la proba contrarie, canadianul mai are de învățat până să devină o prezență obișnuită în sferturile de Slam. 

Janko Tipsarevic – David Ferrer

David Ferrer este o astfel de prezență obișnuită. Spaniolul, numărul 4 mondial, s-a calificat în sferturi sau mai departe în ultimele șapte Slamuri jucate. Rezultatele lui au fost sfert-semifinală-sfert-semifinală-semifinală-finală-sfert. Ca de obicei nebăgat în seamă, Ferru tace și face și la acest US Open, unde profită din plin de tabloul avantajos. Anul trecut, cei doi au jucat un sfert de finală foarte bun aici, la New York, câștigat cu greutate de Ferrer în cinci seturi. Tipsy încearcă revanșa, dar pleacă din nou cu șansa a doua.

Roger Federer – Tommy Robredo

Federer a ajuns în turul 4 fără emoții, jucând bine, iar cu Tommy Robredo pleacă drept mare favorit, fie numai și prin prisma head-to-head-ului covârșitor, 10-0. Stilul lui Robredo nu-l poate răni pe Federer, motiv pentru fanii acestuia să regrete și mai mult înfrângerea cu Stakhovsky de la Wimbledon. Dacă ea n-ar fi existat, streak-ul de sferturi de finală consecutive la un turneu de Slam al lui Federer ar fi putut continua și în prezent. Dar asta e istorie deja, iar Federer are altele pe cap acum. Bunăoară, recâștigarea încrederii, capitol la care cele trei victorii solide de până acum trebuie să fi ajutat. Sigur, Roger n-a avut niciun adversar tare la New York, dar la cât de mult coborâse jocul său în ultimele luni, plus numele jucătorilor la care a pierdut în această perioadă, puțini au mai luat drept sigure victoriile lui Maestro. Încă o victorie și meciul cu Nadal, în premieră la US Open, va deveni realitate. Mai important e altceva: Federer spune că nu mai simte dureri la spate și a scăpat de frica accidentării.

Philipp Kohlschreiber – Rafa Nadal

După ce l-a eliminat pe Isner pentru al doilea an la rând la US Open, Kohlschreiber a avut un moment de umor inspirat la interviul de după meci. Întrebat de meciul cu Rafa, Kohli a răspuns tot cu o întrebare: „A, serios, a câștigat și el azi?”. Rafa, care conduce cu 10-1 în meciurile directe contra germanului, câștigase, bineînțeles, așa cum a făcut-o în toate meciurile pe hard ale acestui sezon. După Harrison și Da Silva, Rafa a cedat ceva mai multe game-uri cu Dodig, dar a arătat la fel de solid ca în precedentele apariții, consolidându-și postura de favorit al acestui turneu. Meciul cu Kohlschreiber va fi un antrenament decent contra unui adversar cu rever cu o singură mână, perfect înaintea sfertului cu Federer. 

 

Feminin, Sferturi de Finală

Serena Williams – Carla Suarez Navarro

La fete s-au stabilit deja două sferturi de finală. Serena a câștigat revanșa cu Sloane Stephens și și-a luat o grijă de pe umeri, dată fiind publicitatea care s-a făcut în America în jurul acestui rematch. Serena o va întâlni acum pe Carla Suarez-Navarro, care-și demonstrează abilitățile excelente cu un nou parcurs lung la un Slam. Carla a mai făcut sferturi și la Australian Open și Roland Garros, în vreme ce la Wimbledon are un tur 4 drept cea mai bună performanță. O carte de vizită foarte solidă pentru o jucătoare cu un rever impresionant. Contra Serenei, căreia nu i-a luat decât cinci game-uri în cele două meciuri anterioare, s-ar putea să aibă nevoie de mai mult decât atât.

Ekaterina Makarova – Na Li

Ca și Suarez-Navarro, Makarova începe să devină și ea o jucătoare redutabilă la toate cele patru Slamuri, genul de tenismană care-și ridică mult nivelul obișnuit la acest gen de turnee. Deja dublu sfertfinalistă la Australian Open, Makarova repetă această performanță și la US Open, după ce a provocat surpriza turneului feminin, eliminând-o pe Agnieszka Radwanksa în optimi, un 6-4, 6-4 după ce Aga începuse în forță, conducând cu 4-0 în primul set. Na Li a câștigat toate cele trei meciuri directe cu Makarova și pornește favorită pentru calificarea într-o semifinală interesantă cu Serena.

Optimi de finală

Camila Giorgi – Roberta Vinci

Duelul italienesc, între două jucătoare care ne interesează prin prisma posibilului sfert cu Simona. Despre planul de joc al Giorgi următoarea declarație spune totul: „Tot ce vreau e să trimit mingea în colțurile terenului”. Foarte agresivă cu Wozniacki, tânăra Camila, care și-a atras deja numeroși fani, are o șansă mare de tot să facă performanța carierei la New York. 

Simona Halep – Flavia Pennetta

Am scris aici totul despre meci. Nu ne rămâne decât să-i ținem pumnii Simonei!

Alison Riske – Daniela Hantuchova

Altă parte de tablou deschisă și altă tânără care are o șansă mare de tot în față. Posesoare a unui wildcard, Alison Riske a bătut-o cu 6-3, 6-0 pe Kvitova și a rămas singura americancă din turneu, alături de Serena. Hantuchova conduce cu 2-0 în meciurile directe.

Ana Ivanovic – Victoria Azarenka

Meciul zilei, din multe puncte de vedere, dar în mare măsură Ana primește mai multă atenție decât o impun rezultatele ei doar pentru că este una dintre jucătoarele preferate ale publicului și presei de peste tot. De când a câștigat la Paris, în 2008, Ivanovic a făcut doar un sfert de finală la un Slam și ca să ajungă într-un al doilea trebuie să treacă de Azarenka. Bielorusa a fost destul de ezitantă în turul precedent, pierzând un set la Cornet, dar a redresat la timp corabia. Vika are 4-2 la meciurile directe, dar ultimul meci, jucat anul acesta, pe hard, la Carlsbad, a fost destul de strâns și i-a dat încredere Anei.

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi